spot_imgspot_img
5.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Eliminat din BAC, după ce a fost prins cu telefonul în buzunar la o probă la care conta doar prezența

- Advertisement -
sursa foto: liceuleminescubarlad.ro

RARISIM… Un tânăr din Bârlad a fost eliminat din examenul de Bacalaureat pentru că i-a sunat telefonul în timpul probei de evaluarea a competențelor digitale. Incidentul s-a întâmplat la Liceul “Mihai Eminescu” din Bârlad, o unitate școlară cu pretenții din județ. Potrivit unor surse, băiatul nu copia, însă acesta nu avea voie cu telefonul deschis în sala de examen. Profesorii supraveghetori au luat imediat măsuri, l-au înștiințat pe tânăr că nu mai poate continua proba și au anunțat Comisia de Bacalaureat. Reamintim că la aceste probe de competențe, nu contează calificativul obținut, ci doar prezența, care este însă obligatorie pentru a continua examenul. Până acum la aceste probe nu a “picat” nimeni. Culmea este că aceste certificate sunt valabile doar șase luni, deci a păcăli sistemul în cazul acestor competențe este o prostie. Practic rolul acestei evaluări este acela de a stabili nivelul cunoașterii limbii române (experimentat, avansat și mediu), de capacitate de a lucra cu programele Microsoft Office, dar și de cunoaștere a unei limbi străine (A sau B) de către absolvenții de liceu. Incidentul trebuie să le dea de gândit tuturor candidaților tentați să recurgă la diverse metode de copiat, pentru că repercusiunile sunt dure: tânărul în cauză nu va mai putea susține următoarele probe nici în această sesiune, nici în următoarele două sesiuni. De asemenea, acesta va trebui să mai susțină o dată proba de evaluarea a competențelor de comunicare în limba română, întrucât calificativul primit nu îi va fi recunoscut. De mâine începe proba de competență la limbile străine, unde tentația este mult mai mare de a folosi telefonul: aviz amatorilor.

Regulamentul este ferm

Atenție, regulamentul de desfășurare a examenului de Bacalaureat este foarte clar în ceea ce privește lucrurile cu care candidații nu au voie la examen: introducerea de materiale interzise (cărți, telefoane, căști, copiuțe etc) în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu. “Încălcarea regulilor menționate va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat”, se arată în regulament.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. O lege nedreaptă. O fi greșit,îi tăiem capul.ii stricam viitorul prin a nu avea drept la examinare timp de doi ani? Va fi dezamăgit, va uita și ce a învățat. Sa se scadă din nota,sa preasca amenda de dar dreptul de a fi examinat,în condițiile când acest elev a prins o pandemie,au fost chinuiți și deprimați psihic .A gândit legiuitorul când a făcut legea? Păcat să tai chiar toate crengile unui copăcel . Alții au vândut pădurile,au măcelărit economia,au cheltuit bani pe vaccinuri cat pentru două populații și câte și câte și nu s-au întâmplat cam nimic.Ba s-au desființat școlile profesionale și s-au adus grave prejudicii economiei. Cu ce au fost sancționați într-un mod echivalent cu pedeapsa acestui elev.Duceti-l la psiholog și la detectorul de minciuni sa vedem daca a avut intenții de a influența examenul. O decizie stupidă care nu are efecte benefice,ci denaturează personalitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.