Episcopul care a transformat Episcopia Hușilor dintr-un loc „prădat până la scândură” în „grădina Moldovei”!

RECUNOȘTINȚĂ… Dacă vasluienii au în Catedrala Episcopală a Hușilor rămășițele pământești ale Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, spre care își îndreaptă sufletul ori de câte ori au nevoie de mângâiere, este pentru că ținutul acesta istoric l-a avut cândva conducător în timpuri dificile, pe episcopul Iacov Stamati. Cărturar absolut prin aceea că nu se simțea împlinit doar cu ceea ce învăța pentru el însuși, ci avea o imensă bucurie în a-i susține și pe alții să găsească drumul și lumina învățăturii, episcopul Iacov a fost o mare binecuvântare pentru Episcopia istorică a Hușilor. Cronicile vremii arată că în 1782, când a ajuns chiriarhul locului, a găsit aici o episcopie „prădată până la scândură”, dar pe care a avut determinarea să o transforme într-o adevărată „grădină a Moldovei”, în doar 10 ani de slujire. Avea doar 33 de ani când a devenit ierahul Hușilor, iar după un deceniu a fost ales mitropolit al Moldovei. Întreaga sa viață a fost, spun cei care s-au aplecat cu drag asupra scrierilor care vorbesc despre Iacov Stamati, un model de urmat. Mai ales demnitatea cu care și-a asumat faptul că e fiul unor oameni simpli, de la țară, de la care a învățat primele și cele mai importante repere ale dragostei și bunei-cuviințe, l-a inspirat pe Sf. Iacob de la Neamț să scrie o poezie minunată, numită „La patronul Mitropolitului Iacob Stamati al Moldovei”.

Hușul este singurul loc din România în care se află moaște ale Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, iar sentimentul acesta de apropiere face ca nădejdea să sporească față de cea supranumită „Ocrotitoarea Episcopiei Hușilor”. Pentru câți oameni s-au rugat în cei aproape aproape 250 de ani la micul scrin cu mâna stângă a Muceniței Chiriachi și pentru câți au primit ajutor și nădejde de la Sfântă, cinstirea ei ar merita o altă amploare, cred din ce în ce mai mulți credincioși ai locului, la fel cum un loc anume în conștiința tuturor ar trebuie să aibă și episcopul Iacov Stamati. Într-o scriere a preotului Ionel Cuțuhan, episcopul Iacov Stamati este prezentat în lumina unui ierarh de excepție: „Mitropolitul Iacob Stamati s-a născut la 24 iunie 1749, în Transilvania, în ținutul Bistriței. Despre familia lui știm foarte puține lucruri, din tradițiile familiale sau din relatările biografului său, medicul sas Andreas Wolf. Potrivit acestuia, Iacob s-a născut din părinți „săraci și smeriți”. Tatăl său s-ar fi numit Alexandru Stamati, iar pe mama sa, o femeie simplă din Transilvania, nu o cunoaștem după nume, fiindu-ne prezentată din literatura care istorisește vizita pe care a făcut-o la Iași, fiului ei, ajuns mitropolit. (…) Perioada cât a fost episcop la Huși (1782-1792) a reprezentat pentru Iacob Stamati transformarea acesteia dintr-o episcopie „prădată până la scândură” într-o „grădină a Moldovei” prin stăruință și hărnicie. Realizările administrative au creat cadrul necesar pentru cele culturale, astfel încât cel pe care actul de hirotonie în episcop îl recomanda ca fiind „vrednic de toată știința” a desfășurat o frumoasă activitate culturală. S-a arătat exigent în ceea ce privește știința de carte a preoților și diaconilor pe care îi hirotonea, a adresat frumoase cuvinte de învățătură în întreaga eparhie prin pastorale și a fost preocupat ca toate bisericile să fie înzestrate cu cărțile necesare cultului. Iacob a fost un reorganizator al școlii de pe lângă episcopie, purtându-i de grijă atât cât i-au permis condițiile materiale și vremurile vitrege. A susținut tineri la învățătură, între aceștia numărându-se și Vasile Costachi, viitorul mitropolit Veniamin”.

„Într-una din dughenele din jurul Mitropoliei a așezat spital și farmacie pentru popor”

„În anul 1792 a fost ales mitropolit și în această calitate se va strădui să ridice gradul de cultură a preoților și diaconilor, precum și educarea poporului. Mitropolitul Iacob s-a remarcat și prin activitatea sa filantropică. Într-una din dughenele din jurul Mitropoliei a așezat spital și farmacie pentru popor, a înființat prisăci, a obținut de la Mihail Șuțu act de danie pentru sare de la ocne, a obținut de la autoritățile austriece scutirea de dări pentru averile Bisericii din Bucovina, recîștigând pentru aceasta și moșiile care fuseseră înstrăinate. A ajutat mulțime de văduve și orfani, pe preoții săraci, pe fiicele de boieri care nu aveau zestre le ajuta cu bani pentru a se putea căsători. A făcut danii către mănăstirile Neamț, Secu, Procov precum și alte binefaceri, așa cum aflăm de la biograful său Andreas Wolf: „mai multe sute de văduve în mizerie și orfani au fost salvați de la inaniție, prin generozitatea sa”, a scris preotul Ionel Cuțuhan, în lucrarea sa „Mitropolitul Iacob Stamati, Pestalozzi al românilor”.