spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Eugen Doga, cetățean de onoare al Vasluiului. 80.000 de lei este prețul pentru care acesta va concerta la Zilele Vasluiului

- Advertisement -
Eugen Doga

AFACERE… Cu surle și cu trâmbițe, ieri, Dumitru Buzatu și Vasile Pavăl anunțau că Eugen Doga, marele compozitor din R. Moldova care va concerta cu Orchestra Națională Simfonică  Teleradio –Moldova pe scena de la Zilele Vasluiului, va fi făcut cetățean de onoare al municipiului. Vremea Nouă a aflat și prețul cerut de acesta la prestația sa de pe scenă: peste 80.000 de  lei. La aceste costuri se mai adaugă masa și cazarea artiștilor. Informația a fost făcută publică chiar de primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, în conferința de presă, anunțând că suma uriașă pe care artistul și orchestra o vor încasa vine din două surse: de la Primăria Vaslui jumătate și de la Consiliul Județean Vaslui cealaltă jumătate. Artistul din R. Moldova este pentru a doua oară când vine la Vaslui. Acesta a mai fost la un concert în 2019, când ploaia a oprit reprezentația sa. Acum compozitorul este cap de afiș la Zilele Vasluiului, grație unei cunoștințe mai vechi a celor din CJ Vaslui, Vasile Moroșanu, șeful culturii din Raionul Anenii Noi din R. Moldova. Acesta este și managerul lui Eugen Doga și în această calitate a negociat cu “partenerul” CJ Vaslui o sumă destul de frumușică pentru actul artistic al marelui compozitor. Situația este ușor incompatibilă, fiindcă între CJ Vaslui și Consiliul Raional Anenii Noi se derulează mai multe proiecte și parteneriate, inclusiv pe linie culturală. CJ Vaslui a trimis multe sume de bani în R. Moldova în baza acestor parteneriate, iar acum, pe persoană fizică, șeful culturii din Anenii Noi intră în contract cu CJ și Primăria din Vaslui pentru o reprezentație. “Eu sunt managerul lui Eugen Doga și îl reprezint. Este adevărat că sunt și seful culturii din raionul Anenii Noi, iar între CJ Vaslui și Consiliul nostru raional există o strânsă legătură. Noi colaborăm atât cultural, cât și economic cu instituția dumneavoastră”, a spus, cu sinceritate, Vasile Moroșanu.

Vasile Moroșanu impresariază și Trupa “Brio Sonores”

Vasile Moroșanu

Vineri, 13 august, pe scena de la Zilele Vasluiului urcă și patru soliști din orchestra maestrului Eugen Doga, care independent și-a fondat o trupă, numită  “Brio Sonores”. Acesta va cânta separat pe reprezentația maestrului pentru o sumă destul de mare, 12.000 de euro. “Da, îi mai impresariez și pe Brio Sonores”. Sunt soliști în Orchestra maestrului Doga, dar separat trupa și-a făcut și o formație. O să vedeți că sunt niște voci de excepție”, a mai spus impresarul din R. Moldova, care este și funcționar în Consiliul Raional Anenii Noi. Ca fapt divers, scena cu toate dotările este adusă tot din R. Moldova. Costul ei pentru trei zile de concert este de 11.700 de euro, iar firma cu care Primăria a încheiat contractul este DVV Show.

Trupa ”Brio Sonores”
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Primarul care până acum a fost om de onoare…acum nu mai e in top…după atâțea bani ďăruiți invitaților ..o sumă enormă care ar fi avut multe de rezolvat…dar vasluienii nu trebuie să se distreze…

  2. Câți bani aruncă primarul aiurea….peste un miliard de lei, pentru niște cântări, pe care le poate găsi oricine pe YouTube. Din banii, de pe impozitele vasluienilor!
    Câte nu se puteau face concret, fără zilele orașului. Pe sub podul dinspre gară, trece același râu puturos, neamenajat de zeci de ani, plin de nămol pe sub un pod vechi!
    Trotuarele peticite, prin fața Atcom-ului din crucea gării,spre Traian și pe partea cealaltă spre Recumed, nu le vede? Și câte și mai câte….

    • Au făcut ceva, s-au invitat ei ?
      Romanii sunt niște dobitoace cretinel, dupa ce fac prostii tot ei arata cu degetul.
      Asa a făcut si Băsescu când a dat drumul la cetățenii si beneficii fără număr, asa face și Buzatu si Paval dar voi ca curcile moldovenii sunt de vina

  3. Am fost profesor la LMK (nu vreau să intru cu nimeni în polemici). Am avut elevi care au ajuns mari savanți ai lumii. Ei de ce nu sunt cetățeni de onoare fiindcă ne reprezintă cu mândrie pe tot mapamondul? Știe toată lumea de ei în mediul academic. Mă refer la Viviana Grădinaru (California Institute of Technology – inginerie biologică), Andrei Alexandru (George Washington University – fizică cuantică), celălalt Andrei Alexandru (Romanian Academy – matematici aplicate) și alții. Nu am nimic cu maestrul Doga, nici nu sunt împotriva acordării acestui titlu, dar de ce nu promovăm și tinerii de succes ai Vasluiului, oamenii care sunt embleme pentru cercetarea mondială și ale căror descoperiri sunt piatra de temelie a științei?

    • Adevărul este că americanii nu mai pot ei de unde vine dra Viviana…
      OMG, are you from Vaslui?! Reaaallyy? That great town with nice green park called Copou?!

      Ce atatea titluri .. Nu mai pot americanii noștri de titul de cetatean de onoare la Vaslui… Unde ajung si ei la 5 ani si de unde abia așteaptă să plece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.