spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Euro 2020, situaţia vânzării biletelor la meciurile de la Bucureşti! Câţi români vor fi în tribunele Arenei Naţionale

- Advertisement -

Duminică, 13 iunie, de la ora 19:00, Arena Naţională va găzdui prima dintre cele patru partide din cadrul competiţeiei europene care se vor juca la Bucureşti, Austria – Macedonia de Nord. Managerul de proiect din partea Federaşiei Române de Fotbal, Florin Şari, a declarat că toate cele 13.000 de locuri disponibile pentru fiecare meci din grupă vor fi ocupate.   „Cele 25 la sută sunt vândute clar, la toate meciurile. Au mai fost puse în vânzare acum câteva zile cred la nivel de 10-20 de bilete, care era nişte resturi şi renunţări de ultim moment, dar 25 la sută sunt vândute clar. Au fost 60-70 la sută la unele meciuri, la altele de 70-80 la sută vândute încă din 2019 şi a fost tragere la sorţi prin care au rămas în stadion doar 25 la sută”, a spus el.   În privinţa naţionalităţii spectatorilor care vor asista la meciuri, Şari se aşteaptă la o proporţie de peste 60 la sută de spectatori străini.. „Dacă ne referim la străinii pe care îi luăm în considerare, ponderea celor care vor veni la cele trei meciuri din grupe este de peste 60 la sută. Din cele aproximativ 13.000 de locuri avute la dspoziţie de noi pentru spectatori, în jur de 60 la sută până la 65 la sută la meciurile din faza grupelor sunt cetăţeni străini. Şi dintre românii deţinători de bilete avem cote importante de non-bucureşteni, adică locuitori ai Braşovului, ai Constanţei… O altă informaţie pe care o deţinem este că la meciul din optimile de finală se inversează proporţiile, există un foarte mare interes al românilor pentru meci, interes care ne-a fundamentat solicitarea de creştere a capaciăţii. Este un foaret mare interes, iar Bucureştiul va avea de beneficiat”, a mai spus Şari.   Programul meciurilor de pe Arena Naţionalăl:   Grupa C   Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00  Austria – Macedonia de Nord;   Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00  Ucraina – Macedonia de Nord;   Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00  Ucraina – Austria;   Optime de finală   Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00  1F – 3A/B/C

Citeste mai mult: adev.ro/quj2u2

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.