spot_imgspot_img
8.8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Expoziție cu vânzare a picturilor copiilor din cadrul Atelierului de Pictură! Tablourile sunt deosebite! (FOTO)

- Advertisement -

INIȚIATIVĂ…  Pe 1 Iunie, a avut loc la Muzeul “Vasile Pârvan”, o expoziție de artă plastică oferită de un număr de 17 copii, care au depus un efort formidabil pe o perioadă de aproape un an de zile, în cadrul Clubului de pictură” din cadrul Complexului de Servicii Comunitare ”Neculai Roșca Codreanu” Bârlad. Copiii, coordonați de pictorul Constantin Mardare, denumit și “pictorul orfanilor”, au expus un număr de 48 de lucrări, organizator fiind DGASPC Vaslui și Muzeul “Vasile Pârvan”, care, ca de fiecare dată, scot în relief  copiii cu aptitudini artistice: pictură, dans, muzică, poezie etc. Expoziția este cu vânzare, cine dorește putând achiziționa unul sau mai multe tablouri, care sunt deosebit de bine executate.

Atelierul de Pictură din Cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Neculai Roșca Codreanu” din Bârlad  a fost organizat pe 1 iunie, vernisarea expoziției fiind prezentată de către prof. Dionisie Gradu. Expoziția de artă plastică, care va putea fi vizionată până pe 30 Iunie a.c., este  găzduită de Muzeul „Vasile Pârvan”, lucrările prezentate de copii fiind create sub atenta îndrumare a pictorului Constantin Cristi Mardare. După vernisare, Asociația Select Bârlad a oferit cadouri copiilor participanți la expoziție, timp în care personalul Centrului de Zi Sprijin Familie a animat prin jocuri interactive.

“Mulțumesc pe această cale pentru sprijinul tuturor, mulțumesc domnului director al muzeului ”Vasile Pârvan” din Bârlad și nu în ultimul rând copiilor dar și părinților care au pus umărul la finalizarea acestui minunat proiect numit <<ATELIER>>. Cine dorește să achiziționeze o lucrare din această expoziție menită să fructifice munca lor, mă poate contacta. Expoziția este deschisă  până pe 30 iunie a.c. și intrarea este liberă”, a precizat pictorul “orfanilor” Constantin Cristi Mardare. Surprinzător sau nu, din cele 48 de picturi, deja aproape 10 au fost vândute. Prețul muncii copiilor de la Atelierul de Pictură aflat în Centrul Comunitar nr.1 din Bârlad variază între 150 și 250 de lei.  Copiii care au expus sunt mulți de școală generală, iar patru dintre cei care au expus sunt în clasa a IX-a la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, la clasa de pictură. Alți doi dintre autorii lucrărilor au trecut de probele eliminatorii pentru admiterea la liceu. Lucrările au atras atenția dr. Mircea Mamalaucă,  directorului Muzeului “Vasile Pârvan”, care a fost impresionat de calitatea acestora înainte de vernisare.

Pictorul Constantin Mardare, un exemplu de dăruire pentru copiii orfani!

Pictorul Constantin Cristi Mardare s-a născut în 1972, la Vaslui, fiind dat la Casa de Copii imediat după naștere, mama sa abandonându-l în “brațele” statului. Necunoscut bârlădenilor și, în general, românilor, Constantin Mardare este un pictor care ne înfățișează altfel decât am bănui, sufletele copiilor abandonați de părinți și lipsiți de dragostea familiei. A pictat pur și simplu tristețea de pe chipurile unor frățiori orfani și flămânzi și de aici i-a fost atribuit și numele de “pictorul orfanilor”.  Una dintre cele mai reușite picturi ale lui Constantin Mardare este cea a copiilor familiei Marcu, din județul Vaslui, copii care au fost surprinși de fotoreporterul cotidianului nostru în anul 2009, uitându-se pe geam după frățiorul lor, Grigore, care era dus al Spitalul Județean din Vaslui, unde avea să moară de foame! Constantin Mardare a pictat desăvârșit tristețea din sufletul acelor copii, care nu aveau să-și mai vadă fratele niciodată și care aveau să ajungă și ei în sistemul de plasament din cadrul DGASPC Bârlad. Culmea este că, unul dintre studenții instituționalizați la Complexul de Servicii Comunitare din Bârlad, care a urmat între timp și cursurile de pictură ale lui Constantin Mardare, a fost unul dintre copiii familiei Marcu, fratele lui Grigore, care și-a recunoscut frățiorii în tabloul pictat de Mardare și a plâns zile în sir. Aceasta este pe scurt povestea unui tânăr necunoscut, plin de talent și cu suflet de înger, care fiind recunoscător pentru ce a primit, bun sau rău, de când era copil, în sistemul român de protectție a copilului, a rămas alături de orfani și oferă acum înzecit talentul lui  altor suflete părăsite și oropsite. Expoziția de la Muzeul “Vasile Pârvan” este poate cea mai indicată acțiune de Luna Copiilor și vă invit să o vizitați!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.