spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Fată de 12 ani, violată de unchi în timp ce mama era în spital; bărbatul nu a fost arestat, el are… brățară electronică

- Advertisement -

O fetiță de doar 12 ani, dintr-un oraș vrâncean, a fost violată și supusă unor perversiuni sexuale chiar de către unchiul ei, cât mama sa era internată în spital. La câteva zile, fetița și-a făcut curaj și i-a povestit totul mamei, care a alertat poliția. A fost emis un ordin de protecţie provizoriu, iar vrânceanul este cercetat pentru viol şi agresiune sexuală. Mai mult decât atât, s-a solicitat și în instanță emiterea unui ordin de protecție, acțiunea fiind admisă: „(…) dispune ca pârâtul să respecte, pentru o perioadă de 6 luni, următoarele măsuri şi obligaţii: evacuarea temporară a pârâtului din locuinţă situată în (…); obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime respectiv de 50 metri faţă de victimă şi locuinţa acesteia şi obligarea pârâtului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere. (…) Atrage atenţia pârâtului, în temeiul art. 38 alin. 6 din Legea 217/2003, ca încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Executorie. Cu apel în 3 zile de la comunicare”. Potrivit legii, brățara electronică este o măsură complementară a ordinului de protecție și poate fi asimilată unei măsuri preventive neprivative de libertate. Probabil de aceea, momentan împotriva bărbatului nu s-a dispus luarea niciunei măsuri preventive…https://www.monitoruldevrancea.ro/2023/01/31/fata-de-12-ani-violata-de-unchi-in-timp-ce-mama-era-in-spital-barbatul-nu-a-fost-arestat-el-are-bratara-electronica/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.