spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

FAZA… NOPȚII!: Petiționarii de pe strada “Frunzelor”, lăsați pe întuneric!

- Advertisement -

GHINION… Poate nu a fost decât forța coincidenței la mijloc, dar astă-noapte, după ce cu câteva ore în urmă, cetățenii de pe strada Frunzelor s-au plâns public de drumul presărat cu gropi, în care căzuse încă o mașină, noaptea au fost lăsați fără iluminatul stradal! “Nu credem că cineva ne-a pedepsit, că am reclamat cazul nostru, dar așa s-a întâmplat. Poate a fost în tot orașul, nu știu. Dar la noi așa s-a petrecut treaba. Eu, unul, am văzut ca seara nu se mai aprinde lumina de la stâlp și am zis că poate dau drumul mai încolo. Apoi, am ieși pe la ora 2,00 afară și tot, era beznă de-ți dădeai cu degetul în ochi. Am vrut să scot mașina, să mă duc până la o rudă, care avea nevoie de ajutor, dar, mai întâi, am mers cu telefonul la pietroaiele puse de muncitori, ca să mă asigur că voi vedea să trec peste ele. Mare concindență, nu? Am pozat și eu mormanul cu pietre, ca să am amintire, în caz că într-un viitor, ni se va face și nouă strada”, spun oamenii, făcând haz de necaz. De reamintit că ieri dimineață, o mașină a căzut într-un din gropile de pe strada Frunzelor, ceea ce a făcut ca locuitorii din zonă să iasă public și să ceară ca și strada lor, distrusă de atâtea lucrări la canalizare, apă și gaz, să fie lăsată ca după bombardament, de atâția ani de zile.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.