spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Femeia care va avea grijã de acest bãtrân va primi o avere

- Advertisement -

OFERTÃ… Un bãtrân din Vaslui e dispus sã dea toatã averea sa persoanei care are grijã de el pânã la moarte. Se numeste Aurel Pricop, are aproape 85 ani si o gospodãrie ca la carte, de care nu mai poate avea grijã, asa cum o fãcea cândva. Vârsta înaintatã, singurãtatea, lipsa puterii de altã datã si problemele de familie îl fac acum sã caute sprijin printre strãini. “Am trei bãieti, dar nu prea îi intereseazã de viata mea. Le-am fãcut case tuturor, iar acum nici nu se uitã la mine. Cine vine sã aibã grijã de mine, îi dau tot ce am pe numele meu, adicã o casã pe strada Dimitrie Cantemir, trei hectare de pãmânt si o masinã”, spune bãtrânul. Potrivit acestuia, criteriile pe care trebuie sã le îndeplineascã persoana eligibilã pentru acest post sunt: sã fie o femeie de peste 50 ani, serioasã si gospodinã.

Aurel Pricop a lucrat toatã viata în domeniul tehnologic, mai întâi ca maistru, iar apoi ca inginer. În paralel, a fost si muzicant. A cântat la acordeon, inclusiv pe la nunti. “Am fost un om activ toatã viata. Am muncit la uzinã, am cântat la nunti cu acordeonul, am fost vânãtor, am construit trei case. Nu singur, împreunã cu sotia mea, Dumezeu s-o ierte, care a murit acum 15 ani. A cãzut si s-a lovit grav la cap. Jumate a fost a paralizatã si nu s-a mai putut face ceva. Am fost cu cea peste tot, dar nu a mai fost sã fie. Am trei copii, care nici nu se uitã la mine. Le-am spus cã eu caut pe cineva care sã aibã grijã de mine, iar la schimb îi dau tot ce am, dar nu-i intereseazã, cã au de toate. Eu am o pensie bunã, nu îmi mai trebuie nimic, decât un ajutor în gospodãrie”, spune bãtrânul.

“Facem acte la notar, ca totul sã fie în regulã”

Acesta spune cã e dispus sã facã acte la notar celei care îsi ia angajamentul cã va avea grijã de el: “nu vreau o femeie pentru mine, cã sunt bãtrân de acum, ci o femeie serioasã, gospodinã, care sã facã curat, mâncare, sã mã ajute la treburile gospodãresti. Dacã e cazul, o si plãtesc, numai sã fie serioasã si sã nu mã încurce. Eu am nevoie de liniste, nu-mi mai arde de distractii sau de gãlãgie. Nu vreau sã fie o familie, pentru cã e mai complicat, ci o femeie mai în vârstã, nu tânãrã, care sã fie de treabã si harnicã. Facem acte la notar, ca totul sã fie în regulã. Dar trebuie sã-si ia angajamentul cã face treaba asta pânã la sfârsitul vietii mele. Îi las tot: casa în care locuiesc acum, de pe strada Dimitrie Cantemir, trei hectare de pãmânt si o masinã. Eu oricum nu pot sã mai conduc de luna viitoare, când împlinesc 85 ani, nu mã mai lasã Politia”, spune bãtrânul. Numãrul de telefon la care poate fi contactat este 0743953652.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.