spot_img
spot_imgspot_img
23.1 C
Vaslui
24-mai-2024

Filmul Avatar – o capodoperă a lumii virtuale, considerat de un tânăr preot drept creația care sfidează cuvântul lui Dumnezeu

- Advertisement -

CURAJ… Lumea modernă caută împlinirea sa în virtual, fără raportare la divin. Doar credința în Cel Înviat ne poate salva de asaltul speranțelor utopice. Iată mesajul pe care-l transmite tânărul preot de la Biserica „Sfinții Petru și Pavel” din Vaslui, Silviu -Anton Lupu, care are curajul să se ia la trântă cu moderniștii din această perioadă a consumismului și îndrăznește să combată prin puterea cuvântului lui Dumnezeu, creația de geniu a celor care cred în lumea virtuală și anume filmul de mare succes care a adunat miliarde de spectatori, Avatar . Acesta își intitulează eseul său „Realitatea Învierii în lumea virtuală” pe care vă invităm să-l parcurgeți.

Preot Lupu Silviu-Anton

În mediul virtual circulă multe clipuri cu imagini din trecut, din natură sau din viața simplă de la țară, foarte gustate și comentate. Unii pun notorietatea acestora pe seama nostalgiei tinereții pierdute, dar ele sunt frecventate, de fapt, în speranța regăsirii unui „paradis pierdut”, al unei vieți mai simple, mai aproape de natură, mai autentice, care s-a pierdut în dinamica societății moderne. Aceasta acționează într-un sens ce se dovedește, adesea, contrar naturii umane deoarece îl îndepărtează pe om de compania semenilor săi și îl împinge spre cea a mașinilor și spre mediul virtual, cu promisiunea satisfacerii tuturor nevoilor și dorințelor sale. Un astfel de proces este văzut ca progres al omenirii, dar mulți îl percep ca pe o alienare. Revoluția industrială a Occidentului ultimelor trei secole a dus la o dezvoltare deosebită a societății și a condițiilor de trai care a antrenat și o mișcare de dezrădăcinare și de exod a populației dinspre mediul rural înspre urban. Pentru noi, românii, această mișcare a însemnat și un semnificativ exod către alte zări – diaspora română este a cincea cea mai mare din lume. De câteva decenii se înregistrează și o mișcare, foarte agresivă prin viteza și forța de pătrundere, de tranziție dinspre societatea reală către cea virtuală, complet automatizată. În cadrul ei, scenariile apocaliptice, de tipul preluării conducerii omenirii de către AI (inteligența artificială) devin dacă nu plauzibile, cel puțin de luat în seamă, ca un semnal de alarmă.

Omul există, se creează și se desăvârșește numai în relație cu semenii

Trebuie să constatăm că trăim foarte mult în virtual, ca și cum nu am mai avea nevoie de contact uman direct. Însă natura umană se împlinește prin contact, prin relaționare cu ceilalți și cu natura înconjurătoare, la nivelul realului, nu al virtualului. Lumea virtuală ascunde pericolul însingurării și al îndepărtării de natura dialogală a omului, căci omul există, se creează și se desăvârșește numai în relație cu semenii, cu Creatorul și cu creația Sa.

Din nefericire, în societatea modernă pare că nu se mai găsește loc pentru Dumnezeu; în consecință, Paradisul nu mai poate fi găsit, căci Dumnezeu Însuși este acest Paradis, El este odihna, bucuria și împlinirea omului. Cetatea antică avea un loc important rezervat divinității, punct comun al marilor civilizații – să ne gândim numai la Acropole, la piramide, sau la templul lui Solomon, inima Ierusalimului și simbol al Bisericii, lăcașul de întâlnire al omului cu Dumnezeu, ax vertical unind cerul cu pământul. Cetatea guvernată de AI nu mai rezervă acest loc, ci îl arhivează la artefacte istorice.

Sărbătoarea Paștelui vine să ne arate realitatea celui mai important eveniment al istoriei: Învierea Mântuitorului Hristos, adevărul său unic. Ne arată că Dumnezeu ne iubește și ne mântuiește, vărsându-și Sângele pentru noi. Ne arată că suntem chemați la o nouă stare, de fii ai Săi și moștenitori ai cerului, dar și de frați întru credință, deci dialogali cu semenii și cu Creatorul nostru. Concretețea evenimentului în sine, concretețea morții Mântuitorului și a Învierii Sale, demonstrată de mărturiile evanghelice, agonia atroce, picăturile și șiroaiele de sânge, cuiele, biciuirile și toate celelalte, noi le retrăim în slujbele din Săptămâna Patimilor. Acestea ne învață că Crucea Domnului Hristos se înfige în pământul răzvrătit și uitător de Dumnezeu, cutremură porțile morții și ale Iadului, îi răpește minunat de acolo pe toți cei înlănțuiți de răutatea singurului dușman al omului – diavolul, și îi ridică în înaltul cerului, în Paradisul cel frumos, încălzit de „primăvara dulce” a atotprezenței divine.

Filmul Avatar, calul troian cu care suntem momiți în lumea virtuală

OPINIE… Lumea modernă caută frenetic atingerea unei stări paradisiace, dar căută în virtual, în lumi imaginare ori în sânul unor societăți care promit raiul pe pământ și nemurirea prin progres tehnologic, fără raportare la divin. Un bun exemplu de căutare în virtual a fost acela al peliculei „Avatar” (2009), cu un succes uriaș de box-office, în care era prezentată o lume fantastică, cu ființe umanoide trăind o viață paradisiacă, în armonie cu natura, de care mulți spectatori au fost uimiți – impactul a fost atât de mare, încât la reîntoarcerea în lumea reală, mulți au căzut în stări depresive sau suicidale. Doar credința ne poate salva de asaltul nostalgiilor sfîșietoare și de atacul speranțelor utopice; credința în Înviere, în Cel care a biruit prin propria putere moartea și orice formă a acesteia: păcatul, suferința, boala. El a biruit și biruie: păcatul sfidător de Dumnezeu; suferința care nu știe să-și găsească sensul și tăria prin speranță în ajutorul divin; și boala ca și consecință a neînfrânării, a exacerbării propriilor plăceri și a neglijării a ceea ce este mai adânc în om, sufletul și legătura cu divinul.

Avem leac pentru lațul care ni se pregătește: credința în Înviere, în Cel care a biruit moartea!

ANTIDOT… Mesajul praznicului Învierii este acela că Mântuitorul ne așteaptă cu brațele deschise. Praznicul constituie îmbrățișarea Lui pentru noi. Participarea noastră la slujbele Bisericii, la Denii, Prohod și Înviere ne va lumina și ne va face să simțim căldura căminului părintesc. Atmosfera harului ne va face să trăim ceea ce au trăit Apostolii și toți creștinii din totdeauna, să simțim iubirea Celui Răstignit și îmbrățișarea Celui Înviat. Și ne va da puterea hotărârii de a nu-L mai părăsi niciodată, cum nici El nu ne părăsește chiar dacă noi Îl uităm, Îl scuipăm, Îl batjocorim sau Îl răstignim prin răutățile noastre. Relaționarea cu ceilalți este cheie a fericirii umane, iar fericirea deplină este dată de găsirea și relaționarea cu Tatăl cel Ceresc și de înțelegerea faptului că Fiul Său Se răstignește și înviază pentru noi. Hristos a înviat!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Mai părinte, dar ce telefon ai tu? Dar șefu tau ignatie ilie trif ? Sta toata ziua cu telefonul în mână și posteaza pe facebook despre binefacerile lui cu banii de la ma-sa ..(?)
    Platiti la vremea noua sa blocheze comentariile sa nu-ti spuna lumea ce idiot esti in p.. m…tii de javră borata
    Iesi de aici ma..viclean parsiv

  2. Fara a fi carcotas, domnul tanar preot, probabil cu iphon ( asta nu e de la necuratul) in buzunar luat pe cateva inmormantari si botezuri si probabil cu masina smechera in garaj, dar un cazan cu care merge la enoriasi, sa vada cat e de necajit, ne doreste o natie de medievali, idioti, usor de manipulat.
    Cand iti umpli buzunarele pe necazul oamenilor, sau umbland pe la usi , e mai ok?
    Pana ce nu vor intelege ca lumea evolueaza, vrei nu vrei si noi trebuie sa mergem inainte, ca ne convine , sau nu, vom ramane limitati, saraci, manipulati , idiotii bineinteles , ne vor stoarce inainte.
    Indepartati incet si sigur lumea de biserica ,fariseilor.
    Religia trebuie sa nu se mai amestece in politica, sau orice nu le convine lor.

  3. Orice lucru poate fi bun sau rau. Depinde de noi cum il folosim. Cu un ciocan se poate bate un cui sau ucide un om.
    Orice exces, insa, e rau. Aici se incadreaza si excesul de tehnologie care, pe romaneste, tampeste, ne reduce aptitudinile innascute, ne distruge umanitatea, ne face dependenti. Nu mai gandim singuri, lasam masinile sa o faca pentru noi, belim ochii la „stirile autorizate” de la TV si le inghitim ca pelicanii, fara sa le mai trecem prin filtrul ratiunii. Iar, aici, vorbesc si in nume propriu: acum cativa ani, eram ca o pasare calatoare: daca ma duceam odata intr-un loc, stiam sa ajung din nou acolo, cu ochii inchisi. Acum, nu mai ies nici din curte fara GPS. Ia cereti-i unui student la Matematica sa extraga radacina patrata a unui numar, sa vedeti, stie sa o faca fara calculator? 🙂 Si asta ar trebui sa fie meseria lui…

  4. ha ha ha mi se pare mie nu inteleg de sa sa luat preotelul de un film nu ii mai vin credinciosi la biserica si nu ii mai deschide usa cand vine de craciun boboteaza si pasti credinciosi romani sunt prin strainatate sa isi faca un trai nu sa astepte de pomana raiul sil face fiecare cu mintea si bratele lui asa ca mai usor cu debitatile legate despre un film

  5. Curentul electric, medicamentele, masinariile, combustibilii… vin toate de la diavolul, ca va fac viata usoara. In evul mediu era bine, ca se traia in mizerie si razboi si se murea pe capete, dar oamenii se mantuiau ca nu aveu inventii diavolesti. Logic ce zic, nu? (ironie)

    Va zic eu ce sa faceti sa ajungeti in Rai: fiti oameni si traiti demn, iubiti frumosul-adevarul-dreptatea-natura, purtati-va cu omenie cu oricine, ajutati unde puteti, munciti cinstit, nu stati impotriva „curentului”, relaxati-va, radeti, vorbiti si cereti ajutor lui Dumnezeu ca cu unui Tata…si totul va fi bine. Restul sunt doar ritualuiri…

  6. “Revoluția industrială a Occidentului ultimelor trei secole a dus la o dezvoltare deosebită a societății și a condițiilor de trai care a antrenat și o mișcare de dezrădăcinare și de exod a populației dinspre mediul rural înspre urban. Pentru noi, românii, această mișcare a însemnat și un semnificativ exod către alte zări – diaspora română este a cincea cea mai mare din lume”

    Parinte, fara sa fiu carcotas, dar dumneavoastra dati vina exodului masiv de la noi pe Revolutia Industriala? Pai s-a produs cam peste tot in lume, iar ai nostri au luat-o in cele patru zari cand si-au dat seama ca cei care at fi trebuit sa le faca viata usoara le-au facut viata un iad. Insa institutia Bisericii Ortodoxe Romane nu a criticat niciodata Puterea, in special pe cea pesedista. De ce? Pentru ca sunt mana in mana. Manipulare de ambele parti, tinerea in ignoranta a electoratului/credinciosilor, ceea ce este un mare pacat.

    • Cine are o varsta poate isi mai aduce aminte, cand s-au inventat radioul si televiziunea exact aceeasi retorica o aveau.
      Sunt de la diavol, sa ne smintească, sa ne pervertească, sa ne duca in păcat, si acum toți au device-uri de top, televiziuni private de radio si TV, pomelnice online cu cardul :))

    • Sa privim și partea buna
      Eu ii ador pe ăștia, cred ca trebuie chiar încurajați, cu cat vor scoate mai multe aberații cu atât își vor pierde clienții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.