spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Firme bârlãdene “colindate” de mascati, jandarmi si procurorii DIICOT

- Advertisement -

PERCHEZITII Ieri, procurorii DIICOT, împreunã cu politisti de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Iasi, însotiti de jandarmi si mascati, au descins pe strada Trestiana, din Bârlad, în zona depozitelor en-gros. Aici au fost efectuate mai multe perchezitii la patru depozite apartinând unor oameni de afaceri bârlãdeni, de unde au fost ridicate acte necesare anchetei în desfãsurare. Megadosarul instrumentat de DIICOT se referã la comiterea infractiunilor de evaziune fiscalã, spãlare de bani, folosirea si prezentarea de documente ori declaratii false, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitãtilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor (neurmatã de aprobarea fondurilor europene), fals în înscrisuri sub semnãtura privatã si uz de fals. Megadosarul are ramificatii pânã la Ministerul Fondurilor Europene, una dintre persoanele retinute fiind chiar mama lui William Brânzã, fost candidat la presedintia României. Prin activitatea infractionalã s-a produs un prejudiciu de aproximativ 27.000.000 euro si aproximativ 20.000.000 euro tentativã la infractiuni privind fraude cu fonduri europene.

Actiune în fortã, ieri, la Bârlad, în zona depozitelor en-gros, coordonatã de procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crimã Organizatã si Terorism (DIICOT) Bucuresti. Dosarul vizeazã comiterea mai multor infractiuni de naturã economicã de cãtre membrii unei grupãri care ar avea ramificatii serioase si în judetul Vaslui, mai precis la Bârlad, liderul grupãrii fiind un individ din Iasi, Petronel Alfred Petrea. Printre acuzatiile aduse în acest dosar sunt si cele referitoare la obtinerea de bani din fondurile europene pe baza unor documente false. Au fost efectuate patru perchezitii în Bârlad, fiind aduse la audieri trei persoane, care doar au dat declaratii nefiind retinute. Surse din rândul anchetatorilor ne-au precizat cã firmele perchezitionate din Bârlad sunt: SC Cleopatra SRL, SC Odelim SRL, SC Aruba SRL, toate având depozitele în zona Confectii, la iesirea din Bârlad, pe strada Tecuciului. S-au ridicat mai multe documente necesare anchetei, asupra acestor firme existând suspiciunea cã fac parte din reteaua destructuratã de DIICOT al cãrui lider era ieseanul, Petronel Alfred Petrea. Din cele spuse de anchetatori, a reiesit cã în aceastã cauzã au fost, deocamdatã, retinute patru persoane: Petronel Alfred Petrea (lider), Georgiana Dascãu (economist, secretara lui Petronel Petrea), Roxana Petraru (avocata liderului) si Septimiu George Vasile Carp (locotenentul lui Petrea). Din Bârlad, conform unor surse credibile, vizat ar fi Adi Dima, actualmente director de vânzãri la SC Cleopatra SRL.

DIICOT a destructurat o retea cu ramificatii la nivel înalt

Conform unui comunicat emis ieri de DIICOT, structura centralã, perchezitiile efectuate, inclusiv la Bârlad, vizeazã un dosar cu fraude vizând fonduri europene “atacate” de o retea infractionalã care duce pânã la Ministerul Fondurilor Europene, una dintre persoanele retinute fiind mama lui William Brânzã, fost candidat la presedintia României.

Comunicatul DIICOT

“Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism – Serviciul Teritorial Bucuresti împreunã cu ofiterii de politie judiciarã din cadrul Brigãzilor de Combatere a Criminalitãtii Organizate Bucuresti, Iasi, Cluj, Pitesti, Ploiesti, Bacãu si a Serviciilor de Combatere a Criminalitãtii Organizate Buzãu, Vrancea si Caras-Severin au efectuat în data de 15 decembrie un numãr 37 perchezitii domiciliare pe raza municipiului Bucuresti, precum si a Judetelor Ilfov si Iasi în cadrul unei actiuni vizând destructurarea unei grupãri infractionale organizate, specializate în comiterea infractiunilor de evaziune fiscalã, spãlare de bani, folosirea si prezentarea de documente ori declaratii false, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitãtilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor (neurmatã de aprobarea fondurilor europene), fals in înscrisuri sub semnãtura privata si uz de fals. În cauzã existã suspiciunea rezonabilã cã în perioada 2010-2014, pe teritoriul Romaniei (zona Bucuresti-Ilfov si Moldova) a actionat un grup infractional organizat ce functiona pe paliere, cu structura piramidala, fiecare membru având atributii clare si precis determinate si care actiona coordonat în scopul sãvârsirii infractiunilor de evaziune fiscala, spãlare de bani, înselãciune, fals în înscrisuri sub semnãtura privata, uz de fals, respectiv în perioada 2010 – 2012, a infractiunii de obtinere frauduloasa de fonduri europene. La aceastã grupare au aderat mai multe persoane, din medii diferite care s-au specializat fiecare având atributii clar determinate. Gruparea îsi desfãsura activitatea în mod coordonat în scopul sãvârsirii infractiunilor de evaziune fiscalã (prin înfiintarea si utilizarea de societãti comerciale în scopul sustragerii de la plata obligatiilor fiscale cãtre bugetul de stat, societãti care erau trecute pe numele unor persoane modeste material si cu un nivel minim de educatie, în special din zonele rurale din Moldova si din Republica Moldova, manipulabile, dar controlate în fapt de cãtre membri grupãrii, activitãti subscrise în special obtinerii de resurse financiare consistente din activitãti evazioniste, respectiv livrãri fictive de bunuri si servicii cãtre societãti comerciale controlate de diverse structuri infractionale) spãlare de bani (prin preluarea de sume de bani cash de la diversi „clienti”, depunerea acestora în conturi bancare, apartinând firmelor controlate de cãtre acesta, urmatã de repunerea acestora la dispozitia „clientilor”) înselãciune (fraudarea unor institutii bancare, prin contractarea de diferite tipuri de credite în baza unor acte falsificate si nerambursarea acestora) tentativã la infractiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (prin încercarea de obtinere în mod fraudulos, în baza unor acte falsificate de fonduri financiare nerambursabile în cadrul diferitelor programe de finantare – fonduri care nu au fost obtinute), fals în înscrisuri sub semnãtura privatã (prin falsificarea documentelor necesare înfiintãrii si utilizãrii societãtilor comerciale si a operatiunilor comerciale si financiare aferente) si uz de fals (prin folosirea documentelor falsificate in scopul producerii de consecinte juridice). Numãrul acestor societati comerciale tip “fantomã”, care au fost înfiintate nu în scopul de desfãsura activitati legale, potrivit obiectului de activitate, ci doar pentru a fi fololsite ca simple instrumente în atingerea obiectivului major si anume obtinerea de resurse financiare ilicite, este foarte mare, depãsind 100 de astfel de entitãti. Motivatia realã a infiintãrii unui numar atât de mare de firme a constat atât în extinderea posibilitatilor de a desfãsura activitãti criminale în cât mai multe si mai variate domenii, dar si în crearea unui “hãtis“ juridic si economic care sã fie foarte greu de deslusit de cãtre organele judiciare si fiscale în cazul deconspirãrii activitãtilor ilegale sau în cazul controalelor efectuate de cãtre organele fiscale. De asemenea,existã suspiciuni cã activitatea membrilor grupãrii infractionale a îmbrãcat forme transfrontaliere întrucât pentru a-si asigura produsul infractional, liderul grupãrii a înfiintat societãti comerciale si în alte state europene (Austria) sau societãti off shore. Prin activitatea infractionalã s-a produs un prejudiciu de aproximativ 27.000.000 euro si aproximativ 20.000.000 euro tentativã la infractiuni privind fraude cu fonduri europene. La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Bucuresti au fost aduse în vederea audierii 100 de persoane, urmând a fi dispuse mãsuri legale în cauzã. Mentionãm cã în cauzã s-a dispus începerea urmãririi penale si fatã de mai multe persoane juridice.”, se precizeazã în comunicatul DIICOT.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.