Fiscul a luat la ochi banii obținuți de profesori din meditații

ÎN VIZOR… Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va lua la puricat banii obținuți de profesori din meditații. Deocamdată, proiectul pilot a fost demarat la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, prin care încearcă să stimuleze “conformarea voluntară a celor care obțin venituri din meditații, dar și a altor persoane fizice”.

Potrivit documentului prezentat de ANAF, “proiectul se desfășoară sub formă de proiect-pilot în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova. Acesta vizează stimularea conformării fiscale voluntare pentru persoanele fizice care realizează venituri supuse impozitării, în grupurile-țintă vizate fiind cuprinse și persoanele fizice care pot obține venituri din meditații. Pentru identificarea grupurilor țintă au fost avute în vedere atât informațiile deținute la nivelul ANAF, cât și informații din surse externe”. Prin acest proiect, ANAF încearcă să-i convingă pe profesori să-și declare de bunăvoie veniturile obținute din meditații. Însă, dacă nu se va putea cu vorba bună, Fiscul ar putea trimite profesorii pe mâinile agenților Antifraudă. Potrivit ANAF, dacă după evaluarea datelor și informațiilor disponibile vor rezulta concluzii care impun inițierea unor controale antifraudă, vor fi organizate și astfel de acțiuni, punctuale.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ