Florenţa, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Italia, a interzis oficial închirierile pe termen scurt pe platforme precum Airbnb în centrul său istoric. Această măsură a autorităţilor locale urmăreşte să protejeze patrimoniul Florenței și localnicii, relatează Reuters. Normele, aprobate de oraşul toscan la sfârşitul zilei de luni, acordă, de asemenea, trei ani de scutiri la plata taxelor proprietarilor care în prezent închiriază pe termen scurt, dacă aceştia trec la contracte de închiriere obişnuite. Primarul Florenţei, Dario Nardella, a declarat că oraşul a decis să acţioneze la nivel local deoarece planurile Guvernului de a reglementa acest sector au fost dezamăgitoare.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/vacante/florenta-interzice-inchirierile-de-tip-airbnb-in-centrul-sau-istoric-2528599