spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

FMI a aprobat eliberarea tranşei a şasea a împrumutului. Discuţii pentru un nou acord, în octombrie

- Advertisement -

FMI a aprobat revizuirea acordului cu România şi eliberarea tranşei a şasea, de peste 900 de milioane de euro. Cel mai probabil, banii vor fi viraţi luni în contul BNR.

Fondul Monetar Internaţional a discutat, vineri, ultimul raport al misiunii în Romania. Raportul a fost aprobat, iar acum urmează să fie eliberată şi cea de-a şasea tranşă a împrumutului, în valoare de peste 900 milioane euro.

De asemenea, Consiliul Director al FMI a decis ca discuţiile preliminare, privind încheierea unei noi înţelegeri cu România, vor începe în luna octombrie, odată cu cea de-a şasea evaluare a acordului stand-by aflat în derulare. Forma de colaborare urmează să fie perfectată la începutul anului viitor.

„S-a decis în Consiliul Director că vor exista discuţii preliminare în octombrie privind un nou acord cu România, astfel încât la începutul anului viitor să se stabilească forma exactă de înţelegere”, a declarat, pentru Mediafax, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Joi, Uniunea Europeană a acordat, României 1,5 miliarde de euro, cea de-a treia tranşă din împrumutul de 5 miliarde de euro, convenit în mai 2009, ca parte a pachetului de ajutor financiar, anunţă UE în cadrul unui comunicat oficial. Împrumutul acordat României vine în urma evaluării pozitive a Comisiei Europene, după ce autorităţile de la Bucureşti au implementat condiţiile convenite în Memorandumul de Înţelegere Suplimentară (SMoU).

Până în prezent, România a mai primit aproape 10,7 miliarde de euro de la FMI şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.