21.7 C
Vaslui
29-iun.-2022

Focșani. Doi liceeni au bătut un puști de 14 ani pentru a-i lua telefonul mobil

Doi adolescenți, elevi de liceu, au fost trimiși în judecată în stare de arest pentru tâlhărie calificată, victima acestora fiind un minor de 14 ani. Cei doi inculpați învață la licee diferite din Focșani, însă locuiesc în același internat, iar pe 22 octombrie au sustras prin violență un telefon în valoare de 1.300 de lei. Inculpații au fost prinși la scurt timp, fiind depistați chiar după localizarea telefonului mobil pe care i-l luaseră părții vătămate. Tinerii, în vârstă de 16 și 17 ani, își luaseră măsuri de prevedere pentru a nu fi recunoscuți, purtând mască de protecție și având gluga de la hanorac trasă cât mai aproape de ochi, însă eforturile lor nu i-au ajutat. Atunci când au fost identificați, aceștia au povestit că în jurul orei 20.00 îl zăriseră pe puștiul de 14 ani în timp ce pleca de la școală, unde jucase fotbal cu niște amici, și, pentru li s-a părut că telefonul acestuia este unul performant, au decis că le trebuie. Așa că l-au urmărit până în zona Electrica unde, pe un gang, unul dintre ei l-a ținut de gât pe puști, l-au lovit, iar apoi i-au luat telefonul. Partea vătămată a încercat să îi urmărească, dar a fost din nou lovit, iar tâlharii au reușit să fugă. De aici, acesta a anunțat poliția, iar ulterior și-a scos și certificat medico-legal, din care reiese că a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 2 – 3 zile de îngrijiri medicale.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here