spot_imgspot_img
6.4 C
Vaslui
18-apr.-2024

Focuri de armă pentru prinderea hoţilor de cartofi de pe terenurile Staţiunii Agricole

- Advertisement -

Focuri de armă au fost trase ieri dimineaţă, pentru prinderea mai multor indivizi care furau cartofi de pe terenurile agricole ale Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Suceava, anunţă Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Ieri, în jurul orei 5:00, un echipaj al poliţiei a observat în zona sensului giratoriu de la ieşirea din municipiul Suceava spre Fălticeni patru atelaje hipo încărcate cu cartofi şi le-a făcut semn căruţaşilor să oprească.

Două dintre căruţe au oprit pe strada Victoriei, iar celelalte două şi-au continuat deplasarea pe bulevardul 1 Decembrie 1918, căruţaşii dând bice cailor şi fugind pe câmpul aparţinând Staţiunii de cercetări agricole.

Pentru că nu au vrut să oprească la somaţiile verbale ale poliţiştilor, unul dintre oamenii legii a tras trei focuri de armă în aer, reuşindu-se prinderea a doi dintre indivizii din căruţe, Vasile B. (20 de ani) şi Ioan B. (25 de ani), din comuna Şcheia.

Poliţiştii au reuşit ulterior să stabilească şi identitatea celorlalţi şapte indivizi din căruţele care au reuşit să scape, Marius O. (36 de ani), Ion B. (54 de ani), Ion B. (17 ani), Romel T. (38 de ani), Adi T. (20 de ani) şi Ilie C. (38 de ani) –toţi din comuna Şcheia, precum şi Iulian M., de 19 ani, din municipiul Suceava.

„Din cercetări a reieşit faptul că cele nouă persoane, pe timp de noapte, au sustras cartofi de pe terenul aparţinând Staţiunii de cercetări agricole, prejudiciul în valoare de 2000 lei fiind restituit proprietarului”, se arată în comunicatul IPJ Suceava, precizându-se că cei nouă suspecţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar şapte dintre ei eu primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.

Cu subsemnatul la poliţie va da şi un bărbat din oraşul Liteni, Neculai T., în vârstă de 40 de ani, prins, miercuri seară, cu trei saci cu ştiuleţi de porumb.

Porumbul fusese furat cu puţin timp înainte de pe ogorul unei societăţi comerciale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.