spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Forţele pro-europene de la Chişinău, sancţionate la urne

- Advertisement -

Invalidarea referendumului constituţional din cauza prezenţei insuficiente la vot este o grea lovitură dată de alegători şi de comunişti Alianţei pentru Integrare Europeană.

Doar 29,05% dintre moldovenii cu drept de vot s-au prezentat duminică la urne, absenteismul masiv dând apă la moară comuniştilor de la Chişinău, care au cerut insistent populaţiei să boicoteze referendumul constituţional.

Aproximativ 88% dintre cei care au votat s-au pronunţat în favoarea alegerii şefului statului de către popor, nu de parlament, însă Constituţia rămâne neschimbată deoarece prezenţa la urne nu a atins pragul minim de 33,3%.

PCRM vrea dialog, partidul lui Marian Lupu acceptă

„În sfârşit, Moldova s-a trezit!”, a exultat ieri fostul preşedinte comunist al ţării Vladimir Voronin, bucuros că tot membrii legislativului vor decide cine va fi viitorul preşedinte al Republicii Moldova.


 

„Ne adresăm oponenţilor noştri. PCRM este orientat spre dialog şi conlucrare constructivă cu toate forţele politice, dispuse să se consolideze în jurul statalităţii Republicii Moldova. Considerăm că doar un dialog sincer poate pune bazele ieşirii din ruşinoasa problemă politică”, a spus Voronin, citat de publicaţia „Jurnal de Chişinău”.

Partidul Democrat din Moldova, condus de Marian Lupu, s-a pronunţat, la rândul său, pentru începerea dialogului cu toate partidele parlamentare.

AIE nu renunţă la luptă

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), inclusiv Lupu, aveau programată aseară o întâlnire pentru a stabili strategia post-referendum. „Constituţia mă obligă să dizolv parlamentul”, a declarat preşedintele interimar al ţării, liberalul Mihai Ghimpu, înaintea reuniunii la care mai erau aşteptaţi premierul liberal-democrat Vlad Filat şi liderul Alianţei „Moldova Noastră”, Serafim Urechean.

În opinia lui Ghimpu, „politica antistatală a comuniştilor, lipsa consolidării Alianţei pentru Integrare Europeană şi indiferenţa cetăţenilor” sunt principalele cauze ale eşecului de duminică. El şi Filat speră acum ca Alianţa pentru Integrare Europeană să-şi ia revanşa la alegerile legislative, organizate, cel mai probabil, peste aproximativ două luni.

Baconschi: alianţa trebuie să câştige anticipatele

Ministrul român de externe, Teodor Baconschi, s-a declarat încrezător că alegerile legislative din Republica Moldova vor aduce în parlament o forţă pro-europeană şi pro-democratică ce va dispune de cele 61 de voturi necesare pentru alegerea preşedintelui ţării, conform actualei Constituţii.

„Indiferent de rezultatul referendumului, pe care bineînţeles că îl respectăm ca atare, este foarte important ca forţele pro-europene şi reformiste să poată beneficia de cele două miliarde de euro care se află acum pe ţeavă, adresate acestui for de politici reformiste din partea UE, a FMI şi pe baze bilaterale”, a mai spus şeful diplomaţiei române.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.