8 C
Vaslui
08-dec.-2022

FOTO, VIDEO | Cu ochii în telefon, un polițist de la Rutieră a accidentat, pe trecerea de pietoni, o minoră

- Advertisement -

NEATENT… Accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni situată în apropierea fostei fabrici de prelucare a laptelui ICIL. Confom martorilor, polițistul aflat la volan ar fi fost atent la telefonul mobil din mână, iar fetița, o vasluiancă de 11 ani, ar fi încercat să traverseze, în fugă, trecerea. Din fericire, copila nu a suferit răni care să-i pună viața în pericol. După o primă evaluare la fața locului, victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslu ipentru mai multe investigații medicale. Între timp, colegii polițistului implicat în accident au efectuat cercetarea la fața locului. De asemenea, și-au testat colegul dar aparatul alcooltest a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal mai ales că polițistul aflat la volanul autospecialei de poliție nu era în misiune. Evenimentul rutier a produs zarvă printre polițiști mai ales că imaginea celor de la Rutieră a avut mult de suferit pe fondul unltimelor accidente rutiere cu victime, petrecute în județul Vaslui.

Zarvă mare în interiorul IPJ Vaslui după ce un polițist al Serviciului de Poliție Rutieră a fost implicat într-un accident rutier petrecut chiar pe trecerea de pietoni de lângă ICIL. Martorii accidentului povestesc că polițistul aflat la volanul autospecialei VW Polo, echipată cu radar, nu ar fi fost atent la drum ci era cu ochii în telefonul mobil. Minora de 11 ani ar fi încercat să traverseze strada în fugă, a fost lovită de mașină și trântită în mijlocul străzii. După accident, polițistul implicat a încercat să acorde primul ajutor, până la venirea medicilor. După sosirea ambulanței, minora a fost evaluată la fața locului apoi transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare. În urma investigațiilor medicii au declarat că fata a suferit câteva escoriații la nivelul membrelor inferioare și o rană la barbă. În tot acest timp, colegii polițistului au demarat o anchetă și au stabilit că cel implicat în accident nu consumase băuturi alcoolice. În cauză a fost deschis dosar penal, mai ales că polițistul nu era în misiune. Colegii acestuia vor trebui să stabilească, cu exactitate, cum s-a petrecut accidentul, gradul de vinovăție al polițistului, dar și a victimei.  De partea cealaltă, colegii polițistului spun că acesta oprise la trecerea de trecerea de pietoni pentru a da prioritate de trecere altor persoane numai că, în momentul în care mașina s-a pus, din nou, în mișcare, copila a țâșnit în fața autospecialei și impactul nu a mai putut fi evitat.

“Polițiștii au fost sesizați, prin numărul de urgență 112, de producerea unui eveniment rutier, în urma căruia o minoră, de 11 ani, ar fi fost acroșată, în zona unei treceri de pietoni, amplasată în proximitatea intersecției străzilor Ștefan cel Mare cu Decebal din municipiul Vaslui. În urma evenimentului rutier, în care fost implicată o autospecială a IPJ Vaslui, a rezultat vătămarea ușoară a minorei, din municipiul Vaslui, care a fost transportată la spital pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul autospecialei, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a  împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, au spus și oficialii IPJ Vaslui. De asemenea, colegii polițistului implicat în accident s-au arătat dezamăgiți și spun că imaginea instituției pe care o reprezintă va avea și mai mult de suferit ca urmare și a accidentelor rutiere cu victime, petrecute în județul Vaslui, în ultima perioadă.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O mașină de Poliție a lovit un copil pe trecerea de pietoni, în zona ICIL! Martorii spun că agentul era cu ochii în telefon!

ULTIMA ORĂ… O minoră a fost victima unui accident rutier în care a fost implicată și o autospecială a Poliției Rutiere. Accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni situată în apropierea fostei fabrici ICIL. Martorii povestesc că fetița a încercat să traverseze strada, moment în care autospeciala de poliție a surprins-o și a aruncat-o pe asfalt. Mașina de poliție nu s-ar fi aflat în misiune și era echipată cu aparatul radar. Aceiași martori spun că agentul era cu ochii în telefon în momentul când s-a apropiat de trecerea de pietoni, motiv pentru care nu a mai putut evita impactul. La fața locului a fost solicitată o ambulanță care a acordat primele îngrijiri victimei apoi au preluat-o și transportat-o la spital. De asemenea, colegii polițistului implicat în accident au început cercetarea la fața locului și, conform primelor informații, polițistul care a provocat accidentul, la volanul unui Polo echipat cu aparat radar, nu era în misiune.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

18 COMENTARII

  1. ,, Polițist „…!?! De unde? Cum să fii polițist cu pantalon mulat, cu nasul pe sus, arogant, lipsit de conduită etică, de moralitate, de profesionalism?
    Polițistul din ziua de astăzi, este un copil care nu a avut șansa unei educații primite de la părinți care sa-i fi fost aproape (decât financiar probabil), un copil care nu a avut șansa să învețe meseria de la profesioniști adevărați, un copil care se pierde sub impactul hainei și autorității pe care o conferă uniforma și se cred invincibili, un copil care fără să își dea seama nu reușește să înțeleagă că actiunile lui sunt privite cu deosebit interes de toți cei care il înconjoară.

  2. Eu cred varianta polițiștilor vasluieni…argumentele mele sunt cele privind locul în care a oprit imediat mașina de poliție, respectiv pe trecerea de pietoni, dacă era o viteză mare sau pretinsa insinuare a unora că se uita în telefon s-ar fi tot dus cu mașina lejer peste trecerea de pietoni, iar impactul ar fi fost la o viteză mai mare care ar fi provocat răni mai grave copilului, ceea ce nu este cazul. Probabil copilul a țâșnit în fața mașinii, cum tot au obiceiul copiii să fugă pe trecerea de pietoni.
    Celelalte argumente pozitive țin de conduita polițistului ulterioară producerii accidentului, a anunțat accidentul, a acordat primul ajutor, nu a consumat alcool etc.
    Multă sănătate fetiței și tuturor mai multă atenție.
    – Rusu Jenică

    • Rusu Jenică , sper ca în afara permisului de pescuit să nu mai deții și altfel de permis, mai ales de conducere! Te-ai iritat la limbă, se vede ca domnul polițist avea barba de-o zi la fund. Cum dracu ții telefonul ăla de ești singurul care vezi mașina de poliție înaintea trecerii de pietoni și noi toți o vedem după trecere? Oricare dintre ar fi avut permisul suspendat dacă îndrăzneam sa nu acordam prioritate unui pieton. Practica vorbitului la telefon și mai grav, a uitatului pe telefon la filme etc, e foarte răspândită între polițiștii de la rutieră. Mă bucur pentru fetiță ca nu are răni grave. În rest sper sa nu se mușamalizeze evenimentul. PS: VRN să ne țineți la curent cu decizia în acest caz! Că de violatorii de la Bârlad suntem sătui până peste cap.

  3. : Denigrați, fie în sistemul de învățământ, sănătate, MAI, denigrați tot .. .Se fac comentarii la ziar.. și? Vedeți ca dacă nu ar fi unii specific ” unii” muriți în masina cu cine va este mai drag.. din cauza unor alcoolici.

  4. Mucosu’ asta de politist, numai cu ochii in telefon conduce. De cate ori am vazut acest polo in oras cu acest politist la volan, mereu avea telefonul in mana si se uita cand la el cand in fata… Apoi, ce exemplu este acesta ? Si noua ni se iau puncte… daca stam cu telefonul la ureche in timp ce conducem…

    • Exact! Agenții de pe Loganul LSD umblă prin oraș numai după ponturi, nu fac mai nimic concret! Consumă benzina aiurea! M-au oprit pe la Textila, fără motiv binențeles, actele, asigurarea, pus fiola… nimic, dar nu opreau pe nici unul din șmecherii de la spital care fac seară de seară liniuțe spital-Moara Greci! Eu cred că de fapt îi protejează pe ăia, că-s tot de-ai lor!

      • Au intrat marlanii la miliție…au dat o găină si un porc ca sa ii admită.Stiu caz concret acum vreo zece ani…si comandantul de pe vremea aia a spus ca-i prea puțin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.