spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

UPDATE: Frãtia lupilor

- Advertisement -

UPDATE Reactia lui Adrian Porumboiu:

“Suntem singurul caz din lume în care ne judecãm cu banii nostri împotriva banilor nostri. Cele 28 de milioane de Euro care au rãmas de recuperat – s-a gândit un specialist în diversiuni sã dea în judecatã taman pe cei ce au de încasat. Cred cã o situatie mai hilarã nu poate exista. În atare conditii, când confunzi justitia cu o retea de socializare pe care se posteazã vrute si nevrute, nu faci altceva decât sã sfidezi regimul judiciar”, Adrian Porumboiu

SURPRIZÃ A iesit la luminã omul din spatele lui Pongo, misteriosul Nechifor de la Plantagro

CULMEA IRONIEI …”Fapt nemaiîntâlnit în lume, banii mei se luptã cu banii mei”, asa s-a exprimat Adrian Porumboiu la iesirea de la procesele în care erau implicate douã dintre societãtile sale, Comcereal si Comprest, versus Sporting Club Vaslui, club de fotbal pe care l-a înfiintat si sustinut ani de zile, si al cãrui administrator, Ciprian Damian, muscã acum mâna care l-a crescut si hrãnit. Pentru a fi sigur de “victorie”, Damian a cesionat o parte din creantele pe care le pretinde de la Comcereal firmei Plantagro, al cãrui patron, Constantin Nechifor, a fost, la rândul sãu, fost partener de afaceri al lui Porumboiu, cu ajutorul cãruia de altfel si-a dezvoltat firma. Astfel, s-a lãmurit misterul celui care a fost în spatele lui Damian în toate actiunile întreprinse de la falimentarea voitã a SC Vaslui si pânã la procesele în care cea mai mare firmã din judet a fost târâtã în instantã. Miza, averea firmelor lui Porumboiu.

Ieri, 9 septembrie, pe rolul Tribunalului Vaslui au fost mai multe dosare în care a fost implicat Sporting Club Vaslui SA. Prima pe rol a intrat cauza în care SC Vaslui SA, prin administratrorul sãu, Ciprian Damian, cere intrarea în insolventã a Comcereal SA, pentru niste presupuse datorii pe care aceastã firmã le-ar avea fatã de club, pentru o sponsorizare pe care ar fi primit-o de la New Holland sub formã de utilaje agricole. Practic, Damian contestã legalitatea unor compensãri între SC Vaslui si Comcereal, dorind astfel ca, prin anularea proceselor verbale de compensare, sã mai “mulgã” niste bani de la firma lui Adrian Porumboiu, cel care a înfiintat si sponsorizat clubul de fotbal, Cauza a debutat cu cererea unei alte societãti, Plantagro Com, de a fi introdusã parte în dosar, pe motiv cã a cesionat de la Damian o parte din creantele inventate pe care Sporting Club le solicitã Comcereal, Damian mai având în acest moment pretentii pentru doar douã facturi. Cererea a fost admisã de judecãtorul de sedintã, cu toate cã la dosar nu exista o copie a acordului Adunãrii Generale a Actionarilor SC Vaslui pentru cesionarea creantelor în favoarea unei terte persoane, ci doar acordul lui Ciprian Damian! Avocatul lui Damian a pledat apoi pentru anularea proceselor verbale de compensare încheiate între Comcereal si SC Vaslui, pe motiv cã acestea sunt nule de drept, dat fiind faptul cã nu au fost întocmite pe exemplare tipizate, fapt care îi dã dreptul sã cearã intrarea în insolventã a Comcereal, chipurile pentru a-si recupera banii. În plus, avocatul a sustinut cã procesele verbale de compensare s-au încheiat la un an distantã de la emiterea facturilor de cãtre Sporting Club Vaslui, ultimul în decembrie 2013, si sunt nule pentru cã nu ar fi fost semnate de administratorul clubului, Ciprian Damian, ci de directorul economic al clubului, Ionel Rozeanu. Acest ultim argument a fost demontat de apãrãtorii societãtii Comcereal, acestia prezentând o hârtie prin care se demonstreazã cã la Federatia Românã de Fotbal erau înregistrati ca si reprezentanti ai Sporting Club Vaslui douã persoane, Ciprian Damian si… Ionel Rozeanu! În ce priveste procesele verbale de compensare pentru care Damian cere intrarea în insolventã a Comcereal, avocatii apãrãrii au arãtat cã, chiar dacã nu au fost folosite acte tipizate, compensãrile în cauzã îsi produc efectele sau, în cel mai rãu caz, se revine la starea de fapt dinaintea compensãrii sumelor, respectiv Comcereal datoreazã o sumã SC Vaslui, si o sumã egalã este datoratã de club firmei Comcereal! În plus, arãtau avocatii, “Damian nu a adus nici un ban la club, pe când Adrian Porumboiu a contribuit cu peste 30 milioane. Cum este posibil ca, la sfârsitul lunii decembrie, creantele Comcereal cãtre Sporting Club sã fie de 2.935.622 lei, pentru ca doar câteva luni mai târziu, Damian sã declare cã respectivele creante sunt de peste 13 milioane lei. Conform tuturor practicilor contabile, prin aceste procese verbale de compensare, perfect legale, toate datoriile Comcereal cãtre Sporting Club SA Vaslui au fost stinse, neexistând nici un temei pentru cererea de intrare în insolventã a Comcereal cerutã de Damian Ciprian”. Practic, prin toatã argumentatia prezentatã în proces, Damian si-a dat arama pe fatã: împreunã cu Nechifor, patronul Plantagro, nu urmãresc decât sã falimenteze Comcereal, pentru a pune mâna pe terenurile si utilajele acestei firme. De altfel, si cesionarea creantelor cãtre Plantagro demonstreazã acest lucru, dat fiind faptul cã Damian oricum nu s-ar fi ales cu mare lucru, chiar dacã ar fi obtinut în instantã intrarea în insolventã a Comcereal, pentru cã, la rândul sãu, Sporting Club Vaslui riscã intrarea în insolventã cerutã de Finantele Publice pentru datorii la stat în valoare de peste 150 milioane lei! Pronuntarea sentintei în acest dosar a fost amânatã pentru luni, 15 septembrie.

Damian luptã pentru amânarea intrãrii în insolventã a SC Vaslui

Tot ieri, pe rolul Tribunalului Vaslui, au mai fost alte trei dosare în care SC Comprest SA, respectiv ANAF, cereau intrarea în insolventã a clubului de fotbal Sporting Club Vaslui. Pentru a fi sigur cã va reusi sã mai scoatã niste bani de la Adrian Porumboiu, cel care i-a dat pe mânã destinele clubului de fotbal fanion al judetului, club pe care intentionat l-a dus la faliment, Ciprian Damian s-a luptat, prin avocatii sãi, sã amâne dosarele în care era cerutã intrarea în insolventã a SC Vaslui de cãtre ANAF si Comprest SA. Avea nevoie de acest rãgaz pentru a continua presiunile si sicanele împotriva lui Porumboiu. În debutul sedintei, cele trei dosare au fost conexate, dat fiind faptul cã atât Finantele Publice, cât si Comprest SA s-au declarat creditori ai SC Vaslui SA. Avocatul lui Damian, special angajat cu doar o zi înaintea acestui termen, a fãcut cereri de suspendare sau amânare a dosarelor pe motiv cã, pe de o parte, ar fi fãcut o cerere de desemnare a unui mandatar ad-hoc al clubului de fotbal, care sã se ocupe de datoriile clubului si de relatiile cu creditorii, pe de altã parte, ar fi depus o contestatie cu privire la pretentiile ANAF, contestatie care se judecã separat. Avocatul lui Damian pentru a influenta instanta, a fãcut ca la dosarul cauzei sã aparã cererea de desemnare a mandatarului ad-hoc cerut de Damian, înregistratã în aceeasi zi la registratura tribunalului, cerere care nu avea ce cãuta în aceastã instantã, dat fiind faptul cã se judecã în dosar separat, dupã care si-a retras cererea, aceasta urmând a fi retrimisã la registratura tribunalului. Judecãtorii au respins atât cererea de suspendare a dosarului, cât si pe cea de amânare a cauzei, considerându-le neîntemeiate. În aceste conditii, pentru a obtine totusi o amânare a intrãrii în insolventã a Sporting Club Vaslui, apãrãtorul lui Damian a recuzat pur si simplu judecãtorul, cerere la auzul cãreia, acesta a si declarat “Mã asteptam la asa ceva!”, dupã care, conform legii, a amânat dosarul pentru termenul urmãtor, 14 octombrie. Pânã atunci, o altã instantã va judeca cererea de recuzare fãcutã de apãrãtorul lui Ciprian Damian, care astfel si-a îndeplinit scopul, acela de a tergiversa procesul, în speranta cã “Pongo” va mai smulge niste bani de la firmele lui Porumboiu. De altfel, acesta si este telul declarat al celui care a falimentat voit SC Vaslui si care acum actioneazã în instantã firmele lui Porumboiu pe bandã rulantã, de fiecare datã cerând nici mai mult, nici mai putin intrarea acestor firme în insolventã pentru niste presupuse datorii fatã de club. Si, asa cum s-a vãzut ieri, la Tribunal, totul este orchestrat în beneficiul lui Constantin Nechifor si a firmei Plantagro, care a luat de la Damian aproape toate creantele pe care grupul de firme Com-Agro-Pan le-ar avea cãtre Sporting Club Vaslui, creante inventate special.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.