spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Frumosii copii cu voce de înger! (video)

- Advertisement -

PREMIANTI Acum 5 ani, din initiativa unei absolvente de Conservator, Carmen Trufia, lua fiintã grupul vocal instrumental “Bibliosong”, care acum, cu foarte multã muncã si seriozitate, aproape fãrã nici un fel de ajutor material decât cel al pãrintilor copiilor, a reusit performanta ca, din 90 de formatii si grupuri înscrise initial la festivalul national “Mamaia Copiilor”, sã câstige premiul al treilea! Copiii din municipiul Vaslui care au voce, talent si vointã sunt asteptati în aceste zile la o preselectie în vederea cooptãrii în grupul “Bibliosong”.

“Am considerat cã, prin muncã, seriozitate, prin tot ceea ce pot face oamenii cu suflet mare, putem schimba fata judetului Vaslui si perceptia altora, de aiurea, despre noi”, astfel îsi începea alocutiunea Voicu Gelu Bichinet, directorul Bibliotecii Judetene “N. Milescu Spãtaru” la decernarea diplomelor si medaliilor membrilor grupului vocal instrumental “Bibliosong”, care tocmai s-au întors cu premiul III de la festivalul national “Mamaia Copiilor”, abia încheiat. Dacã pânã acum 20 de ani Biblioteca Judeteanã era imaginea unei institutii de unde se puteau împrumuta cãrti, încet-încet se schimbã aceastã perceptie. Acum, pe lângã functia sa de bazã a devenit locul unde copiii, si chiar adultii, vin sã picteze, sã joace sau sã vadã o piesã de teatru pusã în scenã de amatori de toate vârstele, si, mai nou, sã cânte. Acum 5 ani, din initiativa unei inimoase absolvente de Conservator, Carmen Trufia, lua fiintã grupul vocal instrumental “Bibliosong ”. Încet-încet, din putinele fonduri, s-a luat o orgã, câteva instrumente, costume, si, dupã luni de muncã asiduã, cu sprijinul doamnei Trufia, a compozitorului Marcel Iorga, si, mai ales, a coregrafului Cosmin Cretu, s-a ajuns ca, din peste 90 de formatii din toatã tara, participante la preselectii, grupul vasluian, compus din copii între 5 si 14 ani, sã fie încununat cu acest important premiu.

« Totul a fost realizat pe bazã de voluntariat”

“Pentru mine, ca si pentru toti cei care lucreazã la bibliotecã, e un moment de mândrie, e un semn cã munca si strãdaniile noastre, ale copiilor care au ales ca, în loc sã se joace, sã vinã aici pentru a se pregãti ore întregi, ale pãrintilor care au fãcut eforturi financiare si care au fost împreunã cu copiii la Constanta si i-au supravegheat si încurajat, au dat roade. Trebuie sã spun cã aceastã echipã s-a ridicat si a ajuns unde este acum, concurând de la egal la egal cu formatii mult mai titrate si mai înzestrate material, fãrã nici un fel de ajutor financiar din partea institutiei, cu exceptia locatiei unde s-au tinut repetitiile, totul a fost realizat pe bazã de voluntariat”, declara Voicu Gelu Bichinet. Este dureros sã constati cã nu existã institutii care sã sprijine material acesti copii si trebuie sã se apeleze la sponsorizãri sau la buzunarele pãrintilor, când, totusi, pentru alte lucruri se gãsesc banii necesari. Trebuie mentionati toti acesti copii minunati, de la mezina, Monica Rosu de doar cinci ani, si pânã la “decana de vârstã”, Georgiana Agarici, care a împlinit 15 ani: Ana Maria Popovici, Anda Elena Avasiloaia, Alexandra Pânzaru, Laura Coropcariu, Anca Florentina Teletin, Diana Mosneagu, Denisa Cobzaru, Miruna Matei, Denisa Florea, Erica Acatincãi, Lorelay Moise, Andrada Trufia, Rares Iancu si Paul Rosu, – copii care trebuie aplaudati si felicitati pentru munca si dedicarea care au fost vãzute, în direct, de o tarã întreagã.

“Pentru mine e o plãcere sã vin la repetitii”

“Am auzit despre acest grup de la prieteni si am fost curioasã, asa cã am venit singurã si m-am înscris, acum opt luni, dar nu regret deloc. Am mai fost si la alte concursuri, nu asa importante ca acesta, si mã bucur nespus pentru medalia câstigatã. Ne gândim sã mergem si la anul, când sperãm sã câstigãm trofeul. Pentru mine e o plãcere sã vin la repetitii, grupul e foarte bun, si toti, inclusiv pãrintii au fost si sunt alãturi de mine. La festival a fost o experientã de neuitat. Pãcat cã nu am putut, din cauza vremii, sã facem si baie în mare, dar în rest, a fost totul bine si am câstigat cel mai frumos premiu de pânã acum!”, povestea Diana Mosneagu.

« Ne-am împrietenit cu ceilalti participanti »

Andrada Trufia este una dintre cele mai vechi componente, încã de la înfiintare: “Eu am vrut singurã sã vin, mai veneam cu mama, (prof. Carmen Trufia, n.r.), si mi-a plãcut, la început am mai comentat, eram micã, as fi vrut sã am mai mult timp pentru joacã, dar mi-am dat seama cã acelasi lucru îl pot face la repetitii. La festival a fost foarte frumos, ne-am împrietenit cu ceilalti participanti, cu unii chiar am de gând sã pãstrez legãtura, dar cel mai bun a fost tortul (un tort pentru 300 de persoane care a fost oferit de organizatori la sfârsitul festivalului. n.r.). Am fost, împreunã cu grupul Bibliosong, la nenumãrate concursuri, dar asta nu m-a împiedicat sã obtin rezultate bune la scoalã, am terminat clasa a sasea cu media 9.56!”

MENTIUNE Carmen Trufia a tinut sã facã, la sfârsitul conferintei de presã, si un anunt public: “Toti copiii din municipiul Vaslui care sunt talentati sunt asteptati la Biblioteca Judeteanã <<N. Milescu Spãtaru>>, vineri, 16, luni, 17 si marti, 18 iulie, între orele 8 – 16, pentru înscrierea la preselectia în vederea cooptãrii în grupul Bibliosong. Preselectia va avea loc joi si vineri, 21 – 22 iulie, de la ora 11, iar cei interesati trebuie sã aibã vârsta între 5 si 14 ani. Suntem interesati de cooptarea unor voci valoroase, pentru împrospãtarea actualilor componenti si pentru a avea cu adevãrat sanse la concursurile si festivalurile importante”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.