spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Fugar căutat de autoritățile din Italia, prins la Vama Albița

- Advertisement -
PRINS… Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a I.P.J. Vaslui

DEPISTAT… Bărbatul cu cetățenie moldovenească, în vârstă de 40 de ani era urmărit international pentru săvârșirea de infracțiuni conexe la dreptul de proprietate intelectuală. Timp de trei ani, fugarul a reușit să stea departe de ochii autorităților, făcându-se de negăsit. Ghinionul său a fost acela că, în urma unui control de rutină, polițiștii de frontieră vigilenți au constatat imediat că pe numele bărbatului era emis un ordin de arestare. Mandatul pe numele acestuia era emis încă de la data de 20.06.2018. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de patru ani și nouă luni, pe teritoriul Italiei.

”Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat un bărbat cu cetățenie moldovenească, căutat de autorități, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de patru ani și nouă luni pentru săvârșirea de infracțiuni conexe la dreptul de proprietate intelectuală pe teritoriul Italiei. În ziua de 15 iulie a.c, în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, B.T., un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 40 de ani, pasager într-un autocar cu destinația Cluj. La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare în vederea executării pedepsei cu închisoare, emis de autoritățile din Italia, la data de 20.06.2018. Conform documentului persoana în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate de patru ani și nouă luni pentru săvârșirea de infracțiuni conexe la dreptul de proprietate intelectuală pe teritoriul Italiei. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a transmis Poliția de Frontieră printr-un comunicat de presă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.