spot_imgspot_img
9.4 C
Vaslui
26-apr.-2024

Gabriela Plãcintã nu se teme de concurs

- Advertisement -

FÃRÃ FRICÃ Seful ISJ Vaslui nu se teme de concurentã pentru postul de inspector scolar general si este de pãrere cã învãtãmântul vasluian va avea de câstigat dacã va exista o concurentã mare.

Desi înscrierile pentru concursul de inspector general încã sunt departe, se anuntã o luptã strânsã pentru sefia învãtãmântului vasluian. Pânã acum, doar Gica Ursanu, fost inspector general adjunct si director al Casei Corpului Didactic Vaslui, si-a anuntat intentia de a-i „fura” scaunul actualului inspector general, Gabriela Plãcintã. Ambele au punctaj ridicat la dosarele cu care au intrat în Corpul National de Experti în Management, fiind separate doar de câteva puncte. „Dosarul pe care l-am depus a fost evaluat riguros la Ministerul Educatiei, iar punctajul pe care l-am primit îl consider bun. O mare parte din dosare au fost evaluate la nivelul Inspectoratului scolar. Cu cât competitia este mai mare, cu atât mai bine. Deocamdatã, asteptãm înscrierile pentru concurs”, spune Gabriela Plãcintã. Desi multi dintre cei care au fost admisi în Corpul National de Experti în Management tintesc posturi de conducere în scoala lor, nu este exclus sã aparã alte nume în lupta pentru sefia ISJ Vaslui. De exemplu, inspectorul scolar pentru mentorat, Anda Stefãnicã, este unul din cei zece candidati care au obtinut 100 de puncte la evaluarea dosarelor. Acelasi rezultat l-au avut si profesorii Aurora Hulutã, de la Colegiul Tehnic „Marcel Guguianu” Zorleni si Luminita Târcã, de la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Bârlad. Dupã mai bine de patru ani, Ministerul Educatiei a reintrodus concursurile pentru posturile de conducere din învãtãmânt. Ultima datã când inspectorii generali erau numiti prin concurs a fost în perioada în care seful ISJ Vaslui era Gheorghe Cârjã, iar pe postul de adjunct stãtea chiar Gica Ursanu, ambii fiind mai apoi scosi din functii dupã un raport nefavorabil al Ministerului Educatiei, contestat la vremea aceea ca fiind tot un truc politic.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

25 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.