
EXCELENȚA VASLUIANĂ… Cei mai buni elevi din municipiul Vaslui și profesorii lor coordonatori s-au reunit la Casa de Cultură “Constantin Tănase”, acolo unde a avut loc o nouă ediție a Galei Excelenței în Educație. Aceștia au fost felicitați, aplaudați și premiați pentru rezultatele obținute în anul școlar 2022-2023. Cei care au obținut premii la olimpiadele naționale au primit între 1000 lei și 3000 lei, iar cei cu rezultate deosebite la concursurile naționale, între 150 lei și 400 lei. Invitat pe scenă pentru a deschide Gala Excelenței în Educație, primarul și-a exprimat regretul că evenimentul a fost întrerupt un an. În realitate, ultima gală a olimpicilor a fost organizată în 2019, deci acum patru ani. Inspirat, probabil, din ceea ce a făcut omul de afaceri Ionel Sandu pentru tinerii performeri ai Vasluiului (n.r. Tabăra de Vară de la Huși, bilete la teatru pentru toți elevii unui liceu, sponsorizare pentru echipa de șah etc.), primarul Pavăl și-a construit discursul în aceeași notă, subliniind faptul că pentru el învățământul a fost întotdeauna o “prioritate”. O fi fost întotdeauna, dar mai puțin în anii 2020, 2021 și 2022. Pentru că ieri a fost Ziua Internațională a Educației, inspectorul școlar general le-a urat tuturor elevilor și cadrelor didactice “La mulți ani!”. “Să ne însoțească mereu gândul curat, deciziile înțelepte, bunătatea și respectul față de semenii noștri! În toate comunitățile noastre școlare să avem un timp cu pace, cu învățare ancorată în realitate, cu momente memorabile, lecții de succes și drag de școală!”, a transmis inspectorul școlar general, prof. Cristiana Botan.
În deschiderea galei, primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, le-a vorbit celor prezenti despre rolul recunoașterii și răsplătirea performanței. Chiar dacă a greșit numărul anilor în care Primăria Vaslui nu a mai organizat Gala Excelenței, edilul a subliniat importanța unor astfel de evenimente: “această întâlnire se datorează elevilor noștri excepționali, merită să îi aplaudăm. Din păcate, a fost o întrerupere de un an, sper să nu se mai întâmple, pentru că este o acțiune minunată. Elevii noștri merită să se bucure de o astfel de gală, merită să îi vedem aici, pe scenă, merită să le mulțumim pentru ceea ce fac și să fim mândri că ne reprezintă. De la un an la altul sunt tot mai mulți elevi cu rezultate deosebite, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Ce poate fi mai frumos, mai plăcut și mai înălțător dacă nu să știm că din urma noastră vine o generație frumoasă, care se pregătește de viață și care luptă pentru ceea ce își dorește. Vasluiul are această inteligență deosebită pe care trebuie să o valorificăm. Eu sunt mândru de acești elevi, în orice împrejurare am pus mai presus de toate învățământul și generațiile care vin după noi. Am spus și am să o mai spun: pentru mine, învățământul și finanțarea lui a fost și va rămâne o prioritate. În 2021 am câștigat un premiu pentru Excelența în Educație (n.r. acordat de Asociația Municipiilor din România), îndeplinind indicatori foarte importanți: investiții, finanțare, rezultate, participări la concursuri, parteneriate. Excelența trebuie păstrată, cei mai buni dintre cei mai buni să fie aduși în fața cetățenilor și prezentați drept modele pentru ceilalți, astfel încât să se coaguleze în jurul lor tot ce este mai frumos”, a declarat primarul Vasile Pavăl.
Inspectorul școlar general: “Să ne însoțească mereu gândul curat, deciziile înțelepte, bunătatea și respectul față de semenii noștri!”
Inspectorul școlar general, prof. Cristiana Botan, i-a felicitat pe elevi și profesori, însă a vorbit și despre sărbătoarea pe care o marcăm în fiecare an pe data de 5 octombrie: “În fiecare an, de Ziua Internațională a Educației, gândurile noastre de profundă admirație, prețuire și speranță se îndreaptă către cei reuniți în jurul școlii vasluiene: copii, dascăli, părinți și comunitate. În zborul lor înalt către cele mai curajoase visuri, copiii îi au alături pe dascălii lor, care își clădesc destinul profesional răspândind lumina cunoașterii și formând înaltele valori ale vieții, sunt susținuți de părinții lor, care le veghează devenirea cu dragoste, grijă și răbdare, dar și de comunitatea locală, care le oferă spații de învățare prietenoase și dotate corespunzător evidențiind educația ca o prioritate. În contextul interpretativ precizat, vedem această sărbătoare ca pe o fericită ocazie de a reitera ideea cât de important este să înțelegem că educația nu înseamnă doar predarea și învățarea, acumularea de informații și promovarea examenelor, ci cuprinde conexiuni umane nebănuite, empatie, altruism, recunoștință, responsabilitate, cinste, implicare și reziliență. Știm că viitorul aparține celor tineri, dar – pentru a creiona destine împlinite – drumul lor trebuie riguros construit, modelat, organizat și presărat cu experiențe pozitive. Fie că suntem elevi, fie că suntem profesori, să ne amintim că putem fi purtători de umanitate și că, prin educație, putem schimba vieți! Doar împreună suntem capabili să conturăm noi drumuri către succes. La mulți ani tuturor! Să ne însoțească mereu gândul curat, deciziile înțelepte, bunătatea și respectul față de semenii noștri! În toate comunitățile noastre școlare, să avem un timp cu pace, cu învățare ancorată în realitate, cu momente memorabile, lecții de succes și drag de școală”, a transmis inspectorul general școlar, prof. Cristiana Botan.
Ce să-i ceri de la un primar inginer, care nu a realizat o construcție în viata ca lumea. Nu l-ați văzut cum a vorbit domn primar ! Ca un țăran venit de pe șantier. Ne merităm soarta. Si-a început discursul cu : ,,bine ne revedem la Casa de Cultură „…ca și cum până acum celelalte evenimente nu le-ar fi făcut la restaurante, ci le-ar fi făcut la Casa de Cultură. Un politician comunist care nu vrea să promoveze ele ii olimpici pentru că și el a fost un elev mediocru la scoala. Ne merităm soarta cu politicienii Buzatu, Pavăl și Ciupilan în funcții de peste 20 de ani.
Din păcate, nu ești singurul ghinionist! Sunt elevi cu medii foarte mari (peste 9,50), dar care nu primesc bursa de merit….. pentru ca, ce sa vezi, pe ministra eminenta a luat – o gura la o bârfă pe Facebook și a schimbat…. ” schimbarea” propusa și publicata inițial, iar cum latrailor slugarnici le-a fost teama să-i atragă atenția… a rămas asa, ca-n gard pentru unii copii!
Dar nicio problema, i-am spus copilului SA NU MAI ÎNVEȚE, CA NU MERITA, IAR CA MAMA…….. o sa – i caut pe cineva talentat care o să-l învețe barbut, păcănele, poker, etc, măcar sa nu-mi para rău că am fost proasta proastelor!!
Învățământul este o prioritate și excelența în educație trebuie permanent premiată.
Permanent, adică din trei în trei ani. Iar eu și alte câteva sute de colegi cu ghinion nu am nimerit să fim olimpici ai Vasluiului în anul potrivit, așa este?
Ce ipocriți!
Domnilor ziaristi: cum se numește omul care spune minciuni?
Primarul Pavăl = Mincinos
Care-i motivul de nu l-ati pus în poze pe domn Primar cu nasul lui Pinocchio!