spot_img
1.2 C
Vaslui
05-dec.-2024
spot_img

Gemeni născuţi prematur, lăsaţi 10 zile fără incubator – VIDEO

- Advertisement -

Doi bebeluşi gemeni născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea din Câmpulung Muscel au fost transferaţi la Maternitatea Polizu din Bucureşti, după ce tatăl copiilor i-a reclamat subsecretarului de stat Raed Arafat că micuţii, născuţi în urmă cu zece zile, nu au beneficiat de îngrijire corespunzătoare.
Gemenii au fost transferaţi, în noaptea de joi spre vineri, la Maternitatea Polizu din Bucureşti, după ce tatăl copiilor i-a reclamat subsecretarului de stat Raed Arafat că micuţii, născuţi în urmă cu zece zile la maternitatea Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel, nu au beneficiat de îngrijire corespunzătoare, nefiind ţinuţi în incubator şi nu ar fi fost înregistraţi, la naştere, în documentele spitalului.

Copiii au fost preluaţi de două ambulanţe SMURD Bucureşti, fiind internaţi la secţia de terapie intensivă a Maternităţii Polizu din Capitală.

” Sunt doi gemeni, de 700 de grame, născuţi prematur la şase luni, la 26 de săptămâni de gestaţie. Au nevoie de îngrijiri speciale într-un centru de nivel trei, nu au avut nevoie de intubaţie sau ventilaţie mecanică. Sunt declaraţi în mometul de faţă, nu ştiu când au fost declaraţi. E greu de spus ce şanse au, sunt prematuri, sunt gemeni, o să vedem „, a declarat Carmen Voicilă, medic la SMURD Bucureşti.

După ce tatăl copiilor, care este preot, a reclamat situaţia subsecretarului de stat Raed Arafat, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au început o anchetă la maternitatea Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel.

„Unul dintre copii a avut 700 de grame la naştere, celălalt 900 de grame, iar acum au amândoi au câte 750 de grame. Domnul ministru Raed Arafat a trimis două echipaje de transport neonatologie, iar copiii sunt în stare stabilă. Vom vedea ce s-a întâmplat, iar după ce se va termina ancheta vom lua măsuri” , a declarat directorul DSP Argeş, dr. Anca Alexandrescu.
Directorul Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel, Sorin Moşteanu, susţine că a aflat despre cazul gemenilor în cursul serii de joi, în momentul în care a fost anunţat de către subordonaţi că doi copii vor fi preluaţi şi transportaţi cu ambulanţele la o maternitate din Bucureşti.

„Astăzi (joi-n.r.) la ora 18.00 am aflat despre situaţie şi despre mutarea copiilor la Bucureşti. Am fost sunat ulterior de către subordonaţi, care mi-au transmis că DSP Argeş cere informaţii despre acest caz. Ştiu că aceşti copii au fost născuţi în 9 noiembrie, naştere consemnată în documente. Întrebările celelalte trebuie puse şefului de secţie, doctorului ginecolog care a răspuns de aces caz. Noi am solicitat astăzi la două spitale din Bucureşti să-i transferăm, dar nu s-a putut deoarece operaţiunea necesită condiţii speciale de transport. Acum copiii sun stabili. Credeţi că dacă nu ne ocupam de ei aceşti copii mai puteau să plece acum la un spital din Bucureşti neintubati şi fără ventilaţie mecanică ?”, a declarat directorul Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel.
mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.