Germania vrea restricţii de Paşte şi propune interzicerea călătoriilor. Ce alte decizii mai ia Angela Merkel

Germania vrea să prelungească, cel puţin până pe 28 martie, izolarea impusă în lupta împotriva Covid-19 şi, totodată, să relaxeze începând de luni restricţii cu privire la adunări private.

Potrivit unui proiect al unui acord între cancelarul Angela Merkel şi miniştrii-preşedinţi ai celor 16 landuri, care va fi dezbătut miercuri, începând de la 8 martie urmează să fie autorizate adunări de maximum cinci persoane care provin din două gospodării familiale, fără copii în vârstă de până la 14 ani. În prezent, limita acestor adunări este de două persoane în Germania.

Vânzătorii de flori, librăriile, magazinele de grădinărit, saloanele de tatuare şi masaj ar putea, de asemenea, să îşi reia activitatea săptămâna viitoare, după cum transmite Deutsche Welle.

În cadrul viitoarei reuniuni de miercuri, Merkel şi conducătorii landurilor urmează să stabilească la ce nivel de incidenţă pe o perioadă de şapte zile vor putea să fie relaxate sau înăsprite restricţiile.

În acest sens, în proiectul de acord sunt evocate două ipoteze – 35 sau 50 de contaminări la 100.000 de locuitori.

În acest document, autorităţilor li se propune să recomande evitarea oricărei deplasări în interiorul sau în afara frontierelor în timpul vacanţei de Paşte – cu excepţia unor adunări familiale mici. …https://www.romaniatv.net/germania-vrea-restrictii-de-paste-si-propune-interzicerea-calatoriilor-ce-alte-decizii-mai-ia-angela-merkel_5314013.html




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ