29.3 C
Vaslui
04-iul.-2022

Germania vrea să cumpere un scut antirachetă israelian ce va putea acoperi și Polonia, România şi ţările baltice

Guvernul german, pe care invazia rusă în Ucraina l-a convins că trebuie să investească în apărare, ar urma să achiziţioneze un sistem de apărare antirachetă israelian, informează ziarul german Bild. Decizia nu a fost încă luată în mod oficial, însă Partidul Social-Democrat al cancelarului federal Olaf Scholz, principala formaţiune a coaliţiei aflate la putere în Germania, o susţine.

„Trebuie să ne apărăm mai bine împotriva ameninţării ruse. Pentru aceasta avem nevoie rapid de un scut antirachetă la scara Germaniei”, explică în Bild raportorul Bundestagului pentru bugetul de apărare, Andreas Schwarz. „Sistemul israelian Arrow 3 este o bună soluţie”, a adăugat el cu privire la acest dispozitiv antirachetă israelian destinat să contracareze rachetele cu rază de acţiune lungă.

Potrivit Bild, sistemul, inspirat din „Iron Dome” (Domul de Fier) israelian, ar costa circa 2 miliarde de euro şi ar putea fi operaţional din 2025, din trei situri în Germania.Scutul ar fi suficient de puternic pentru a acoperi şi Polonia, România şi republicile baltice, scrie Agerpres. „Vom putea întinde Domul de Fier deasupra ţărilor vecine. Vom juca astfel un rol-cheie pentru securitatea Europei”, a subliniat Schwarz…https://www.digi24.ro/stiri/externe/germania-vrea-sa-cumpere-un-scut-antiracheta-israelian-ce-va-putea-acoperi-si-polonia-romania-si-tarile-baltice-1885417

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here