Gheorghe Mironescu, o somitate uitatã de vasluieni si autoritãtile locale

VALORI…Gheorghe Mironescu este unul dintre oamenii care au fãcut cinste Vasluiului, dar de care prea putini au auzit. Un foarte bun politician român, de talie europeanã, jurist si membru de onoare al Academiei Române. Din 1939, a activat alãturi de Iuliu Maniu în Partidul National Tãrãnesc. A fost tot timpul solicitat în momentele de cotiturã ale României interbelice. Înainte de a fi premier, a condus ministere importante, precum Instructiune Publicã (1921-1922), Afaceri Strãine (1928-1930, 1932), Finante (1932), Interne (1933). A preluat prima datã functia de prim-ministru pentru o sãptãmânã, în anul 1930, dupã care i-a predat-o bunului sãu prieten Iuliu Maniu. Dupã patru luni revine si conduce guvernul timp de sase luni, în cea mai zbuciumatã perioadã de crizã economicã a României (10 octombrie 1930-17 aprilie 1931). În guvernul lui Al. Vaida-Voievod (1933) acesta este vicepresedinte al Consiliului de ministri. A fost chemat fiindcã era singurul politician capabil sã gestioneze momentele de crizã. În 1949 este condamnat de comunisti de 12 ani de închisoare, dar pedeapsa nu a mai fost aplicatã, întrucât tãrãnistul si-a gãsit sfârsitul în mod misterios.

În 1891, Gheorghe Mironescu a terminat cursurile Institutelor Unite din Iasi si a decis sã urmeze Facultatea de Drept, iar apoi Facultatea de Litere si Filosofie, ambele din cadrul Universitãtii din Bucuresti. În 1898 si-a obtinut doctoratul în Drept, iar apoi s-a întors în tarã, unde a lucrat în magistraturã, ajungând procuror, avocat al statului, sef al Serviciului Contencios din Ministerul Agriculturii, Industriei, Domeniilor si Comertului, iar, în 1906, profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universitãtii din Bucuresti. Apoi, a decis sã se alãture doctrinei politice initiate de Take Ionescu în cadrul Partidului Conservator (pânã în 1908), iar apoi Partidului Conservator-Democrat (pânã în 1922).

În timpul Rãzboiului de Reîntregire Nationalã, a sustinut drepturile nationale românesti, fiind de pãrere cã “drepturile românilor nu izvorau din tratatul de aliantã din 1916”, “ci erau numai recunoscute de acest instrument diplomatic”. A sustinut cauza unionistã a românilor în gazeta francezã “La Roumanie” si în diferite congrese convocate de reprezentantii românilor din provinciile aflate sub asuprire austro-ungarã. Dupã moartea lui Take Ionescu, în 1922, Partidul Conservator-Democrat a fost absorbit de Partidul National Român, care, în 1926, a fuzionat cu Partidul Tãrãnesc, formându-se, astfel, Partidul National Tãrãnesc, sub conducerea lui Iuliu Maniu.

Ministru de Interne în perioada de crizã

În mica enciclopedie a “Ministrilor de Interne”, scrisã de Constantin Gheorghe si Miliana Serbu, lui Mironescu îi sunt dedicate câteva pagini. În timpul marii crize economice, în 1933, Mironescu a îndeplinit functia de ministru de Interne. “Deteriorarea situatiei materiale a populatiei în timpul marii crize economice a generat grave tensiuni sociale, cele mai mari conflicte de muncã fiind înregistrate în Valea Prahovei si Bucuresti (petrolistii si ceferistii). Ca ministru al Internelor, Mironescu a considerat ca necesarã introducerea stãrii de asediu si a cenzurii. În baza acestei legi au fost efectuate masive arestãri în rândul ceferistilor si petrolistilor (miscare, în opinia sa, initiatã si condusã din afarã) si 244 s-a trecut la evacuarea prin fortã a muncitorilor de la atelierele <<Grivita>>. Potrivit însemnãrilor lui Armand Cãlinescu, adjunctul sãu, s-au înregistrat 3 morti, 40 de rãniti si 1600 de arestãri. Fatã de miscarea legionarã, care începuse sã se afirme, G. G. Mironescu s-a situat pe pozitia denuntãrii pericolului ce-l reprezintã Garda de Fier în viata politicã româneascã. Împreunã cu subsecretarul de stat de la Ministerul de Interne, Armand Cãlinescu, au luat mãsuri de îngrãdire a activitãtii acesteia, cerând Politiei si Jandarmeriei sã perchezitioneze sediile organizatiilor legionare si sã confiste materialele de propagandã. A fost momentul în care legionarii au înfiintat primele <<echipe ale mortii>>”.

Condamnat la 12 ani închisoare

Este autorul mai multor opere, printre care “România fatã de rãzboiul european”, “Din istoria dreptului privat roman”, “Cuvântãri” volumele I si II. În 1930 a fost decorat cu Ordinul Ferdinand de cãtre Carol al II-lea. În 1949, Gheorghe Mironescu a fost acuzat de sabotaj si condamnat la 12 ani, însã, înainte de a se pune în aplicare sentinta, a fost gãsit mort în parcul Grãdina Icoanei din Bucuresti.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ