LUPTÃTOR… Nãscut în anul 1922, în comuna vasluianã Deleni, veteranul de rãzboi Gheorghe Pãscan a fost pe front în cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, unde era sã-si piardã viata. În primã fazã, vasluianul nostru a luptat dincolo de Prut, împotriva trupelor Uniunii Sovietice, dupã care a trecut pe frontul de vest, unde a înaintat alãturi de Armata Românã pânã în Muntii Tatra. Si-a vãzut camarazii sfârtecati de obuze sau ucisi de gloantele inamicului, însã a înaintat pe front chiar si în aceste conditii. Chiar el a fost împuscat în cap, iar cicatricea de deaspura fruntii îi stã mãrturie, însã nu a dat un pas în spate, întãrit doar de rugãciunile adresate Celui de Sus si de gândul la patria mamã si la Marea Unire din 1918. Dupã ani de zile de rãzboi, s-a întors acasã, unde a gãsit o sãrãcie lucie. Pentru serviciile aduse, statul l-a rãsplãtit cu o jumãtate de hectar de pãmânt tocmai în zona Miclestiului, la zeci de kilometri distantã de casã, undeva în coasta unui deal unde nici ciulinii nu cresteau.
Despre nea Gheorghe Pãscan se poate spune, fãrã niciun fel de exagerare, cã este un om care a trãit cât o istorie! A trecut prin suferintã cu încredere si sperantã în Dumnezeu. Îi tremurã vocea de fiecare datã când îsi aminteste anii tineretii, timpul pe care l-a pierdut pe front. Lãcrimeazã si acum dupã camarazii care si-au dat viata pentru tarã. Singurul veteran de rãzboi din comuna Deleni rãmas în viatã s-a nãscut într-o familie de oameni muncitori si linistiti, cum îi place sã spunã. A avut o copilãrie frumoasã, alãturi de sora si cei cinci frati. Povesteste cu drag despre zilele în care muncea alãturi de tatãl sãu la scos piatrã, pe care apoi o vindea prin târguri pe bani frumosi.
Arestat înainte de a fi trimis pe front
Desi are aproape 100 de ani, Gheorghe Pãscan îsi aminteste exact momentul în care a plecat pe front pentru prima datã. „Aveam 20 ani când am primit ordinul de înrolare în armatã. Nu eram cãsãtorit, locuiam cu pãrintii mei. Am fost vreo 20 de bãieti care nu ne-am prezentat la timp, motiv pentru care, la început, ne-au bãgat în închisoare. Timp de o lunã am stat închisi, hrãniti cu câte o bucatã de pâine goalã. A fost o perioadã grea pentru mine, dar am depãsit-o. Dupã ce am terminat armata, am luat calea frontului. Prima datã am trecut Prutul, spre rusi. Amintirile de acolo nu sunt deloc plãcute pentru cã pe frontul acela mi-am pierdut un frate mai mare, pe Neculae. Acolo a fost îngropat, de alti bãieti din sat care si ei au plecat la rãzboi. Ajunsesem pânã la Bug când a venit ordinul care ne-a întors din drum”, îsi aminteste veteranul de rãzboi din Deleni. Dupã episodul de pe frontul de est, vasluianul Gheorghe Pãscan a trecut si pe frontul de vest, luptând pânã în Cehoslovacia, în muntii Tatra, de data aceasta împotriva Germaniei naziste. Era 12 septembrie 1944, când România a semnat Armistitiul cu Natiunile Unite, asumându-si obligatia de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptã antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localitãti românesti: Carei si Satu-Mare. România participã la eliberarea Ungariei si Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta circa 567.000 de soldati, printre care câteva sute de pe meleagurile vasluiene. Cele mai grele lupte s-au dat la asediul Budapestei si în muntii Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieti omenesti. Cele 260 de zile de participare la rãzboiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lãsând loc întãririi influentei sovietice în România. „În Ungaria si Cehoslovacia am participat la cele mai grele lupte dintre toate. Eram soldat la Infanterie, puscã-mitralierã. A fost infernal. Am avut camarazi de armã care au murit lângã mine, si eu am fost rãnit într-un schimb de focuri”.
Împuscat în cap, salvat de prosopul care înlocuia cascheta antiglont
Pentru cã armata României nu dispunea de armamentul si echipamentul fortelor inamice, soldatii erau nevoiti sã improvizeze tot felul de metode pentru a-si salva viata. Gheorghe Pãscan îsi aminteste cã de multe ori cascheta antiglont era înlocuitã cu câte un prosop, pe care si-l înfãsura pe sub un soi de sapcã, improvizatã si ea. „În muntii Tatra am pierdut cei mai multi camarazi, printre care si pe ofiterul Magda. Era în spatele meu rãnit, când mi-a pus mâna dreaptã pe umãr si mi-a ordonat sã trag în tot ce miscã în fatã. Eram la câteva sute de metri de inamic, noi într-o vale, ei undeva mai sus, cocotati pe un deal. Am tras si la ordin, dar si pentru cã nu aveam încotro. Ori muream noi, ori ei. Când m-am uitat în spate, dupã munitie, ofiterul murise, împuscat. Imediat dupã aceea, un glont m-a lovit si pe mine în cap. Cei care nu aveam caschete antiglont ne puneam un prosop pe sub sapcã, tot un fel de protectie. N-a fost suficientã, prosopul a fost strãpuns, iar eu rãnit. Împuscat si plin de sânge, am fost luat de camarazi, pansat, iar dupã câteva zile trimis acasã. Rãzboiul a mai continuat, dar cei care nu mai puteau continua erau trimisi înapoi în tarã”.
Zeci de kilometri strãbãtuti zilnic
Eroul din Deleni se numãrã printre soldatii români infanteristi care au fost nevoiti sã se întoarcã pe jos, tocmai din muntii Tatra din Cehoslovacia pânã la Bucuresti. De la începutul lunii iunie si pânã la începutul lunii august vasluianul nostru a parcurs pe jos nu mai putin de 1.500 de kilometri, alãturi de alti zeci de camarazi de arme. „Mergeam zeci de kilometri pe zi, iar noaptea ne odihneam prin diferite localitãti. Din când în când ne mai urcam într-un tren, dar pe distante mici, nu mergeau foarte departe. Am ajuns în Bucuresti, iar de acolo m-am întors acasã. Am stat acasã doi ani si pe urmã m-am angajat la o întreprindere din Bucuresti, la cablare, de unde am si iesit la pensie. Si acum, la vârsta mea, îi multumesc lui Dumnezeu pentru cã mi-a salvat viata pentru cã eu trebuia sã fiu mort de la acea împuscãturã în cap. Si pe front si în viatã am mers înainte doar cu credintã în Cel de Sus. Pe oriunde m-au tinut picioarele am întâmpinat greutãti multe, dar m-am rugat tot timpul, n-am fãcut niciodatã prostii, n-am furat, mi-am vãzut doar de ce e al meu. Iar Dumnezeu m-a rãsplãtit si mi-a dat tot ce am avut nevoie. Dupã ce m-am întors de pe front mi-am întemeiat o familie, am sase fete si un bãiat. Noi am fost acasã sase bãieti si o fatã, mie mi-a fost orânduit sã am sase fete si un bãiat. Feciorul lucreazã în cadrul Armatei, la Pitesti”.
Mesaj cãtre generatia de azi: „Sã nu uitati sacrificiul cu care înaintasii vostri au luptat pentru tarã, sã vã iubiti si sã vã ajutati unul pe celãlalt”
IMPRESIONANT… Dintre cei care au supravietuit frontului si apoi epurãrilor din închisorile comuniste mai trãiesc azi câteva mii. Ei sunt ultimii eroi adevãrati ai României, oameni care s-au luptat cu moartea pentru ca generatiile viitoare sã aibã o tarã pe care sã o iubeascã. De altfel, acesta si mesajul pe care singurul veteran de rãzboi din comuna Deleni îl dã, azi, vasluienilor, cu ocazia Zilei Nationale a României. „Azi, traiul e mult mai usor fatã de când eram eu tânãr, dar iubirea de tarã trebuie sã fie aceeasi. Le transmit celor care vor citi ziarul dumneavoastrã sã nu uite sacrificiul cu care înaintasii lor s-au luptat pentru România, sã nu uite de Marea Unire de la 1918, sã nu uite cã am avut oameni bravi care nu s-au temut de nimic si le-as mai transmite sã se iubeascã si sã se ajute unul pe celãlalt. Trecem o perioadã grea, cu boli de tot felul, despre care nu stim de unde mai vin si unde se mai duc, dar cu credintã în Dumnezeu le vom depãsi pe toate!” a fost îndemnul eroului Gheorghe Pãscanu adresat tuturor vasluienilor, cu ocazia Zilei Nationale. Drept recunostintã pentru sacrificiul fãcut pentru tarã, autoritãtile locale din Deleni au decis ca una dintre strãzile comunei sã poarte numele „Gheorghe Pãscan”.
