Români plecaţi deja în străinătate, sociologi, psihoterapeuţi şi consilieri în carieră le oferă un set de sfaturi utile celor care s-au hotărât să-şi încerce norocul în străinătate.
Românii se integrează mai uşor în Spania şi în Italia decât în ţările nordice
Un câştig mai mare, oportunităţi profesionale, civilizaţie sau bunăstare pentru copii, oricât de atractivă ar părea „străinătatea”, emigrarea nu trebuie confundată cu o călătorie. Cei care vor să plece trebuie să o facă „cu cap”. Astfel, e bine să întocmească o listă cu priorităţile şi cu aşteptările pe care le au de la viitoarea patrie, să nu rupă legăturile cu ţara de origine, să nu-şi vândă casa şi să nu se certe cu familia.
Împrietenirea cu localnicii pe forumuri
Totul începe cu o documentare temeinică, ceea ce nu înseamnă doar exemplele altor români care au emigrat. Cei mai mulţi au tendinţa fie de a supraestima locul, fie de a se plânge din orice. E util ca imigranţii să citească istorie, geografie, legislaţie, să studieze străzile pe care vor merge zilnic, să intre pe forumurile ţării respective, să vorbească cu alţi imigranţi, dar şi cu localnici, să citească presa, să lege prietenii în avans.
„Înainte de a veni în Canada, ştiam că un salariu bun pentru un inginer este undeva la 10.000 dolari/lună. Credeam că limbile străine plutesc în aer şi le voi învăţa foarte repede, dar nu-mi imaginam unde o să muncesc înainte să învăţ limbile acelea. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce înseamnă cartier bun şi cartier rău. Mi-am căutat toate informaţiile despre emigrare pe forumuri româneşti, am citit şi am pierdut nopţi întregi pe internet, însă niciodată nu am accesat site-uri canadiene guvernamentale. După trei ani încep să descopăr site-urile guvernamentale care îţi dau indi caţii extraordinare”, povesteşte Andrei, un român care locuieşte în Canada de trei ani.
„Emigrare de probă” pentru două-trei săptămâni
În ordinea priorităţilor, pe primul loc trebuie pusă limba ţării de adopţie. „Trebuie să fii expus la acele limbi pentru a le învăţa, să ai job unde eşti obligat să vorbeşti, altfel rişti să păţeşti ca mulţi imigranţi, care, fie lucrează în uzină unde ţi se cere muncă fizică, fără vorbă multă, fie lucrează cu conaţionali. După mulţi ani ajungi să-ţi dai seama că ştii româna din ce în ce mai puţin, franceza puţin şi engleza deloc şi că şansele tale pentru joburi bune sunt egale cu zero”, continuă acesta.
Alţi factori care trebuie luaţi în considerare sunt clima, gastronomia, economia şi legislaţia ţării respective. Cine îşi permite, poate experimenta două-trei săptămâni traiul de acolo, timp în care să se comporte ca un localnic şi să-şi caute un job.
„Fiind educat să trăiască într-un mediu specific românesc, imigrantul român se confruntă cu alte cutume. Schimbul de semnificaţii îl poate deruta. De aceea, este indicat ca, înainte să se stabilească într-o altă ţară, să se informeze dacă i se potrivesc caracteristicile acelui popor. Neînţelegerea semnificaţiilor unor gesturi, a modului de viaţă îl va face să-şi piardă identitatea, chiar să se refugieze în alcool sau droguri”, atrage atenţia psihoterapeutul Keren Rosner.
Goana după o locuinţă este o altă problemă care dă bătăi de cap proaspătului emigrant. Pentru „a ieşi” cât mai ieftin, acesta trebuie să caute locuinţa prin prieteni, colegi de serviciu sau să monitorizeze secţiunea de anun ţuri din ziare, vitrinele sau planşele cu anunţuri.
„Dacă nu vă aşteaptă nimeni la aeroport, este bine ca în prima lună să locuiţi într-un motel. Prima casă este destul de importantă, a nimeri într-un ghetou, la sugestia nu ştiu cui, îţi scade optimismul şi te distrage de la lucruri cu adevărat importante”, sfătuieşte Andrei.
Românul „mediu” se integrează în Spania şi în Italia, cel „de carieră”, în ţările nordice
Poţi admite că eşti integrat sau nu abia după câteva luni sau chiar ani. Capacitatea de adaptare depinde de temperament, dar şi de nivelul educaţional şi profesional al fiecăruia. Astfel, dacă românul „mediu” se integrează mai repede în ţările latine, precum Spania şi Italia, românul „de carieră” se adaptează în ţările germanice sau nordice.
„În comparaţie cu alte ţări europene, Italia şi Spania sunt mai apropiate ca nivel de dezvoltare şi valori sociale de România. Sunt ţări mai puţin educate decât media europeană, în care regulile sunt destul de des încălcate. Nivelul de trai nu este la fel de ridicat ca în Germania, Suedia, religiozitatea este mai ridicată”, explică Bogdan Voicu, sociolog la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.
Pentru a nu fi toată viaţa în ochii angajatorului un simplu „imigrant”, românii trebuie să fie dispuşi la compromisuri, fără a se lăsa exploataţi. „Nu trebuie să consideri o slăbiciune faptul că eşti imigrant şi să fii gata să faci un compromis strategic, adică să accepţi la început un salariu mai mic, dar în acest timp să te faci de neînlocuit”, recomandă şi Eduard Ezeanu, consilier în carieră.
evz.ro
