17.7 C
Vaslui
02-oct.-2022

GRATIATĂ CÎND A MURIT STALIN

- Advertisement -

• Eugenia Scurtu, o bătrînă din Tasca, a pătimit în tinerete pentru că familia a fost catalogată una de chiaburi • a fost condamnată si fost dusă într-un lagăr de muncă • a fost arestată împreună cu copilul de doar două luni • acesta s-a prăpădit si nu a mai aflat din ce cauză •

În satul Secu din comuna Tasca, undeva pe coasta unui tăpsan se află pitită, parcă ascunsă de restul satului, casa Eugeniei Scurtu, fostă Găleanu. O bătrînică scundă, în vîrstă de 80 de ani, etate pe care însă cu greu o poti deslusi din privirea sa domoală, asemeni unei raze de soare primăvăratec. Asta, pînă cînd aduci în discutie trecutul său, al anilor ă’50, perioadă în care tineretea femeii, o fetiscană pe atunci, a fost aspru zdruncinată de mult prea strîmba istorie a vremii. Pentru că, trebuie spus de la început că, nu întîmplător i-am călcat pragul si tulburat linistea mătusei Eugenia într-una din recentele duminici ale postului Pastelui, ci împinsi de dorinta de a afla direct de la sursă mărturii ale trecutul său. Intrarea în gospodăria familiei Scurtu avea să ne-o înlesnească un om al locului, Tuca Dandu, cel ce ne povestise cu emotie în suflet cîte ceva despre calvarul trăit în puscăriile comuniste de către biata femeie si întreaga sa familie. „Pe motiv, că fiind o familie ceva mai mîndră si cu un cult mai deosebit pentru cresterea animalelor, a fost trecută la chiaburi“, ne-a spus omul în treacăt.

„Ne-au pîrît că tata ar avea pusti si mitraliere“

Amănunte însă aveam să aflăm de la Eugenia Scurtu, care trecînd peste emotia de început a întîlnirii, cu un glas, aducînd a împăcare cu sine si cu întreg trecutul său, ne-a povestit. „Era prin ă’52, toamna. Vremurile erau tulburi. Nu stiai cine cu cine, care ti-e prieten si care dusman. Dacă erai mai slab de înger, o putea-i sfîrsi repede cu viata. Numai că noi, cei de la munte, nu ne speriam asa usor. Cît mă priveste, eram foarte tînără si zvăpăiată. Nu-mi era frică de nimic. Stăteam cu părintii si mă simteam apărată si ocrotită de tata, care era un om puternic si drept. Asta, pînă ce un eveniment de care n-as vrea să-mi mai aduc aminte, mi-a schimbat viata. Tata, cu mama si fratii mei, unul mai mare, Gelu, si unul mai mic, Lili, erau cu vitele în munte la un bordei a lui Neculai a luă’ David. Stăteau acolo si de frica comunistilor, pentru că tata fusese tărănist si Securitatea nu i-avea la suflet pe acestia. Eu eram acasă cu copilul, care avea doar două luni. Într-una din zile mă trezesc cu casa înconjurată de politie. Cu pistoalele scoase au intrat si m-au amenintat că mă puscă dacă nu spun repede unde-i tata. Văzînd că nu scot o vorbă, m-au tras de păr, m-au lovit si m-au purtat cu lampa prin beci, prin podul casei si al grajdiului, ca să vadă dacă nu-s acolo. Căutau si arme, pentru că vecinii, care erau invidiosi pe noi că sîntem ceva mai gospodari, ne-au pîrît că tata ar avea pusti si mitraliere. Daă’ de unde să aibă? N-avea nimica“, a spus bătrîna cu un zîmbet amar în coltul gurii.

În arest cu copilul de doar două luni

Apoi ne-a purtat pe firul povestii sale mai cu o lacrimă, mai cu un surîs, în functie de cele trăite atunci si devenite acum doar amintiri. Asa aveam să aflăm cum Militia, Securitatea, preceptorii, unul Gheorghe Florea si o anume Maria Dragomir, activistă de partid „a dracului“, au descins la bordeiul lui Neculai a luă’ David, pentru a pune stăpînire pe animale si a le duce la ocol, cum au dat doar peste mamă si copii, cum feciorii gospodarului se opuseseră si cum pentru a-si apăra bunurile se stropsiseră la reprezentantii statului comunist. Si am mai aflat încă altele, care au condus la arestarea si condamnarea publică a întregii familii. „Totul a plecat de la sechestrarea animalelor, 80 de oi, un taur si două vaci. Unul din frati nu s-a putut stăpîni si cînd o văzut că ne iau animalele pentru a le duce la ocol, a iesit într-o ulită în calea lor si a sărit la gîtul unuia, lovind-o si pe activista de la raion, Maria Dragomir. Atîta ne-o fost. Noaptea a venit duba, ne-a ridicat si ne-a dus la Securitate în Piatra Neamt. Pe mine, pe mama si pe unul din frati. Eu am luat si copilul de doar două luni, care după o săptămînă de arest, din lipsa mîncării, a slăbit si după cum aveam să aflu la iesirea din puscărie a murit. Ce să vă spun? Mă doare sufletul si astăzi pentru că nu am fost lîngă el cînd s-a stins si nici nu stiu unde a fost înmormîntat“, a declarat cu durere în suflet Eugenia Scurtu. Din spusele femeii am retinut faptul că la arestul Securitătii, în primele sapte zile n-au primit decît apă. „Ne scoteau o dată pe zi la o chiuvetă. De unde să am lapte pentru copil? Pe urmă a venit un gardian si ne-o întrebat dacă ne-o dat cineva ceva de mîncare. Auzind că nu, ne-o adus el cîte-o bucată de pîine cu marmeladă. Acasă aveam brînză, carne, daă’ nu ne-o lăsat să luăm“, ne-a mai spus bătrînica.

„Ce-ai făcut drace de esti la închisoare?“

După o lună au fost judecati în fata poporului, la Tasca. Octogenara îsi aminteste totul despre proces de parcă ar fi fost mai ieri. Ne spune că toti ai ei ce fuseseră arestati au fost urcati într-o dubă si „alaiul“ format din judecători, procurori si avocati a poposit la căminul din sat, unde vestea judecătii adunase popor de lume. Autoritătile comuniste opriseră pînă si slujba la biserică pentru proces. „Întrebarea pe care ne-o tot puneau era să spunem unde-i tata. Noi stiam că este la Hodosa, în Sărmas, daă’ cum să spunem? Am primit, eu si fratele meu Gelu cîte doi ani condamnare si mama un an. A fost condamnat si tata în lipsă tot doi ani. Puscăria am făcut-o la Domnesti, Dîmbovita, la muncă. Acolo erau si detinuti politici. Eu n-am vrut să mă duc la muncă, trebuia să stau cu mama care era prea bătrînă pentru a putea face ceva. Mi-aduc aminte că un gardian a dat capacul vizorului la o parte si m-a întrebat: «Ce-ai făcut drace de esti la închisoare?» M-am bătut cu preceptorii! «Las că tot tu o să tunzi oile în primăvară. Ti le dau astia înapoi». Glumea ori ba, a avut dreptate pînă la urmă. Nu toti militienii erau răi. Sau poate i-am mai iertat eu cu trecerea timpului? Si-am stat la puscărie pînă primăvara. Într-o zi pe cînd ne scoseseră să luăm aer, numai aud: «Să vină echipa cutare să predea echipamentul că-i mare gratiere». Cine-o mai fi crăpat, îmi zic eu. Si răspunsul aveam să-l aflăm nu după mult timp. Crăpase Stalin (Iosif Vissarionovici Stalin a fost secretarul general al partidului comunist sovietic si a decedat pe 3 martie 1953 – n.r.). Desi în fiecare zi mai plecau cîte unii, cîte altii, pe noi nu ne strigau si pace. «Să stii mamă că noi sîntem băgati la politici de nu ne dau drumul», ziceam eu. Nu mai aveam răbdare. Dar, de fapt, de multi ce eram în închisoare, politaii ne brăcuiau ca pe vite după pedepse. Totusi ne-a venit si nouă rîndul. «Te duci acasă, drace», mi-a zis în treacăt gardianul, cînd mi se făceau formele de iesire din puscărie. Îmi ajunseseră. Am stat sub teroare sapte luni de zile, daă’ ni se păruseră sapte ani. Mă întreb si astăzi ce-o fi fost cu vremurile acelea, pentru ce a trebuit atîta suferintă pe capul oamenilor, care nu vroiau decît să trăiască în pace, liniste si să-si vadă de gospodăriile lor?“, a rememorat Eugenia Scurtu ce i-a fost dat să trăiască în cumplitii ani ă’50, cînd peste noapte puteai deveni dusmanul poporului.

„I-am iertat!. Greu, daă’ i-am iertat!“

„Am suferit, am pierdut copilul, am fost lipsită de libertate, desi nu făcusem nimic, nu omorîsem, nu furasem… I-am iertat! Greu, daă’ i-am iertat!“, continuă povestea săteanca din Tasca. Cînd a ajuns acasă, tatăl ei se afla la sălasul de pe munte cu ceea ce mai rămăseseră din animale. Vreo 60 de oi. Aflase că a avut loc gratierea si că se putea întoarce acasă. Surpriză, însă. O dată cu familia venită din lagărul de muncă din Dîmbovita a ajuns la Tasca si potera comunistă. „În prostia lor credeau că tata trebuie prins, legat si dus la puscărie. Fals. Legea era lege si trebuia respectată si de către comunistii de rînd, care habar n-aveau ce-i cu ei. Mi-aduc aminte că tata, văzîndu-i neputinciosi, în batjocură le-a întins o curea de la clopotul oilor pentru a-l lega de mîini. Dar n-a mai fost cazul, că nemernicii si-au dat seama că n-au de-a face cu un om oarecare, ci cu unul trecut vertical prin viată. Asa că au plecat umiliti si cu coada-ntre picioare. Daă’ ce folos? Noi am rămas cu suferinta si necazul. Imediat aveam să plec să-mi caut copilul, desi simteam că nu mai trăieste. La spital, fiindcă mi-l luase un doctor, nimeni nu mi-a putut spune ce s-a întîmplat cu copilul. Cîte cineva îmi zicea asa în rîs. «Lasă’ că o să vezi tu ce băiat o să ai peste ani». Am plecat rănită în sufletul meu de mamă si nu mi-am aflat linistea nici pînă azi, desi Dumnezeu mi-a mai dat apoi două fete de care sînt foarte mîndră. Dar, mă tot întreb: «Să mă fi bătut Dumnezeu asa tare, încît să nu-mi găsesc niciodată linistea?» Cît mă priveste, eu i-am iertat pe toti, de-au fost buni, ori răi cu mine. Nu vreau să părăsesc această lume cu păcat. Lectia am primit-o cu totii de la Iisus, care si-a dat viata pentru linistea noastră. Daă’ oare noi o merităm? Numai Dumnezeu stie», si-a încheiat Eugenia Scurtu povestea, avînd ochii plini de lacrimi. Ne-am dat seama că nu mai avea nici un rost să mai insistăm cu vreo întrebare. I-am mîngîiat mîna în semn de respect si am plecat din tinda casei sale mai bogati cu o lectie de morală crestină, simtindu-ne condusi pînă la poartă de acea privire blîndă, asemeni unei raze de soare primăvăratec. Ne-am întrebat însă. Oare cîte astfel de cazuri mai trăiesc ascunse în sufletele oamenilor, care încet, încet pleacă cu ele într-o altă lume? Răspunsul trebuie să-l căutăm printre noi, pînă nu este prea tîrziu.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.