spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Grupurile de Actiune Localã – motorul dezvoltãrii rurale în perioada 2014 – 2020

- Advertisement -

În cadrul Colegiului Prefectural desfãsurat marti, 26 august, conducerea OJFIR a prezentat strategia de dezvoltare ruralã a judetului Vaslui în perioada 2014 – 2020, un rol predominant în aceastã strategie urmând a o avea Grupurile de Actiune Localã. Conform datelor prezentate, pânã în acest an, cele 5 GAL-uri înfiintate în judetul Vaslui, la care se adaugã alte trei astfel de organisme din componenta cãrora fac parte si UAT-uri vasluiene au atras în total peste 90 milioane euro, prin proiectele depuse. Doar patru comune din judet, Gãgesti, Dodesti, Epureni si Suletea nu au fost cuprinse în GAL-uri, dar, conform noii strategii valabile pânã în anul 2020, si acestea, dar si orasele cu mai putin de 20.000 locuitori, cum ar fi Negresti sau Murgeni, ar putea face parte din aceste structuri, putând atrage fonduri europene pentru dezvoltare. Conform noului program de dezvoltare ruralã valabil în perioada 2014 – 2020, un rol primordial pentru dezvoltarea comunitãtilor de la sate îl reprezintã fondurile europene nerambursabile care pot fi accesate prin intermediul GAL-urilor. Ca si noutãti, noua strategie pune un accent important pe finantarea proiectelor pentru asocierea în parteneriate private – public, cu o participare de 51% a mediului privat, pentru asocierea de UAT-uri care înglobeazã în total între 10 si 100 mii locuitori, mãrimea teritoriului înglobat în aceste asociatii fiind, la rândul sãu, un factor predominant în acordarea de finantare din fonduri europene. La nivelul judetului Vaslui, sunt deja înfiintate un numãr de cinci GAL-uri, alte câteva comune, din nordul si sudul judetului fiind cuprinse la nivelul judetelor Iasi si Galati. Doar patru comune, Gãgesti, Dodesti, Epureni si Suletea nu au fost cuprinse pânã acum în GAL-uri, dar, conform noii strategii valabile pânã în anul 2020, si acestea, dar si orasele cu mai putin de 20.000 locuitori, cum ar fi Negresti sau Murgeni, ar putea face parte din aceste structuri, putând atrage fonduri europene pentru dezvoltare. În ceea ce priveste contractele semnate deja, cele mai multe, 57 la numãr, au fost semnate de beneficiari apartinând GAL Movila lui Burcel, urmat de GAL Podu Înalt, 54 contracte, GAL MoldoPrut, cu 48 contracte, GAL Valea Racovei, 33 contracte, si GAL Valea Tutovei si Zeletinului – 29 contracte. În ceea ce priveste fondurile europene atrase pânã în acest moment, pe prima pozitie se situeazã GAL Valea Racovei, cu o valoare de peste 1,9 milioane euro, urmat de GAL Podu Înalt, cu peste 1,86 milioane euro atrase, GAL Valea Tutovei si Zeletinului, 1,53 milioane euro, si GAL-urile Movila lui Burcel si MoldoPrut, cu câte 1,334 milioane euro, comunele care fac parte din GAL-urile din alte judete primind la rândul lor sume importante, între 150 mii euro si 613 mii euro. Conform normelor valabile în perioada 2007 – 2013, atunci când partenerii principali erau UAT-urile, acestea au avut cel mai mult de câstigat, cu finantarea primitã prin intermediului GAL-urilor din care fac parte, unele comune achizitionând utilaje, cum ar fi buldoexcavatoare, ori obtinând fonduri importante pentru dezvoltare ruralã, inclusiv pentru reabilitarea unor obiective. Din acest punct de vedere, judetul Vaslui este unul fruntas pe tarã, atât în ceea ce priveste absorbtia de fonduri, cât, în mod special, în ceea ce priveste acoperirea teritoriului, procentul fiind de aproape 95%, fatã de alte judete, al cãror teritoriu este acoperit în procent de doar 10 – 20%.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.