spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Guvernul Boc rămâne în picioare. Moţiunea de cenzură a Opoziţiei a picat

- Advertisement -

PSD şi PNL nu au reuşit nici de această dată să doboare Guvernul în parlament. Opoziţia a reuşit să strângă doar 190 de voturi din numărul minim de 236. Legea salarizării bugetare a fost astfel adoptată. PSD a anunţat însă că o va contesta la Curtea Constituţională.

Parlamentul a respins luni prima moţiune de cenzură depusă pe legile salarizării. În favoarea moţiunii „Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima «ţeapă» trasă românilor de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc” au votat mai puţin de 236 de parlamentari, numărul minim pentru ca Executivul să pice.

Opoziţia contestă legea la CCR

Legea salarizării pe 2011 va fi contestată la Curtea Constituţională, a anunţat luni, preşedintele PSD, Victor Ponta. Şi liberalii au în vedere un demers similar.

Legea salarizării prevede majorarea cu 15% a lefurilor angajaţilor de la stat. Această creştere se aplică la valoarea salariilor din octombrie, adică la cea redusă cu 25%. Dacă mai punem la socoteală şi inflaţia şi pierderea celui de-al 13-lea salariu, observăm că de fapt bugetarii câştigă la salariu aproximativ 1,4%.

Legea prevede şi că în 2011 nu vor fi acordate prime, tichete de masă, tichete cadou şi de vacanţă, iar orele suplimentare vor fi recompensate doar cu timp liber.

Legea cadru a salarizării unitare conţine coeficienţii, în baza cărora vor fi calculate remuneraţiile angajaţilor de la stat. Această grilă nu se va putea aplica însă de anul viitor, ci doar atunci când salariile în sectorul public vor reveni la valoarea de dinaintea tăierii cu 25%.

Legile salarizării sunt cerute de Fondul Monetar Internaţional. Pe cifrele din aceste acte normative se bazează şi bugetul pentru 2011.

Joi, Guvernul va avea de trecut o altă moţiune de cenzură.

sursa: realitatea.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.