Handbal | Alt sezon, aceeași poveste!

EMOȚII… CSM Vaslui a intrat în zona nisipurilor mișcătoare. După 10 etape, Vasluiul se află pe locul 11, poziție care o trimite din nou la baraj.

PROBLEME… Aflată la al șaselea sezon după revenirea în Liga Zimbrilor, CSM Vaslui a început turul campionatului cu obiectivul de a se clasa pe locurile 7-10, dar îl încheie cu emoții în privința retrogradării. Cu trei etape înainte de finalul turului, CSM-ul se află pe loc de baraj, pe 11, cu doar 10 puncte obținute în 10 etape.

Promovată în prima ligă în 2019, echipa Primăriei a înregistrat cea mai bună „performanță” în ediția 2021-2022, când s-a clasat pe locul 8, iar în ultimele două sezoane, 2022-2023 și 2023-2024, a terminat pe 11 respectiv 12, salvându-se de la retrogradare la barajul de menținere/promovare în Liga Zimbrilor. Cu un nou antrenor pe bancă, Gabriel Armanu, adus în vară după plecarea lui Ovidiu Mihăilă, CSM Vaslui a început sezonul cu două victorii în fața celor de la CSM București și CSM Făgăraș, după care au urmat cinci înfrângeri consecutive. Și-a revenit cu Poli Timișoara și CSM Focșani, dueluri în care a scos patru puncte, iar apoi a pierdut la scor cu cea mai bună echipă a campionatului, Dinamo București. Până la finalul turului, Vasluiul va mai juca cu CSM Bacău, 23 noiembrie, de la ora 18:00, în deplasare, CSM Odorheiu Secuiesc, 29 noiembrie, și Steaua București, 6 decembrie. În acest an se vor mai juca și două etape din retur, cu CSM București (10 decembrie) și CSM Făgăraș (14 decembrie).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.