spot_img
15.2 C
Vaslui
16-iun.-2024
spot_img

HANDBAL | Vasluianca Lorena Ostase merge la Mondiale!

- Advertisement -
CONVOCARE… Handbalista Lorena Ostase a fost convocată la naționala României pentru Campionatul Mondial din acest an.

ÎN LOT… Lorena Ostase (26 de ani), pivotul echipei Rapid București, a prins lotul României pentru Campionatul Mondial de handbal feminin. Până la turneul final din Danemarca, Norvegia și Suedia, “tricolorele” vor participa la Trofeul Carpați.

Echipa națională de handbal feminin a României se pregătește pentru Campionatul Mondial, iar înaintea turneului final va participa la Trofeul Carpați, competiție care va fi organizată la Bistrița. “Tricolorele” vor întâlni Elveția (23 noiembrie), Portugalia (24 noiembrie) și Austria (25 noiembrie). Din lotul de 20 de jucătoare face parte și vasluianca Lorena Ostase, crescută la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui, pivotul vicecampioanei României, Rapid București. Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia și Suedia se va desfășura în perioada 29 noiembrie – 17 decembrie, România urmând să înfrunte în ordine Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) și Danemarca (5 decembrie). Plecarea spre Danemarca se va face în data de 28 noiembrie, din Cluj-Napoca. Pentru Mondiale, selecționerul Florentin Pera va alege 18 jucătoare, acesta va renunța la un portar și la o extremă stânga.  Lorena Ostase a început handbalul la LPS Vaslui, sub îndrumarea profesorului Constantin Crăciun. Din anul 2010, Lorena a plecat la Centrul Național de Excelență Râmnicu Vâlcea. În 2014, vasluianca a fost componentă a echipei de junioare a României care a câstigat medalia de aur la Campionatul Mondial din Macedonia, iar în anul 2016 a câstigat medalia de bronz la Campionatul Mondial pentru tineret.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.