În ultima decadă a administraţiei bolşevice din România, urmele anumitor excese ale sistemului stalinist se mai văd şi astăzi, iar dacă ştii să priveşti cu atenţie anumite lucruri din spaţiul ce te înconjoară, această afirmaţie se confirmă dramatic.
Ceea ce surprinde neplăcut, mai ales în zone care nu ar trebui să aibă tangenţă cu reprezentările celui mai abuziv regim politic cunoscut de români până în decembrie 1989, este simbolistica celor care au comis atrocităţi şi abuzuri de neimaginat pe teritoriul patriei noastre sub pretextul „grijii faţă de om, pentru o lume mai bună şi mai dreaptă”! Cei care ne recomandau recent, „să trăiţi bine” pentru că „iarna nu-i ca vara”, sunt urmaşii certificaţi ai acelor vremuri de orori şi blestemăţie. Academicianul Florin Constantiniu afirma, în urmă cu ceva vreme, că: „Un popor de oi naşte un guvern de lupi” şi “Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu le-au făcut românilor atâta rău cât le-au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii”! Aceste texte lucide, dureroase şi de o extremă duritate au apărut în săptămânalul “Formula AS”(nr. 950, în săptămâna 24 decembrie 2010-7 ianuarie 2011). Academicianul Dinu C. Giurescu a constatat, cu glas tare, public, la postul de televiziune “ANTENA 3”: “Ne lipseşte voinţa de a ne bate pentru această ţară. Asta este realitatea. Restul sunt vorbe”. Câtă dreptate au cei doi academicieni, doar protestatarii care au ieşit în stradă, în iunie 2010 şi ianuarie-februarie 2012, pe un ger de crăpau pietrele, o pot spune cu legitimitate.
Sistemul securisto-comunist din România a reuşit, într-o oarecare măsură, să stâlcească unele convingeri şi principii în aşa hal încât duhul răului a pătruns prin simbolurile sale şi în interiorul unor mânăstiri creştin-ortodoxe onorabile! Cele mai evidente şi concrete probe le întâlnim, deocamdată, la Sfânta Mânăstire Bistriţa, din judeţul Neamţ.
Acest articol se adresează mai ales tinerei generaţii, pentru că nu a avut ocazia de a cunoaşte până unde se putea ajunge dacă nu era demolat regimul comunist!
Poarta de primire de la intrarea în spaţiul Mânăstirii Bistriţa a fost realizată cu aproximativ trei decenii în urmă, fiind sculptată în lemn de stejar şi acoperită cu draniţă. Sculptorul a primit indicaţii precise asupra tematicii şi iconografiei. Prin urmare, printre vrejuri de viţă de vie şi ciorchini de struguri, ai surpriza de a întâlni în vecinătatea herbului Moldovei voievodale alte două simboluri: stema Partidului Comunist Român şi stema Republicii Socialiste România, de sorginte sovietică! Călugării mânăstirii se obişnuiseră cu aceste elemente…decorative chiar şi după evenimentele sângeroase din decembrie 1989, dar la sesizările unor enoriaşi intrigaţi de neverosimila asociere a crucii cu odioasele simboluri staliniste, s-au străduit să şteargă urmele: au apucat un ciocan şi o daltă, cioplind stângaci relieful bolşevic. Din fericire pentru posteritate, imaginile următoare au conservat resturile vizibile.
Acestea sunt câteva dovezi, „la vedere”, că fiinţa Bisericii a fost profanată de un sistem bestial. Dacă mai adăugăm şi „amănuntul” că regimul comunist a dispus dărâmarea unor biserici şi mânăstiri, dar feţele bisericeşti erau nevoite să-şi desfăşoare activitatea sub astfel de simboluri, fără crâcnire, fără umbră de protest, vă puteţi imagina unde se putea ajunge? Statul totalitar ateist îşi avea propriile sale socoteli şi ingerinţe brutale în viaţa spirituală a creştin-ortodoxiei. Nu dispunem de suficiente probe pentru a aprecia astăzi în ce măsură şi sub ce forme se perpetuează concubinajul maladiv şi stricător dintre puterea laică actuală şi Biserică, dar colaboraţionismul lasă urme mult mai adânci şi vătămătoare decât nişte simple scobituri în lemn.
www.ziarpiatraneamt.ro
