spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Horoscopul politicienilor vasluieni | PAMFLET

- Advertisement -

Edi Popica – deputat PSD

Când mergeți după voturi, vă dați social-democrat, însă pe Facebook postați numai poze arătând opulența în care trăiți. Toată lumea știe că bogăția dvs. e dobândită prin căsătorie și, prin urmare, nu ați dobândit-o făcând politică, însă se impune o întrebare: Dacă o duceți așa de bine, de ce vă mai trebuie funcția de deputat?

Mihai Botez-deputat USR

Demisia profesorului de biologie din CL Vaslui nu-i a bună. Mai ales că era foarte apreciat de popor. Și jurnaliștii se îndrăgostiseră de el, fiindcă punea foarte bine problema în CL. Gurile rele spun că a demisionat fiind nemulțumit de faptul că în alianța cu PNL doar se mimează opoziția și, cum era din aripa Plus, nu mai avea nicio șansă la un viitor mandat. Și atunci, ce rost mai avea să-și pună toată lumea în cap?

Nelu Tătaru – deputat PNL

Ați avut o întâlnire cu primarii PNL, fiindcă a trebuit să le explicați dvs.,în stil liberal, ce va fi cu proiectele pe Anghel Saligny. Inițial, fuseseră pe la Mitică, iar acesta le-a explicat că pot lua mai mulți bani dacă trec de la alegerile viitoare la PSD. Noroc că nu au fost și pe la Dan Material, fiindcă acesta le-ar fi spus că totul se comisionează.

Tudor Polak – deputat PNL

În ultima perioadă, ați devenit foarte înțelept. Ne referim, bineînțeles, la înțelepciunea politică. Probabil emisiunile la care participați de la televiziunile centrale vă obligă să fiți mai conectat și uite așa apare și consistența politică. În schimb, nu prea mai aveți  timp de organizația municipală și se vede. Prin CL, consilierii dvs. fac ce vor, adică votează ce vor. Și ne referim la troleibuze. Se cheltuie bani cu sacul de ani de zile, iar acestea nici măcar nu circulă prin oraș.

Gabriela Crețu – senator PSD

În sfârșit, pe Facebook ați scris un mic eseu despre febra războiului din Ucraina, dar mai ales despre cum le-a fost pus pumnul în gură celor care au militat pentru pace. Genială a fost paralela dintre pandemia de covid și febra războiului, dar mai ales concluzia că încă nu s-a găsit compania farmaceutică care să inventeze “aspirina” pentru “liniștirea spiritelor”.  Bravo pentru eseu și sper să ne dați acceptul să-l publicăm și în ziar.

Raisa Enachi – deputat AUR

Nu vă stă rău în ie dar, dacă o iubiți atât de mult, de ce nu o purtați mai des în Parlamanet, nu numai de Sânzâiene? Așa putem educa și tânăra generație, că avem poate cel mai frumos port popular din lume. Ia noastră românească nu se demodează niciodată. Oare de ce?

Dumitru Buzatu – președinte CJ Vaslui

Aveți grijă că este un nene prin Solești, la fel ca și dvs, cu livadă la purtător, care se laudă că își rezolvă toate problemele politice și nu numai, cu șefa de cabinet de la CJ. Noi știm însă că e o minciună gogonată și că stimabila s-a enervat la culme, dar a avut și ea un moment în care s-a îndoit și și-a sunat tatăl care e din comună cu individul, să vadă dacă nu cumva i-a promis acesta vreo ceva. Până la urmă, s-a dovedit că totul e o minciună, dar lumea a rămas cu ideea că tipul e amic cu dvs. prin alianță.

Daniel Onofrei – prefect Vaslui

Aveți în subordine o comisie care aprobă tot felul de denumiri oficiale, cum ar fi numele de străzi. Această comisie e condusă de o preoteasă cu valență de mare profesoară de istorie, cu liceul făcut la seral, facultatea pe repede înainte și doctoratul plagiat, care, culmea, mai este și plătită. Și se cunoaște! Știți cum sunt denumite străzile prin comunele vasluiene: Buhaiul, Vălmășiei, Malul Ghiolului, CAP-ului, Liniștei, După Dealuri, După Saivane, etc. Luați măsuri, că ne facem de râsul României!

Trifan Ciprian – vicepreședinte CJ Vaslui

În ultima perioadă, sunteți pasionat de muzee. V-am văzut, ba în anturajul Ramonei Mocanu, ba acum, la Bârlad, când a venit ministrul Culturii. Dacă tot ați avut un așa demnitar în județ, i-ați povestit și cum se fură pe la noi, din casieriile de la muzee ? Și nu sume mici, ci de ordinul sutelor de mii de lei ! Ar fi fost interesant, fiindcă tocmai ați ratat o premieră care trebuie scrisă cu litere mici în Letopisețul județului Vaslui.

Vasile Pavăl – primar Vaslui

Luați măsuri la Transurb cu acea femeie care jignește pe toată lumea, fiindcă ne vedem nevoiți să facem noi plângere la CNCD, la Comisia Europeană și chiar la procurorul european Laura Codruța Kovesi, fiindcă ați văzut că aceasta a luat atitudine vis-à-vis de restrângerea libertăților avertizorilor de integritate. Liderul de sindicat are acest statut, de care beneficiază și soția acestuia.

Dumitru Boroș – primar Bârlad

Pe ultima sută de metri, ați organizat vreo cinci concursuri la Primăria Bârlad și noi vrem să facem un pariu. Că printre câștigători vor fi și de la Banca niște persone. Și vedeți că și pe la spital i-au pălit pe băieții de acolo febra concursurilor. Cică vor să angajeze vreo 25 de paznici. Numai pe uniformă și pulane o să cheltuie mai mulți bani decât ar da la o firmă specializată.

Ioan Ciupilan – primar Huși

În ultima perioadă, nu prea mai aveți grijă de viceprimar. L-ați dat la spate, iar în față îl scoateți pe consilierul dvs. personal, Sergiu Boeru. Dacă e să calculăm pe voturi, Boeru vă aduce cam zece voturi, cu tot cu angajații săi de la spălătorie, însă viceprimarul vă asigură lejer cam o treime din totalul de voturi. Așa că reflectați la această temă! Mai bine mergeți cu Ion Iacob de mână prin oraș. Măcar acesta are voturile sale, mai ales de când i-ați dat sportul pe mână.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.