PRINS… Un individ de 52 de ani din municipiul Huși, care a furat din mai multe magazine din oraș, fie sustrăgând produse de pe raft, fie forțând intrările în diferite centre comerciale, a fost identificat de procurori și prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, vineri, 21 ianuarie. Cum însă prejudiciul a fost estimat la o sumă relativ mică, de puțin peste 600 de lei, instanța a considerat că bărbatul poate rămâne în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Omul fura îndeosebi produse alimentare. Acesta fusese eliberat din penitenciar de relativ puțin timp, mai exact din luna octombrie a anului trecut, unde a ispășit o pedeapsă privativă de libertate tot pe furt.