Local

Husenii au dat de bucluc cu autobuzele verzi. Au ajuns la Tribunal, pentru o amendã uriasã

UNDE DAI SI UNDE CRAPÃ…S-au bucurat husenii sã vadã autobuzele verzi prin oras si, orice s-ar spune, impactul acestora în comunitate este unul pozitiv, însã în spatele acestei aparente izbânzi administrative stau probleme mari cât casa! O conditie pe care Primãria Husi a pus-o în caietul de sarcini, si anume cea prin care impunea ofertantilor sã prezinte un contract sau un draft de contract cu un service unde ar urma sã fie reparate la nevoie autobuzele, a fost constatat de ADR Nord Est ca fiind ilegal si astfel Primãria Husi a fost obligatã la plata unei sanctiuni de peste 2 milioane de lei. Primãria Husi a contestat, dar fãrã succes, si acum s-a ajuns în instantã. Scepticii cred cã Primãria Husi va pierde, iar husenii, din bugetul local, vor trebui sã achite cei peste 2 milioane de lei. Curtea de Conturi a obligat si ea Primãria, ca pânã la finele anului sã facã o anchetã internã, ca sã-l identifice pe cel care a impus punerea în caietul de sarcini a acelei conditii considerate „discriminatorii”.

Conditia buclucasã se referã, mai pe întelesul tuturor, la obligatia ofertantului de a asigura un service auto, care sã repare microbuzele livrate, în caz cã se stricã. Primarul Ioan Ciupilan a justificat trecerea acestei conditii prin aceea cã, dacã autobuzele erau importate din China, de exemplu, service-ul lor autorizat era tot acolo, iar autobuzul stricat ar fi trebuit transportat taman în… inima Asiei. Explicatia însã, desi plauzibilã, nu a tinut la reprezentantii ADR Nord-Est, care au gãsit abuzivã punerea acestei conditii. Consilierul Radu Bobârnat a precizat, în plenul celei mai recente sedinte de CL: „Proiectul acesta de mobilitate urbanã durabilã a fost, din pãcate, un esec total. Ati vãzut cu totii si concluziile Curtii de Conturi si obligatia Primãriei, ca pânã la sfârsitul anului, sã facã o cercetare sã vadã cine este vinovat de aspectele care au dus la acele declaratii de neconformitate si, eventual, recuperarea acestor sume de bani. Aici e o declaratie de conformitate, care penalizeazã cu 10% din valoarea proiectului pentru faptul cã, în caietul de sarcini, au fost înscrise criterii discriminatorii”, a spus avocatul Radu Bobârnat. „Dar nu spuneti si care este criteriul? Cã l-am mai discutat o datã acum un an sau doi, cã nu mai stiu. Vã spun eu care a fost criteriul discriminatoriu”, a intervenit imediat primarul Ioan Ciupilan. „E vorba de douã milioane si ceva de lei”, s-a auzit spunând si consiliera Cãtãlina Popa. „E o chestiune prea serioasã ca sã ne certãm. Spun asta, cã vãd cã vã sare cam repede tandãra. Criteriul mentionat este acela cã s-a impus ca ofertantul sã aibã un contract cu un service autorizat. Oricum, autoritatea de management a dat notã de conformitate, ati fãcut contestatie, a fost respinsã si înteleg cã acum este un proces pe rol la instanta de fond. Este o chestiune destul de serioasã, care va produce consecinte, pentru cã suma asta va trebui plãtitã din bugetul local. Si atunci va trebui sã vedem cine si cu ce scop a introdus acel criteriu care a fost considerat nelegal”, a sustinut Radu Bobârnat.

„Ca unul din autobuzele verzi sã meargã în China sau în Olanda sau de unde era adus, pe banii nostri, pentru reparatii, am considerat cã e foarte greu. De asta am pus conditia aceea”

„Este de mult pusã aceastã corectie, pe care a trebuit sã o plãtim în momentul facturãrii. Din punctul meu de vede, în momentul în care s-a fãcut caietul de sarcini s-au tinut cont de anumite lucruri. Dacã în termen de trei luni de zile, un obiect, în cazul acesta un autobuz, nu este functional, obligatia noastrã este de a-l înlocui cu alt obiect. În momentul în care, în caietul de sarcini a fost scris „experientã similarã”, adicã sã fi avut un contract în care a mai vândut, si trebuiau sã asigure niste service-uri. A asigura un service la un autobuz, ca sã meargã în China sau în Olanda sau unde era, pe banii nostri, cã nu mergeau pe banii lor, era foarte greu. Acest lucru (de a impune în caietul de sarcini un draft de contract cu un service, n.r.) nu l-am fãcut numai eu, ci mai multe UAT-uri de pe ADR Nord-Est, Botosanii, Suceava, Iasul. La toti ni s-au pus aceste corectii. Initial, nouã ne-au pus 25. Dupã discutii în care ni s-a dat dreptate, au fost reduse la 10. O sã câstigãm în instantã, pentru cã nu mã poti obliga sã iau o masinã, sã mã duc sã îi fac service-ul unde ai tu un service autorizat. Eu ti-am cerut un draft de contract. Nu te-am obligat sã ai un contract. Noi am avut un singur ofertant, dar nu puteam sã îi chem eu sau asa mai departe”, a sustinut primarul Ioan Ciupilan. „Da, dar se aratã aici cã aceastã conditie a dus la un mediu neconcurential. Dacã ati impus conditia asta, alti ofertanti s-au descurajat, au zis cã nu mai vin”, a intervenit Radu Bobârnat. „O sã vedem dacã pierdem sau câstigãm. Deocamdatã suntem în instantã. În momentul în care se decide, o sã vedem care, cine, cum trebuia sã facem”, a spus primarul Ioan Ciupilan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button