spot_img
23.5 C
Vaslui
14-iul.-2024
spot_img

Hușenii, chemați la o întâlnire cu Primăria, însă localnicii ar vrea să dea ochii cu cei din Comisia de Circulație!

- Advertisement -

IDEI… Hușenii care adesea au câte o observație pertinentă de făcut în privința mobilității din oraș, a modului în care ar trebui să se dezvolte și să fie gestionat cât mai bine spațiul urban, dar și legăturile cu localitățile din jur, au șansa să își spună administratorilor municipiului toate ideile și, de ce nu, amendamentele pe care le au. Pe data de 15 septembrie, Primăria Huși face o invitație tuturor localnicilor cu simț civic la sediul instituției, unde este programată o consultare publică privind Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Huși. N-ar fi rău să ajungă la întâlnire și membrii enigmaticei Comisii de Circulație, că la câte au să îi “povestească” hușenii pe tema asta, despre parcări insuficiente, semne de circulație lipsă, garaje construite ilegal etc, abia atunci întâlnirea chiar ar fi una foarte interesantă.

Evenimentul va avea loc pe 15 septembrie, cu începe de la ora 10,00, în sala mare a Primăriei. “Primăria Municipiului Huși invită reprezentanții autorităților și instituțiilor publice, ai societății civile, ai ONG-urilor, publicul interesat, mass-media, companii private etc. la consultarea publică privind elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Huși în data de 15.09.2023, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Huși, str. 1 Decembrie, nr. 9. Primăria Municipiului Huși are în desfășurare realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Huși, un instrument de planificare strategică territorială, prin care sunt corelate dezvoltarea teritorială a Municipiului Huși cu nevoile de mobilitate și transport ale persoanelor, bunurilor și mărfurilor. Conform ghidurilor de realizare a P.M.U.D., elaborarea acestui document strategic prezintă particularitatea integrării procesului participativ în care se ține seama de recomandările părților interesate (incluzând cetățeni, autorități publice, organizații din societatea civilă, companii private etc.). Consultarea are ca scop prezentarea conceptului de P.M.U.D. cu particularizare pentru Municipiul Huși, prezentarea situației actuale privind mobilitatea, identificarea problemelor și consemnarea opiniilor părților interesate în ceea ce privește aspectele legate de mobilitate în Municipiul Huși. Așteptăm propunerile dumneavoastră la sediul Primăriei Municipiului Huși”, au transmis organizatorii. Rămâne de văzut cât de receptivi vor fi hușenii pe marginea temei în discuție și cât vor fi de convinși că evenimentul nu e o formalitate, ci autoritățile chiar sunt interesate să audă ce au oamenii de spus.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Husenii chemati la o intalnire cu primaria sa ce, ca primaria nu are legatura cu husenii, nu ma refer la cladire ci la cel din ea. Sa reaminteasca cel din ea ca le-a vazut pe toate, le stie el… Etc. Pai daca stie el, ce ne mai cheama si pe noi. De fapt le poate afla si singur mergand pe stada cu sau fara bolid. Daca le-a aflat si nu le rezolva…. Asta e alta poveste

  2. Soluții sunt dar nu vrea primarul sa le ia vine an electoral și nu vrea sa supere pe nimeni . Sunt atâtea garaje pe spațiul public care trebuie demolate care sunt magazii beciuri iar mașinile tot pe spațiul public stau .

    • Stii cum e asta cu an electoral? In fiecare an din cei 4 ani de mandat se gandeste la anul electoral ca sa nu supere pe nimeni, dar uite ca suntem suparati indiferent de an electoral sau nu. Iar despre alegatori, nu va faceti grija deloc. Si-a adus suficienti astfel incat sa nu mai contati voi si noi. Ii are pe ai lui permanenti, ii cunoasteti, ii vedeti zilnic, sunt un pic mai mult stati in soare ca na, la o samanta in parcul rarit de copaci soarele te arde tare si te inegresti rau de tot. Nu incercati si voi. Deci, e o doina trista asta cu alegerile, care nu are legatura cu voi husenii. Stiti ce zic.

  3. Toate masinile stationate pe domeniul public ale caror ITP sau ASIGURARE sunt expirate sa fie ridicate si duse intr-un loc special amenajat. Sunt zeci de masini abandonate pe strazile si in parcarile orasului. Altii si-au facut parcari personale in „inima” orasului apoi le-au blocat. Doar ei parcheaza acolo. Majoritatea familiilor au acum minim 2 masini astfel ca traficul s-a multiplicat. Dimineata multi dintre parinti isi duc copiii la scoala apoi se indreapta catre servici. Intre orele 7.30 si 8.30 nu au ce cautua masinile scolilor de soferi printre noi. E de bun simt chestiunea aceasta! „Mortii” stau printre cei vii? Nu! Exact asa si cu autoturismele ale caror acte nu mai sunt valabile. Eliberati locurile fratilor!

    • Am inteles ca politia a initiat un punct de vedere catre primarie , pentru restrictionarea masinilor de scoala soferi la orele de varf, insa inca nu a trecut prin consiliu pentru a se emite o hotarare in acest sens. Cand oare trece??

  4. La pct. 3 sa fie cu parcare pe bara din fata sau cea din spate masina pe verticala, in spic sau perpendicular pe trotuar??
    Glumesc, dar e jale cu scolile de soferi si masinile lor care merg cu 20 km pe ora cand e mai aglomerat. Tre sa invete si ei dar si noi trebuie sa circulam.
    Despre parcari, e grav, orasul e cam la fel de cand pe strada principala carca o singura dacie. Acu bunastarea ne-a cam aglomerat. Nu vreau sa taie copaci sa faca parcari. Sunt solutii, uite la Cluj, oras medieval, au gasit solutii pt cei din centrul cetatii.
    Despre „varianta” a mai fost vorba de multe ori, dar electoral primaru nostru ne fraiereste ca o sa faca un „pod” ca viteazul din Pivestea porcului peste oras si o sa treaca tirurile moldovenesti ucrainene care la cat de multe sunt deja au carat de doua ori tara lor in containere de au sfarmat asfaltul numai damburi de zici ca circuli pe linia ferata.
    La electorale, tot nastrusnicul nostru vesnic primar va fi, noapte buna oras necajit.

  5. Traficul este din ce in ce mai intens in Husi, strazile au ramas aceleasi!!!
    1.Sosea de centura urgent
    2.Scoterea scolilor de soferi in orele de varf si inchiderea catorva trasee importante pt acestea
    3.Parcari noi (solutii pe verticala chiar)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.