spot_imgspot_img
12.6 C
Vaslui
30-apr.-2024

Hușul are de acum înainte patru noi și vrednici „Cetățeni de Onoare”

- Advertisement -

CEREMONIE… Consiliul Local al municipiului Huși a avut parte ieri de o surpriză cu totul neașteptată, astfel că întrunirea la care au fost convocați de primarul Ioan Ciupilan a fost una cu ținută festivă și cu un scop mai puțin obișnuit. Este vorba despre conferirea titlului de „Cetățean de Onoare” pentru profesoara. Lina Codreanu, prof. univ. Dr. Ioan Petru, preotul Marcel Miron și preotul Benone Butacu, ale căror nume și fapte au fost considerate ca reprezentative, de folos culturii locale și aducătoare de bun renume pentru urbea Hușilor. În sala cinematografului „Dacia”, într-o atmosferă înnobilată de prezența unor oameni deosebiți, inclusiv din mediul academic ieșean, momentele de evocare a meritelor celor propuși să poarte pe viitor cu mândrie titlul de „Cetățean de Onoare” au fost presărate cu multe emoții.

„Cam demult nu s-au mai acordat titluri de cetățean de onoare, de la Mihai Cimpoi, care, cu 25 de ani în urmă, a fost și el investit cu acest titlu remarcabil. Și de la Costache Olăreanu, care este un reprezentant strălucit de la așa-numita Școală de la Târgoviște și care este născut la Huși, crescut la Huși și iubitor al acestui plai dintre viile atât de celebre”, a spus profesorul Dr. Theodor Codreanu. Profesoara Lina Codreanu a fost prima invitată să primească această distincție prin care orașul îi recunoaște meritul de dascăl excepțional, dar și de slujitor hărăzit al cuvântului scris. Profesoara Lina Codreanu le-a mărturisit celor prezenți cum de ea și soțul său, prof. univ. Dr. Theodor Codreanu, au ales Hușul la început de carieră didactică. „Acum jumătate de secol… Am fost ademeniți, chemați de frumusețea locului, de pitorescul așezării, de un mare prieten poet, domnul Ioan Alexandru Angheluș, de bogatul tezaur cultural al zonei și, evident, de perspectiva profesională”, și-a amintit Lina Codreanu. Titlul de „cetățean de Onoare” l-a pus pe seama a tot ceea ce a reușit să facă pentru acest oraș. „Cred că numeroasele și bunele rezultate ale generațiilor pe care le-am condus, le-am educat și le-am instruit, vorbesc de la sine. De ce? Pentru că oriunde ar fi foștii elevi, ai mei, ai noștri, sunt oameni de seamă. Peste hotarele Hușilor poartă renumele acestui orășel. Încă înainte de Revoluția din 1989, am elaborat dicționarul personalităților hușene, publicate în monografia școlii hușene, Liceul „Cuza Vodă”. Ulterior, acest dicționar a fost revăzut, adăugit și publicat, în colaborare, în Istoria Hușilor din 1995. Debutul editorial s-a înfăptuit la Chișinău, prin publicarea unei masive bibliografii critice și adnotate, despre Theodor Codreanu”. (…) Între timp am publicat texte beletristice, pe care dacă le veți fi citit, acolo veți descoperi imagini artistice din peisajul natural, ori din mediul urban autohton și veți recunoaște chipuri umane specifice acestei zone. Este un indiciu limpede că multe vibrații hușene au fost asimilate în conștiința mea”, a precizat scriitoarea prof. Lina Codreanu.

Prof. univ. Dr. Petru Ioan, moment emoționant la conferirea titlului prin care Hușul îi arată recunoștința

Un moment deosebit a fost acela în care i-a fost conferit titlul de „Cetățean de Onoare” reputatului prof. univ. Dr. Petru Ioan. Hușean autentic, născut în cartierul Plopeni și educat, în anii fundamentali pentru forma sa intelectuală, în școala hușeană, prof. univ. Dr. Petru Ioan i-a emoționat pe cei prezenți. Deși cu o stare de sănătate vizibil fragilă, profesorul Petru Ioan a făcut efortul de a fi prezent la acest eveniment și, de pe scenă, a ținut să le vorbească hușenilor, mulțumindu-le personal pentru că s-au gândit la el cu recunoștință. Străduința aceasta a arătat nu doar respect pentru cei care l-au distins, ci și jertfa pe care a vrut mereu să o facă pentru urbea natală. Aplauzele sălii au fost călduroase, pentru că prof. univ. Dr. Petru Ioan este unul dintre contemporanii de înaltă ținută academică, unul dintre oamenii eleganți și demni, care a spus mereu, cu emoție sinceră, că leagănul vieții sale a fost, este și va fi Hușul dintre vii.

Preotul poet Marcel Miron și preotul catolic Benone Butacu, „Cetățeni de Onoare” ai Hușului

De asemenea, titlul de „Cetățean de Onoare” a fost conferit și preotului catolic Benone Butacu, unul dintre cei mai îndrăgiți preoți ai comunității catolice din oraș, dar și poetului preot Marcel Miron, devenit membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Iași, în 2016. Preotul Marcel Miron este autor al mai multor volume de versuri, distinse cu premii importante. Primul său volum de versuri s-a numit „Versuri albastre și aurii” și a fost publicat în 2015, la editura Junimea, iar cea mai recentă carte, care se numește „Raze de lumină”, a fost publicat în martie 2023, editura Rawex Coms din București. Hușenii îl cunosc cel mai bine pe preotul Marcel Miron în calitatea sa de duhovnic inimos și carismatic, fost protopop de Huși ani la rând.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Ma, daca astia is cetățenii Husului si au asa reprezentanti, dau bir cu fugitii la Iasi, Adjud, Bolentinul din deal sau vale vad eu. Huooooo.

    Zicea cineva ca popa, chiar merita. El s a remarcat rau de tot prin orice

  2. Popa Miron?, a vandut tot in cimitir, ba nu sunteti normali?
    Lina Codreanu, o comunista inraita, profu dr universitar de Chișinău academician, nu stie sa ingaime doua cuvinte, ce faceti baieti, au au au electoralele, nu mai aveti pe cine sa pupati in cur…. Breee, astia, husenii ii stie, nu a fost deloc ademenit de la Manjesti, a venit singur singurel pentru ca era balbait si cu logica ciudata, a copiat o carte din care se copie la greu si cam atat. Huooo

  3. Recunoscuți în lumea medicală și universitară avem pe dl Cozma Sebastian prof dr ,șeful secției ORL a spitalului de recuperare Iași.Dna Leon Magdalena prof dr șeful secției recuperare cardiovasculară a spitalului de recuperare Iași.

  4. De cand plm unu ca popa marcel traficant de morminte este cetatean de onoare?? Vezi ca mai e un ” popa” bogdan vasile faceti-l repede si pe ala cetatean de onoare sa nu plece! Se mai inscriu in competitie vreo doi trei dar nu de talia astora doi… chiar astia voiau sa l faca pe vasile si mason..călărețul mesei cu whisky.. ati pierdut ocazia. Dupa ce -i dadea premiul dadea chilotii jos ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.