spot_imgspot_img
13.9 C
Vaslui
20-apr.-2024

Ia clădirea, dă biletu’!

- Advertisement -

Cam în acest mod pare că se pune în această perioadă problema în minunata şi „continua” uniune dintre PSD şi PC Galaţi. La judeţ PC pune la grea încercare nervii preşedintelui CJ, prin contrele ex-preşedintelui CJ. Practic, Eugen Durbacă (PC) face pe moralistul arătând că nu e întocmai corectă povestea cu achiziţionarea unei clădiri pentru cei din compartimentul care se ocupă de atragerea fondurilor europene. Refrenul este legat de suma respectivă, ori de tot felul de alte detalii, chiar cu riscul pierderii fondurilor, în condiţiile în care achiziţia nu se va produce până la finele anului. Drept pentru care liderul PC se contrează, împreună cu tot grupul lui albastru. Reamintim că funcţionarii respectivi vor trebui să părăsească birourile de la Blocul Cristal, unde prefectul va acorda locuinţe de serviciu pentru APN, contra unei foste unităţi militare.

Însă dovezile de „afecţiune” ale conservatorilor pentru social-democraţi nu se opresc la judeţ, ci se manifestă şi la municipiu. Aici se cântă un alt refren – acum e cel al costului biletelor de transport public. Iar Picu Roman îi căinează din toţi rărunchii pe bieţii gălăţeni care vor plăti mai mult, deşi liberalii le-o trântesc public – „ Adevăratul substrat este această subvenţie pe care o primeşte Transurb” (Manoliu); iar Florin Pâslaru oftează îndelung când e întrebat cum şi dacă mai funcţionează alianţa PSD+PC la Galaţi: „Şi eu mă întreb acest lucru.”

În ediţiile anterioare arătam poziţia liberalilor, aceştia susţinând prin Manoliu cum consideră ei că stă de fapt povestea preţului biletului pentru transportul public, indicând necesitatea restructurării Transurb.

Este firesc să ne amintim cele câteva răbufniri publice care arată condiţiile unui divorţ dintre PSD şi PC aici, la malurile Dunării.

Ne amintim şi opoziţia privind achiziţionarea fostului hotel „Faleza” de către municipiu, cu scopul mutării sediului primăriei acolo, deşi Bogdan Ciucă nu ezită la fiecare întrevedere cu presa să îşi arate „regretul” pentru pierderea ”Falezei” pe post de sediu al primăriei municipiului reşedinţă de judeţ, deşi tot ei s-au opus cel mai vehement; la care mai adăugăm şi opoziţia de la CJ privind schimbarea fostului director al Centrului Cultural Răzvan Avram, finul lui Eugen Durbacă. Mici mizilicuri!

Florin Pâslaru aprecia în scandalul costului biletului de transport că Picu Roman încearcă să câştige capital politic: „Văd că anumiţi consilieri, şi mai ales Picu Roman, îşi face un capital de imagine.”

Apoi Pâslaru a admis posibilitatea încercării unui troc de către PC, care şi-ar putea da girul pentru achiziţionarea clădirii necesare amenajării unor birouri pentru funcţionari CJ, contra menţinerii costului biletelor de transport în comun care ar genera pe de o parte menţinerea subvenţiei municipalităţii pentru Transurb, şi deci anularea oricărei restructurări care ar lăsa fără locuri de muncă în special membri de partid albaştri (PC); şi pe de altă parte ar asigura şi menţinerea preţului biletelor la nivelul transportului public privat, care ar putea fi afectat puternic prin creşterea preţului, ce le-ar risipi călătorii din ce în ce mai puţini.

În plin scandal legat de „Faleza”, deputatul conservator Bogdan Ciucă recunoştea că ambele partide se luptă pentru electoratul gălăţean deopotrivă, iar majoritatea obiectivelor care au stat la baza alianţei s-au cam epuizat, calendaristic.

Putem concluziona că s-a dat liber la cafteală, nu-i aşa?!

monitoruldegalati.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.