spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
20-apr.-2024

Iadul pensionarilor

- Advertisement -

Din cei 88.000 de pensionari ai Vrancei, 656 au popriri pe pensii, în cuantum mai mare sau mai mic. Din cauză că banii nu le mai ajung de la o lună la alta, că traiul de zi cu zi este tot mai greu dar şi din dorinţa de a-şi ajuta copiii şi nepoţii rămaşi fără locuri de muncă, mulţi vârstnici au apelat fie la bănci, fie la alte instituţii de creditare. Iar acum nu mai pot să returneze împrumuturile pe care le-au făcut. Totodată, ca să nu ajungă la mila semenilor, sute de pensionari focşăneni se împrumută la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. „Sunt oameni atât de săraci că solicită şi 200 de lei“, spune Sandu Ploscaru de la CAR „Milcov“.

Timpurile în care creditele de consum erau acordate doar cu buletinul sau cuponul de pensie au trecut, însă au rămas în urmă restanţele la plata împrumuturilor. Vrâncenii s-au îndatorat în anii în care „economia duduia“ peste puterile lor de a plăti ratele. După trei luni neachitate, băncile au recurs la popriri pe venituri, fie că sunt salarii sau pensii. Astfel, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Vrancea are înregistrate popriri pe venituri pentru datornici la bănci, case de ajutor reciproc, primării, Finanţe, cooperative de credit, Casa de Asigurări de Sănătate, cheltuieli de judecată sau pensii de întreţinere. Din cei 88.000 de pensionari ai Vrancei, 656 au popriri pe pensii, în cuantum mai mare sau mai mic. Totodată, anul acesta 726 de pensionari s-au împrumutat de câteva sute de lei fiecare, de la CAR „Milcov“, pentru nevoi stringente cum ar fi medicamentele, plata întreţinerii sau ca să-şi cumpere lemne…

„Nevoia ne-a făcut să facem rate“

În prezent, media la pensia de stat în Vrancea este de 627 de lei, sumă din care poate fi oprită o treime pentru un singur credit. Un caz mai puţin fericit este un bărbat din Focşani care a contractat două cre-dite de la filiala unei bănci din oraş şi a intrat în imposibilitate de plată. După ce a luat două credite, în valoare de 4.000 de lei şi 1.800 de lei, bărbatul nu a mai reuşit să-şi achite ratele. Cu banii a cumpărat aparatură electrocasnică, un boiler, o hotă şi un pat. În prezent, banca l-a executat silit şi are poprire pe 200 de lei din cei 400 de lei pensie. Banii nu ajung, iar bătrâneţea i-a adus şi necazuri de sănătate. „Nevoia ne-a făcut să facem rate. Cu banii în mână nu poţi să cumperi pentru că nu-i ai. Este foarte greu cu ăştia două milioane. Am proteză la picior, diabet şi mai am şi probleme cu inima. Abia de o săptămână m-am întors din spital“, ne-a spus Constantin Popa în vârstă de 54 de ani, din Focşani. Familia se plânge că banii sunt puţini şi că se apropie şi sezonul rece, iar căldura este scumpă. „Cui să-i spui că nu ai bani? Vine acum iarna grea. Am fost la bancă şi mi-au spus că sunt luat în evidenţă că nu plătesc. Mai am la un credit până în februarie, iar la celălalt peste 10 ani“, a mai spus bărbatul. Poprire pe venituri ar fi suportat şi soţia, însă este nevăzătoare, iar procedura în astfel de situaţii nu poate fi demarată pentru că indemnizaţia este mai mică decât jumătate din salariul minim pe economie. Între timp, creditul pe care l-a făcut familia Popa creşte. Pentru cei 4.000 de lei împrumutaţi bărbatul spune că s-a ajuns la 10.000 de lei, bani pe care nu are de unde să-i dea.

CAR-ul ultima speranţă a pensionarilor

După o viaţă de muncă şi sacrificii, după ce au scăpat cu viaţă din ghiarele comunismului, sute de pensionari îşi duc cu greu traiul de pe o zi pe alta. În foarte multe cazuri, pensiile sunt prea mici şi nu ajung pentru plăţile care trebuie făcute lunar pentru continuitatea vieţii. Dacă unii dintre bunici sunt sprijiniţi de copiii care o duc mai bine, sunt foarte multe cazuri în care bătrânii sunt cei care caută soluţii pentru familiile lor. Zeci de pensionari trec zilnic pragul Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a Pensionarilor din Focşani fie pentru a contracta un împrumut, fie pentru a plăti contribuţia lunară. De obicei, în zilele în care se primesc pensiile, holurile CAR-ului sunt pline. Educaţi să nu întârzie cu plata vreodată, sunt aproape inexistenţi cei care se lasă rugaţi să vină şi să-şi achite dările.

Împrumuturi multe pentru lucruri mărunte

În prag de iarnă, mânaţi de teama frigului pe care ar putea să-l îndure peste iarnă, pensionarii se împrumută pentru a-şi cumpăra lemne sau pentru plata întreţinerii care, în sezonul rece, este în creştere. Toamna aduce cu ea şi alte cheltuieli. Cei care sunt de la ţară şi sunt înscrişi la această formă de într-ajutorare, se împrumută şi pentru efectuarea lucrărilor agricole sau pentru a-şi sprijini nepoţii la începutul anului şcolar. Anica G., o pensionară din Măicăneşti a luat de curând un împrumut de 700 de lei pe care îl va achita în şapte rate lunare iar Nicoleta Chiticaru, din Bilieşti a luat în această toamnă de la CAR 1.000 de lei pe care îi va achita în zece rate. Comparativ cu anul 2009, anul acesta a crescut atât numărul cererilor de înscriere în CAR cât şi cele pentru împrumut. În perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2009, CAR „Milcov“ din Focşani avea 156 de membri, anul acesta ajungând la 223. Pensionarii se împrumută pentru orice. Nu-şi mai permit medicamente, lemne pentru toată iarna sau un cadou pentru nepoţi. În primele nouă luni ale anului trecut au fost înregistrate 584 de cereri pentru o valoare totală de 668.800 de lei. Pentru anul 2010, aceeaşi perioadă, numărul cererilor a crescut la 726 pentru o va-loare totală de 945.100 de lei. „Se înscriu în ge-neral pensionarii care au o pensie mai mică de 1.000 de lei. Împrumuturile se acordă imediat după ce omul depune cerere. Onorăm toate solicitările şi am dori să avem cât mai mulţi înscrişi la această formă de întra-ajutorare mai ales că banii se dau mai uşor decât la bănci. Avem Legea 540/2002 care ne înlesneşte posibilitatea de a-i executa silit prin Casa Judeţeană de Pensii, în cazul în care nu plătesc timp de trei luni rata. Avem pu-ţini debitori, sunt rare cazurile când ne ducem după ei“, a declarat Sandu Ploscaru din cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Milcov“ Focşani.

Bani împrumutaţi şi alte beneficii

Beneficiarii CAR-ului nu au ca unic beneficiu, împrumutul pe care ar putea să-l ia ci mai au şi alte oportunităţi. Pot lua până la 4.000 de lei cu dobândă avantajoasă sau pot beneficia şi de ajutoare de deces, în raport cu vechimea de cotizare la această instituţie. Un alt beneficiu mai constă şi în acordarea unor ajutoare nerambursabile pentru cei care au pensii sub 600 de lei. Astfel, în data de 1 octombrie a.c., de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, instituţia a organizat o mică festivitate în cadrul căreia s-au oferit, din bugetul propriu, ajutoare în valoare de 50 de lei, bătrânilor înscrişi la CAR care au o pensie mai mică de 600 de lei. Înscrişii mai pot avea parte şi de excursii gratuite primăvara şi toamna dar şi de reduceri la biletele de tratament. Fiecare pensionar cotizează cu 1% din pensie la fondul de împrumut iar în momentul în care depune cerere de împrumut beneficiază de trei ori fondul pe care îl are. În cazul cotizaţiei pentru ajutoarele de deces, aceasta constă într-o sumă fixă în cuantum de cinci lei, pe care pensionarul o achită lunar. „Sunt oameni atât de săraci că solicită şi 200 de lei. Anul acesta am avut doar unul sau doi care au solicitat suma maximă de 4.000 de lei. Toamna, în ge-neral se împrumută pentru lemne, lucrări agricole, facturi la scadenţă. Mulţi dintre ei nu au cu ce-şi plăti medicamentele. În urma cererilor stabilim de comun acord cu ei care va fi rata“, a mai adăugat Sandu Ploscaru de la CAR „Milcov“.

monitorulvn.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

236 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.