spot_imgspot_img
18.4 C
Vaslui
09-mai-2024

Iarna s-a dezlănțuit peste noapte în județul Vaslui: viscol, drumuri blocate și restricții pe DE 581! (VIDEO)

- Advertisement -

TROIENE…. După temperaturi care păreau mai mult de toamnă decât de sezon rece, iată că iarna și-a intrat brusc în drepturi și s-a dezlănțuit în județ! Zăpada a acoperit în strat gros zona, a blocat drumurile, mai ales din mediul rural, iar pe drumul european, Huși-Albița, se circulă greu, cu restricții, încă de la primele ore ale dimineții, după o noapte cu ninsoare abundentă. Tir-urile care intră în România sunt oprite deocamdată în zona vămii Albița, pentru a nu bloca drumul european și a lăsa loc utilajelor de deszăpezire să încerce să curețe traseul. Vântul însă spulberă nămeții și, prin unele zone, sunt rafale de până la 70 km/h. Se pare că, din cauza viscolului, în zona Murgeni mai multe gospodării au rămas fără curent electric. Autoritățile atenționează cetățenii și mai cu seamă conducătorii auto, să nu pornească la drum, dacă nu este o urgență, și să verifice cu atenție informările care arată dacă sectoarele de drum vizate sunt deschise circulației.

Reprezentații CJ Vaslui susțin că se circulă cu dificultate pe aproape toate drumuri județene, iar cetățenii sunt îndrumați să nu facă deplasări, dacă nu s-au interesat înainte de starea drumurilor din zonă. „Se circulă în condiții de iarnă pe toate drumurile județene. Societatea Lucrări Drumuri și Poduri (LDP) Vaslui, aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui și care coordonează activitatea de deszăpezire pe drumurile județene, anunță că la această dată niciun segment de drum județean nu este blocat, circulându-se cu dificultate pe mai multe sectoare de drumuri județene”, spun reprezentanții CJ Vaslui.

Din cauza viscolului va fi restricționat traficul pe sectorul de drum județean DJ 244K Tanacu-Bălțați.

„Echipele de la SC LDP Vaslui acționează cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant. Pe toate drumurile județene se circulă în condiții de iarnă, iar echipajele de deszăpezire vor monitoriza toate drumurile județene pentru verificarea stării părții carosabile, urmând să se acționeze în caz de necesitate. Evitați să porniți la drum pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate”, a precizat Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

Cod galben de vânt, polei și ninsori! Marți spre miercuri va fi ger de – 20 de grade Celsius

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt, polei și ninsori în Moldova, valabilă până marți dimineața. În noaptea de marți spre miercuri va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20 de grade. Pe alocuri se va depune polei. Vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 55- 70 km/h.

„Un segment din DJ 244A la ieșirea din Roșiești către Vutcani este blocat de zăpada viscolită, vântul suflând cu o viteză de 80 km/h. În zonă au fost trimise utilaje pentru deszăpezire”, au mai precizat reprezentanții CJ Vaslui.

De asemenea, polițiștii rutieri sunt prezenți pe Drumul European (DE) 581 și, câteva imagini surprinse pe porțiunea dintre Huși și Albița arată că iarna și-a intrat în drepturi și orice deplasare în zonă nu este oportună. Utilajele de deszăpezire sunt pe teren, însă munca lor este îngreunată de vântul care spulberă zăpada. Vom reveni cu detalii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Vaslui are o lungime de 7 km. Îmi este greu sa cred ca autoritățile nu fac fata acestei „provacari „. Sfidare e mai mare decât „datoria”. Probabil ca cei DOI mândri viceprimari, în frunte cu marele primar, sunt în vacante în alte orașe ale lumii și vin cu exemple minunate pe care le postează pe Facebook…fac comparații incredibile :” uite cum am văzut eu întru-un oraș din Finlanda” … De ce nu luați lecții de civilizație din călătoriile dumneavoastră domnilor?De ce nu le Implementați și aici? La petreceri, balciuri și festivaluri nimeni nu va întrece , acolo se mobilizează autoritățile ca se umfla visteria . Rușine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.