spot_img
3.3 C
Vaslui
07-dec.-2024
spot_img

Iașul rămâne în urmă: doar o facultate în Clasamentul Shanghai Ranking 2024. Olimpicii vasluieni încep să prefere Bucureștiul și Clujul

- Advertisement -

CLASAMENT… Universitățile ieșene rămân în urmă. Potrivit noului Clasament internațional Shanghai Ranking 2024, care evaluează universitățile în funcție de domeniile de studiu, Iașul începe să scadă considerabil în ceea ce privește recunoașterea internațională. Din cele 22 prezențe ale României în diversele clasamente după domenii de studiu în rankingul Shanghai, doar una vizează Iașul. Este vorba despre Facultatea de Fizică din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza”. Facultățile de Matematică, Informatică și Medicină din Iași, care în urmă cu 15-20 de ani, prindeau toate topurile, acum rămân pe afară. Cluj și Bucureștiul, în schimb, se prezintă mai bine. Universitățile de aici au bifat câte trei prezențe în Clasamentul internațional Shanghai Ranking 2024. Spre exemplu, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a reușit să urce în top 100 la Matematică. Ce este drept, și olimpicii vasluieni au început, în ultimii ani, să prefere facultățile din Cluj și București. Beatrice Ilașcu și Roberta Luca, elevele care au obținut media 10 la BAC în 2022, au ajuns acum studente în Cluj, prima la Informatică, iar cea de-a doua la Medicină. Olimpicele Norina Alexandru și Ștefania Durcan studiază acum în București, prima la Facultatea de Matematică și Informatică, iar cea de-a doua la Facultatea de Medicină din București. Cercetătorul vasluian Alexandru Andrei spune că plasarea universităților românești pe ultimele locuri la nivel internațional sau în afara topurilor reprezintă “efectul unor politici ineficiente din anii 2010-2020”. De asemenea, secretarul de stat spune că are “o anumită rezervă în interpretarea acestor rezultate. Clasamentele internaționale utilizează o serie de indicatori scientometrici care de multe ori pot fi manipulați”. Astfel, acesta oferă în continuare credit centrului universitar ieșean: “Iașiul este un centru academic cu performanțe notabile la nivel internațional, cu rezultate care au adus plus valoare pentru economie și pentru societate”.

Clasamentul Shanghai evaluează universitățile utilizând criterii extrem de stricte, inclusiv un prag ridicat pentru numărul de publicații necesare pentru selectare, număr care variază în funcție de domeniu. Indicatorii de performanță academică și de cercetare se referă la diseminarea rezultatelor cercetărilor în jurnale internaționale de prestigiu, impactul cercetării la nivel internațional și performanța academică per capita a unei instituții. În total, mai mult de 2.500 de universități au fost efectiv clasificate, iar cele mai bune 1.000 au fost incluse în acest top. Universitățile românești cu cele mai multe prezențe la Shanghai global Ranking of Academic Subjects 2024 sunt: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 3 prezențe; UMF Carol Davila din București – 3 prezențe; Universitatea Transilvania din Brașov – 3 prezențe; Universitatea din București – 2 prezențe; Universitatea de Vest din Timișoara – 2 prezențe; USAMV Cluj-Napoca – 2 prezențe; Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea din Oradea, Universitatea Al.I. Cuza din Iași, UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și ASE București – câte o prezență.

Alexandru Andrei: “Clasamentele internaționale utilizează o serie de indicatori scientometrici care de multe ori pot fi manipulați”

Vasluianul Alexandru Andrei, cercetător în Matematică-Informatică și secretar de stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, îi îndeamnă pe oameni să vadă aceste clasamente cu câteva rezerve.
Potrivit acestuia, există o hibă: “În primul rând, aș avea o anumită rezervă în interpretarea acestor rezultate. Clasamentele internaționale utilizează o serie de indicatori scientometrici care de multe ori pot fi manipulați. Există, de exemplu, jurnale editate de o anume editură internațională care publică lucrări chiar și de foarte slabă calitate, dar percep, în schimb, taxe pentru publicare pentru acele lucrări, transformând cercetarea într-un business. O astfel de editură de tip “predatory” beneficiază de multe ori de mecanisme de citare de genul suveică și astfel multiplică artificial factorul de impact sau scorul de influență al jurnalelor publicate. Ne găsim în situația în care unele jurnale care publică aproape orice prostie doar pentru că primesc bani pentru respectiva publicare, că ajung să fie poziționate în clasamentele Journal Citation Reports peste jurnale cu zeci/sute de ani de tradiție, care însă publică puțin și doar lucrări de foarte bună calitate. Este suficient doar să ne uităm că pe primele poziții în anumite topuri academice instituționale avem mai multe universități din China, unde există, de multe ori, o cooperativă a publicărilor științifice și a citărilor. Nu aș vrea să se înțeleagă faptul că ierarhiile internaționale ar fi viciate, însă anumiți indicatori scientometrici sunt viciabili. Cu toate astea, trebuie să recunosc că este loc și de mai bine în ceea ce privește universitățile din țară, iar rezultatele de acum sunt efectul unor politici ineficiente din anii 2010-2020”, explică Alexandru Andrei.

Alexandru Andrei: “în următorii trei ani când am convigerea că vom ajunge în primele poziții din Europa”

De asemenea, Alexandru Andrei a vorbit despre eforturile depuse, de când este secretar de stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, pentru a susține mediul academic: “Când am ajuns secretar de stat pentru cercetare, mediul academic românesc era foarte fragmentat, subfinanțat și lipsea colaborarea public-privat, iar legislația era depășită. Mi-am propus să rescriu întreaga legislație aferentă cercetării, veche de 20 de ani și să aloc fonduri în sistem pe principiul meritocrației. Și am reușit, după aproape 3 ani, să generez integral o legislație modernă, elaborată în acord cu bunele practici internaționale, cu recomandările Comisiei Europene prin mecanismul Policy Support Facility, cu principiile prevăzute în Carta europeană a cercetătorilor și în Declarația privind libertatea academică de la Bonn. Avem un statul al personalului de cercetare similar cu cele existente în Vestul Europei și o lege care stimulează colaborarea între organizațiile de cercetare și întreprinderi. Datorită acestui nou cadrul normativ elaborat (Strategie Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă, Plan Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, peste 20 de acte normative privind guvernanța cercetării), am primit aproape 10 miliarde de lei de la Comisia Europeană prin programele de coeziune (POCIDIF, POR, POS) și prin PNRR. Toți acești bani întrați în sistem, dar și noua legislație își vor face simțite efectele în următorii trei ani când am convigerea că vom ajunge în primele poziții din Europa. De asemenea, am lansat cele mai mari competiții de proiecte deschise vreodată de minister. Doar în ianuarie 2024 am alocat aproape 2 miliarde de lei pentru constituirea unor poli instituționali de cercetare în parteneriat public-privat vederea găsirii soluțiilor la anumite provocări societale majore. Asigurând cercetătorilor condiții de muncă ca în Vest, dar și setând o serie de domenii strategice de cercetare unde avem înaltă expertiză precum inteligența artificială, sistemele autonome, tehnologiile cuantice (suntem singurii din Europa de Est și am fost invitați înclusiv la ONU la CSTD), genomica sau tratamenul cancerului cu ajutorul laserilor, vom reuși să creștem substanțial în topurile internaționale în viitorii ani. Rezultatele noilor politici publice nu se văd peste noape, dar se vor face simțite în foarte scurt timp”.

Iașul are doctori, profesori universitari de ținută mondială, cum ar fi profesorul Tinică, Covic sau rectorul Scripcariu și Universitatea de Medicică nu e în top

VALORI NEVALORIFICATE… Absolvent al Universității “Al. I. Cuza” din Iași, Alexandru Andrei a luat apărarea Iașului, spunând că “universitățile ieșene sunt printre cele mai bune organizații de cercetare din țară”. Acesta a subliniat rezultatele obținute, de-a lunul timpului, de specialiștii ieșeni: “Iașul este un centru academic cu performanțe notabile la nivel internațional, cu rezultate care au adus plus valoare pentru economie și pentru societate. Universitatea de Medicină, de exemplu, a produs unii dintre cei mai buni specialiști la nivel mondial. Profesorul Covic este marele laureat al Galei Cercetării Românești, cel mai bun medic din țară, un expert în transplant renal renumit în întreaga lume. Profesorul Tinică este probabil cel mai bun chirurg cardiovascular din România, a salvat viețile a sute de oameni. Rectorul Scripcariu e, de asemenea, un chirug oncolog de top. Echipa Mavis de la Iași a generat o inimă artificială pentru care au primit premii la cele mai prestigioase competiții din lume. Și Universitatea Tehnică din Iași are rezultate notabile”, a spus cunoscutul cercetător vasluian.

“Școala de ecuații cu derivate parțiale de la Cuza este recunoscută pe tot Globul, dar cercetătorii de acolo nu trimit lucrări la orice porcărie de jurnal”

PERFORMANȚĂ ÎN MATEMATICĂ…”Cât despre Facultatea de Matematica de la Al. I Cuza, școala de ecuații cu derivate parțiale este recunoscută pe tot globul, dar cercetătorii de acolo sunt foarte selectivi la publicarea de articole și nu trimit lucrări la orice porcărie de jurnal doar pentru a beneficia pe un punctaj într-un anumit clasament. E suficient, de exemplu, să ne uităm la CV-ul d-lui academician Barbu si să vedem în ce jurnale publică dânsul și vom observa că nici măcar o lucrare nu e publicată cu taxă… Sigur că totdeauna e loc de mai bine, dar cred că România și, în particular, Iașiul academic au evoluat mult în bine în ultimii ani. Probabil că e și datoria noastră să asigurăm alocări financiare mai consistente și mai predictibile în cercetare, dar cred că acum, după mulți ani de stagnare, suntem pe drumul cel bun. Am evoluat mult în ultimii ani, am înțeles să investim în cercetare și efectele se vor vedea curând în viitoarele clasamente”, a mai spus Alexandru Andrei, secretar de stat și cercetător al Academeiei Române, filiala Iași.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

  1. Olimpicii vasluieni prefera strainatatea, nicun Bucuresti si Cluj … invatamantul romanesc e praf peste tot, nu avem nicio facultate in top 1000 in lume, acum parce cica ar fi intrat Universitatea Bucuresti, pe 900 nu-stiu-cat, dar degeaba … nu te invata mai nimic facultatea in Romania, aceeasi toceala fara aplicabilitate practica, ca si liceul si gimnaziul, nu mai spun …

  2. Iașul a ajuns o ruină , toți fug de Iași. Merg oamenii la Cluj sa se opereze, acolo medicii sunt că în afară, nu sictiriți ca la Iași , Vaslui, Bacău. Deja Ardealul este mult în fata Moldovei. La noi ne treg in jos, politicienii, doctorii, profesorii, adică …spuma 🤮🤮🤮

  3. Poate că UMF-ul este tras în jos și de scandalul cu examenele plătite. De atenția acordată studenților străini (atenția doar asupra câștigului financiar) sau a faptului că procesul educațional nu are continuitate în unitățile sanitare unde studenții ar trebui să se formeze ca medici.

    • Ti-a luat locul cumva dl profesor universitar? Nu mai încapi de dânsul? A mintit el cu ceva sau care e faza? Noi ne mândrim cu Andrei care face cinste si Guvernului și partidului. Ar fi bine să fie în țară mai mulți ca el, profesioniști care să își pună experiența și pregătirea în slujba țării. Dar, din păcate, țara e plină de de-al de tine care probabil ești o nulitate ce te ascunzi în spatele unei tastaturi, mănânci rah… degeaba și bagi intrigi în partid. Poate scapă Solomon de tine, ce zici? Ca e simplu de găsit IP-ul 😉

      • Să trăiți domnule profesor universitar! Sunteți cel mai frumos, cel mai destept, cel mai bun! Cel mai politician! Plecăciuni matale! Să trăiți domnule profesor universitar! Sunteți cel mai frumos, cel mai destept, cel mai bun! Cel mai politician! Plecăciuni matale!

        Ah, tu comentacule cu nume, ghinion pentru tine ca nu-s membru de partid. Hai ca-ti trimit ip-ul printr-un porumbel. Cat despre ”face cinste si Guvernului si partidului”, dincolo de virgula lipsa, se incadrează perfect in sintagma ”Lauda-mă gură!”.

        • Aista măcar are cu ce se lăuda, deși în articol el laudă niște profesori de la Iași și nu pe el (numai că procesele tale cognitive se produc în altă zonă a corpului decât în creier). Oricum, matale ce ai făcut notabil pentru țara asta, așa ca idee? Cică nu ești membru de partid, dar îți dai tu cu părerea despre PSD.

    • Da’ ce are sula cu prefectura Florinele? Ce treaba are PSD-ul aici intr-un articol in care sunt lăudați niște medici? Vezi tu că nici la degetul mic al lui Solomon nu ajungi, dar dai tu sfaturi. Sictir! Andrei, capul sus, că ai tăi te mănâncă de fund.

  4. Orașul Iași, de mult timp nu mai oferă prea multe. Locuri de munca puține s prost plătite, șanse mici de a promova în cariera etc. Si perspectivele sunt sumbre. Ora exacta se da de la București și mai nou și de la cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.