spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Iatã directorii aflati în pericol sã-si piardã functia!

- Advertisement -

Rãzboiul scaunelor în proaspãta Uniune Social-Democratã

SCHINMBARE Uniunea Social-Liberalã, cunoscutã de electorat drept USL, a murit si în judetul Vaslui. În locul sãu, în câteva zile se va semna protocolul de colaborare al USD, adicã Uniunea Social-Democratã, cu PSD, conservatori si Uniunea Nationalã pentru Progresul României. Ca la fiecare schimbare politicã, apar si luptele interne pentru functii. Miza ar fi destul de importantã pentru PSD, principala fortã politicã a judetului, care vrea sã-si punã oamenii din esaloanele din umbrã pe functii importante. Liberalii detin un post de prefect (apolitic, oficial, însã cu sustinere PNL, la momentul negocierilor în defunctul USL Vaslui!), unul de vicepresedinte la Consiliul Judetean, dar si posturi cheie în serviciile deconcentrate. „Eu cred cã normal ar fi ca cei numiti politic, reprezentanti ai unei majoritãti în functie la acea datã, sã elibereze posturile atunci când trec în opozitie. Nu cred eu, totusi, sã fie oameni lipsiti de bun simt”, explicã Dumitru Buzatu, presedintele PSD. Ar urma sã fie schimbati sefii de la Casa Judeteanã de Pensii, Casa de Asigurãri de Sãnãtate sau Finante, dar si din alte institutii importante ale judetului, posturi ce se vor împãrti între noii sefi ai Uniunii Social-Democrate.

Rãzboiul dintre PSD si PNL, la Bucuresti, nu pare sã fi afectat foarte tare structurile locale. În Moldova, între social-democrati si liberali se poartã tot felul de discutii legate de majoritãtile din Consiliile locale. La Botosani, de exemplu, PSD propune un gen de troc fostilor colegi din PNL: o aliantã administrativã în schimbul pãstrãrii functiilor de cãtre directorii liberali. „Putem face un acord de colaborare la nivel administrativ, iar eu voi sustine mentinerea liberalilor în functiile administrative din judet. Stiu cã au fost multe disensiuni la nivel local, dar le putem depãsi dacã iesim din logica conflictualã si punem vointa alegãtorilor nostri mai presus de interesele personale sau de partid. Usa PSD Botosani rãmâne deschisã pentru PNL si îmi doresc ca liberalii sã rãspundã pozitiv la acest apel”, explicã presedintele PSD Botosani, Andrei Dolineaschi. Cumva, aceeasi pozitie o are si presedintele PSD de la Vaslui, Dumitru Buzatu, care face declaratii care sã adoarmã vigilenta PNL. „Dacã cei de la PNL doresc sã se alãture majoritãtii pe care o avem deja în Consiliul Judetean, îi asteptãm cu plãcere, ca, de altfel, pe oricare altã formatiune politicã. Noi nu avem nicio problemã în privinta continuãrii colaborãrii în judet, inclusiv în consiliile locale. Liberalii sunt cei care trebuie sã ia decizii. Nu avem nimic împotrivã sã-l mentinem si pe domnul Bichinet pe postul de vicepresedinte la CJ”, spune Buzatu, care nu uitã sã le reaminteascã fostilor colegi din USL cã ocupã unele posturi de directori de deconcentrate, care sunt destul de tentante pentru armata de pesedisti înfometati de functii, dar si pentru conservatorii lui Alin Trifu, cel care fãcea în urmã cu o sãptãmânã declaratii greu de înteles. „Suntem un partid de echilibru, dorim sã fim liantul între PSD si PNL. Din punctul de vedere al organizatiei PC Vaslui, nu întelegem rãzboiul pe care presedintele PNL, dl. Crin Antonescu, l-a declansat la adresa presedintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin. Dacã se va rupe USL, vom vedea. La nivelul judetului Vaslui, avem destui tineri de valoare si bine pregãtiti, care sã preia conducerea institutiilor deconcentrate. Vreau, însã, sã cred cã USL nu se va rupe. Noi am avut discutii cu primarii Partidului Conservator si am cerut sã se ocupe de strângerea de semnãturi în favoarea USD, în vederea alegerilor europarlamentare, ne dorim mult stabilitate în teritoriu”, spunea Alin Trifu, presedintele PC Vaslui, cu douã zile înainte de ruperea USL. Or, s-a dovedit cã Partidul Conservator nu conteazã în niciun calcul politic, fiind interesant doar ca partid care functioneazã pe lângã un grup media si nimic mai mult. La Vaslui, conservatorii nu existã decât pe hârtie si cu un numãr de membri care ar putea ocupa cu usurintã sala de sedinte a Consiliului Judetean, adicã mai putin de 100 de locuri. Si totusi, Trifu ar putea cere si el ceva, în baza protocolului USD.

Directorii de la Finante Publice sau AJOFM, vizati de schimbãri

Se pune întrebarea, în noile conditii, ce se va negocia sau ce posturi vor pierde liberalii la nivelul administratiei publice din judetul Vaslui. În Prefecturã, se stie cã actualul prefect Radu Renga a avut si are sustinere liberalã, deci foarte probabil cã se va cere schimbarea sa. Nu se stie ce va fi cu postul lui Corneliu Bichinet, vicepresedintele CJ Vaslui, însã este foarte probabil ca acesta sã rãmânã în continuare pe functie. La nivelul primãriei Vaslui, unul dintre viceprimari, Sorin Radu, este din PNL, însã primarul Pavãl nu are niciun interes sã-l schimbe, întrucât colaboreazã foarte bine. Interesant este cã, atât în Consiliul Local, cât si în Consiliul Judetean, PSD are majoritãti, deci ar putea sã nu fie atât de interesate de colaborarea cu liberalii, în noile conditii. La nivel de deconcentrate, sunt o serie de posturi cheie vizate de declaratiile belicoase ale presedintelui PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. „Eu cred cã normal ar fi ca cei numiti politic, reprezentanti ai unei majoritãti în functie la acea datã, sã elibereze posturile atunci când trec în opozitie. Nu cred eu, totusi, sã fie oameni lipsiti de bun simt”, afirmã Buzatu. Ar urma sã plece din functie directorul de la Finantele Publice, Nelu Sava, numit cu sustinere liberalã, un profesionist în domeniul finantelor, seful AJOFM, Daniel Olteanu, cel care a demonstrat cã se poate face treabã în domeniul ocupãrii fortei de muncã, directorul Casei Judetene de Pensii, Bogdan Isabel, presedintele-director general al Casei Judetene de Asigurãri de Sãnãtate, Simona Polak, destul de apreciatã în activitatea sa, sefa de la ITM, Aniela Adimi, sau directorul Agentiei Judetene de Prestatii Sociale, Sorin Prepelitã. Este foarte probabil ca în calculele celor de la PSD-PC-UNPR sã intre si postul de director al Directiei de Sãnãtate Publicã, ocupat de d-na Mihaela Vlada. Rãmâne de vãzut cum vor decurge discutiile între PSD si PNL, în zilele urmãtoare, desi deputatul liberal Florin Ciurariu, seful liberalilor din judet explicã foarte clar strategia pentru perioada urmãtoare: „Directorii de deconcentrate numiti cu sprijin liberal în perioada USL sã nu-si dea demisiile si sã rãmânã pe functii, pentru cã au câstigat posturi prin concurs, deci vor fi mai greu de schimbat”. Initial, acelasi lider PNL a avut o reactie ironicã la adresa sefului PSD Vaslui: „Din partea directorilor de la PNL, pot sã afirm cã unii directori au fost contactati de presedintele PSD si li s-a spus cã ar fi mai bine sã-si dea demisia. Eu îi transmit dlui Buzatu sã se îmbrace frumos si sã astepte demisiile directorilor de la PNL”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.