spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
28-mart.-2024

Iatã, omul care a fost votat de 5.440 de vasluieni!

- Advertisement -

SURPRIZÃ Mircea Diaconu si-a ridicat de la BEC, ieri, mandatul de europarlamentar. El a declarat presei, la final, cã nu candideazã la Presedintie pentru cã îsi vede lungul nasului, dupã ce a fost aclamat apoi de un grup de simpatizanti care îl îndemnau sã candideze, cãrora le-a spus: „Hai mã, terminati!”. La Vaslui, pentru prima datã în istoria politicii locale, actorul, parlamentarul si fostul membru PNL, Mircea Diaconu, candidat independent, a reusit sã zdrobeascã câteva formatiuni politice laolaltã, desi a candidat pe principiul „Singur împotriva tuturor”. Numai în Vaslui, Diaconu a convins 1.802 locuitori sã-i dea votul pentru a ajunge în Parlamentul European, obtinând un numãr egal de voturi cu cel al PNL, PPDD si Partidul România Mare, la un loc. În judet, cunoscutul actor a fost votat de 5.440 de alegãtori, reusind sã scoatã un procent de aproape 6%.

Îndrãgitul actor al anilor ’80 a bãtut mai toate partidele care aveau cât de cât pretentii de la alegerile europarlamentare. Unii dintre alegãtori au considerat cã Diaconu a fost nedreptãtit de Partidul National Liberal, când a fost scos de pe listele pentru Parlamentul European, altii nu i-au uitat interpretãrile din „Buletin de Bucuresti”, „Filantropica” sau „Asfalt tango”. Cert este cã, dupã câteva ore petrecute în Vaslui, în ziua de vineri, 23 mai, actorul a reusit sã convingã multi vasluieni sã-l voteze. Ieri, Mircea Diaconu a venit la BEC la ora 10.00 si si-a ridicat rapid mandatul, dupã care a iesit din sediul BEC. Întrebat de jurnalisti dacã va candida la Presedintie, el a rãspuns negativ, precizând cã acesta este un lucru serios, care ar trebui tratat ca atare si de partide. El a spus cã, „miraculos aproape”, a fost votat cu aproape 7% pentru a deveni europarlamentar. „N-am câstigat decât povarã si responsabilitate”, a spus Diaconu. Legat de candidatura la Presedintie, Diaconu a mai spus: „Fiecare ar trebui sã-si vadã lungul nasului, eu mi-l vãd”.

Cum au vãzut politicienii de la Vaslui rezultatele obtinute de Diaconu

Presedintele organizatiei judetene Vaslui a PNL, deputatul Florin Ciurariu, a spus, imediat dupã aflarea rezultatelor oficiale, cã voturile obtinute de actor sunt, de fapt, ale unor liberali si cã mentinerea lui Diaconu pe lista PNL ar fi reprezentat o capcanã pentru partid. „Explicatia obtinerii unui numãr atât de mare de voturi de cãtre Mircea Diaconu este datã de faptul cã este un om cunoscut, constient cã voturile lui sunt ale unor liberali. Însã, dacã l-am fi mentinut pe lista noastrã de europarlamentari cu sigurantã aceasta nu ar fi fost validatã si atunci ar fi rãmas incompletã, ceea ce nu ne-ar fi permis sã avem reprezentanti în birourile sectiilor de votare. Aici a fost capcana. Oricum, eu îl consider un liberal pe Mircea Diaconu”, a spus Florin Ciurariu. Nici pesedistii nu au rãmas indiferenti la rezultatul obtinut de marele actor. Presedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus cã îi apreciazã pe cei care au dat votul lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, care astfel au refuzat sã mai acorde încredere partidelor politice. „S-a dovedit încã o datã cã, dupã PSD, a doua forta politicã în Vaslui este Mircea Diaconu. De aceea, foarte multi edili trebuie sã fie îngrijorati de momentul în care Diaconu se va hotãrî sã candideze la primãrie. Însã, eu apreciez, de aceastã datã la modul serios, atitudinea celor care au refuzat sã voteze partidele care se pretind foarte puternice si au dat votul unui om cu personalitate”, a precizat Dumitru Buzatu. Potrivit rezultatelor anuntate de Biroul Electoral Central, independentul Mircea Diaconu a obtinut 6,81 % din voturi, fiind votat de 379.528 de alegãtori, dupã Alianta PSD-UNPR-PC (37,60 %), PNL (15 %,) si PDL (12,23 %), dar înaintea UDMR, care a luat 6,30 % si a PMP, care a primit 6,21 % din voturi.

A iesit, pe tarã, drept a patra fortã politicã, de unul singur!

Proaspãtul europarlamentar Mircea Diaconu, desi reprezintã a patra fortã politicã a tãrii, conform voturilor primite la alegerile europarlamentare, nu se gândeste, deocamdatã, sã candideze pentru cea mai înaltã functie în stat. „Stiti ce, trebuie sã-ti vezi lungul nasului întotdeauna. Eu am nasul destul de mare, de aia si tot intru în tot felul de belele. Dar nu de acum, de multã vreme. La 19 ani, am avut prima datã ocazia sã vizitez vestitul locas de culturã care se numea Directia Generalã de Anchete Penale, Calea Rahovei, 37-39. La 19 ani, am vizitat-o prima datã si am dat cu subsemnatul acolo. Deci, am o istorie veche de nas lung”, a declarat Mircea Diaconu, citat de Agerpres. Diaconu a subliniat însã cã o candidaturã la prezidentiale este altceva. „Însã, acela e un alt subiect. Acolo chiar nu se poate discuta, mãcar, fãrã sã existe forte importante care sã sustinã un demers de tipul ãsta. Eu sunt chiar un om, si atât, sprijinit de niste oameni, si atât, si cu asta basta”, a spus Diaconu. Întrebat despre declaratia lui Victor Ponta, care a spus cã actorul ar putea fi un candidat în alegerile prezidentiale, Mircea Diaconu a rãspuns: „Nu e cazul, acestea sunt prostii. E crosetã, parcã suntem pe marginea santului. Pentru Dumnezeu, e o treabã serioasã si partidele în primul rând trebuia sã o ia foarte în serios. E absurd, ce Dumnezeu”. Independentul care a reusit sã treacã pragul necesar pentru a intra în Parlamentul European nu s-a prezentat joi la ceremonia de acordare a certificatelor de eurodeputat pentru cei 32 care au reusit sã treacã de testul alegerilor. A fãcut-o, totusi, vineri. De la ora 10.00, Mircea Diaconu a mers la BEC si-a ridicat rapid mandatul, dupã care a iesit din sediul BEC. El a fost aclamat de un grup de simpatizanti, care strigau: „Mircea nu furã, nu minte, de aia îl vrem presedinte”. Diaconu le-a fãcut semn sã înceteze si le-a spus: „Hai, mã, terminati!”. Actorul a mãrturisit cã mandatul de eurodeputat „este o povarã si o responsabilitate”, si nu un câstig. „Cea mai mare realizare rãmâne premierul Uniunii Scriitorilor, pe care l-am primit în 1977, alãturi de Marin Preda”, a mai spus Diaconu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.