spot_img
22.4 C
Vaslui
20-iun.-2024
spot_img

Ierarhia mediilor pentru admiterea la liceu (tabel)

- Advertisement -

CALCULE Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui a fãcut publicã ierarhia mediilor pentru admiterea la liceu a elevilor din judet. Doar patru absolventi de clasa a VIII-a au reusit sã obtinã medie maximã, 711 elevi reusind sã obtinã medii între 9 si 9,99. Dupã ce, timp de patru ani, au avut numai medii de 10, patru elevi au reusit sã obtinã si la Evaluarea Nationalã, la ambele probe, note maxime. Este vorba despre Andrei Alexandru Chiriac si Nemtanu Narcisa Teodora, elevi ai Scolii Gimnaziale „Constantin Parfene” din Vaslui, si douã eleve ale Scolii Gimnaziale „Mihai David” din Negresti, Nicoleta Dascãlu si Teodora Matei. Media de admitere în liceu este calculatã ca medie aritmeticã dintre media notelor de la Evaluarea Nationalã si media generalã a anilor de gimnaziu.

Dupã ce, timp de patru ani, au avut numai medii de 10, patru elevi au reusit sã obtinã si la Evaluarea Nationalã, la ambele probe, note maxime. Este vorba despre Andrei Alexandru Chiriac si Nemtanu Narcisa Teodora, elevi ai Scolii Gimnaziale „Constantin Parfene” din Vaslui, si douã eleve ale Scolii Gimnaziale „Mihai David” din Negresti, Nicoleta Dascãlu si Teodora Matei. Urmãtoarea medie este 9,98 si a fost obtinutã de douã eleve care au urmat cursurile celor douã unitãti de învãtãmânt amintite mai sus, Alexandra Nistor de la Scoala nr. 3 si Dana Mihaela Savastru din Negresti. Printre scolile ale cãror elevi au reusit sã obtinã medii de admitere mai mari de 9,90 se numãrã si Scoala Gimnazialã nr. 8 din Bârlad, Scoala Gimnazialã „George Tutoveanu” Bârlad, Scoala Gimnazialã „Mihai Eminescu” Vaslui, Scoala Gimnazialã „Mihail Sadoveanu” din Husi, Scoala Gimnazialã „Mihail Sadoveanu” Vaslui, Liceul Teoretic „Mihail Kogãlniceanu” Vaslui, Colegiul National „Gheorghe Rosca Codreanu” Bârlad, Colegiul National „Cuza Vodã” din Husi, Scoala Gimnazialã „Anastasie Panu” din Husi, Scoala Gimnazialã nr. 5 Vaslui. Din totalul celor 3997 de medii afisate pe site-ul ISJ, 302 au fost sub 5. Potrivit calendarului admiterii în clasa a IX-a pentru anul scolar 2013 – 2014, în perioada 5 – 9 iulie are loc completarea optiunilor în fisele de înscriere de cãtre absolventii clasei a VIII-a.

Mediile de admitere la liceu ale elevilor vasluieni

NR Nume Scoala de provenienta Media de admitere Medie EN/TSU Media V-VIII Nota VIII la lb romana/evaluare Nota VIII matematica/evaluare

1 CHIRIAC I. ANDREI-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 10.00 10.00 10.00 10.00 10.00

2 DASCALU F. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 10.00 10.00 10.00 10.00 10.00

3 MATEI G. TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 10.00 10.00 10.00 10.00 10.00

4 NEMTANU M. NARCISA-TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 10.00 10.00 10.00 10.00 10.00

5 NISTOR P. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.98 10.00 9.97 10.00 10.00

6 SAVASTRU I. DANA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.98 10.00 9.97 10.00 10.00

7 ROTARU COSTIN D. ALICE TEODORA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.97 10.00 9.94 10.00 10.00

8 POPA L. TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.97 9.95 10.00 10.00 9.90

9 AELENEI M. ANDREEA IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.97 9.95 10.00 9.90 10.00

10 SELARU C. FRANCISCA-TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.97 9.95 9.99 9.90 10.00

11 DRAGOMIR A. GEORGIANA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.95 9.95 9.95 10.00 9.90

12 BUCUCI I. DRAGOS-EDUARD-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.95 9.92 9.99 9.85 10.00

13 IFITIME F. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.95 9.90 10.00 9.80 10.00

14 ISTRATUCA M. ANASTASIA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.95 9.90 10.00 9.80 10.00

15 OUATU G. IOANA-TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.95 9.90 10.00 9.80 10.00

16 PETRE I. ANDRADA-IOANA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.94 9.95 9.93 9.90 10.00

17 COSTAN G. MARIA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.94 9.92 9.96 10.00 9.85

18 NECHITA C. TRAIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.94 9.90 9.98 9.80 10.00

19 CAZACU O. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.93 9.90 9.96 9.80 10.00

20 MINDRESCU G. ANDU-RAZVAN LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.93 9.87 9.99 9.75 10.00

21 DIMOFTE M. TUDOR COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.92 9.95 9.90 9.95 9.95

22 CODREANU A. STEFAN COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.92 9.90 9.95 9.80 10.00

23 TABARA N. IOANA – CATERINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.92 9.85 9.99 9.70 10.00

24 STAN C. ANDREEA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.91 9.95 9.88 10.00 9.90

25 PASCAL D. DRAGOS COSTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.91 9.90 9.93 9.80 10.00

26 MURARASU M. BIANCA – ELENA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.91 9.90 9.92 9.80 10.00

27 NECHITA G. DIANA AMALIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.91 9.90 9.92 9.80 10.00

28 ONOSE J. ELENA EUGENIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.91 9.85 9.98 9.70 10.00

29 SIMBOTIN F. VLAD-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.90 9.87 9.94 9.75 10.00

30 PANAINTE G. GABRIELA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.89 9.90 9.89 10.00 9.80

31 DIMA N. MIHNEA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.89 9.82 9.97 9.65 10.00

32 CIUBOTARU V. BOGDAN-IOAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.89 9.80 9.99 9.80 9.80

33 RATA S. MATEI MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.88 9.95 9.81 9.90 10.00

34 BIGHIU V. MALINA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.88 9.90 9.86 9.80 10.00

35 CHIRIAC G. CESONIA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.88 9.85 9.92 9.70 10.00

36 BREBU L. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.88 9.77 9.99 9.55 10.00

37 ROTARU P. NARCISA-ROXANA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.87 9.95 9.80 10.00 9.90

38 BROSTIC I. IONUT CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.87 9.85 9.90 9.70 10.00

39 CUMPANA I. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.87 9.82 9.93 9.65 10.00

40 NEAMTU P. PAULA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.87 9.80 9.95 9.70 9.90

41 POPA M. MIRUNA-MANUELA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.87 9.80 9.95 9.60 10.00

42 MIRCIU V. ANDREI CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.87 9.80 9.94 9.60 10.00

43 MAFTEI S. MONICA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 9.87 9.77 9.98 9.65 9.90

44 VIRNA A. MARIA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.87 9.75 10.00 9.50 10.00

45 CHIRVASE O. DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.86 9.90 9.83 9.80 10.00

46 NACU C. SABINA – CRAITA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.86 9.85 9.87 9.70 10.00

47 LOGHIN C. ADRIANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.86 9.82 9.91 9.65 10.00

48 MIHORDEA V. CLAUDIA-CRISTIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.86 9.82 9.91 9.65 10.00

49 MUNTEANU N. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.86 9.80 9.93 9.60 10.00

50 ANGHELUTA M. TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.86 9.77 9.96 9.80 9.75

51 POPA M. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.86 9.72 10.00 9.60 9.85

52 CIOHODARU C. LUCIAN-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.86 9.72 10.00 9.50 9.95

53 VISAN C. MARIA-MIHAELA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.85 9.95 9.76 10.00 9.90

54 CIURARIU F. CALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.85 9.90 9.80 9.80 10.00

55 PALCU I. TEOFIL-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.85 9.80 9.91 9.60 10.00

56 CHISA C. DANIEL LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 9.85 9.80 9.90 9.70 9.90

57 BUJOREANU D. VLAD SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.85 9.75 9.96 9.50 10.00

58 HUTULEAC C. ANA MARIA GABRIELA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 9.84 9.75 9.93 9.50 10.00

59 NITU O. SERBAN COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.83 10.00 9.66 10.00 10.00

60 PRISECARU E. BIANCA IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.83 9.87 9.80 9.90 9.85

61 STOICA C. IOANA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.83 9.75 9.92 9.50 10.00

62 BARNOSCHI S. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.83 9.75 9.91 9.50 10.00

63 URSACHE F. AUREL-ALBERTO SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 9.83 9.70 9.97 9.40 10.00

64 ARMEANU V. ECATERINA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.82 9.87 9.78 9.75 10.00

65 MACOVEI R. GEORGE MANUEL SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.82 9.80 9.84 9.60 10.00

66 POPLIUC-CUZA C. MARIA-ALICE SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.82 9.75 9.90 9.60 9.90

67 ALEXE D. CAMELIA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 9.82 9.70 9.95 9.40 10.00

68 DIACONU C. OANA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.82 9.67 9.97 9.35 10.00

69 LITIANU I. RALUCA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.82 9.67 9.97 9.35 10.00

70 MACOVEI C. ALINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.81 9.92 9.70 9.85 10.00

71 STEFANICA T. TEODOR- ANDI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.81 9.90 9.73 9.80 10.00

72 BENCHEA C. STEFAN – CALIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.81 9.75 9.87 9.50 10.00

73 MARIAN V. SORINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.81 9.67 9.96 9.40 9.95

74 NASTASE C. ALEXANDRA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.81 9.65 9.98 9.60 9.70

75 ASAVOAEI R. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.81 9.65 9.97 9.30 10.00

76 PALANICI V. BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.81 9.65 9.97 9.30 10.00

77 BURLACU O. TEODORA LUCIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.80 9.85 9.76 9.70 10.00

78 SUCIU L. LARISA – DENISA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.80 9.77 9.84 9.55 10.00

79 BUSUIOC C. MARIA – ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.80 9.75 9.85 9.50 10.00

80 VIZUREANU C. VLADIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.80 9.72 9.88 9.45 10.00

81 FARCAS C. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.80 9.70 9.91 9.40 10.00

82 JUFA M. LUISA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.80 9.70 9.90 9.40 10.00

83 BOGOS C. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.79 10.00 9.59 10.00 10.00

84 MARANDESCU L. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.79 9.80 9.79 9.60 10.00

85 AGHION C. ROXANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.79 9.77 9.82 9.55 10.00

86 PLOPAN M. GEORGIANA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.79 9.67 9.92 9.35 10.00

87 CIURARU M. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 9.79 9.60 9.98 9.30 9.90

88 OBREJA M. IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.78 9.85 9.71 9.70 10.00

89 POSTU P. DENISA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.78 9.72 9.85 9.45 10.00

90 DAVID I. OLIVIA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.78 9.70 9.87 9.60 9.80

91 MOLDOVAN V. GEORGE-ALEXANDRU LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.78 9.70 9.87 9.40 10.00

92 HERGHELEGIU V. BIANCA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.78 9.62 9.95 9.50 9.75

93 POLCOVNICU M. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 9.78 9.62 9.94 9.40 9.85

94 PATRAS M. SABINA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.78 9.60 9.97 9.25 9.95

95 CIRES O. MARA-ALEXANDRA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.78 9.57 9.99 9.15 10.00

96 DIACONU I. ADELINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 9.78 9.57 9.99 9.15 10.00

97 CARABINERU C. ANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.77 9.75 9.80 9.60 9.90

98 ENACHE M. DENISA-ELENA-MALINA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.77 9.70 9.84 9.40 10.00

99 DUDAU C. EMIL SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.77 9.65 9.90 9.60 9.70

100 STRATULAT V. VLADUT PETRU SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 9.77 9.60 9.95 9.45 9.75

101 ZOTA D. TEODORA OZANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.76 9.85 9.67 9.80 9.90

102 MANEA M. IONELA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.76 9.85 9.67 9.70 10.00

103 GINGHINA S. MARA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.76 9.77 9.75 9.70 9.85

104 CHISCA I. IULIAN STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.76 9.75 9.78 9.50 10.00

105 MIHAITA P. IOANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.76 9.75 9.77 9.50 10.00

106 ANDREI D. ANDREEA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.76 9.65 9.87 9.30 10.00

107 CHIRILA G. ANDREEA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 9.76 9.62 9.91 9.25 10.00

108 DRAGAN S. CALIN – IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.76 9.60 9.92 9.20 10.00

109 OLARU C. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.76 9.57 9.95 9.40 9.75

110 CODREANU P. MALINA – GEORGIANA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.75 9.85 9.66 9.70 10.00

111 URSU E. ALEXANDRU STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.75 9.67 9.83 9.50 9.85

112 BUMBU R. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 9.75 9.67 9.83 9.40 9.95

113 ALEXE T. BIANCA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 9.75 9.65 9.85 9.30 10.00

114 CONDREA I. OCTAVIAN IOAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 9.75 9.57 9.94 9.30 9.85

115 PALADE V. THOMAS – EMANUEL COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.75 9.55 9.95 9.60 9.50

116 BOLEA F. ELENA LAURA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.75 9.50 10.00 9.30 9.70

117 VOINA A. ANDRA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 9.75 9.50 10.00 9.00 10.00

118 BUDESCU C. LAURA-CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.74 10.00 9.49 10.00 10.00

119 GHILASI A. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.74 9.77 9.71 9.60 9.95

120 BACIU E. MARIA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.74 9.72 9.77 9.60 9.85

121 MIHULCA V. BIANCA-ELENA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.74 9.70 9.79 9.40 10.00

122 LACATUSU E. TUDOR LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.74 9.62 9.87 9.45 9.80

123 ARCALEANU E. OANA MIRUNA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 9.74 9.50 9.99 9.45 9.55

124 ALEXANDROAE D. ELISA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.73 9.77 9.69 9.80 9.75

125 ZAHARIA S. MADALINA-GABRIELA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 9.73 9.60 9.86 9.80 9.40

126 CONCITA N. ALEXANDRA-TEODORA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.73 9.50 9.96 9.40 9.60

127 BIGU E. ELENA ADINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.72 9.75 9.70 9.75 9.75

128 AMARANDEI S. ANA CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.72 9.75 9.69 9.50 10.00

129 CHIRVASE I. EVELINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.72 9.72 9.73 9.45 10.00

130 POIENESCU D. STEFAN COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 9.72 9.52 9.93 9.05 10.00

131 ASOLTANEI I. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.72 9.47 9.97 8.95 10.00

132 STOIAN I. TEODOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.71 9.90 9.52 9.80 10.00

133 IONESCU N. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.71 9.80 9.62 9.60 10.00

134 CAPLAT V. NICOLETA SIMONA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.71 9.70 9.72 9.50 9.90

135 ATANASIE M. HORTENSIU-LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.71 9.70 9.72 9.40 10.00

136 LOVIN F. CORINA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.71 9.60 9.82 9.30 9.90

137 SIMBOTIN I. SINZIANA-SABINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.71 9.60 9.82 9.20 10.00

138 MANGIRU R. OANA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.71 9.52 9.91 9.70 9.35

139 HANGANU G. DIANA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 9.71 9.52 9.91 9.40 9.65

140 BUTNARU B. BOGDAN-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 9.71 9.42 10.00 9.10 9.75

141 ONILA C. ANDREI-LORIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.70 9.77 9.64 9.60 9.95

142 ROTARU C. MARIUS COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.70 9.70 9.71 9.40 10.00

143 IGNAT I. ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.70 9.65 9.75 9.30 10.00

144 BAGHIU M. LUIZA – ELENA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.70 9.62 9.78 9.45 9.80

145 TATARU T. ROBERT SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.69 9.50 9.89 9.10 9.90

146 LACATUSU E. GEORGE LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.69 9.50 9.88 9.00 10.00

147 NECULITA G. ROXANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 9.69 9.47 9.91 9.40 9.55

148 TIMOFTICIUC G. FELICIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 9.69 9.40 9.99 9.20 9.60

149 FILIP G. AMELIA-GABRIELA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.68 9.80 9.57 9.60 10.00

150 GINGHINA P. IULIA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.68 9.75 9.61 9.50 10.00

151 RAPANU D. ANABELA – ELENA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.68 9.70 9.66 9.40 10.00

152 CORODESCU A. NATALIA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 9.68 9.52 9.85 9.30 9.75

153 CRETU C. ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.68 9.52 9.84 9.05 10.00

154 PATRASCU C. DENY CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 9.68 9.47 9.90 9.20 9.75

155 BARDITA S. LARISA IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.67 9.60 9.74 9.20 10.00

156 ANGHELUTA S. TEODORA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 9.67 9.57 9.77 9.70 9.45

157 GUZGAN E. MADALINA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.67 9.56 9.78 9.60 9.53

158 PETREA C. MARIA-MIRUNA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.67 9.55 9.80 9.60 9.50

159 CODREANU M. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.67 9.50 9.84 9.00 10.00

160 ARMEANU C. SABINA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.67 9.45 9.90 9.50 9.40

161 POPA M. MARIA-TEODORA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.66 9.82 9.51 9.65 10.00

162 CHIRIAC G. LIVIA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 9.66 9.70 9.63 9.50 9.90

163 DRAGAN D. CONSTANTIN RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.66 9.57 9.75 9.15 10.00

164 JIPA I. ANA – MARIA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.66 9.47 9.86 9.35 9.60

165 MIROSANU C. MONA- ILINCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.66 9.45 9.88 9.40 9.50

166 PINTILII C. ROBERT SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.65 9.80 9.50 9.60 10.00

167 MIHUTA D. IOANA-MINODORA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.65 9.62 9.69 9.45 9.80

168 NANI I. SERBAN-LAURIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.65 9.57 9.73 9.30 9.85

169 MARDARE C. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.65 9.50 9.80 9.45 9.55

170 MUMURUZ N. RALUCA-NARCISA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.65 9.47 9.84 9.65 9.30

171 BOLBOCEANU C. BIANCA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.65 9.42 9.88 8.90 9.95

172 URSU V. CRINA- VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 9.64 9.70 9.58 9.40 10.00

173 SPIRIDON D. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.64 9.60 9.68 9.20 10.00

174 NALBARU T. TEODORA-CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.64 9.52 9.77 9.05 10.00

175 DODIU G. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 9.64 9.50 9.78 9.10 9.90

176 TODERICA M. RALUCA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.64 9.47 9.81 9.40 9.55

177 MAXIM G. EDUARD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.64 9.42 9.87 9.00 9.85

178 IONITA V. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 9.64 9.37 9.92 9.00 9.75

179 AGHEORGHIESEI A. ANDREEA – BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.64 9.32 9.96 9.00 9.65

180 BICHINET C. ELENA-ANDA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.63 9.77 9.49 9.55 10.00

181 BOTEZATU G. ANCA IRINA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 9.63 9.70 9.57 9.50 9.90

182 SIRBU N. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.63 9.67 9.59 9.80 9.55

183 DUMITRASCU F. FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 9.63 9.45 9.81 9.00 9.90

184 DUMITRESCU I. MALINA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.63 9.35 9.91 8.70 10.00

185 RADU I. EMANUEL IOAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.63 9.35 9.91 8.70 10.00

186 STATIVA V. ALEXANDRA-MALINA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.62 9.60 9.64 9.20 10.00

187 MARCU G. MIHAELA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.62 9.47 9.78 9.20 9.75

188 CIHODARU O. ALEXANDRU-COSMIN LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.62 9.35 9.89 8.90 9.80

189 SAVUCA D. GEORGIANA GABRIELA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 9.62 9.30 9.95 9.60 9.00

190 TODERITA E. DELIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.61 9.70 9.52 9.50 9.90

191 MUCENICA V. ANDREI VIOREL SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.61 9.55 9.67 9.10 10.00

192 GHENGHEA M. ANA MARIA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 9.61 9.37 9.85 8.75 10.00

193 CIOCAN C. DRAGOS-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.61 9.35 9.88 8.70 10.00

194 CIOBOTARU M. BIANCA – MIRUNA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.61 9.32 9.90 9.50 9.15

195 HURDUBAE G. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.61 9.32 9.90 9.20 9.45

196 CODREANU M. STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.60 9.82 9.39 9.75 9.90

197 RUSU V. ALEXANDRA-VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.60 9.62 9.58 9.25 10.00

198 COZMA L. FLAVIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.60 9.60 9.61 9.20 10.00

199 VOLONTIR I. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.60 9.52 9.68 9.05 10.00

200 MOLDOVANU C. ANDREI COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.60 9.40 9.80 9.00 9.80

201 AGAPE D. TEODOR COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.59 9.75 9.44 9.55 9.95

202 SILITRA M. GABRIEL-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.59 9.72 9.47 9.60 9.85

203 PANCU -. VENIAMIN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.59 9.60 9.59 9.20 10.00

204 OANEA I. SMIT-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.59 9.27 9.91 8.70 9.85

205 TODIRASCU O. RADU-OVIDIU LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.58 9.50 9.66 9.00 10.00

206 ALBU D. IULIANA ANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.58 9.47 9.69 9.60 9.35

207 PANAIT M. CRISTINA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 9.58 9.40 9.77 9.30 9.50

208 STATIVA V. VLADUT ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.58 9.37 9.80 8.75 10.00

209 PREDA C. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 9.58 9.35 9.82 8.85 9.85

210 GHINEA M. MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.58 9.32 9.85 9.65 9.00

211 TONEA S. ADRIAN-GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.58 9.30 9.86 9.10 9.50

212 IONITA-BARNEA C. CIPRIANA-LILIANA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 9.58 9.27 9.89 9.00 9.55

213 PROCA I. ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 9.58 9.25 9.92 9.50 9.00

214 PETROV G. TANIA MARUSCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.57 9.80 9.35 9.70 9.90

215 NANTU M. ELENA – FLORINA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.57 9.60 9.55 9.50 9.70

216 TURCANU C. EVELINA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.57 9.60 9.54 9.20 10.00

217 MUNTEANU I. TUDOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 9.57 9.50 9.65 9.50 9.50

218 BADIT M. ANDREEA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.57 9.42 9.73 9.35 9.50

219 ANDOROI G. DRAGOS – GEORGE COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.57 9.40 9.75 9.80 9.00

220 PARASCHIV C. ALEXANDRU MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.57 9.40 9.75 8.80 10.00

221 OBREJA E. ALEXANDRA – STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.57 9.35 9.79 8.90 9.80

222 COZMA G. CLAUDIU STEFANEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 9.57 9.32 9.82 9.00 9.65

223 SOLOMON P. SINZIANA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.57 9.30 9.85 9.50 9.10

224 MACOVEI V. BIANCA-DANIELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.57 9.30 9.84 9.10 9.50

225 VIRLAN N. RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 9.57 9.27 9.87 9.20 9.35

226 HUHUREZ R. MARIUS SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 9.57 9.15 10.00 8.85 9.45

227 AILIOAIEI L. ANDRADA IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.56 9.57 9.55 9.25 9.90

228 SUSNEA G. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.56 9.52 9.61 9.50 9.55

229 MILEA V. SEBASTIAN – DUMITRU COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.56 9.40 9.72 9.20 9.60

230 HODEA P. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.56 9.17 9.95 8.35 10.00

231 SAIDACARU G. GHEORGHE-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 9.56 9.12 10.00 8.65 9.60

232 BOTOI D. BOGDAN GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.55 9.65 9.45 9.30 10.00

233 BUJOREANU M. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.55 9.52 9.58 9.40 9.65

234 NASTASA V. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.55 9.40 9.71 8.80 10.00

235 GAVRILESCU P. PETRU-ALBERT LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.54 9.45 9.64 9.00 9.90

236 CHELARU G. GEORGE-SERGIU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.54 9.45 9.64 8.90 10.00

237 SIMION E. MIHNEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.54 9.45 9.63 8.90 10.00

238 IACOB D. RARES SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.54 9.42 9.66 9.00 9.85

239 VIRNA V. CRISTINA – IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 9.54 9.32 9.76 8.80 9.85

240 CIOPEI G. DIANA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 9.54 9.30 9.79 9.35 9.25

241 COSER D. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 9.54 9.22 9.86 8.50 9.95

242 NOVAC V. ION SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 9.54 9.20 9.89 8.55 9.85

243 SONEA G. MIHAELA – GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 9.54 9.17 9.92 8.80 9.55

244 VOICU D. MARTA CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 9.54 9.15 9.94 8.45 9.85

245 GHENGHEA M. ALEXANDRA-MIHAELA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.53 9.87 9.19 9.75 10.00

246 COVRIG C. ANGELICA LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.53 9.75 9.32 10.00 9.50

247 IORDAN V. BIANCA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.53 9.72 9.35 9.80 9.65

248 NANEA M. MARIA ANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.53 9.50 9.56 9.50 9.50

249 GHECIU C. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.53 9.47 9.59 9.35 9.60

250 DIMA M. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 9.53 9.45 9.61 9.40 9.50

251 NEGARA C. NARCIS IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.53 9.42 9.64 8.90 9.95

252 ANTON S. CATALINA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.53 9.42 9.64 8.85 10.00

253 BURLACU M. MARIA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.53 9.40 9.67 8.90 9.90

254 CIOBANU T. CONSUELA REBECA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.53 9.27 9.79 9.40 9.15

255 TUDOR V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.52 9.50 9.54 9.00 10.00

256 AGACHE G. ADELINA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.52 9.40 9.65 9.20 9.60

257 MARDARE G. IOANA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.52 9.37 9.67 9.20 9.55

258 ZARAF A. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 9.52 9.32 9.72 8.95 9.70

259 MIHAI D. DAN- ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.52 9.30 9.74 9.20 9.40

260 GRECU V. BIANCA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 9.52 9.25 9.79 8.60 9.90

261 GRAUR M. PAULA ADINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 9.52 9.22 9.83 8.70 9.75

262 LUCA C. ELISA RALUCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 9.52 9.07 9.98 9.00 9.15

263 STAVAR F. PETRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.51 9.45 9.58 8.95 9.95

264 LUPU N. RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.51 9.42 9.60 8.85 10.00

265 PRISECARIU I. LUCIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.51 9.37 9.66 9.35 9.40

266 SCANTEI C. BIANCA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.50 9.70 9.30 9.40 10.00

267 IVAN G. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 9.50 9.60 9.40 9.80 9.40

268 ISTRATE C. BIANCA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.50 9.60 9.40 9.40 9.80

269 MINDRU M. STEFAN-SEBASTIAN COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.50 9.57 9.43 9.30 9.85

270 CUTINICI V. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.50 9.55 9.45 9.25 9.85

271 SIRBU I. GEANINA OANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.50 9.42 9.58 8.85 10.00

272 TAIVAN D. SABINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.50 9.37 9.64 8.75 10.00

273 MIHAILA S. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.50 9.30 9.70 9.20 9.40

274 IOVU C. VALI CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 9.50 9.25 9.76 8.50 10.00

275 DANILA C. ALINA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 9.50 9.02 9.98 8.55 9.50

276 MIHAILA C. RARES-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.49 9.90 9.08 9.80 10.00

277 AFRASINEI C. CATALIN EUSEBIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.49 9.87 9.11 9.75 10.00

278 MUNTEANU F. NARCISA STEFANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.49 9.60 9.39 9.40 9.80

279 FOCSA R. MIRUNA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.49 9.50 9.48 9.50 9.50

280 CHIRVASE A. ANA-MARIA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.49 9.42 9.57 9.70 9.15

281 CIOBANU P. MALINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.49 9.35 9.64 8.90 9.80

282 ROTARU S. ALEXANDRU IONUT SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.49 9.25 9.74 8.90 9.60

283 BRINCA M. DIANA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.48 9.60 9.36 9.20 10.00

284 BOTEZATU G. GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.48 9.40 9.57 9.35 9.45

285 DUMITRIU S. ALINA SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 9.48 9.37 9.60 8.95 9.80

286 VULPE F. FLORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 9.48 9.25 9.72 9.15 9.35

287 BUMBU P. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 9.48 9.20 9.77 8.45 9.95

288 BULBUC V. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 9.48 9.20 9.77 8.40 10.00

289 LITEANU G. ALEXANDRU-CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.48 9.20 9.77 8.40 10.00

290 CRACIUN C. DIANA CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 9.48 9.20 9.76 9.20 9.20

291 STOLERU E. EUSEBIU SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 9.48 9.17 9.80 8.35 10.00

292 BULBOACA V. MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 9.48 9.10 9.87 8.75 9.45

293 RUSU I. IOANA-TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.48 9.07 9.89 8.60 9.55

294 CODREANU C. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 9.48 9.02 9.94 9.10 8.95

295 FOCSA D. STEFAN COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.47 9.60 9.34 9.50 9.70

296 ZAHARIA V. ADINA-IULIA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.47 9.60 9.34 9.30 9.90

297 CIOBANU M. ADELINA IONELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 9.47 9.50 9.44 9.35 9.65

298 FILIP D. DUMITRU- ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.47 9.47 9.48 9.65 9.30

299 OBREJA M. DRAGOS MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.47 9.45 9.50 9.30 9.60

300 OLARU S. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.47 9.30 9.65 8.60 10.00

301 RIPA E. ALIN- IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 9.47 9.12 9.82 8.95 9.30

302 SIMION T. ELENA MIHAELA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 9.47 9.12 9.82 8.95 9.30

303 IVASCU I. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 9.47 9.10 9.85 9.40 8.80

304 ELISEI C. SERGIU CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.46 9.37 9.55 9.00 9.75

305 PARFENE O. ADNANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.46 9.32 9.61 9.65 9.00

306 RATA E. COSMINA-LAVINIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.46 9.15 9.78 8.35 9.95

307 BALICA N. BEATRICE COSSETTE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 9.46 9.00 9.92 8.70 9.30

308 BURGHELEA A. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.45 9.50 9.41 9.00 10.00

309 IONITESCU C. IULIA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.45 9.45 9.46 9.00 9.90

310 PRAJESCU N. GEORGE ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.45 9.45 9.46 8.90 10.00

311 STEFANICA N. DANIELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.45 9.32 9.58 9.15 9.50

312 NESTIAN V. CLAUDIA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 9.45 9.30 9.61 9.20 9.40

313 CLISU G. MARINELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.45 9.22 9.68 9.00 9.45

314 COJOCARU G. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 9.45 9.15 9.75 9.35 8.95

315 COMAN M. COSMIN MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 9.45 9.15 9.75 9.10 9.20

316 IONASCU O. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.45 9.12 9.79 8.50 9.75

317 ALEXA T. DIANA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 9.45 9.10 9.81 8.20 10.00

318 STIRBU D. DIANA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 9.45 9.02 9.89 8.05 10.00

319 BULGARU A. DORIS ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.44 9.82 9.06 9.75 9.90

320 BALAN I. IOANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.44 9.57 9.32 9.40 9.75

321 NECHIFOR I. CEZAR-IOAN COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.44 9.35 9.54 8.85 9.85

322 BOLAT O. ALEXANDRA-GEORGIANA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.44 9.30 9.59 9.20 9.40

323 BOCANET C. NADINE BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.44 9.22 9.67 9.40 9.05

324 VECHIU A. ADINA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 9.44 9.15 9.74 9.60 8.70

325 ENACHI -. MALINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 9.44 9.05 9.84 8.30 9.80

326 CHELARU V. ALINA DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 9.44 9.00 9.89 9.05 8.95

327 JUVERDEANU M. BOGDAN ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.43 9.75 9.12 9.50 10.00

328 BIGU M. BIANCA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.43 9.22 9.65 8.55 9.90

329 STEFARCA L. OVIDIU SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.43 9.20 9.67 8.40 10.00

330 CRISTEA D. GEORGE EDUARD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 9.43 9.05 9.81 8.40 9.70

331 FERU S. DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 9.43 8.90 9.96 8.45 9.35

332 STEFAN S. RADU ILIE SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.42 9.62 9.22 9.25 10.00

333 SPATARU N. NECULAI DANUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.42 9.55 9.30 9.10 10.00

334 SPINU C. ANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.42 9.55 9.29 9.60 9.50

335 BUDUI G. MADALINA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.42 9.47 9.38 9.40 9.55

336 ZAHARIA D. VICTOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 9.42 9.42 9.43 9.40 9.45

337 ZAHARIA D. LAVINIA – ANDREEA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.42 9.35 9.50 9.20 9.50

338 MUNTEANU M. DIANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.42 9.32 9.53 9.35 9.30

339 BORS L. BIANCA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.42 9.17 9.68 9.60 8.75

340 GREIF T. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 9.42 8.97 9.87 8.05 9.90

341 CARABA N. ELENA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.42 8.87 9.97 9.05 8.70

342 ALBU N. ANDREEA LORENA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 9.41 9.45 9.38 9.45 9.45

343 ARDELEANU S. MALINA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.41 9.40 9.42 9.80 9.00

344 POPA C. MALINA-IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.41 9.32 9.50 9.15 9.50

345 CACIULA C. LUCIAN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.41 9.25 9.58 9.10 9.40

346 BOIDACHE M. DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.41 9.15 9.68 8.80 9.50

347 CIOBANU I. MADALINA ELENA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 9.41 9.12 9.71 9.20 9.05

348 CLEMINTE G. SIMONA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 9.41 9.05 9.78 8.30 9.80

349 COZMA V. IONELA – ANDA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 9.41 9.02 9.80 8.15 9.90

350 STRAT I. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 9.41 9.00 9.83 9.20 8.80

351 MIRCEA A. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.40 9.55 9.25 9.10 10.00

352 PANAINTE I. ANCUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.40 9.27 9.53 8.70 9.85

353 VIZITIU I. VLADUT IONUT SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.40 9.17 9.63 9.30 9.05

354 CHIRITOIU V. LAURA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.40 9.17 9.63 8.90 9.45

355 GHERASE G. GEORGIAN COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 9.40 9.02 9.78 9.20 8.85

356 TURCU I. PAULA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.40 9.02 9.78 8.65 9.40

357 ESANU V. ALIS ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 9.40 9.00 9.80 9.20 8.80

358 BULGARU D. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 9.40 8.92 9.89 8.40 9.45

359 PINTILIE C. EDUARD IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.39 9.62 9.17 9.25 10.00

360 PETRILA F. RARES SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.39 9.45 9.34 9.40 9.50

361 MIHAILA D. MARIAN VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.39 9.30 9.48 9.20 9.40

362 AVASILOAEI M. ALEXANDRU FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 9.39 9.27 9.51 9.50 9.05

363 DARIE G. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.39 9.12 9.67 8.75 9.50

364 COSTRASEL M. ANA – MARIA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.39 9.12 9.67 8.45 9.80

365 APOSTOL L. IRINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.39 9.07 9.72 8.90 9.25

366 OANCEA M. CLAUDIU – GABRIEL COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.39 9.05 9.74 9.10 9.00

367 DRANGA C. MARIA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 9.39 9.00 9.79 9.00 9.00

368 CIOBANU M. DAIANA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 9.39 8.85 9.93 8.00 9.70

369 BAHNA A. STEFAN ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.38 9.65 9.11 9.30 10.00

370 COCU C. MADALIN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.38 9.47 9.30 9.20 9.75

371 CONSTANDACHE P. ANDI- COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.38 9.22 9.54 9.20 9.25

372 PINTILIE N. LAURA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 9.38 9.10 9.67 9.45 8.75

373 MORUZ D. IULIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.38 9.07 9.70 9.20 8.95

374 PIRVU I. GIULIA – MARINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 9.38 9.00 9.76 9.10 8.90

375 ZANOSCHI C. ESTERA-ANAMARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.38 9.00 9.76 9.00 9.00

376 SAVESCU C. IOANA – ANDRA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.37 9.40 9.34 9.80 9.00

377 LUPU C. PETRICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 9.37 9.15 9.60 9.30 9.00

378 PAVEL D. ROBERTO GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.37 9.07 9.68 8.30 9.85

379 CERBETIUC C. VLADUT ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 9.37 8.90 9.85 8.85 8.95

380 NEGOITA R. DENIS-ROBERT-FLORENTIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 9.37 8.87 9.88 8.85 8.90

381 RUSU G. ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.37 8.85 9.90 9.20 8.50

382 GHEORGHIU E. ANDREEA-BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 9.37 8.80 9.94 8.50 9.10

383 BOTEZ L. PETRINA – ARINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.36 9.40 9.33 9.30 9.50

384 NECHITA G. RALUCA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.36 9.40 9.33 9.30 9.50

385 BURCA S. DIANA-FLORINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.36 9.05 9.67 9.00 9.10

386 BRATU I. IUSTINA RALUCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 9.36 8.97 9.76 9.00 8.95

387 CARAMIDARU M. ALEXANDRA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 9.36 8.95 9.77 9.30 8.60

388 BIRCA G. RALUCA IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 9.36 8.90 9.82 8.80 9.00

389 JACOTA M. ECATERINA-IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 9.36 8.80 9.92 9.50 8.10

390 HELGIU C. LAURA ELIZA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 9.36 8.80 9.92 8.50 9.10

391 BUJOREANU N. DRAGOS NICUSOR SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 9.35 9.35 9.35 8.70 10.00

392 CIMPIANU G. GEORGE SERBAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.35 9.32 9.39 8.80 9.85

393 IORDACHE C. VIOREL COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.35 9.27 9.44 8.90 9.65

394 POPA J. RADU – VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.35 9.25 9.46 8.65 9.85

395 NECULA C. ALEXANDRU COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.35 9.10 9.61 8.40 9.80

396 CARP N. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.35 9.10 9.61 8.20 10.00

397 KARACSON M. ANNA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.35 9.05 9.66 9.40 8.70

398 CARLESCU V. LAVINIA-MIHAELA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 9.35 9.00 9.70 9.05 8.95

399 RADU C. LAURA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.35 8.92 9.79 8.20 9.65

400 EPURE P. IOANA SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 9.35 8.85 9.86 8.45 9.25

401 GILCA P. MELISA-ELENA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.34 9.52 9.17 9.35 9.70

402 ARCALEANU I. ALINA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.34 9.32 9.36 9.30 9.35

403 AXINTE C. MARIUS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 9.34 9.20 9.48 9.30 9.10

404 CHIRIAC M. STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.34 9.17 9.51 9.35 9.00

405 VARTOLOMEI J. DIANA – LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.34 9.10 9.58 8.20 10.00

406 HORDUNA A. PAULA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 9.34 9.02 9.67 8.90 9.15

407 BUGEAC D. MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.34 8.95 9.74 8.40 9.50

408 CHELARU L. MALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.33 9.55 9.12 9.20 9.90

409 URSU V. RAZVAN-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.33 9.45 9.22 8.90 10.00

410 ALBU V. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.33 9.25 9.41 9.50 9.00

411 PROCA M. STEFANIA-CRISTINA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 9.33 9.15 9.51 9.00 9.30

412 ISTRATE R. IUSTIN – CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.33 9.10 9.56 8.60 9.60

413 VARTOLOMEI G. RALUCA – MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.33 9.07 9.60 8.60 9.55

414 TIRON G. ANCA-LETICIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.33 9.05 9.62 8.80 9.30

415 POPA V. ANDREEA CRISTINA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 9.33 8.75 9.91 7.50 10.00

416 POPA V. IOANA-ROXANA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.32 9.50 9.15 9.00 10.00

417 CRETU I. VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.32 9.37 9.27 9.30 9.45

418 STANCIU T. MARIUS GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.32 9.37 9.27 8.75 10.00

419 TILICI O. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.32 9.30 9.35 8.85 9.75

420 MIHAL V. KASANDRA GEANINA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 9.32 9.17 9.47 8.45 9.90

421 MATEI C. ANDREEA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 9.32 9.12 9.53 9.40 8.85

422 BOGHITA G. COSMINA MARINA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 9.32 8.85 9.80 8.85 8.85

423 MOCANU P. PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 9.32 8.77 9.88 7.70 9.85

424 BENEA C. LAURA – DIANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.32 8.77 9.87 8.10 9.45

425 COSTINIUC C. TEODORA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 9.32 8.75 9.90 8.45 9.05

426 MIRON A. LILIANA-DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 9.32 8.75 9.89 8.60 8.90

427 MIHALACHE V. DIANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.31 9.32 9.31 8.85 9.80

428 BULARDA G. MIHAELA-MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPESA ELENA BIBESCU” MUN. BARLAD 9.31 9.20 9.42 9.80 8.60

429 DULAN M. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.31 9.10 9.53 8.30 9.90

430 PETREA D. STEFANIA – CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.31 8.97 9.66 9.25 8.70

431 AILENEI M. LUCIAN-DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.31 8.92 9.70 8.05 9.80

432 LUNGU C. ELENA MAGDALENA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 9.31 8.90 9.72 8.45 9.35

433 BOICU F. ALICE SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 9.31 8.85 9.78 8.80 8.90

434 DUMITRIU G. GEORGE FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 9.31 8.77 9.86 8.85 8.70

435 OBREJA I. MIRUNA- ANDRADA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.30 9.30 9.30 9.20 9.40

436 STATI M. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.30 9.27 9.33 9.35 9.20

437 DRUJA V. MIHAELA LORENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.30 9.02 9.59 9.20 8.85

438 UNGUREANU L. ANA- MARIA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 9.30 9.02 9.59 8.85 9.20

439 FOCSA O. ALEXANDRA IONELA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.30 9.02 9.58 8.10 9.95

440 CIRNICEANU V. VIORELA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 9.30 8.97 9.64 8.60 9.35

441 AVRAM C. ELENA – MALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 9.30 8.95 9.65 8.45 9.45

442 PAVAL I. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 9.30 8.82 9.78 9.60 8.05

443 IONEL C. GEANINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 9.30 8.70 9.90 7.90 9.50

444 NECULACHE G. NICU SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.29 9.07 9.52 8.75 9.40

445 CONDREA C. ANDREEA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 9.29 8.95 9.64 8.60 9.30

446 GHILIMEI C. NICOLETA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 9.29 8.90 9.68 8.80 9.00

447 SIMION N. EMILIAN SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 9.29 8.87 9.72 7.85 9.90

448 BULGARU G. IONUT-SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.29 8.87 9.71 8.45 9.30

449 PAVEL V. VLAD IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.29 8.82 9.77 8.15 9.50

450 LACUSTA I. MADALINA – GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.29 8.77 9.82 9.55 8.00

451 GRIGORIU P. RAZVAN STEFANITA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.28 9.60 8.97 9.70 9.50

452 BALAES I. ADELINA MARINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.28 9.20 9.37 8.50 9.90

453 CIRJONTU S. VLAD ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.28 9.12 9.44 8.90 9.35

454 MAIZNER A. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.28 9.05 9.51 8.90 9.20

455 BALAN P. IULIA – MARIA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.28 8.87 9.70 8.35 9.40

456 ONUT G. NICU-ROBERT SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 9.28 8.85 9.71 7.85 9.85

457 MUSTATA I. ELENA FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 9.28 8.75 9.81 8.50 9.00

458 FRENTESCU C. CARINA-ANTONIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 9.28 8.70 9.86 8.50 8.90

459 CULICA G. ANDREEA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.27 9.12 9.43 8.75 9.50

460 GORAS V. DANIELA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 9.27 9.10 9.44 9.60 8.60

461 ISTRATE M. VLAD-ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.27 9.07 9.48 8.20 9.95

462 IONASCU D. EMA – CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.27 9.05 9.50 9.45 8.65

463 COZMA V. OANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.27 8.95 9.60 9.60 8.30

464 CALOIAN C. IOANA-COSMINA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.27 8.82 9.73 9.20 8.45

465 DOROBAT R. EMILIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 9.27 8.80 9.75 9.00 8.60

466 VICOL E. DIANA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 9.27 8.80 9.74 8.70 8.90

467 CARP D. DENISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 9.27 8.77 9.78 9.30 8.25

468 MORUZ V. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.27 8.65 9.90 9.40 7.90

469 APETREI M. GABRIEL-CRISTINEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.26 9.40 9.12 9.05 9.75

470 BUTNARU C. COSMIN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.26 9.32 9.20 9.20 9.45

471 CIOCARLAN O. MADALINA IONELA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 9.26 9.30 9.22 9.10 9.50

472 ALBESCU M. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.26 9.17 9.36 8.90 9.45

473 DUMITRU D. CRISTINA DENISA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.26 9.17 9.35 9.50 8.85

474 STANGACIU R. ELENA LORENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 9.26 9.15 9.38 9.40 8.90

475 HABA I. SEBASTIAN GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.26 9.02 9.51 8.60 9.45

476 RACOVITA E. ADRIANA – DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 9.26 8.82 9.71 8.80 8.85

477 TURCU C. MADALINA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.26 8.82 9.71 7.65 10.00

478 ALISTAR P. ANDRA LUIZA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 9.25 9.07 9.43 8.30 9.85

479 BOTU D. ROXANA-MALINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.25 9.05 9.46 9.10 9.00

480 HERGHELEGIU A. RARES-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.25 9.05 9.46 8.25 9.85

481 GHIGA A. ELENA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.25 9.00 9.50 9.40 8.60

482 AFTINICI G. RALUCA – IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 9.25 9.00 9.50 8.80 9.20

483 BUTUCEL D. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 9.25 8.90 9.60 8.45 9.35

484 CRISTEA S. VLAD GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 9.25 8.90 9.60 8.40 9.40

485 MORARU V. ANDREEA-PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 9.25 8.87 9.64 9.25 8.50

486 LEAHU C. CARLOS-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 9.25 8.77 9.73 8.10 9.45

487 FRATIMAN I. CRISTI-VALENTIN COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.24 9.70 8.78 9.55 9.85

488 BULGARU M. DANIELA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.24 9.70 8.78 9.50 9.90

489 IFTENI M. ALIN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.24 9.42 9.06 9.35 9.50

490 ARITON M. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.24 9.20 9.29 9.15 9.25

491 BLANARU A. GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.24 9.10 9.38 8.70 9.50

492 TUDOR C. IRINA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.24 9.02 9.46 8.50 9.55

493 DUDUMAN S. NORINA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.24 8.95 9.53 9.60 8.30

494 MINIOSU F. LUCIA- BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.24 8.92 9.57 9.20 8.65

495 GORIE A. MADALINA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 9.24 8.87 9.62 9.00 8.75

496 GHEORGHE V. CRISTINA – ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 9.24 8.52 9.96 8.30 8.75

497 CONSTANTIN F. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.23 9.35 9.12 8.70 10.00

498 MUNTEANU L. VERONICA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 9.23 9.00 9.46 8.70 9.30

499 PINTILIE I. ELENA-OTILIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 9.23 8.65 9.82 8.80 8.50

500 COZMA D. MADALINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 9.23 8.65 9.82 8.60 8.70

501 VIERU M. CAMELIA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 9.23 8.52 9.94 8.60 8.45

502 ILIE I. BEATRICE IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.22 9.42 9.02 9.60 9.25

503 EMANDACHE I. COSTEL MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 9.22 9.30 9.14 9.40 9.20

504 ROSCA L. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.22 9.10 9.35 8.60 9.60

505 LEFTER G. LAURA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.22 9.10 9.34 8.85 9.35

506 BIGU P. IULIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 9.22 8.95 9.49 8.90 9.00

507 ANDREI D. ANDREEA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 9.22 8.92 9.53 8.85 9.00

508 GORGA V. MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.22 8.87 9.57 8.70 9.05

509 SMINTINA D. LAURA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 9.22 8.67 9.78 8.05 9.30

510 CIOARA V. DRAGOS GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 9.22 8.65 9.80 8.60 8.70

511 SAVA C. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 9.22 8.55 9.89 7.80 9.30

512 TROFIN N. IULIAN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.21 9.37 9.06 8.95 9.80

513 GHEORGHIU C. TEODORA BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.21 9.37 9.05 8.75 10.00

514 PUTANU S. ADNANA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.21 9.20 9.23 8.45 9.95

515 RADU I. IOAN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.21 9.15 9.28 8.80 9.50

516 IACOB V. LIVIU GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 9.21 9.02 9.40 8.45 9.60

517 CARARE M. MADALINA-PETRONELA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 9.21 9.00 9.42 8.80 9.20

518 PRICOP V. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 9.21 8.72 9.70 7.55 9.90

519 TIMOFTE V. ADELINA-ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 9.21 8.67 9.76 8.75 8.60

520 COJOCARU D. ANDREEA-ANCUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 9.21 8.60 9.83 8.20 9.00

521 ISAC A. VALERIU HARALAMBIE SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 9.21 8.60 9.82 8.55 8.65

522 AMARINEI C. DENISA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 9.21 8.57 9.85 8.70 8.45

523 CARP C. MIHAI SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.20 9.35 9.06 9.00 9.70

524 TOMA S. MIRUNA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.20 9.22 9.18 9.20 9.25

525 OLARU N. OVIDIU NICOLAE SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.20 9.12 9.28 8.70 9.55

526 ABRACEL I. MARIA – MAGDALENA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 9.20 8.90 9.50 9.25 8.55

527 ANTON E. CLAUDIU – MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.20 8.87 9.54 8.90 8.85

528 OBREJA A. COSMIN EMILIAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.20 8.82 9.59 8.65 9.00

529 BOSOI C. BOGDAN – IULIAN COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.20 8.77 9.64 7.75 9.80

530 BOGDAN I. TUDOR – CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.20 8.67 9.73 7.85 9.50

531 MAFTEI I. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 9.20 8.62 9.79 7.75 9.50

532 CONSTANTIN G. BOGDAN-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 9.20 8.52 9.88 8.45 8.60

533 HOLBAN M. ALINA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 9.20 8.50 9.90 7.95 9.05

534 PUSCACIU I. ANIELA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.19 9.35 9.03 9.40 9.30

535 PETREA R. RARES SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.19 9.25 9.13 9.50 9.00

536 CARP N. STEFANIA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.19 9.17 9.22 9.40 8.95

537 ROTARIU S. ALBERT-STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.19 9.15 9.23 8.35 9.95

538 MARCUTA D. ANDREI SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 9.19 9.12 9.26 8.90 9.35

539 STAVAR L. AMALIA-LACRAMIOARA SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 9.19 9.05 9.33 9.10 9.00

540 ROMILA C. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 9.19 9.05 9.33 8.85 9.25

541 MARICA D. ELENA-SABINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.19 9.02 9.37 8.60 9.45

542 AMARIUTEI C. CARMIN-COSTIN LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.19 9.00 9.38 8.10 9.90

543 POPA S. ANDREEA – GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 9.19 8.95 9.44 9.00 8.90

544 BIRZU I. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.19 8.92 9.47 7.85 10.00

545 MAZGA M. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 9.19 8.75 9.63 8.90 8.60

546 PARASCHIV D. LIGIA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 9.19 8.75 9.63 8.50 9.00

547 ANTON J. ALEXANDRA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 9.19 8.62 9.77 7.70 9.55

548 AGAPI S. MADALINA PAULA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.18 9.32 9.05 9.05 9.60

549 GHETAU G. RAMONA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.18 9.22 9.14 9.45 9.00

550 ARHIRE T. ANDREEA BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.18 9.20 9.16 9.15 9.25

551 STROESCU C. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.18 9.12 9.24 8.75 9.50

552 SIMA P. ANDA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.18 8.92 9.44 9.35 8.50

553 CIOCAN L. TEODORA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.18 8.90 9.46 9.00 8.80

554 TOMA G. EMANUELA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.18 8.77 9.60 9.05 8.50

555 ANITOAIE D. ELENA – MALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 9.18 8.67 9.70 9.80 7.55

556 ENI D. MARICELA-LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 9.18 8.62 9.75 9.25 8.00

557 CIOBANU C. CRISTINA ROXANA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 9.18 8.60 9.76 8.70 8.50

558 ARDELEANU C. ELENA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 9.18 8.42 9.95 8.00 8.85

559 BURAGA G. STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.17 9.22 9.12 9.45 9.00

560 PISLARIU M. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.17 9.20 9.15 8.90 9.50

561 STAN P. RARES MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.17 9.00 9.34 9.20 8.80

562 BADIU T. RAMONA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 9.17 8.92 9.43 8.05 9.80

563 ROMASCU I. MARIAN-VLAD SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.17 8.85 9.50 7.75 9.95

564 BURDIMAN I. IOANA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 9.16 9.37 8.95 8.75 10.00

565 CARTAS P. ANDREEA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.16 9.10 9.23 8.80 9.40

566 MAFTEI G. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.16 9.05 9.27 8.90 9.20

567 MEREUTA O. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.16 8.90 9.42 9.00 8.80

568 DULCEANU C. STEFAN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 9.16 8.80 9.52 8.25 9.35

569 RADU V. ADELINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 9.16 8.75 9.58 8.00 9.50

570 MANOLE D. MAGDA – ELIZA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.16 8.62 9.71 7.55 9.70

571 MORARU V. RALUCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 9.16 8.55 9.77 8.40 8.70

572 GHIGA G. GEORGE ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 9.16 8.45 9.87 8.20 8.70

573 ENACHE C. ROBERT STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.15 9.57 8.73 9.30 9.85

574 RECLARU C. DRAGOS IONUT SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.15 9.35 8.95 9.20 9.50

575 ANTON S. MARINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 9.15 9.12 9.19 9.00 9.25

576 COZMA C. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.15 9.07 9.23 8.60 9.55

577 DAMIAN C. DENISA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.15 8.92 9.39 8.85 9.00

578 MOCANU C. VLADUT GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.15 8.92 9.39 7.85 10.00

579 BUDIANU S. LUCIAN-VLADUT LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.15 8.90 9.41 8.00 9.80

580 DEDIU D. MARINELA-GEANINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 9.15 8.90 9.40 8.85 8.95

581 IUREANU C. COSMIN MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.15 8.82 9.49 8.70 8.95

582 IONITA .. ADELINA – GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.15 8.77 9.54 8.25 9.30

583 CUCU M. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 9.15 8.55 9.75 8.50 8.60

584 TUCHENDREA C. DIANA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 9.15 8.47 9.84 8.25 8.70

585 STAN D. ALEXANDRA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 9.15 8.37 9.93 7.35 9.40

586 MUNTEANU I. ANDI IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 9.14 9.60 8.69 9.20 10.00

587 ONOFREI M. ADELINA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 9.14 9.32 8.96 9.40 9.25

588 BRANZEI N. ANDREI CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 9.14 9.12 9.17 9.55 8.70

589 ANDRONACHE G. MARIUS DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 9.14 9.07 9.21 8.90 9.25

590 FOCSA G. COSMIN RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.14 8.97 9.32 8.50 9.45

591 ARION T. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.14 8.90 9.39 8.60 9.20

592 PETRILA I. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.14 8.85 9.43 8.60 9.10

593 BORS G. SANDRA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 9.14 8.82 9.47 8.20 9.45

594 CHIPER V. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.14 8.75 9.53 9.00 8.50

595 DOBREA A. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 9.14 8.37 9.92 8.60 8.15

596 CIOMAGA D. ANDREI LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 9.13 9.05 9.22 8.50 9.60

597 BALAN M. BIANCA IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 9.13 8.97 9.29 9.10 8.85

598 BUTNATU C. IOAN SORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.13 8.92 9.34 8.00 9.85

599 MARTAC S. DIANA- RALUCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.13 8.60 9.66 8.20 9.00

600 SIMION R. ANDREI – CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 9.13 8.55 9.71 8.75 8.35

601 PARAU P. MARA IOANA DESPINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.12 8.97 9.28 8.50 9.45

602 LOGHIN I. RALUCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 9.12 8.70 9.55 9.30 8.10

603 ILAU D. MALINA- ROBERTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.12 8.65 9.59 8.50 8.80

604 MORARI I. ANA MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 9.12 8.35 9.89 7.20 9.50

605 MORARU G. GEORGE DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.11 9.47 8.76 8.95 10.00

606 PIRVU S. COSMIN- DANILA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.11 9.35 8.88 9.20 9.50

607 RADU D. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.11 9.15 9.07 9.80 8.50

608 CIOBANU I. IULIANA-LACRAMIOARA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.11 9.10 9.12 8.90 9.30

609 VRABIE G. ALIN STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.11 8.97 9.25 8.20 9.75

610 DANAILA C. MIHAIL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 9.11 8.95 9.28 8.70 9.20

611 IFTIMIE E. LORENA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.11 8.92 9.30 9.40 8.45

612 HOHA C. BOGDAN – MARIUS COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.11 8.87 9.35 7.95 9.80

613 URSU N. GABRIELA ELIZA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 9.11 8.85 9.38 8.50 9.20

614 BUNESCU I. VLADA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.11 8.42 9.80 8.40 8.45

615 CACIULA A. IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 9.11 8.37 9.86 7.75 9.00

616 ILIE M. VASILICA- MADALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 9.10 9.12 9.09 8.95 9.30

617 MOISA V. ANDREEA CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.10 8.85 9.35 8.80 8.90

618 ARTENI E. ANDREEA MIRUNA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 9.10 8.62 9.59 8.30 8.95

619 ZOTA C. CONSTANTIN-EDUARD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 9.10 8.57 9.63 7.75 9.40

620 RUGINA I. DENISA CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 9.10 8.50 9.71 7.90 9.10

621 TELETIN S. IULIAN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.09 9.50 8.68 9.50 9.50

622 COJOCARU C. RARES- CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 9.09 8.95 9.24 8.70 9.20

623 TOLEA M. VERONICA-DIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.09 8.95 9.24 8.05 9.85

624 CRETU C. HORATIU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.09 8.87 9.32 9.40 8.35

625 CARAUSU P. NARCIS- GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 9.09 8.77 9.41 7.75 9.80

626 VIRLAN C. BEATRISA SORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 9.09 8.57 9.62 8.15 9.00

627 MOLAN G. CLAUDIA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.08 9.40 8.76 8.80 10.00

628 TROFIN N. NICOLAE-CORNELIU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.08 9.27 8.89 8.85 9.70

629 STUPU D. CATALIN COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.08 9.00 9.16 9.15 8.85

630 AMANCII C. GABRIELA-LENUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 9.08 8.97 9.19 8.80 9.15

631 CORDUNIANU M. ALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.08 8.97 9.19 8.50 9.45

632 BUCATARU A. BIANCA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.08 8.95 9.22 9.20 8.70

633 HUTULEAC C. GEORGE-ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 9.08 8.92 9.25 8.95 8.90

634 HARATU G. GEORGE-RADU SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 9.08 8.80 9.37 8.30 9.30

635 PAVELESCU E. OANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 9.08 8.30 9.86 8.20 8.40

636 CIULEI I. VIRGIL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 9.08 8.30 9.86 6.70 9.90

637 BOICU M. ALIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.07 9.50 8.65 9.00 10.00

638 CARBARAU D. RARES SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.07 9.35 8.80 9.20 9.50

639 MACRESCU G. COSMIN IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.07 9.12 9.03 8.60 9.65

640 HRISTEA V. SABINA-IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.07 9.07 9.08 8.90 9.25

641 BEJENARU M. FLORIN- DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 9.07 9.05 9.10 8.10 10.00

642 BULUGA I. DANIEL – CRISTIAN COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.07 8.72 9.42 8.30 9.15

643 PINTILIE C. CARMEN-BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 9.07 8.67 9.47 8.05 9.30

644 MARICIUC C. MARIAN-MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 9.07 8.60 9.55 7.40 9.80

645 DUMITRASCU C. RALUCA EUGENIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 9.07 8.45 9.70 8.35 8.55

646 FLOREA V. VASILICA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 9.07 8.37 9.78 8.20 8.55

647 STEFAN C. MONICA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.06 9.35 8.78 9.05 9.65

648 TUFA S. RAZVAN DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.06 8.75 9.38 9.50 8.00

649 POPA C. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.06 8.75 9.38 9.20 8.30

650 MOCANU I. FLORINA GEORGIANA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 9.06 8.70 9.43 8.45 8.95

651 ANDONE G. ANDREEA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 9.06 8.70 9.42 8.40 9.00

652 GRUIA L. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 9.06 8.52 9.61 9.05 8.00

653 UNGUREANU A. GEORGIANA ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 9.06 8.45 9.68 7.40 9.50

654 LUCHITA M. MARIANA-CORNELIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 9.06 8.40 9.73 8.10 8.70

655 MUNTEANU D. DIANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 9.06 8.30 9.82 8.10 8.50

656 LUCA V. LAURA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 9.06 8.15 9.97 8.50 7.80

657 MIHALACHE P. ADELINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.05 9.17 8.93 8.55 9.80

658 NECULA N. ALINA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 9.05 9.15 8.96 8.85 9.45

659 TURCU V. COSMIN DANUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.05 9.05 9.06 8.60 9.50

660 IFTENE M. GEORGIANA – LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.05 8.92 9.19 9.10 8.75

661 ROMAN I. CLAUDIA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.05 8.90 9.21 8.30 9.50

662 GUZGANU S. DENISA JENI SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 9.05 8.90 9.20 8.80 9.00

663 AMARANDUCAI D. ANDREI – ERIC SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.05 8.62 9.49 8.30 8.95

664 BABOI R. MARA LUISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 9.05 8.42 9.68 7.75 9.10

665 VILCEANU V. RARES – ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 9.05 8.40 9.70 7.50 9.30

666 CUCU F. LORENA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 9.05 8.35 9.76 8.30 8.40

667 DAMACHE E. DENISA-IOANA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 9.05 8.35 9.76 7.90 8.80

668 DAMIAN G. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 9.05 8.35 9.76 7.55 9.15

669 LISITA A. ANDREI- CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.04 9.25 8.83 9.50 9.00

670 MELINTE V. OCTAVIAN COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.04 9.25 8.83 8.60 9.90

671 ENACHE I. GABRIELA-DIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.04 8.95 9.14 9.30 8.60

672 URSAC M. MIHAELA-LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 9.04 8.92 9.17 8.75 9.10

673 MOCANU V. EMANUEL-VASILE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.04 8.90 9.19 7.80 10.00

674 MUNTEANU P. ANCA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 9.04 8.75 9.34 8.70 8.80

675 COTA C. STEFAN-OCTAVIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.04 8.70 9.38 8.20 9.20

676 LUCAN I. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.04 8.70 9.38 8.20 9.20

677 NEAMTU G. ANA- MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.04 8.62 9.47 8.40 8.85

678 PASCARU C. CRISTINA ELENA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 9.04 8.60 9.48 8.35 8.85

679 BOTEZATU V. ANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 9.04 8.42 9.66 8.10 8.75

680 CATARAMA S. SILVIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 9.04 8.40 9.68 8.00 8.80

681 DIACONESCU I. EUSEBIU IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 9.04 8.30 9.79 7.70 8.90

682 CHELARU V. DIANA- ADINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 9.04 8.25 9.83 8.60 7.90

683 PATRICHI A. DRAGOS-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 9.03 9.22 8.84 9.35 9.10

684 CHIRICA M. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 9.03 8.97 9.10 8.80 9.15

685 CIOBANU V. IOANA-CRISTEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 9.03 8.67 9.39 7.50 9.85

686 ALEXA O. DRAGOS STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.03 8.55 9.51 8.10 9.00

687 BOTOROGA I. COSMIN-ALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 9.03 8.37 9.69 7.55 9.20

688 GUGLES I. DENISA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 9.03 8.22 9.84 9.00 7.45

689 SIMA E. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.02 9.05 9.00 9.00 9.10

690 COSTIN G. ANDREEA – PAULA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 9.02 8.90 9.15 8.25 9.55

691 RANGHIUC V. REBECA SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 9.02 8.82 9.23 9.05 8.60

692 TURCANU L. ANCA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.02 8.82 9.23 8.30 9.35

693 ESANU R. ALEXANDRA SORANA SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 9.02 8.55 9.50 8.00 9.10

694 MIHAI F. MALINA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 9.02 8.52 9.52 8.55 8.50

695 EHOR D. MARIA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.02 8.47 9.57 8.05 8.90

696 CARP D. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 9.02 8.30 9.75 8.50 8.10

697 UNGURU S. STEFAN ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 9.01 9.15 8.88 9.40 8.90

698 CALINCIUC I. THEODOR SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 9.01 8.90 9.13 8.30 9.50

699 RADU S. IONUT ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 9.01 8.80 9.23 8.00 9.60

700 OSIPOV S. ANA-MARIA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 9.01 8.72 9.30 9.60 7.85

701 NECHITA P. MARINA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 9.01 8.65 9.37 7.30 10.00

702 CHEBAC O. MIRUNA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 9.01 8.52 9.50 9.60 7.45

703 PRODEA V. CONSTANTIN CORNELIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 9.01 8.47 9.55 7.95 9.00

704 CORCIOVA M. MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 9.01 8.27 9.75 7.65 8.90

705 LUPU I. ANA MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 9.01 8.10 9.93 7.50 8.70

706 ENACHE L. ALEXANDRU ALIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 9.00 9.15 8.86 8.55 9.75

707 COSNITA R. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 9.00 9.15 8.85 8.80 9.50

708 TUDUSCIUC G. DRAGOS LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 9.00 9.00 9.00 8.00 10.00

709 PINTILII C. ROXANA-IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 9.00 8.65 9.36 8.50 8.80

710 TOPOR V. ALEXANDRA RODICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 9.00 8.60 9.40 8.20 9.00

711 PASCARU N. IONELA ELIZA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 9.00 8.57 9.44 8.60 8.55

712 TIMON L. DUMITRITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 9.00 8.50 9.50 8.30 8.70

713 CRETU A. ANA-MARIA-IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 9.00 8.40 9.60 7.40 9.40

714 BADARAU I. SEBASTIAN PAUL SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 9.00 8.20 9.80 7.80 8.60

715 BORS C. BIANCA -ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 9.00 8.10 9.91 8.70 7.50

716 TANASA D. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.99 9.02 8.97 8.55 9.50

717 MINTUTA L. SMARANDA IOANA CARINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.99 9.00 8.99 9.10 8.90

718 DOMINTE V. PETRICA-ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.99 8.87 9.11 8.10 9.65

719 TELETIN I. ALEXANDRA- IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.99 8.80 9.18 8.10 9.50

720 LEFTER V. DAMIAN ION SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.98 9.25 8.72 9.05 9.45

721 BACIU S. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.98 8.62 9.35 8.25 9.00

722 ANDREI M. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 8.98 8.50 9.46 8.30 8.70

723 BACIU C. ELENA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.98 8.45 9.51 8.00 8.90

724 NEAMTU C. ANDRA-NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.98 8.22 9.75 7.30 9.15

725 DANCIU V. ANDREEA-IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 8.98 8.20 9.77 8.05 8.35

726 PRICOP C. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 8.98 8.17 9.79 8.00 8.35

727 BOZIEANU P. LOREDANA-PAULA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.97 8.97 8.97 8.65 9.30

728 CATANA M. DIANA-MIHAELA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 8.97 8.85 9.09 8.70 9.00

729 SAPCA P. IULIA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.97 8.80 9.15 7.80 9.80

730 BELDIMAN D. IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.97 8.75 9.19 9.25 8.25

731 RICLEA G. PETRONELA-FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 8.97 8.57 9.38 7.85 9.30

732 ANDRIES C. ROBERT CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.97 8.47 9.48 9.50 7.45

733 POSTOLACHI G. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 8.97 8.45 9.49 8.45 8.45

734 LUCA G. MIHAI LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.97 8.35 9.59 6.90 9.80

735 CIOCLU V. CRISTINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 8.97 8.27 9.67 7.20 9.35

736 CRISTIAN I. CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.96 9.22 8.70 9.30 9.15

737 ACOSTINOAEI C. ELENA VLADIANA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.96 9.00 8.92 8.90 9.10

738 LUNGU M. VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 8.96 8.72 9.21 8.85 8.60

739 CHIPCEA C. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 8.96 8.42 9.50 8.00 8.85

740 VERBAL I. ELENA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.96 8.40 9.52 8.00 8.80

741 DORU -. ALEXANDRU-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 8.96 8.30 9.62 8.60 8.00

742 STOICA C. CONSTANTIN TOADER SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 8.96 8.30 9.62 7.30 9.30

743 DRAGOMIR N. MIHAELA – GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 8.96 8.25 9.67 8.55 7.95

744 LAPTES C. ANDREEA ADINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 8.96 8.25 9.67 7.80 8.70

745 SLABU I. BIANCA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 8.96 8.10 9.83 6.70 9.50

746 BACIU I. CLAUDIU STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.95 9.05 8.86 8.25 9.85

747 IOVU C. ANDREEA-MALINA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.95 9.00 8.90 9.00 9.00

748 SAVIN C. MARIA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.95 8.95 8.95 8.85 9.05

749 CROITORU V. MIHAELA ROXANA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 8.95 8.57 9.34 8.65 8.50

750 VARTOLOMEI V. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 8.95 8.57 9.34 7.65 9.50

751 ZOTA I. ANDREI- IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.95 8.55 9.35 8.40 8.70

752 CIOLAN V. IOANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.95 8.35 9.55 8.15 8.55

753 MIHAI C. SEBASTIAN-GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.94 8.65 9.24 8.45 8.85

754 NEGARA T. ALEXANDRU-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.94 8.40 9.49 7.60 9.20

755 AXINTE C. GEORGE – CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.94 8.40 9.48 7.80 9.00

756 BOBIRCA D. PAULA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 8.94 8.20 9.69 7.50 8.90

757 RUSU I. BOGDAN-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.94 8.20 9.68 7.20 9.20

758 STANCIU G. GEORGE FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 8.94 8.15 9.74 8.10 8.20

759 BEDREAG D. DIANA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 8.94 8.10 9.79 9.25 6.95

760 TURCANU S. MONICA-ILONA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.93 8.97 8.89 9.50 8.45

761 DUMITRASCU D. DANIELA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.93 8.87 9.00 8.45 9.30

762 POPA M. MIHAI EDUARD SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.93 8.65 9.21 8.40 8.90

763 UNGUREANU D. GABRIELA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 8.93 8.52 9.35 8.75 8.30

764 OLARU G. CRISTINA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.93 8.47 9.40 8.45 8.50

765 MALES D. VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 8.93 8.45 9.41 8.40 8.50

766 PETCU N. ADINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.93 8.40 9.46 7.30 9.50

767 PETRESCU-MIRON N. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 8.93 8.37 9.50 7.75 9.00

768 VRINCEANU M. GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.93 8.30 9.56 6.85 9.75

769 PATRASCU I. COCA IONELA SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 8.93 8.17 9.69 7.50 8.85

770 TOFAN R. MARCELA -LORENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 8.93 8.00 9.87 8.70 7.30

771 BUMBU M. MIHAELA LARISA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 8.93 7.92 9.95 7.00 8.85

772 CHIRILA V. BIANCA-IOANA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 8.92 9.50 8.35 9.50 9.50

773 IBANESCU C. MIRUNA-IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.92 9.35 8.49 9.20 9.50

774 POPA R. DANA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.92 9.27 8.58 9.40 9.15

775 MANEA P. CRISTIAN ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.92 9.12 8.72 8.45 9.80

776 NANEA C. VALERIU-TEODOR SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 8.92 9.07 8.78 9.15 9.00

777 SUSNEA S. ANA- RENATA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.92 8.75 9.09 8.00 9.50

778 IORDAN D. DAN DORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.92 8.62 9.23 7.50 9.75

779 SAVA I. ANDREEA IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.92 8.60 9.24 8.70 8.50

780 MAFTEI C. COSMINA-MIHAELA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 8.92 8.55 9.29 7.90 9.20

781 LACUSTA F. ANDREEA BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.92 8.50 9.34 8.30 8.70

782 URSU S. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 8.92 8.22 9.62 7.10 9.35

783 MICU E. OTILIA CRINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 8.91 8.52 9.31 8.20 8.85

784 BEJAN N. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 8.91 8.47 9.36 8.30 8.65

785 CRISTEA I. VIOLETA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 8.91 8.45 9.38 8.80 8.10

786 CHIRILA M. COSMINA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.91 8.15 9.67 9.00 7.30

787 HOAMEA I. ANA MARIA IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.90 9.00 8.80 9.10 8.90

788 DABIJA D. CRISTIAN-GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.90 8.95 8.85 8.40 9.50

789 CIOBANU G. GHEORGHIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.90 8.60 9.20 8.90 8.30

790 CUCU V. MARIUS ADELIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 8.90 8.07 9.74 8.20 7.95

791 MOGA G. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 8.90 8.05 9.76 8.95 7.15

792 GUGIUMAN V. IOANA – ELENA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 8.89 8.97 8.82 8.45 9.50

793 PLESCA D. COSMIN STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.89 8.77 9.02 8.00 9.55

794 LASCAR T. TIBERIU – ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.89 8.75 9.04 8.05 9.45

795 STAN D. RAZVAN TEODOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.89 8.27 9.52 7.60 8.95

796 BRAHA M. VLAD MIHAI LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.89 8.17 9.61 7.35 9.00

797 SPULBAR -. CRISTINEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 8.89 8.00 9.79 8.40 7.60

798 CONSTANTINEL C. CONSTANTIN IONUT LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 8.89 7.97 9.81 7.50 8.45

799 MORUN I. EMILIA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 8.88 9.00 8.76 9.25 8.75

800 ANDON C. MIRCEA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 8.88 8.87 8.89 8.45 9.30

801 PLACINTA V. ROXANA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.88 8.62 9.14 8.75 8.50

802 LEFTER E. LICA – CRISTINEL COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 8.88 8.40 9.37 8.25 8.55

803 RUSU I. GABRIEL SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.87 9.07 8.67 8.80 9.35

804 JITARU I. ALEXANDRU-IOAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.87 9.05 8.70 8.50 9.60

805 FELEA G. GEORGE MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.87 8.90 8.84 7.80 10.00

806 FURTUNA A. ANDREI OCTAVIAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.87 8.65 9.10 8.80 8.50

807 CROITORU D. STEFANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.87 8.52 9.23 8.10 8.95

808 RUSU G. OCTAVIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.87 8.45 9.30 8.90 8.00

809 BUHUS M. MIHAELA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 8.87 8.35 9.39 8.60 8.10

810 LUPU T. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 8.87 8.30 9.45 8.60 8.00

811 ZAVASTIN M. EUSEBIU MARINICA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.87 7.95 9.79 6.75 9.15

812 BOZA N. ANA MARIA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 8.86 8.87 8.85 9.10 8.65

813 DRANGA C. DIANA- ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.86 8.85 8.87 8.50 9.20

814 FANDARAC D. OANA-MARIA-MAGDALENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.86 8.80 8.92 9.40 8.20

815 CHIRIAC V. RALUCA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 8.86 8.67 9.06 8.65 8.70

816 PALADE C. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.86 8.65 9.08 8.25 9.05

817 RUSU I. DIDI-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.86 8.52 9.21 8.30 8.75

818 MOCANASU G. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.86 8.50 9.23 8.65 8.35

819 POPA C. ELISABETH – GEORGIANA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 8.86 8.47 9.25 9.45 7.50

820 MATEI F. ANDRADA-ELIZA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 8.86 8.40 9.33 7.65 9.15

821 CIOCIRLAN N. FLORIN – CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 8.86 8.35 9.38 8.40 8.30

822 IACOB M. CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.86 8.35 9.37 7.30 9.40

823 COSTEA M. IOANA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 8.86 8.30 9.42 8.10 8.50

824 BURCA G. IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.85 8.57 9.13 8.90 8.25

825 CEUCA I. RAMONA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.85 8.57 9.13 8.20 8.95

826 BLAGEANU C. CATALINA -IOANA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 8.85 8.55 9.15 7.35 9.75

827 DIACONESCU F. ANCUTA-RAMONA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.85 8.52 9.18 7.70 9.35

828 DIUGU C. ANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 8.85 8.45 9.26 7.70 9.20

829 GITU I. EMILIA MARILENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.85 8.42 9.29 8.50 8.35

830 MERCAS V. VERONICA – ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.85 8.30 9.41 8.05 8.55

831 GENES M. SERBAN-MARIUS SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.85 8.30 9.40 6.80 9.80

832 VELISCU V. BIANCA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 8.85 8.25 9.45 8.00 8.50

833 BOCANET M. STEFANA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 8.85 8.17 9.53 6.45 9.90

834 GINGHINA C. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 8.85 8.15 9.55 6.85 9.45

835 GIFU G. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 8.85 8.12 9.58 6.70 9.55

836 BUHAI M. IOAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 8.85 7.97 9.74 6.70 9.25

837 SOLOMON S. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 8.85 7.97 9.73 9.20 6.75

838 OCHIANA P. CRISTINA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 8.85 7.95 9.75 8.15 7.75

839 CIURARU C. EUSEBIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.84 8.55 9.14 9.05 8.05

840 CIULEI M. CRISTINA-DENISA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.84 8.45 9.23 7.70 9.20

841 PANAINTE C. DIANA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 8.84 8.22 9.47 8.20 8.25

842 TURCAN I. SARA ADINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 8.84 8.02 9.67 8.40 7.65

843 TUDOSA V. ELENA COSMINA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 8.84 7.92 9.77 7.95 7.90

844 DANILA M. CRISTINA-MIHAELA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 8.83 8.80 8.86 7.95 9.65

845 ADUMITROAIEI M. BIANCA-PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.83 8.60 9.07 7.70 9.50

846 BOTEZ M. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.83 8.47 9.19 8.45 8.50

847 TRANDAFIR M. LAURA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.83 8.47 9.19 7.50 9.45

848 POPA C. BEATRICE – GEANINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.83 8.45 9.22 8.70 8.20

849 ZAHARIA C. LARISA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 8.83 8.42 9.25 8.15 8.70

850 ARTENE D. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.83 8.42 9.24 9.20 7.65

851 AFTANASA P. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 8.83 8.02 9.65 7.25 8.80

852 APOSTOL D. SORIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.82 9.05 8.59 8.90 9.20

853 BUTUNOI I. COSETTE ADNANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.82 8.77 8.87 8.70 8.85

854 MISLEA N. DIANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.82 8.50 9.14 8.30 8.70

855 MOISA V. ADRIAN VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.82 8.45 9.20 8.75 8.15

856 MIHAILA M. VLADUT LEONARD LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.82 8.20 9.44 7.40 9.00

857 ISTRATE S. DANUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 8.82 8.05 9.60 8.50 7.60

858 ZAHARIA D. DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 8.82 7.95 9.70 8.25 7.65

859 GINCEANU I. BIANCA- LENUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.82 7.92 9.73 8.80 7.05

860 TOADER G. IUSTIN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.81 9.20 8.42 8.40 10.00

861 POPA D. RAZVAN – LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.81 8.90 8.72 8.05 9.75

862 BALAN C. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 8.81 8.62 9.00 8.65 8.60

863 TRUFIA V. ADRADA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.81 8.52 9.10 8.15 8.90

864 GAVRILITA F. OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.81 8.37 9.25 7.75 9.00

865 PRICOP F. STEFANIA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 8.81 8.30 9.32 8.80 7.80

866 BIRDANAS V. SILVICA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 8.81 8.22 9.40 6.65 9.80

867 DRANGOI P. MIHAELA FLORINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 8.81 7.90 9.73 7.95 7.85

868 POPA G. EMANUELA CODRINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.80 8.45 9.16 8.80 8.10

869 COADA J. NICUSOR SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 8.80 8.22 9.38 8.25 8.20

870 RAPA V. ADRIAN-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 8.80 8.17 9.43 7.20 9.15

871 TRIFAN C. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 8.80 7.90 9.70 8.10 7.70

872 MANOLACHI I. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 8.80 7.87 9.74 8.50 7.25

873 BERARU V. STEFANIA – LIGIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 8.80 7.87 9.73 8.45 7.30

874 RAILEANU M. ANCA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 8.79 8.05 9.53 8.05 8.05

875 CHIRIAC M. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.79 7.87 9.72 7.60 8.15

876 ONICA A. IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 8.78 8.67 8.89 8.70 8.65

877 BULUMAC D. GEORGIANA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.78 8.55 9.01 8.90 8.20

878 STRATILA F. MADALINA FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 8.78 8.55 9.01 8.90 8.20

879 PAVEL M. TEODORA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.78 8.10 9.46 8.80 7.40

880 TONEA C. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.78 8.02 9.55 8.10 7.95

881 SUSNEA D. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 8.78 8.00 9.57 8.10 7.90

882 BOURCEANU C. ANDREEA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 8.78 7.95 9.61 8.20 7.70

883 ARDELEANU V. IRINA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 8.78 7.77 9.80 9.20 6.35

884 GHIORGHE F. ANDREI ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.77 8.72 8.82 8.55 8.90

885 DROSU E. ANDREEA-DIANA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 8.77 8.65 8.89 8.80 8.50

886 IORDACHE V. IOANA-LIA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.77 8.35 9.20 8.60 8.10

887 HANCEANU C. ANTONIO- DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 8.77 8.35 9.20 6.70 10.00

888 LEFTER D. MADALINA FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.77 8.15 9.39 8.40 7.90

889 MATEI P. ALEXANDRA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.77 8.07 9.47 7.90 8.25

890 MOCANU N. VLAD IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 8.77 8.05 9.50 8.00 8.10

891 CHIRIAC M. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.77 7.87 9.68 7.80 7.95

892 PINTILIE C. ELENA-CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.76 9.30 8.23 8.60 10.00

893 MATEI L. ELENA-OLIVIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.76 8.47 9.06 8.95 8.00

894 DRAGOI S. STEFAN MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.76 8.47 9.05 8.50 8.45

895 BASARAB V. ALEXANDRU DORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.76 8.40 9.12 8.00 8.80

896 MIHAILA L. LAVINIA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 8.76 8.35 9.17 8.40 8.30

897 POPA V. ALIN SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 8.76 8.32 9.21 8.00 8.65

898 BURLACU M. LOREDANA-RALUCA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.76 8.32 9.20 8.00 8.65

899 LUCA V. BIANCA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 8.76 8.15 9.37 8.70 7.60

900 BANCILA O. ALINA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 8.75 9.25 8.26 9.00 9.50

901 CUMPANICI P. VLAD GEORGIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.75 8.55 8.95 9.05 8.05

902 HULUBA V. TIBERIU EMANUEL SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.75 8.30 9.20 7.90 8.70

903 PODOLEANU S. RADU ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.75 8.25 9.26 7.50 9.00

904 POPA S. DENIS COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 8.75 8.20 9.30 9.40 7.00

905 ONOFREI T. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 8.75 8.12 9.39 8.00 8.25

906 PLOAE C. DRAGOS-CRISTINEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.74 8.70 8.78 8.90 8.50

907 COCUZ I. OVIDIU IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.74 8.50 8.99 8.00 9.00

908 MAFTEI V. IULIAN-RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.74 8.40 9.08 8.15 8.65

909 SANDULACHE I. SAMIR-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.74 7.92 9.57 8.45 7.40

910 BIRNOVEANU C. GEORGIANA ANGELA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 8.74 7.90 9.59 8.20 7.60

911 SURUGIU D. IOAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.73 8.87 8.60 8.85 8.90

912 VIERIU S. IULIAN-VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.73 8.80 8.67 8.55 9.05

913 MIHAI G. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 8.73 8.70 8.77 8.00 9.40

914 RAICU M. ANDREEA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.73 8.50 8.97 9.20 7.80

915 UNGUREANU V. LORENA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.73 8.00 9.47 9.10 6.90

916 ADAFINEI N. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.72 8.60 8.84 9.10 8.10

917 BALAU M. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 8.72 8.60 8.84 8.70 8.50

918 ROBEA M. MIHAITA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 8.72 8.57 8.87 7.95 9.20

919 HURJUI P. ALIN SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 8.72 8.37 9.07 7.50 9.25

920 HUSTIU H. ANDREEA CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.72 8.35 9.10 8.75 7.95

921 AXENTE L. ALBERTO LAURENTIU LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 8.72 8.25 9.20 7.35 9.15

922 AXENTE N. ROBERT – GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.72 8.25 9.19 8.80 7.70

923 CIOVNICU C. NARCIS-GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.72 8.07 9.37 6.30 9.85

924 GEORGESCU D. STEFANIA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 8.72 8.05 9.40 7.65 8.45

925 MORARU V. IULIA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 8.72 7.57 9.87 7.65 7.50

926 SIRBU S. IRINEL GELU SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 8.71 8.37 9.05 7.20 9.55

927 CROITORU D. ALEXANDRA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.71 8.27 9.15 7.10 9.45

928 JORA D. SABINA – MIRUNA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.71 8.22 9.21 8.15 8.30

929 TOFAN M. SEBASTIAN COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 8.71 8.15 9.27 8.20 8.10

930 IOSIP M. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 8.71 7.97 9.46 8.30 7.65

931 GRAUR G. ALEXANDRA IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 8.71 7.90 9.52 9.20 6.60

932 TRIF V. ANAMARIA – ANCUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.71 7.87 9.56 7.70 8.05

933 TULPAN R. ALEXANDRA-MONICA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 8.70 8.95 8.46 9.60 8.30

934 BOTAS M. ANDREEA DIANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.70 8.47 8.93 8.50 8.45

935 POPA V. OANA CRISTINA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 8.70 8.27 9.14 7.80 8.75

936 FLORISTEANU D. DRAGOS – DUMITRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 8.70 8.10 9.31 8.00 8.20

937 ZAHARIA G. FLORIN CATALIN LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.70 8.10 9.30 7.20 9.00

938 BORS D. DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 8.70 8.00 9.41 8.00 8.00

939 TORCESCU M. MALINA- ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.70 7.95 9.46 8.60 7.30

940 STEFANITA C. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.69 8.77 8.61 8.15 9.40

941 DAMIAN D. DAN SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.69 8.67 8.72 8.15 9.20

942 ENACHE M. ANDREEA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 8.69 8.65 8.73 8.30 9.00

943 HUTANU G. OVIDIU ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.69 8.62 8.77 7.55 9.70

944 LUIGI A. EUGENIU-CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.69 8.50 8.88 9.00 8.00

945 CIUBOTARIU C. ANDRA-ELENA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 8.69 8.40 8.99 7.80 9.00

946 DURA V. COSTEL-CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 8.69 8.32 9.06 7.95 8.70

947 LIVINT L. LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.69 8.05 9.34 6.75 9.35

948 CIUBOTARU C. BIANCA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 8.69 8.02 9.36 7.90 8.15

949 BUSUIOC R. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 8.69 7.90 9.49 7.80 8.00

950 SITARU M. VLAD – MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 8.69 7.87 9.52 8.15 7.60

951 COZMA C. CATALINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 8.69 7.77 9.61 7.75 7.80

952 CHELARU V. DANIELA- ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 8.69 7.67 9.71 8.65 6.70

953 CROITORU N. NICOLAE RADU SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.68 9.00 8.37 8.00 10.00

954 LAPA C. ANCUTA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.68 8.55 8.81 8.60 8.50

955 SAVA N. ROXANA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 8.68 8.32 9.04 8.75 7.90

956 DOROBANTU D. COSMIN-FLORIN LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 8.68 8.22 9.15 7.95 8.50

957 MURARIU C. DENISIA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.68 8.17 9.20 9.70 6.65

958 ALEXA D. DIANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 8.68 8.10 9.27 7.05 9.15

959 ICHIM I. MARIUS ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.67 9.60 7.74 9.20 10.00

960 BOROS I. ELENA – ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.67 9.07 8.27 8.80 9.35

961 CIUPILAN M. RADU-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.67 8.32 9.03 8.20 8.45

962 AMARIEI D. ELIZA IOANA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 8.67 7.97 9.37 7.30 8.65

963 RESMERITA G. ALEXANDRA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 8.67 7.77 9.58 7.35 8.20

964 SOLESCU C. MARIANA VANESA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 8.67 7.57 9.78 5.80 9.35

965 DONEA V. OANA DENISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 8.67 7.40 9.95 8.40 6.40

966 SURUGIU V. MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.66 8.75 8.58 8.05 9.45

967 GIREADA M. ALEXANDRA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.66 8.57 8.75 8.70 8.45

968 CROITORU P. AMALIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 8.66 8.17 9.16 7.65 8.70

969 STOICA C. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 8.66 8.12 9.21 7.50 8.75

970 BOTEZ I. TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPESA ELENA BIBESCU” MUN. BARLAD 8.66 8.10 9.23 8.15 8.05

971 TOADER M. DENISA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.66 8.07 9.25 7.60 8.55

972 RUSU D. BIANCA-LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 8.66 8.07 9.25 7.30 8.85

973 EREMESA N. TOMA ALEXANDRU LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.66 8.00 9.32 7.30 8.70

974 BEJAN V. ESTERA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 8.66 7.85 9.47 8.10 7.60

975 VOICU D. MARIUS CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 8.66 7.80 9.53 6.80 8.80

976 SIRCU I. ALEXANDRA VALENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.66 7.72 9.61 8.55 6.90

977 VISAN V. ANDREI BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.65 8.40 8.91 8.80 8.00

978 OPREA V. DRAGOS-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.65 8.35 8.96 8.85 7.85

979 PARASCHIV V. OANA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 8.65 8.35 8.96 8.40 8.30

980 IORDAN M. ADINA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 8.65 8.15 9.16 8.30 8.00

981 APETRII C. ANA IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 8.65 7.80 9.50 7.80 7.80

982 CRACIUN A. CORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 8.65 7.80 9.50 7.00 8.60

983 BULBUC E. PAULA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.64 8.45 8.83 7.40 9.50

984 MOCANU A. ELENA-ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 8.64 8.15 9.14 9.35 6.95

985 REZMERITA M. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.64 8.15 9.14 7.85 8.45

986 RACOVITA G. ANDREI ELVIS SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.64 8.10 9.19 7.70 8.50

987 PRUTEANU F. ANDREEA -FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 8.64 8.02 9.26 8.60 7.45

988 DELIU V. MIHAELA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 8.64 7.75 9.53 8.40 7.10

989 PINTILIE P. PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 8.64 7.67 9.61 8.70 6.65

990 BOCANCEA I. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 8.64 7.57 9.71 7.05 8.10

991 AILIOAEI G. ALINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 8.63 9.07 8.20 8.30 9.85

992 ONCIU G. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.63 8.57 8.70 7.60 9.55

993 CHENCIU M. COSMIN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.63 8.45 8.82 8.00 8.90

994 TULBURE N. FRANCO NELU SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.63 8.22 9.04 9.45 7.00

995 MOLAN V. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 8.63 8.02 9.24 8.05 8.00

996 PERJU D. ALINA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.63 7.85 9.42 7.15 8.55

997 AVRAM M. VLAD-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.63 7.80 9.47 8.90 6.70

998 VIRLAN M. GEORGIANA IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 8.63 7.80 9.47 7.10 8.50

999 CHITIC S. FLORIN-CONSTANTIN LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 8.62 8.67 8.58 8.05 9.30

1000 MOGOS M. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.62 8.42 8.82 9.00 7.85

1001 TOFAN E. CLAUDIU GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.62 8.30 8.95 8.00 8.60

1002 RADU D. TEODOR – GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.62 8.30 8.94 7.60 9.00

1003 VELOVICI C. FLORIN- CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.62 8.22 9.02 7.50 8.95

1004 DUMITRASCU R. ALBERT – IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.62 8.02 9.22 7.40 8.65

1005 NECHITA P. IOANA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 8.62 7.97 9.28 7.10 8.85

1006 CHIRITA G. GEORGE ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.61 8.72 8.51 8.50 8.95

1007 MOCANU V. ADINA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 8.61 8.52 8.71 7.85 9.20

1008 POPA C. OANA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 8.61 8.45 8.77 7.80 9.10

1009 ALEXA F. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.61 8.40 8.83 7.80 9.00

1010 BUTNARU N. MADALINA-NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 8.61 8.22 9.01 7.50 8.95

1011 SIMINESCU G. OANA – ALINA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 8.61 8.12 9.10 7.60 8.65

1012 MIRON L. BIANCA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.61 8.05 9.17 7.15 8.95

1013 MOCANU N. ANGELA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 8.61 7.95 9.27 7.10 8.80

1014 MUNTEANU C. ROBERT GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.61 7.87 9.35 8.25 7.50

1015 PONEA V. LAURA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.61 7.70 9.53 8.20 7.20

1016 HUIDU C. LIANA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 8.60 7.90 9.30 7.80 8.00

1017 TANASE -. ANDREEA RAMONA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 8.60 7.85 9.36 7.05 8.65

1018 LEPADATU G. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 8.60 7.62 9.59 8.50 6.75

1019 PINTILIE G. MADALINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 8.60 7.60 9.61 7.60 7.60

1020 COJOCARU M. MIHAITA-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 8.60 7.55 9.66 6.25 8.85

1021 LAZAR M. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 8.60 7.45 9.75 6.40 8.50

1022 HINCU C. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.59 8.25 8.93 7.85 8.65

1023 ROTARU E. DORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 8.59 8.12 9.06 8.25 8.00

1024 MANOLACHE S. ADELINA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.59 7.80 9.38 7.40 8.20

1025 DIACONU G. GEORGIANA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.58 8.75 8.42 8.55 8.95

1026 DONEA S. STEFAN SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.58 8.40 8.76 8.10 8.70

1027 BOGOS D. DIANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.58 8.20 8.96 8.70 7.70

1028 ZOTA D. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BALTENI 8.58 7.82 9.35 6.75 8.90

1029 CHIRILA F. CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.57 8.85 8.29 8.30 9.40

1030 PARFENE C. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.57 7.90 9.25 8.00 7.80

1031 ONILA C. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.57 7.82 9.32 8.80 6.85

1032 SALCEANU D. IONUT-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.57 7.62 9.52 7.55 7.70

1033 HRITUC M. EMANUEL IONUT SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.56 8.77 8.36 9.20 8.35

1034 GHERGHESCU V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.56 8.62 8.50 8.30 8.95

1035 BLINDA F. EDUARD-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.56 8.62 8.50 7.85 9.40

1036 TIBIREAC G. DENIS GEORGIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.56 8.47 8.65 8.65 8.30

1037 MIRON L. VLADUT STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.56 8.37 8.76 8.35 8.40

1038 IACOB D. BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.56 8.32 8.81 7.15 9.50

1039 ONOFREI C. MADALINA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 8.56 8.25 8.87 7.70 8.80

1040 LEONTI C. ELENA – SOFIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 8.56 8.17 8.95 7.85 8.50

1041 BORDEIANU M. ALINA DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.56 8.15 8.98 8.15 8.15

1042 BONTAS V. CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.56 8.10 9.03 7.50 8.70

1043 GINDU I. ADELINA-STEFANIA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 8.56 7.75 9.37 9.40 6.10

1044 ROTARU A. DIANA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 8.56 7.65 9.48 7.80 7.50

1045 HURMUZACHE V. MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 8.56 7.60 9.53 6.60 8.60

1046 TIMOFTI P. MIHAIL SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.56 7.60 9.52 7.10 8.10

1047 ROMAN D. ROBERT IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 8.56 7.60 9.52 6.60 8.60

1048 ANTOHI M. ANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 8.55 8.15 8.96 8.00 8.30

1049 CHIRITOIU L. ROBERT STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.55 7.97 9.14 6.45 9.50

1050 TROFIN D. TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 8.55 7.72 9.39 7.35 8.10

1051 PLETEA I. LUIZA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 8.55 7.60 9.50 6.70 8.50

1052 PALADE M. MIHAI CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.54 8.50 8.58 9.00 8.00

1053 CIUBARU D. CATALINA ANTONIA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.54 8.47 8.62 8.05 8.90

1054 BUCUR A. GHEORGHE DANIEL LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 8.54 7.80 9.29 6.90 8.70

1055 SURLEAC D. SORIN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 8.54 7.80 9.29 6.40 9.20

1056 CIOCHINA C. COSMINA DIANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 8.54 7.67 9.42 8.15 7.20

1057 BRAJNA G. LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 8.54 7.67 9.41 8.60 6.75

1058 MARICIUC G. RAMONA-ANCUTA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 8.54 7.65 9.44 6.60 8.70

1059 COISIN V. LUIZA-DIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 8.54 7.52 9.57 7.80 7.25

1060 MIHALACHE C. MIHAI DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.53 8.60 8.47 8.30 8.90

1061 GROSU M. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.53 8.30 8.76 8.00 8.60

1062 HORTU C. DIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.53 8.17 8.89 7.90 8.45

1063 NASTASA V. BOGDAN COSTEL SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.53 8.02 9.05 8.10 7.95

1064 MIHAI S. IONUT – COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.53 8.00 9.07 7.20 8.80

1065 BOTEZ M. MALINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 8.53 7.97 9.09 6.70 9.25

1066 PANARIU I. MARINELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 8.53 7.80 9.26 7.20 8.40

1067 PLUGARU M. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 8.53 7.67 9.39 6.35 9.00

1068 COSTEA M. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 8.53 7.57 9.50 8.85 6.30

1069 IRIMIEA D. XENIA RAMONA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 8.53 7.27 9.79 8.45 6.10

1070 PUSCASU G. ANDREEA-LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 8.53 7.22 9.84 7.15 7.30

1071 STOICA E. MIRELA ESTERA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.52 8.75 8.30 9.35 8.15

1072 POPA R. LARISA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 8.52 8.45 8.60 8.70 8.20

1073 BULIGA C. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 8.52 8.37 8.68 8.55 8.20

1074 ANDREI J. MARIA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 8.52 8.15 8.89 9.20 7.10

1075 SOREANU C. CONSTANTIN-DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.52 8.02 9.02 9.40 6.65

1076 MAFTEI F. DENIS ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 8.52 8.00 9.04 9.15 6.85

1077 RACOVITA A. LORINA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.52 7.85 9.20 7.80 7.90

1078 ZAHARIA F. CATALINA SANZIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 8.52 7.67 9.37 7.65 7.70

1079 ILASC – ALEXA I. ANDREI – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.52 7.60 9.44 7.15 8.05

1080 CHIPCEA D. MONICA DORA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 8.52 7.57 9.48 6.85 8.30

1081 ARMENE B. ALEXANDRU IOAN ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.51 8.22 8.80 7.50 8.95

1082 POCOVNICU C. CONSTANTIN STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 8.51 8.10 8.93 8.75 7.45

1083 GORGAN A. MADALIN – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.51 8.05 8.97 7.10 9.00

1084 COZMA O. OCTAVIA LARISA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.51 7.92 9.10 7.50 8.35

1085 TAUNE I. LIVIU-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 8.51 7.87 9.16 6.95 8.80

1086 MIHAI S. MADALINA CARMEN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 8.51 7.75 9.28 7.85 7.65

1087 LOGHIN D. MIHAELA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 8.51 7.55 9.47 8.85 6.25

1088 STEGARIU F. BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 8.51 7.52 9.50 8.60 6.45

1089 RIPANU V. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 8.51 7.30 9.72 7.30 7.30

1090 RADU I. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 8.50 7.87 9.13 7.40 8.35

1091 RADULESCU C. MALINA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.50 7.85 9.16 8.65 7.05

1092 TURLEA M. ROBERT CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 8.50 7.60 9.40 6.85 8.35

1093 DANU V. ANCA ANDRA MARINELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 8.50 7.42 9.58 6.65 8.20

1094 MARCU V. VASILE LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 8.49 8.20 8.78 7.00 9.40

1095 RADUCANU I. PATRICIA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.49 8.17 8.81 8.80 7.55

1096 SARGHI C. MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.49 8.05 8.94 7.85 8.25

1097 BOGHITA C. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.49 7.87 9.12 8.00 7.75

1098 IRIMIA C. RAUL-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.49 7.75 9.23 8.50 7.00

1099 BARBASCU C. COSMIN GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPESA ELENA BIBESCU” MUN. BARLAD 8.48 8.75 8.22 8.60 8.90

1100 CONDURARU N. SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.48 8.50 8.47 7.50 9.50

1101 IACOB G. GABRIEL COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.48 8.17 8.79 6.90 9.45

1102 ARSENE M. DENIS MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.48 8.02 8.95 7.70 8.35

1103 COJOCARU F. BIANCA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.48 8.00 8.97 8.00 8.00

1104 PINDARU N. ALEXANDRA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 8.48 8.00 8.97 6.80 9.20

1105 HARJA P. LAURA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 8.48 7.72 9.24 8.40 7.05

1106 ONOFREI I. BIANCA – ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.48 7.57 9.40 8.55 6.60

1107 BUTA G. IOANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 8.48 7.45 9.52 7.85 7.05

1108 CALDARE G. ADINA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.48 7.42 9.54 7.85 7.00

1109 MOROSANU C. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 8.48 7.15 9.82 8.10 6.20

1110 ILIE G. TEODOR CODRUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.47 8.45 8.50 8.60 8.30

1111 BABAI C. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.47 8.20 8.74 8.40 8.00

1112 ONICA D. ANDREEA THEODORA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.47 8.17 8.77 7.35 9.00

1113 ANDREI V. ROBERT SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 8.47 7.97 8.97 6.80 9.15

1114 FLOREA C. COSTEL-RARES SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.46 8.52 8.41 8.05 9.00

1115 CHELARU V. ELENA-MARINELA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 8.46 7.95 8.98 7.65 8.25

1116 ROIU P. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.46 7.85 9.07 9.30 6.40

1117 MOCANU N. ALEXANDRU-LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.45 8.72 8.18 8.50 8.95

1118 HOTOLEANU M. NICOLAE SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 8.45 7.95 8.95 7.95 7.95

1119 ANTON C. SIMONA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 8.45 7.92 8.99 7.70 8.15

1120 BORDEIANU V. MALINA- MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.45 7.92 8.98 8.00 7.85

1121 GHERGHESCU N. IULIAN – MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 8.45 7.47 9.43 7.60 7.35

1122 TRANDAFIR -. ADINA-EMANUELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 8.45 7.40 9.51 7.65 7.15

1123 DARDARA V. CATALINA IRINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 8.45 7.27 9.64 6.75 7.80

1124 CRETU V. COSMIN GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.44 8.37 8.52 7.75 9.00

1125 ATANASOAI V. OANA CRENGUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 8.44 8.20 8.69 7.40 9.00

1126 ARTENE M. ALEXANDRU – GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.44 8.20 8.68 6.90 9.50

1127 CRETU I. ROXANA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.43 8.57 8.30 8.30 8.85

1128 MIRONESCU G. LISA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.43 8.25 8.61 8.80 7.70

1129 DEMIR I. DRAGOS STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.43 8.25 8.61 8.25 8.25

1130 LACATUS O. STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 8.43 8.12 8.74 7.25 9.00

1131 IACOB V. IUSTINA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 8.43 8.05 8.81 8.10 8.00

1132 MAXIM I. MAURA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 8.43 7.37 9.50 8.70 6.05

1133 NICA L. LIVIU-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.42 8.67 8.17 9.05 8.30

1134 IONITA M. MADALINA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.42 8.02 8.83 8.05 8.00

1135 MIRON I. MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 8.42 7.87 8.97 7.55 8.20

1136 IORGA V. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.42 7.82 9.02 8.30 7.35

1137 ILINCA V. DANIELA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.42 7.40 9.45 8.65 6.15

1138 NECHITA E. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.41 8.65 8.17 8.05 9.25

1139 IDRICEANU T. RAZVAN – ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.41 8.42 8.41 7.40 9.45

1140 FILIP T. MALINA – ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.41 8.40 8.42 7.80 9.00

1141 BURGHELEA S. PETRISOR SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.41 8.37 8.46 7.80 8.95

1142 OPREA C. ALEXANDRU-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.41 8.00 8.83 8.95 7.05

1143 PARFENE C. IUSTIN-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.41 8.00 8.82 8.00 8.00

1144 ALEXA S. CORINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.41 7.87 8.95 8.60 7.15

1145 RIPANU C. SIMONA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 8.41 7.82 9.00 7.90 7.75

1146 PANCU C. ELENA RALUCA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.41 7.62 9.20 8.20 7.05

1147 MURGU P. MONICA DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 8.41 7.62 9.20 7.95 7.30

1148 TEODORU C. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.40 8.30 8.51 7.40 9.20

1149 POPA D. CRISTINA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 8.40 8.17 8.63 8.25 8.10

1150 PUIU N. MIRUNA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.40 7.95 8.86 7.75 8.15

1151 HABET I. ELENA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 8.40 7.77 9.04 6.20 9.35

1152 CIULEI C. VLADUT-STEFANEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.40 7.70 9.10 7.95 7.45

1153 CUCIUREANU V. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.40 7.67 9.14 7.40 7.95

1154 SABADAC I. OLIVIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 8.40 7.65 9.15 6.85 8.45

1155 BOHAN C. CRISTINA AMELIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.40 7.62 9.19 7.80 7.45

1156 SAVA V. VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 8.40 7.57 9.24 6.95 8.20

1157 CRACIUN G. GEORGE LAURENTIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 8.40 7.30 9.51 6.15 8.45

1158 MICNEA I. OANA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 8.40 7.10 9.70 6.30 7.90

1159 CIOBANU V. STEFAN- TONI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.39 8.02 8.76 6.80 9.25

1160 MIRON C. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.39 7.87 8.92 7.25 8.50

1161 DRAGHICI E. LARISA – ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 8.39 7.82 8.97 8.00 7.65

1162 LIMBOVICI I. DRAGOS-OCTAVIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 8.39 7.70 9.08 7.20 8.20

1163 VESEL G. MARINELA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 8.39 7.55 9.23 8.20 6.90

1164 BUZAMAT D. ROUTA-LAVINIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 8.39 7.25 9.54 8.90 5.60

1165 DODOI I. ELENA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.38 8.47 8.30 8.15 8.80

1166 SOCOLA I. ANDREEA DANIELA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.38 8.20 8.57 7.85 8.55

1167 ICHIM I. MADALINA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 8.38 7.87 8.90 7.50 8.25

1168 ARTENE G. VLAD-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.38 7.77 8.99 8.10 7.45

1169 HOBINCU C. CONSTANTIN RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 8.38 7.37 9.40 7.80 6.95

1170 BEJENARU D. IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 8.38 7.32 9.44 7.55 7.10

1171 COZMA M. DANIELA-GINA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 8.38 7.30 9.47 7.00 7.60

1172 CIRPALA S. CATALIN-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 8.38 7.17 9.59 6.25 8.10

1173 PRUTEANU T. BIANCA STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.37 8.40 8.34 8.60 8.20

1174 MUSTEATA C. TATIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.37 8.30 8.45 8.10 8.50

1175 TANASA D. ELENA LAVINIA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.37 8.27 8.47 8.60 7.95

1176 PILA V. ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.37 8.25 8.49 8.80 7.70

1177 PLACINTA I. MIHAITA DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.37 7.90 8.85 7.40 8.40

1178 MITACHE M. MARIA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 8.37 7.85 8.89 8.30 7.40

1179 BORDEA F. DENISA – LIVIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 8.37 7.82 8.92 8.25 7.40

1180 DIDILESCU V. CATALINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 8.37 7.52 9.22 6.55 8.50

1181 TALPIS V. ADELINA IULIA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 8.37 7.47 9.28 6.95 8.00

1182 BIGU D. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 8.37 7.40 9.35 6.10 8.70

1183 CRUCEANU T. ILIE-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 8.37 7.25 9.50 6.25 8.25

1184 IANCU N. NICOLETA-LACRAMIOARA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 8.37 7.17 9.57 7.25 7.10

1185 IONEL C. MARIANA ALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 8.37 6.95 9.79 6.30 7.60

1186 AIVANOAIEI D. BOGDAN CONSTANTIN COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 8.36 8.47 8.26 8.20 8.75

1187 CIOBOTARU D. ANA MARIA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.36 8.17 8.56 7.00 9.35

1188 HUHULEA C. IRINEL COSTEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.36 8.15 8.57 6.65 9.65

1189 BULGARU C. TIBERIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 8.36 8.12 8.61 7.60 8.65

1190 ARION P. DIANA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.36 7.90 8.83 8.75 7.05

1191 BIDIREL C. VLAD-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 8.36 7.87 8.86 7.05 8.70

1192 BAHNARU C. SIMONA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.36 7.80 8.92 8.75 6.85

1193 IACOB G. MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 8.36 7.75 8.98 8.20 7.30

1194 MITROPOLITU C. ROXANA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 8.36 7.47 9.26 7.85 7.10

1195 POPA G. ANDREI ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 8.36 7.30 9.43 6.50 8.10

1196 APENEI I. ELENA-LACRAMIOARA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 8.36 7.15 9.58 8.40 5.90

1197 CROITORU S. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 8.36 6.90 9.82 6.60 7.20

1198 BOTEZATU D. ALEXANDRU-DUMITRU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.35 8.47 8.24 7.95 9.00

1199 HODORCA C. ECATERINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.35 8.10 8.61 9.10 7.10

1200 TOMA V. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 8.35 7.97 8.73 9.15 6.80

1201 BOUARIU I. MARIUTA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.35 7.65 9.06 7.85 7.45

1202 PINTILIE N. NECULAI-RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.35 7.65 9.06 7.80 7.50

1203 MIHALACHE M. AURELIAN – ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 8.35 7.50 9.21 6.40 8.60

1204 TURCANU S. GIANI COSTEL SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.35 7.40 9.30 8.40 6.40

1205 BUICA V. LIVIU-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 8.35 7.27 9.44 7.20 7.35

1206 AMAXIMESEI V. MARIA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.35 7.22 9.49 6.50 7.95

1207 FRENT G. GELU SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.34 7.97 8.72 7.25 8.70

1208 LUPU C. ANGELA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.34 7.87 8.81 7.30 8.45

1209 MANOLACHE A. IULIANA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 8.34 7.35 9.34 7.20 7.50

1210 APOSTU L. RENATO-STEFAN LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 8.33 8.65 8.01 9.00 8.30

1211 GAES C. NICOLETA-PARASCHIVA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.33 7.42 9.24 8.10 6.75

1212 TIPLEA D. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.33 7.15 9.52 7.40 6.90

1213 ALEXANDRU D. DORU PETRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.32 8.45 8.20 8.40 8.50

1214 DRAGAN M. COSMIN-MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.32 8.02 8.62 8.20 7.85

1215 PADURARU V. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.32 7.40 9.24 8.00 6.80

1216 ENACHE C. ANDREEA-PAULA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 8.32 7.30 9.34 6.50 8.10

1217 MIHAILA S. RAZVAN COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.32 7.15 9.50 7.80 6.50

1218 CRETU C. IULIANA GIANINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 8.31 7.77 8.85 7.10 8.45

1219 CIMPOESU N. NICOLETA ALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 8.31 7.50 9.12 7.70 7.30

1220 DULUMAN P. BIANCA-SIMONA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 8.31 7.45 9.18 9.15 5.75

1221 MORARU F. ANDREEA IZABELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.31 7.35 9.28 9.40 5.30

1222 FINARIU A. ION SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 8.31 7.30 9.32 6.40 8.20

1223 FLOREA G. IULIANA LUMINITA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 8.31 7.10 9.53 7.20 7.00

1224 ALEXA M. ANDRADA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 8.30 8.00 8.60 8.00 8.00

1225 CALIN C. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.30 7.80 8.81 8.60 7.00

1226 APOSTU I. GELU SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 8.30 7.50 9.10 6.50 8.50

1227 PRUTEANU G. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.30 7.45 9.16 6.60 8.30

1228 CIOBANU .. MIOARA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 8.30 7.37 9.23 8.10 6.65

1229 COMAN S. LAURA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 8.30 7.32 9.28 6.70 7.95

1230 PAPUC G. MARIA BIANCA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 8.30 7.05 9.55 5.90 8.20

1231 BUDUI M. SORIN VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPESA ELENA BIBESCU” MUN. BARLAD 8.29 8.50 8.08 8.00 9.00

1232 DOBRIN I. ALEXANDRU IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.29 8.30 8.29 8.15 8.45

1233 DUMITRASCU F. OANA MANUELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.29 8.00 8.58 8.05 7.95

1234 HAGHIAC F. IULIANA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.29 7.90 8.69 7.80 8.00

1235 CODRU V. MIHAELA-LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 8.29 7.85 8.74 7.70 8.00

1236 AGAVRILOAIE M. NICOLAE – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 8.29 7.32 9.26 7.65 7.00

1237 BERESCU C. ANDREI VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.28 8.70 7.86 8.40 9.00

1238 AXINTE I. SEBASTIAN-VALENTIN COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 8.28 8.17 8.39 8.40 7.95

1239 PASCARU V. TEODOR EMANUEL LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 8.28 8.00 8.56 7.85 8.15

1240 BARON M. OANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.28 7.87 8.70 8.20 7.55

1241 ANDONE V. GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 8.28 7.50 9.06 7.40 7.60

1242 CHIPER V. ROXANA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 8.28 7.45 9.12 7.40 7.50

1243 BAHNA C. ALEXANDRU GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.28 7.30 9.26 8.50 6.10

1244 LUPU E. BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 8.28 7.25 9.32 7.10 7.40

1245 GUGUILA C. RAMONA FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.28 7.20 9.36 7.40 7.00

1246 VODUT D. MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 8.28 7.00 9.56 7.00 7.00

1247 ZOTA G. IULIAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.27 8.02 8.52 9.00 7.05

1248 PARFENI C. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.27 7.87 8.67 8.10 7.65

1249 PICIOROAGA G. ELENA-LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 8.27 7.60 8.94 7.00 8.20

1250 RADU M. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.27 7.52 9.03 8.50 6.55

1251 OANA C. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.27 7.50 9.05 7.85 7.15

1252 BRUMA C. ABEL – EMANUEL SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.26 7.92 8.61 7.00 8.85

1253 COJOC R. DANIEL LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 8.26 7.30 9.23 7.10 7.50

1254 MOCANU P. ELENA-CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 8.26 7.27 9.26 7.15 7.40

1255 NISTOR -. GEORGIANA-LILIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 8.26 7.22 9.31 7.10 7.35

1256 TATARU D. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 8.26 7.20 9.32 5.10 9.30

1257 SURUGIU I. RADU CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.25 8.77 7.73 8.55 9.00

1258 CIAPA E. ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.25 7.87 8.63 9.35 6.40

1259 DONEA V. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.25 7.77 8.73 6.90 8.65

1260 POPOVICI V. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 8.25 7.50 9.00 6.20 8.80

1261 LITEANU M. VLADUT FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.25 7.42 9.09 5.90 8.95

1262 ISTRATE R. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 8.25 7.35 9.15 7.05 7.65

1263 PAVELUC I. IULIANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.25 7.20 9.31 8.25 6.15

1264 GRIGORAS P. MARIUS COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.24 8.15 8.34 7.80 8.50

1265 MANOILA C. ANA- MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.24 8.00 8.49 9.00 7.00

1266 CARP M. THEODORA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 8.24 7.80 8.68 7.00 8.60

1267 STAN A. ANGEL – IOAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.24 7.72 8.77 7.45 8.00

1268 IBRIAN -. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 8.24 7.40 9.09 8.25 6.55

1269 CIOBANU-HUMA G. FRANCISC-GEORGE LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 8.24 7.30 9.18 7.40 7.20

1270 VLASCEANU N. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.24 7.20 9.28 7.30 7.10

1271 ONCIU C. MIRUNA FLORINA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 8.24 6.92 9.57 6.30 7.55

1272 PAHOME D. RAEMA ALICE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 8.24 6.87 9.61 6.30 7.45

1273 DRANGA P. MADALINA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 8.23 7.95 8.51 6.85 9.05

1274 TUDOSE T. CERASELA- IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 8.23 7.80 8.66 6.60 9.00

1275 NASTASA G. IULIANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.23 7.70 8.77 8.70 6.70

1276 POSTOLACHE G. GEORGE LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 8.23 7.70 8.76 6.55 8.85

1277 MANEA S. NICU ADELIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.23 7.60 8.86 6.65 8.55

1278 PUSCA F. FLORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 8.23 7.57 8.90 7.45 7.70

1279 MIRON G. PETRONELA CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.23 7.45 9.01 8.35 6.55

1280 DIMA C. VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 8.23 7.32 9.14 8.00 6.65

1281 CROITORU C. BEATRICE MARCELA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 8.23 7.30 9.17 7.90 6.70

1282 TOPOR I. ANDREI ILIUTA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.23 7.30 9.16 7.85 6.75

1283 NECHIFOR V. ANDREEA-VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 8.23 7.27 9.19 7.95 6.60

1284 STANCIU G. FLORIN EMANUEL LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 8.23 7.00 9.46 6.90 7.10

1285 ALEXANDRU V. OANA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 8.23 6.97 9.50 7.30 6.65

1286 CIORATANU F. STEFANIA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 8.23 6.90 9.57 6.50 7.30

1287 SABADAC D. REMUS-OCTAVIAN-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.22 8.30 8.14 9.00 7.60

1288 BOROS G. MADALINA – ALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 8.22 7.50 8.95 7.50 7.50

1289 LACATUS G. ANCA – ANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 8.22 7.50 8.95 6.50 8.50

1290 CRAIU L. LAVINIA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 8.22 7.20 9.25 8.00 6.40

1291 CIOCOIU V. ANDREI OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 8.22 6.80 9.65 8.15 5.45

1292 DANCIU L. ROXANA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.21 7.90 8.52 9.00 6.80

1293 DOLTU C. MARIA-MAGDALENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.21 7.87 8.56 7.20 8.55

1294 ATANASOAI M. MARCELA- PARASCHIVA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 8.21 7.82 8.61 7.30 8.35

1295 BUDACU S. VLADUT SERGIU SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 8.21 7.55 8.88 6.65 8.45

1296 SURDU C. ALEXANDRA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 8.21 7.15 9.27 6.80 7.50

1297 ROMAN S. GEORGIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 8.21 6.90 9.52 6.20 7.60

1298 SCINTEI L. SORIN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.20 8.57 7.83 8.50 8.65

1299 MITESCU C. FABIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.20 7.90 8.51 7.85 7.95

1300 COVACEL L. ANDREI COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 8.20 7.80 8.61 6.45 9.15

1301 CIRJAN N. IOANA LIDIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.20 7.32 9.08 8.65 6.00

1302 OBREJA M. DENYS- DUMITRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.20 7.20 9.21 7.00 7.40

1303 TILICI P. CEZARA FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.20 7.17 9.23 9.15 5.20

1304 ICHIM R. BIANCA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 8.20 7.12 9.29 7.70 6.55

1305 CIRLAN D. ANDRA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 8.20 7.00 9.41 8.90 5.10

1306 STOIAN U. ANGELICA – ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 8.20 7.00 9.41 7.50 6.50

1307 UNGUREANU V. MADALINA VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 8.20 6.60 9.80 7.50 5.70

1308 BALAN G. GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.19 7.82 8.57 8.20 7.45

1309 VIERU I. DENIS-OCTAVIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.19 7.75 8.63 7.00 8.50

1310 BULUGU I. REBECA IONELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 8.19 7.72 8.66 8.20 7.25

1311 BARABANCIA M. FLORINEL-DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 8.19 7.67 8.71 7.45 7.90

1312 LICA V. DRAGOS VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.19 7.42 8.96 7.65 7.20

1313 BOTEZATU T. NICOLAE VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 8.19 7.30 9.08 7.90 6.70

1314 STALINESCU E. ROXANA-ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 8.19 7.20 9.19 6.90 7.50

1315 FORTU N. AMALIA ADELINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.19 7.15 9.24 6.15 8.15

1316 MARIAN T. BIANCA -LILIANA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 8.19 7.12 9.27 7.60 6.65

1317 VASILACHE A. ALISA FLORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.19 6.90 9.49 8.35 5.45

1318 BOTEZ I. CRISTIAN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.18 8.40 7.97 8.70 8.10

1319 PETRACHE V. BEATRICE ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.18 8.30 8.06 8.30 8.30

1320 BIGU N. GABRIEL IRINEL SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.18 7.87 8.50 8.05 7.70

1321 SFRIJAN P. ALEXANDRA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.18 7.75 8.61 8.90 6.60

1322 MOISEI D. PAUL – ROBERT SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 8.18 7.67 8.70 8.45 6.90

1323 CHIRICA M. CATALIN RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 8.18 7.55 8.82 7.70 7.40

1324 CIOBIRCA G. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 8.18 7.42 8.95 7.75 7.10

1325 CONDURACHE I. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 8.18 7.32 9.05 8.00 6.65

1326 ISTRATE D. DANUT SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.18 7.15 9.21 7.30 7.00

1327 NASTASE V. IULIA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 8.18 7.02 9.34 7.80 6.25

1328 PETRESCU G. GEANINA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 8.18 6.87 9.50 6.65 7.10

1329 IURASCU T. PAUL BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.17 8.35 7.99 8.20 8.50

1330 ANDREESCU P. VLAD GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.17 8.27 8.07 9.30 7.25

1331 NEGRU V. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 8.17 7.75 8.59 6.60 8.90

1332 MIHAI V. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 8.17 7.60 8.75 7.80 7.40

1333 BRANZAN I. MADALINA AURELIA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 8.17 7.50 8.85 8.10 6.90

1334 LUNGU M. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 8.17 7.37 8.98 8.80 5.95

1335 CHIPER G. PAULA-CONSTANTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 8.17 7.20 9.15 7.65 6.75

1336 PERJU C. ANDRA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 8.17 6.87 9.47 7.25 6.50

1337 DANU C. GEORGEANA ALICE LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 8.16 8.02 8.30 8.60 7.45

1338 MALOS F. ROBERT FLORIN LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 8.16 7.92 8.40 7.20 8.65

1339 CIOBANU N. RAZVAN IOAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.16 7.80 8.53 8.25 7.35

1340 GAMAN V. GABRIEL-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 8.16 7.60 8.72 7.80 7.40

1341 AXINTE I. SILVIU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 8.16 7.57 8.75 8.35 6.80

1342 STANCIU B. EUSEBIU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.16 7.45 8.87 7.40 7.50

1343 TARTACUTA C. COSMIN-VLAD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 8.16 7.40 8.92 6.60 8.20

1344 CARAGICA M. VLAD LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 8.16 7.37 8.95 7.15 7.60

1345 MANCAS C. VALERIA – MARINELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.16 7.17 9.15 6.85 7.50

1346 COZMA C. GEORGIANA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 8.16 6.92 9.41 5.70 8.15

1347 REZMERITA V. SIMONA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 8.16 6.90 9.43 8.65 5.15

1348 AIONESE V. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 8.16 6.80 9.53 7.65 5.95

1349 TOMA F. ELENA-ROXANA-DENISA SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 8.16 6.50 9.82 6.60 6.40

1350 PLESUVU R. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.15 8.12 8.19 7.65 8.60

1351 SPRIDON D. CRISTIAN-TEODOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.15 7.82 8.48 7.55 8.10

1352 DOBRE E. IRINA-RADITA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.15 7.70 8.60 9.05 6.35

1353 SUMAN E. ALEXANDRU-BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.15 7.52 8.79 7.50 7.55

1354 NEAGU A. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.15 7.45 8.85 5.90 9.00

1355 STATIVA M. MIHAI CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 8.15 7.27 9.04 5.85 8.70

1356 COSTINIUC D. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 8.15 7.20 9.10 7.75 6.65

1357 GORTAN I. IULIA CORINA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 8.15 7.12 9.19 6.80 7.45

1358 BALAN M. CLAUDIA- SIMONA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 8.15 6.97 9.33 7.60 6.35

1359 PANDELEA G. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 8.15 6.85 9.46 7.25 6.45

1360 CAMPEANU M. RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.14 8.50 7.79 8.15 8.85

1361 BADARAU V. ALEXANDRU GABRIEL LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 8.14 7.90 8.38 6.85 8.95

1362 PASCAL M. MIHAI-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.14 7.57 8.71 6.70 8.45

1363 RADU V. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 8.14 7.40 8.89 6.10 8.70

1364 CIOCLU M. CRISTI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 8.14 7.25 9.03 7.30 7.20

1365 GINGHINA G. DIANA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.14 7.00 9.28 7.70 6.30

1366 PINTILIE C. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.13 8.27 8.00 7.75 8.80

1367 LUNGU O. OVIDIU STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.13 8.07 8.19 7.75 8.40

1368 IRIMIA P. AURELIA ELIZA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 8.13 7.42 8.84 7.75 7.10

1369 CINCU P. LAURENTIU-LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPESA ELENA BIBESCU” MUN. BARLAD 8.13 7.10 9.17 8.10 6.10

1370 PETRILA D. RAZVAN-GHEORGHE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 8.13 6.85 9.42 8.30 5.40

1371 ANDONE M. EUSEBIU SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.12 8.25 7.99 7.60 8.90

1372 POGOCEANU N. NINA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 8.12 8.05 8.19 7.45 8.65

1373 SAULEA C. GEORGE- EDUARD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.12 8.05 8.19 7.10 9.00

1374 BURGHELEA C. CRISTINA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.12 7.50 8.75 7.60 7.40

1375 MURGOCI A. OANA – TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.12 7.50 8.75 7.15 7.85

1376 ILIE V. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 8.12 7.05 9.20 5.40 8.70

1377 ZALA L. SILVIU DENIS LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.11 7.00 9.22 5.70 8.30

1378 SPINU L. CATALINA-MARILENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 8.11 6.75 9.48 7.60 5.90

1379 CHILIAN M. IRINA TEODORA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.10 8.15 8.06 7.90 8.40

1380 BURGHELEA V. IULIAN-MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 8.10 8.07 8.14 7.90 8.25

1381 RUSU R. ROXANA -LAURA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 8.10 8.02 8.18 7.95 8.10

1382 POPICA G. CARLOS GEORGIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.10 7.85 8.35 7.80 7.90

1383 BUZAMAT I. IONUT – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.10 7.45 8.76 7.00 7.90

1384 DARINGA R. DAN MARIUS SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.10 7.40 8.80 8.15 6.65

1385 VOICU C. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.10 6.95 9.25 6.75 7.15

1386 RUSU V. DIANA GEORGIANA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 8.10 6.80 9.41 6.60 7.00

1387 BAHNARIU C. LUCIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 8.09 7.32 8.86 6.50 8.15

1388 MIRON N. GABRIEL IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.09 7.12 9.07 5.75 8.50

1389 MICU E. GABRIEL- EMIL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 8.09 7.12 9.06 7.80 6.45

1390 TILICI C. ADRIAN IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 8.09 7.05 9.14 7.40 6.70

1391 TABACARU T. MARTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 8.09 7.05 9.14 7.25 6.85

1392 COSOVAT I. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 8.09 7.05 9.14 6.80 7.30

1393 MIHAI N. MADALINA-STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.09 6.95 9.24 8.70 5.20

1394 POPA I. ANDREI-ROBERT SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 8.09 6.95 9.24 5.20 8.70

1395 GRECU N. ANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 8.09 6.85 9.33 8.05 5.65

1396 TROFIN C. RAZVAN – VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 8.09 6.75 9.43 6.70 6.80

1397 CONDURACHE C. INES-DIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.08 7.77 8.39 7.95 7.60

1398 HAGIU F. ELENA-DIANA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.08 7.70 8.47 8.65 6.75

1399 PLACINTA M. ALEXANDRA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 8.08 7.47 8.69 7.20 7.75

1400 AVRAM N. GEANINA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 8.08 7.10 9.07 7.35 6.85

1401 RADEANU V. MALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 8.08 6.82 9.34 6.00 7.65

1402 PLETOIANU G. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 8.08 6.77 9.39 5.75 7.80

1403 GRAUR R. IULIAN FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 8.07 7.50 8.64 6.60 8.40

1404 STEFANESCU M. MIHAELA VERONICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.07 7.27 8.87 8.15 6.40

1405 GHILUSCA V. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 8.07 7.27 8.87 7.40 7.15

1406 MUNTEANU G. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 8.07 6.90 9.25 6.55 7.25

1407 SPORNIAC F. RADU-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.06 8.12 8.00 6.70 9.55

1408 LEONTE A. DENIS ALBERTO SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.06 7.90 8.22 7.45 8.35

1409 SAVA P. CRISTINA MARICELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.06 7.75 8.38 8.85 6.65

1410 SCOIPAN P. GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.06 7.62 8.50 8.35 6.90

1411 FANARIU M. LENUTA ALINA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 8.06 7.55 8.57 6.35 8.75

1412 GRIGORITA V. ANDRA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.06 7.47 8.65 8.70 6.25

1413 DAMIAN A. MADALINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 8.06 7.12 9.01 7.20 7.05

1414 TOFAN V. VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 8.06 6.92 9.20 7.90 5.95

1415 BIRCA C. MARCELA – ADELINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.06 6.92 9.20 7.40 6.45

1416 PADURARU V. CALIN PAVEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.05 8.50 7.61 8.75 8.25

1417 GHIDU V. IOANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.05 7.92 8.19 8.50 7.35

1418 MOROZII N. CRISTIAN STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 8.05 7.75 8.35 8.00 7.50

1419 AILINCAI I. CRISTINA-IONELA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 8.05 7.72 8.38 8.10 7.35

1420 APETROAEI L. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.05 7.60 8.51 5.40 9.80

1421 RELER C. TEODOR GEORGE SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 8.05 7.30 8.80 6.10 8.50

1422 BRAESCU I. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 8.05 7.07 9.03 6.45 7.70

1423 IONITA I. ALEXANDRA – IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 8.05 6.87 9.23 7.45 6.30

1424 FILIP O. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.05 6.75 9.35 7.00 6.50

1425 BEDREAG G. GHEORGHITA – SORIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 8.04 8.37 7.72 7.35 9.40

1426 SIRBU C. IONUT DANUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 8.04 7.92 8.17 8.65 7.20

1427 TURLEA S. SEBASTIAN-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 8.04 7.60 8.49 8.00 7.20

1428 FILIP C. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.04 7.60 8.48 7.65 7.55

1429 BOBU I. SIMONA IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 8.04 7.40 8.68 7.40 7.40

1430 MANOLEA V. CARMEN MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.04 7.25 8.84 5.80 8.70

1431 ARCALIANU A. RAUL SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 8.04 7.20 8.89 6.60 7.80

1432 IANCU G. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.04 7.15 8.94 6.85 7.45

1433 MITA A. ADRIAN LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 8.04 6.85 9.24 7.10 6.60

1434 MICU A. ADI-LAURENTIU SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 8.03 8.12 7.94 6.80 9.45

1435 MOCANU I. IONUT-MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 8.03 7.60 8.46 8.80 6.40

1436 CANTEA C. ANDREEA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 8.03 7.32 8.75 7.15 7.50

1437 ARITON S. MIRUNA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 8.03 7.27 8.80 6.30 8.25

1438 TROFIN D. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 8.03 7.20 8.86 7.75 6.65

1439 SURLEAC C. LAVINIA-COSMINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 8.03 6.77 9.29 5.80 7.75

1440 MIHALACHE F. ADELINA – FLORINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 8.03 6.72 9.34 7.55 5.90

1441 MURARIU N. ALEXANDRU STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.02 7.42 8.63 7.75 7.10

1442 VISAN G. GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 8.02 7.25 8.80 7.20 7.30

1443 ALUPOAE V. VIOREL COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 8.02 7.25 8.79 7.30 7.20

1444 SUVOIALA P. ANDREI IONUT LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 8.02 7.17 8.88 7.30 7.05

1445 MITU C. LORENA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.02 7.17 8.87 8.30 6.05

1446 BALTATEANU G. GHEORGHE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 8.02 6.77 9.28 5.15 8.40

1447 PARFENE B. ERICA SIMONA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 8.02 6.65 9.39 7.35 5.95

1448 VEICA D. ALINA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 8.01 7.62 8.40 6.65 8.60

1449 DROSU .. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.01 7.60 8.43 7.00 8.20

1450 DIACONU C. ANDREEA MARINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 8.01 7.37 8.65 8.95 5.80

1451 SIRIAC M. STEFANA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 8.01 7.22 8.80 7.25 7.20

1452 STANCIU C. DIANA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 8.01 7.10 8.92 6.15 8.05

1453 CORNICI I. MALINA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 8.01 7.02 9.01 7.45 6.60

1454 NECHITA M. LAURA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 8.01 6.92 9.10 7.95 5.90

1455 BASTEA L. SERGIU LUCI SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.01 6.80 9.22 6.70 6.90

1456 HALMACI N. ADELINA VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 8.01 6.75 9.27 5.60 7.90

1457 NECULAU C. ROXANA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 8.01 6.60 9.42 5.90 7.30

1458 BACIU G. IULIANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 8.01 6.50 9.53 5.85 7.15

1459 MACOVEI I. CRISTIAN IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 8.00 8.10 7.91 7.90 8.30

1460 CIORIC V. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 8.00 7.97 8.03 7.80 8.15

1461 BUZOI M. GEORGIANA SILVIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 8.00 7.90 8.11 8.35 7.45

1462 BRANZA L. ELENA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 8.00 7.32 8.69 7.90 6.75

1463 BAHNAREANU M. LARISA-MARINELA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 8.00 6.85 9.15 7.00 6.70

1464 BARBASCU G. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 8.00 6.80 9.21 7.80 5.80

1465 ARHIRE T. SIMONA ANDREEA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 8.00 6.47 9.54 5.95 7.00

1466 BORDEIANU C. STEFANA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 7.99 8.30 7.69 7.60 9.00

1467 MIHALACHE I. RADU IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.99 8.27 7.71 7.90 8.65

1468 PESTER M. ALEXANDRU MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 7.99 7.82 8.16 6.90 8.75

1469 POPA V. ANDREEA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.99 7.30 8.69 8.05 6.55

1470 DORIN J. CONSTANTIN-CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 7.99 7.10 8.89 6.40 7.80

1471 BOTEZATU T. CRISTINA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 7.99 7.05 8.94 7.70 6.40

1472 RUSU V. RAZVAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.99 7.00 8.99 6.60 7.40

1473 BARON M. ANDREEA-MARINA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 7.99 6.90 9.09 6.30 7.50

1474 PLETOSU P. PETRUTA MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 7.98 7.65 8.31 8.65 6.65

1475 GRIGORE M. IRINA-MIRABELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.98 7.45 8.51 7.30 7.60

1476 CODREANU C. LUMINITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.98 7.35 8.62 8.05 6.65

1477 BUJOR V. IONUT – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.98 7.07 8.89 6.40 7.75

1478 SOFIANU L. ANTONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.98 6.72 9.25 6.35 7.10

1479 NECULA F. SIMONA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 7.97 7.70 8.24 7.60 7.80

1480 GUGIUMAN G. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 7.97 7.55 8.40 8.45 6.65

1481 HUSANU C. MARIO SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.97 7.40 8.55 7.05 7.75

1482 DASCALU S. JENI-IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.97 7.10 8.84 8.35 5.85

1483 PRISECARU I. MARIA-MAGDALENA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 7.97 6.95 8.99 7.20 6.70

1484 PLOAIE I. MARIA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 7.97 6.30 9.65 6.20 6.40

1485 MARDARE V. DENIS GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.96 7.42 8.50 8.30 6.55

1486 MOCANU V. MARINA GEORGIANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.96 7.27 8.66 7.10 7.45

1487 CIMPOESU A. ALEXANDRA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.96 7.27 8.66 6.70 7.85

1488 MURGULET L. OANA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 7.96 7.27 8.65 7.85 6.70

1489 TARTARAU C. ALEXANDRU GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.96 7.20 8.72 9.80 4.60

1490 RACOVITA J. SORIN – STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 7.96 7.10 8.82 7.50 6.70

1491 OLARU D. ALEXANDRA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 7.96 7.10 8.82 6.65 7.55

1492 IORDACHE G. FLORIN VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 7.96 7.05 8.87 6.55 7.55

1493 ARITON L. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 7.96 6.95 8.98 6.60 7.30

1494 STANCIU I. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 7.96 6.60 9.32 6.55 6.65

1495 GALAN I. LOREDANA-CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 7.96 6.32 9.61 7.85 4.80

1496 DUMITRESCU L. CATALINA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.95 7.77 8.14 8.00 7.55

1497 GUZGA C. BOGDAN CRISTINEL PARASCHI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 7.95 7.65 8.26 7.30 8.00

1498 BEJAN N. CRISTIAN MADALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 7.95 7.65 8.25 5.95 9.35

1499 CARCALET I. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.95 7.62 8.29 8.25 7.00

1500 NASTASE D. ANA MARIA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 7.95 7.55 8.35 7.35 7.75

1501 TOFAN C. ANDREEA – VLADINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.95 7.40 8.50 9.30 5.50

1502 NEGREA E. ANA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.95 7.27 8.64 8.50 6.05

1503 COSTINIUC G. RADU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.95 7.20 8.71 6.70 7.70

1504 PIVNICERU N. ANDREI-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 7.95 7.12 8.78 7.30 6.95

1505 APOSTOL L. EMANUELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 7.95 7.07 8.83 8.85 5.30

1506 LUNGU M. ROBERTA ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.95 7.05 8.85 7.90 6.20

1507 URSU M. IONUT ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 7.95 6.85 9.05 6.55 7.15

1508 CHIRATCU L. CRISTIAN CENTRUL SCOLAR DE EDUCATIE INCLUZIVA “CONSTANTIN PUFAN” MUN. VASLUI 7.95 6.47 9.43 5.35 7.60

1509 CACAREAZA C. PAULA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.94 7.55 8.34 8.00 7.10

1510 IONASCU M. YASMINA OZANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.94 7.30 8.58 7.95 6.65

1511 VRINCEANU M. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.94 7.20 8.69 7.20 7.20

1512 SPINACHE D. MADALIN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 7.94 7.07 8.82 6.05 8.10

1513 MICU G. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.94 7.05 8.84 5.30 8.80

1514 PALAMIUC T. GEORGIANA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.94 7.05 8.83 7.10 7.00

1515 VIRNA M. CRISTINA-DORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 7.94 6.55 9.34 7.15 5.95

1516 RACOVITA D. LILIANA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 7.93 7.87 7.99 8.70 7.05

1517 BIZDIGA F. MARIUS LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 7.93 7.67 8.19 7.45 7.90

1518 GURALIVU V. VIRGINEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 7.93 7.27 8.59 6.85 7.70

1519 PRICOP I. ANDREI-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.93 7.15 8.72 7.10 7.20

1520 PARFENE D. OANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 7.93 6.62 9.24 6.50 6.75

1521 BALAN M. LARISA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.92 7.25 8.59 7.10 7.40

1522 CARTAS G. TUDOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 7.92 7.20 8.64 8.50 5.90

1523 VISAN G. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 7.92 7.12 8.73 7.20 7.05

1524 VRANCIANU N. FLAVIA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.92 7.07 8.77 7.70 6.45

1525 SONEA M. MIRCEA STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.92 7.02 8.83 7.70 6.35

1526 IRIMIA V. ALEXANDRU IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 7.92 6.65 9.19 7.70 5.60

1527 RUSU I. PAUL-STEFANEL SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.92 6.60 9.25 6.60 6.60

1528 TANDARA Z. ZAHARIA -IONUT SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.91 7.02 8.80 6.95 7.10

1529 CIOBANU P. STEFANEL LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 7.91 7.00 8.82 6.60 7.40

1530 UNGURU V. ROXANA – ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 7.91 6.72 9.10 6.80 6.65

1531 SPIRIDON I. OANA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 7.91 6.65 9.18 7.10 6.20

1532 BULGARU M. MIHAITA MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 7.91 6.62 9.20 7.15 6.10

1533 CIOBANU G. COSMIN ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.90 7.10 8.71 8.10 6.10

1534 URSU P. GEORGIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 7.90 6.80 9.01 8.50 5.10

1535 BUZATU C. OANA PARASCHIVA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.89 7.27 8.51 6.50 8.05

1536 BULBOACA F. FLORIN-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.89 7.20 8.58 6.80 7.60

1537 VASILIU M. VIRGIL CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.89 7.00 8.78 8.70 5.30

1538 CIOBANU I. DIANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 7.89 6.97 8.82 6.10 7.85

1539 BEJAN D. ADRIANA -BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 7.89 6.75 9.04 8.50 5.00

1540 ASTRATINEI I. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.89 6.60 9.19 6.30 6.90

1541 DUDAU G. BOGDAN GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.88 7.72 8.04 7.95 7.50

1542 DANCIUG F. ANDREEA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.88 7.12 8.65 7.00 7.25

1543 URSU M. CLAUDIU LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.88 6.97 8.80 6.55 7.40

1544 GACHE N. BEATRICE-IONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.88 6.92 8.85 7.30 6.55

1545 STOIAN A. MATEI MARIAN LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 7.88 6.85 8.92 7.20 6.50

1546 HINCU I. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 7.88 6.72 9.05 6.30 7.15

1547 FLOREA M. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.87 7.22 8.52 7.10 7.35

1548 GIFEI C. ANCUTA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 7.87 7.07 8.68 7.10 7.05

1549 LIGA P. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.87 6.97 8.77 7.05 6.90

1550 BOTIRLAN C. CAMELIA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.87 6.45 9.29 8.80 4.10

1551 ZAHARIA V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.86 7.57 8.16 7.20 7.95

1552 CHIRILA C. ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.86 7.57 8.16 6.45 8.70

1553 MUNTEANU V. SABINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.86 7.35 8.37 7.15 7.55

1554 DUDAU I. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.86 7.15 8.57 7.50 6.80

1555 PARASOG L. DANIEL – LINU SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 7.86 7.15 8.57 6.50 7.80

1556 AILIESEI G. ROBERT -FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 7.86 7.12 8.61 6.80 7.45

1557 CROITORU V. DIANA LUCIANA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 7.86 7.00 8.73 5.80 8.20

1558 PRICOP G. RADU FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 7.86 6.95 8.78 6.85 7.05

1559 SIMA S. MARINA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 7.86 6.90 8.83 5.90 7.90

1560 PRODAN V. ANDREI – NICU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 7.86 6.85 8.87 6.00 7.70

1561 MUNTEANU C. CARMEN – OANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 7.86 6.57 9.15 8.05 5.10

1562 HINGHERU M. DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 7.86 6.32 9.41 7.20 5.45

1563 CHIRIAC C. LIVIU IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.85 8.10 7.60 7.60 8.60

1564 PIRVU D. IONELA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 7.85 6.85 8.86 7.50 6.20

1565 GRECU C. MADALIN IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.85 6.32 9.38 6.05 6.60

1566 ZAHARIEA S. SORIN-PETRUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 7.85 6.30 9.40 5.65 6.95

1567 MIHAILA C. RADU-MIHAI LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 7.84 7.45 8.23 7.95 6.95

1568 IORGA A. ANDREEA-MIRELA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 7.84 7.32 8.36 6.50 8.15

1569 RIPANU C. ANA – MARIA COLEGIUL NATIONAL “CUZA VODA” MUN. HUSI 7.84 7.15 8.54 7.30 7.00

1570 GROSU A. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.84 7.10 8.58 6.40 7.80

1571 PENISOARA I. BIANCA – IRINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.84 7.05 8.63 8.10 6.00

1572 CIOBANU C. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.84 6.97 8.71 6.00 7.95

1573 ADAM V. VLAD SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.84 6.72 8.96 7.00 6.45

1574 CALIN M. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.84 6.67 9.01 6.20 7.15

1575 SCHEIANU M. IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 7.84 6.10 9.58 7.10 5.10

1576 LUNGU M. TIBERIU EDUARD SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.83 7.50 8.16 6.95 8.05

1577 TACHI I. VALI-STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.83 7.42 8.24 7.60 7.25

1578 SAULEA A. MALINA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.83 7.20 8.47 7.55 6.85

1579 GUGESCU R. MARIUS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 7.83 7.12 8.54 7.25 7.00

1580 SUHARU M. NICOLAE ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 7.83 6.75 8.91 6.75 6.75

1581 MACOVEI P. CONSTANTIN-COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.83 6.70 8.96 5.70 7.70

1582 ANDONE M. GEORGE-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 7.83 6.50 9.17 5.00 8.00

1583 LUPU V. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.82 7.75 7.90 7.40 8.10

1584 MANOLACHE E. CRISTINA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.82 7.17 8.48 8.45 5.90

1585 PANDELEA M. IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.82 7.15 8.49 7.25 7.05

1586 CARARE M. IRINA-ADELINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 7.82 6.90 8.74 7.00 6.80

1587 GIFU D. DRAGOS DUMITRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 7.82 6.72 8.93 6.70 6.75

1588 CIOBANU C. IUSTIN CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 7.82 6.27 9.37 6.50 6.05

1589 VASILACHE I. MIHAELA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.81 7.47 8.15 7.20 7.75

1590 UNGUREANU M. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 7.81 7.25 8.37 7.50 7.00

1591 ANGHELINIS C. SIMONA ILONA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.81 7.22 8.40 7.50 6.95

1592 DRAGHICI A. ADINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 7.81 7.07 8.56 7.40 6.75

1593 ANITA G. CORINA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.81 7.05 8.58 6.80 7.30

1594 DONDOS M. ADINA-MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 7.81 6.80 8.83 7.50 6.10

1595 LABA C. ROXANA-PAULA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.81 6.77 8.85 7.50 6.05

1596 BARABULA C. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 7.81 6.52 9.11 6.65 6.40

1597 COZMINCA I. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.81 6.52 9.10 7.00 6.05

1598 SPIRIDON G. RAZVAN IONUT LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 7.81 6.52 9.10 6.45 6.60

1599 MORUZ C. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 7.81 6.50 9.12 6.75 6.25

1600 SPINU M. ANDREAS OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.80 7.55 8.05 6.10 9.00

1601 URSU L. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.80 7.32 8.29 8.95 5.70

1602 ZALDEA C. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 7.80 7.05 8.55 8.35 5.75

1603 RADU D. ALINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 7.80 6.90 8.70 8.70 5.10

1604 BOGHIU V. VLADUT-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 7.80 6.80 8.80 7.40 6.20

1605 TALMACIU A. MILICA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.80 6.65 8.95 8.00 5.30

1606 BIRLADIANU M. RALUCA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.80 6.47 9.13 6.85 6.10

1607 POPA M. ELENA LORETA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.79 7.30 8.29 8.20 6.40

1608 BUZDUGAN M. MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 7.79 7.25 8.34 5.50 9.00

1609 APREOTESEI C. IONUT CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.78 7.90 7.67 7.30 8.50

1610 BADITA C. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 7.78 7.12 8.44 7.20 7.05

1611 DARIE M. ODETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.78 6.85 8.72 6.10 7.60

1612 PARUSCHI T. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.78 6.77 8.80 9.05 4.50

1613 MAZURU I. ELENA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.78 6.62 8.94 7.75 5.50

1614 CERNAT S. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.78 6.57 8.99 7.60 5.55

1615 CODREANU G. MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 7.78 6.45 9.11 6.45 6.45

1616 BIRU P. ALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 7.78 6.40 9.17 6.85 5.95

1617 MOCANU M. SIMONA IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 7.78 6.20 9.36 6.50 5.90

1618 PAVALASC G. FLORIN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 7.78 5.95 9.62 6.85 5.05

1619 PALADUTA S. ANGELA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.77 7.52 8.03 8.20 6.85

1620 COROPCIANU R. MIRUNA INGRID SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.77 7.50 8.05 8.50 6.50

1621 ARMENI S. PETRU ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.77 7.00 8.54 6.85 7.15

1622 MAXIM I. BIANCA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.77 6.95 8.60 8.20 5.70

1623 COSERU V. BIANCA ELENA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.77 6.95 8.59 5.40 8.50

1624 RIPANU I. IONEL-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 7.77 6.82 8.73 7.40 6.25

1625 CHIRILA I. SANDRA GEANINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 7.77 6.70 8.85 6.90 6.50

1626 ROTARU F. ROBERT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 7.77 6.57 8.97 5.60 7.55

1627 VINGOVICI M. OVIDIU ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 7.77 6.37 9.17 7.65 5.10

1628 GOLOGAN M. OANA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 7.77 6.27 9.28 7.40 5.15

1629 ISTRATE I. GABRIEL IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.76 7.50 8.03 7.45 7.55

1630 ELISEI S. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.76 7.05 8.48 8.80 5.30

1631 CREANGA N. CORINA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 7.76 6.80 8.72 7.30 6.30

1632 DUMITRU C. MONICA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.76 6.70 8.83 7.00 6.40

1633 ZAHARIA L. ANDREEA ADELINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 7.76 6.30 9.22 8.30 4.30

1634 MAXIM L. GHEORGHE-EDUARD SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 7.75 7.72 7.78 7.60 7.85

1635 TESLARU N. MALINA-DANIELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.75 7.25 8.25 8.55 5.95

1636 CIOBANU I. ALEXANDRA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.75 7.10 8.41 8.70 5.50

1637 TICAU I. SILVIOARA -DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 7.75 6.97 8.53 6.80 7.15

1638 COSERU D. DORIS ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.75 6.95 8.56 7.40 6.50

1639 ONICA S. OANA CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 7.75 6.95 8.56 5.70 8.20

1640 MARCU C. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 7.75 6.95 8.55 5.45 8.45

1641 TRINCU V. CRISTIA- MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.75 6.85 8.66 7.10 6.60

1642 FRATIEAN G. IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.75 6.57 8.93 6.40 6.75

1643 IFTIMIE V. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 7.75 6.37 9.13 7.65 5.10

1644 MOACA C. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.74 8.05 7.44 8.85 7.25

1645 DUMITRASCU C. CATALIN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.74 7.05 8.43 7.35 6.75

1646 BURCA M. SIMONA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 7.74 6.97 8.52 7.80 6.15

1647 SCHIOPU C. EDUARD CONSTANTIN LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 7.74 6.97 8.51 6.85 7.10

1648 JITARU P. MARIUCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.74 6.67 8.81 7.55 5.80

1649 CERNACUT C. CRINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 7.74 6.50 8.99 6.35 6.65

1650 PANARIU C. BIANCA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 7.74 6.47 9.01 6.80 6.15

1651 MIRCIA L. ALINA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 7.73 7.02 8.44 8.05 6.00

1652 ASOFIEI M. ELENA GIORGIANA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 7.73 6.65 8.81 7.45 5.85

1653 PAVELIUC V. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 7.73 6.27 9.20 7.40 5.15

1654 FILICHE O. ELENA-ANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 7.73 6.02 9.45 6.00 6.05

1655 URSU P. ALEXANDRA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.72 7.47 7.98 7.75 7.20

1656 SERBAN L. DRAGOS ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.72 7.30 8.15 6.55 8.05

1657 CIOATA D. DORINA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.72 7.25 8.19 7.50 7.00

1658 MOGA S. LAURA SORINA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.72 6.92 8.53 7.35 6.50

1659 HINCU A. BOGDAN PETRICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.72 6.82 8.62 8.40 5.25

1660 BALAN I. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 7.72 6.45 9.00 9.00 3.90

1661 POPA M. IULIANA-VALERIA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 7.72 6.42 9.02 5.90 6.95

1662 BASA P. ELENA OTILIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 7.72 6.32 9.12 6.80 5.85

1663 TRIFAN G. TIBERIU ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.71 7.82 7.61 7.25 8.40

1664 IBANESCU C. DENIS-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.71 7.55 7.87 8.85 6.25

1665 AXINTE I. ALEXANDRA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.71 7.20 8.22 8.15 6.25

1666 PAPUC G. CRISTINA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.71 7.15 8.28 6.60 7.70

1667 MAROLICARU V. CELINA – VERONICA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.71 7.10 8.32 7.00 7.20

1668 BLANARU V. ESTERA MIHAELA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.71 6.57 8.86 6.50 6.65

1669 COZMA I. SABINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 7.71 6.20 9.22 7.40 5.00

1670 BECHEA V. CRISTINA LAURA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 7.71 6.12 9.31 6.55 5.70

1671 FLOREA N. VALENTIN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.70 7.47 7.93 7.75 7.20

1672 BOT N. CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.70 7.32 8.09 7.60 7.05

1673 GRECU I. LARISA – ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.70 6.85 8.56 7.40 6.30

1674 CAMENIC C. DIANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.70 6.77 8.63 7.00 6.55

1675 RUSU C. ELENA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 7.70 6.22 9.18 7.40 5.05

1676 MARHODIN S. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 7.70 6.20 9.20 5.40 7.00

1677 CAPRARU V. GEORGEANA- LORENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 7.70 5.92 9.48 6.85 5.00

1678 PANA G. IONUT COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 7.69 7.90 7.49 7.30 8.50

1679 NEAGU V. MADALINA EMANUELA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.69 7.77 7.61 6.95 8.60

1680 GRIGORUT M. MARIAN VICTOR SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.69 7.65 7.74 6.80 8.50

1681 RUSU M. MIHAITA SILVIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 7.69 7.07 8.32 7.75 6.40

1682 BOLOHAN G. NICOLAE MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 7.69 6.97 8.41 6.55 7.40

1683 LIHOR I. RALUCA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.69 6.85 8.53 7.05 6.65

1684 MOISA S. ISABELA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 7.69 6.85 8.53 6.60 7.10

1685 BOT M. MIRCEA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.69 6.65 8.73 7.05 6.25

1686 CUCU G. GEORGE SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 7.69 6.60 8.78 7.00 6.20

1687 PATRAS C. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.69 6.32 9.06 6.80 5.85

1688 GHEORGHE S. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 7.69 6.30 9.08 4.50 8.10

1689 ROTILA G. ALEXANDRA-DEMETRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 7.69 6.27 9.11 6.20 6.35

1690 BAGDASAR G. TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 7.69 6.00 9.38 7.65 4.35

1691 MOISANU V. CAMELIA CORNELIA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 7.69 5.97 9.41 7.45 4.50

1692 POGHIRC G. BOGDAN-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.68 7.35 8.01 7.35 7.35

1693 CARP G. CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 7.68 7.05 8.31 6.80 7.30

1694 SIRBU M. OANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 7.68 6.90 8.47 6.00 7.80

1695 POPA D. ALEXANDRU-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.68 6.70 8.67 6.60 6.80

1696 BURSUC D. DUMITRU VALENTIN LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 7.67 7.30 8.04 6.55 8.05

1697 VASILIU V. DIANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.67 7.20 8.14 8.30 6.10

1698 ZATINGA F. STEFANEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 7.67 6.97 8.38 7.45 6.50

1699 CHIPER V. LIVIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.67 6.90 8.44 6.45 7.35

1700 IRIMIA V. MADALINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 7.67 6.20 9.14 6.50 5.90

1701 RUSU I. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.67 6.15 9.20 6.55 5.75

1702 BALANESCU P. MARIA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.66 7.50 7.83 6.10 8.90

1703 OLARU -. LIVIA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.66 7.30 8.03 6.90 7.70

1704 VLASIE V. CRISTINA- MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.66 6.87 8.46 8.00 5.75

1705 DOBREA I. IONUT-CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 7.66 6.82 8.50 6.90 6.75

1706 CLIT F. CLAUDIA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 7.66 6.80 8.53 7.20 6.40

1707 TOMSA A. ALEXANDRU ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.66 6.67 8.65 6.80 6.55

1708 MIHAI S. JULIETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.66 6.62 8.70 5.55 7.70

1709 POP G. IONELA PAULA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.66 6.45 8.88 5.70 7.20

1710 CALDARE N. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 7.66 6.37 8.95 7.65 5.10

1711 POPA G. OANA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 7.66 6.35 8.97 6.40 6.30

1712 ESCU M. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.65 7.47 7.83 6.85 8.10

1713 DAMIAN N. LUCIAN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.65 7.47 7.83 6.45 8.50

1714 BARON L. VLAD LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 7.65 7.05 8.26 7.70 6.40

1715 BRASOVEANU G. ANCA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 7.65 6.87 8.43 7.20 6.55

1716 RACOVITA I. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.65 6.85 8.45 7.45 6.25

1717 TABUS D. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.65 6.75 8.55 8.10 5.40

1718 DINU T. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 7.65 5.65 9.65 7.60 3.70

1719 FRUNZA M. DELIA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.64 6.50 8.79 7.10 5.90

1720 COSTOI C. LORIN SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.63 7.62 7.64 7.85 7.40

1721 HIRTAN P. ADRIAN – DANUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 7.63 7.15 8.12 6.20 8.10

1722 PRISECARU N. ELENA FLAVIA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.63 7.12 8.14 6.30 7.95

1723 OTEL I. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.63 6.35 8.92 6.30 6.40

1724 PLOP C. MIHAITA-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 7.63 6.30 8.97 7.60 5.00

1725 MOLDOVEANU G. ELENA-LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.63 6.22 9.05 6.95 5.50

1726 TECLA P. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 7.63 6.07 9.20 6.00 6.15

1727 STOICA G. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.62 7.85 7.40 7.40 8.30

1728 CHITARU M. FLORIN DENIS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.62 7.15 8.10 6.10 8.20

1729 PATRICHI I. MIHAI DENIS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 7.62 7.07 8.17 6.75 7.40

1730 BUHACIUC I. IONELA VALERIA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.62 6.97 8.27 6.00 7.95

1731 APETREI V. EUSEBIU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.62 6.95 8.29 7.80 6.10

1732 CHIRIAC A. OLTITA- GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 7.62 6.92 8.32 8.15 5.70

1733 MUNTEANU C. ALBERT VLAD SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.62 6.75 8.49 8.50 5.00

1734 CIOBANU V. OANA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.62 6.65 8.59 7.40 5.90

1735 MIHAI D. MALINA DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 7.62 6.25 8.99 6.70 5.80

1736 NECHITA F. VLAD -ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 7.62 6.15 9.09 6.75 5.55

1737 TANASA V. ANDREI ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 7.62 6.15 9.09 5.50 6.80

1738 ILIE G. RAZVAN MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.61 6.80 8.42 7.45 6.15

1739 DRAGUT C. DENISA – GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 7.61 6.60 8.63 7.95 5.25

1740 HRISCU V. VASILE VLAD LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.61 6.57 8.65 5.75 7.40

1741 UNGUREANU C. IONUT-LEONAS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 7.61 6.42 8.81 6.00 6.85

1742 POPA C. ANCA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 7.61 6.40 8.82 7.10 5.70

1743 GILCA D. MIHAI-DOREL SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.61 6.37 8.86 6.80 5.95

1744 BURUIANA G. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 7.61 6.30 8.92 7.10 5.50

1745 MUSAT V. AURELIA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.61 6.25 8.98 7.70 4.80

1746 STAN M. MIHAELA-CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 7.61 6.17 9.06 6.95 5.40

1747 OBREJA A. MARIA ISABELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 7.61 5.97 9.26 6.45 5.50

1748 VIERIU I. MIHAI- ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 7.60 7.25 7.95 6.70 7.80

1749 BUCUR S. MIHAELA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.60 6.97 8.24 7.80 6.15

1750 GIZA D. DUMITRU VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.60 6.95 8.25 6.40 7.50

1751 BURGHELEA D. IOAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 7.60 6.87 8.33 6.20 7.55

1752 CIOBANU C. OLGUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.60 6.77 8.43 7.90 5.65

1753 TANASE D. ANDREI IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.60 6.60 8.60 5.45 7.75

1754 CRETU N. ROXANA-IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 7.60 6.57 8.63 6.70 6.45

1755 COSMA G. ADRIAN CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.59 7.02 8.17 6.15 7.90

1756 TOADER I. VLAD-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 7.59 6.95 8.23 5.85 8.05

1757 RASCANU V. MIHAI GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 7.59 6.70 8.48 7.35 6.05

1758 BIROU F. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.59 6.42 8.76 5.50 7.35

1759 CIOBANU C. IONUT ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 7.59 6.27 8.91 6.50 6.05

1760 FRUNTISANU D. BIANCA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.59 6.20 8.98 7.35 5.05

1761 RACOVITA V. EMANUELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 7.59 6.12 9.06 7.25 5.00

1762 CREANGA F. ANCUTA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 7.59 5.45 9.73 7.60 3.30

1763 FERARU A. ADRIAN VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.58 7.30 7.87 8.10 6.50

1764 MOISUC M. VIVIANA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 7.58 6.87 8.30 8.80 4.95

1765 ONU M. MADALIN FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 7.58 6.80 8.36 7.00 6.60

1766 APOSTOL I. BIANCA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 7.58 6.75 8.41 6.00 7.50

1767 POPA I. MADALINA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.58 6.65 8.52 7.50 5.80

1768 CIUTACU C. LIVIOARA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.58 6.47 8.69 7.45 5.50

1769 HABA V. ANDREEA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 7.58 6.45 8.71 5.90 7.00

1770 LOVIN V. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.58 6.22 8.94 6.50 5.95

1771 PANAINTE C. FLORENTINA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 7.58 6.20 8.97 7.20 5.20

1772 IANCU M. RARES MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 7.57 7.20 7.94 6.40 8.00

1773 IGNAT C. ROXANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 7.57 7.00 8.14 6.65 7.35

1774 APETROAIEI R. ALEXANDRU NICOLAE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BALTENI 7.57 6.70 8.45 5.60 7.80

1775 UNCROP M. ADELINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.57 6.42 8.72 5.75 7.10

1776 PASARICA M. VALERIU – MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 7.57 6.05 9.10 6.80 5.30

1777 MOISA G. ALEXANDRA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.57 5.77 9.37 6.70 4.85

1778 MIHALACHE I. SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.56 6.85 8.28 7.20 6.50

1779 MUNTIANU I. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 7.56 6.82 8.31 7.00 6.65

1780 CALDARE C. ELENA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 7.56 6.82 8.31 6.80 6.85

1781 BIRSA L. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 7.56 6.60 8.53 7.20 6.00

1782 MOLAN M. NARCIS-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 7.56 6.57 8.56 7.50 5.65

1783 TATARU I. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 7.56 6.52 8.60 6.40 6.65

1784 CARDAS M. ANDA FLORINA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.56 6.50 8.63 7.20 5.80

1785 VERGA C. LUCIAN AURAS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.56 6.12 9.01 5.55 6.70

1786 ANTONAS G. VICTORAS SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.55 7.17 7.94 6.85 7.50

1787 VARTOLOMEI G. ROBERT SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 7.55 6.92 8.18 5.95 7.90

1788 DIACONU I. VLAD- STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.55 6.82 8.28 7.30 6.35

1789 GINDAC N. OANA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.55 6.70 8.41 7.30 6.10

1790 BICHIR D. BOGDAN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 7.55 6.60 8.51 8.10 5.10

1791 FERARU C. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 7.55 6.50 8.60 6.60 6.40

1792 POPA M. MADALINA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 7.55 6.32 8.79 6.25 6.40

1793 BURLACU V. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 7.55 6.30 8.81 7.60 5.00

1794 LATU I. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 7.55 6.05 9.06 7.85 4.25

1795 GIOACAS R. IONELA MIRELA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 7.55 6.00 9.11 7.40 4.60

1796 BLANITA I. BEATRICE ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 7.55 5.82 9.29 5.20 6.45

1797 POPA P. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.54 7.55 7.54 6.60 8.50

1798 SAVA G. FLORIN – IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.54 7.10 7.99 7.30 6.90

1799 ONILA S. MARIA TEODORA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.54 6.67 8.42 8.00 5.35

1800 HALMAGA G. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.54 6.52 8.57 7.35 5.70

1801 PATRAS A. ELENA – VALENTINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.54 6.40 8.69 6.55 6.25

1802 IONITA V. MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 7.54 6.40 8.68 7.20 5.60

1803 DIACONU D. ANDREEA-LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 7.54 6.32 8.77 7.85 4.80

1804 PRUNA G. MARIA ANTONIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.54 6.25 8.84 8.50 4.00

1805 POPESCU G. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 7.54 6.15 8.94 6.80 5.50

1806 HAZAZUP N. BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 7.54 6.12 8.97 8.25 4.00

1807 ALBU C. IULIAN CONSTANTIN LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 7.54 6.07 9.02 6.05 6.10

1808 DINU D. RALUCA ELENA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 7.54 5.82 9.27 6.40 5.25

1809 BURSUC C. ANCUTA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 7.54 5.77 9.32 8.20 3.35

1810 TALPALARU D. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 7.53 6.97 8.09 6.90 7.05

1811 CUMPANA V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 7.53 6.65 8.42 5.60 7.70

1812 JITARASU P. ALICE STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.53 6.42 8.64 6.30 6.55

1813 COPILU L. DENIS LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 7.53 6.40 8.67 5.85 6.95

1814 AMARIUTEI C. PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.53 6.35 8.71 5.30 7.40

1815 GILEA I. ANITA-RAMONA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 7.53 6.20 8.86 5.40 7.00

1816 SCUTARU V. VLAD ANDREI LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 7.52 7.50 7.54 7.50 7.50

1817 ANGHELUTA M. IONUT ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.52 7.00 8.04 7.40 6.60

1818 FLUERAS BIRCA C. MARIA FRANCESCA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.52 6.80 8.24 6.20 7.40

1819 CALINIUC V. NADIA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 7.52 6.70 8.35 7.05 6.35

1820 BURSUCANU D. MIRELA-ROXANA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 7.52 6.57 8.47 8.00 5.15

1821 ONICA M. ANA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 7.52 6.50 8.54 5.60 7.40

1822 STROI N. CRISTINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.52 6.37 8.68 6.50 6.25

1823 LUNGU C. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.52 6.12 8.92 5.70 6.55

1824 MANDES J. GABRIEL CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.51 7.77 7.26 6.80 8.75

1825 MIHAILA A. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.51 7.12 7.91 7.50 6.75

1826 ABAZA G. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPESA ELENA BIBESCU” MUN. BARLAD 7.51 6.72 8.31 7.70 5.75

1827 MAFTEI I. VICTOR -IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.51 6.62 8.41 6.25 7.00

1828 CHIRU V. IULIANA MARIANA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 7.51 6.57 8.45 7.85 5.30

1829 CACIULA F. ANDREI RARES SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 7.51 6.42 8.61 6.35 6.50

1830 BUCUR -. CATALINA FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 7.51 6.30 8.73 5.75 6.85

1831 ACOSTINOAIE D. ROXANA-ELENA LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 7.51 6.20 8.83 6.30 6.10

1832 DONCIU N. IONELA MARICELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 7.51 6.07 8.95 6.25 5.90

1833 RUSU I. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.51 5.80 9.23 5.50 6.10

1834 CIOCAN G. CRINA-GEANINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.50 7.32 7.69 7.90 6.75

1835 MUNTEANU N. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 7.50 6.87 8.14 5.90 7.85

1836 BOLEA M. DELIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 7.50 6.80 8.21 7.60 6.00

1837 CIUCA S. GIANI STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.50 6.70 8.31 7.15 6.25

1838 VISAN I. IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.50 6.65 8.35 6.80 6.50

1839 CAZACU R. MIRABELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 7.50 6.40 8.61 7.30 5.50

1840 ARAMA P. ANDREI-BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 7.50 6.30 8.70 5.50 7.10

1841 MUMURUZ V. NICUSOR-COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 7.50 6.15 8.85 6.40 5.90

1842 SOFRONIA N. NICOLAE BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 7.50 6.02 8.98 6.40 5.65

1843 BEJAN I. MARIA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 7.49 7.07 7.91 6.60 7.55

1844 BOROS I. DIANA- IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.49 6.95 8.03 7.90 6.00

1845 ILIE N. OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.49 6.77 8.21 7.05 6.50

1846 MUMURUZ I. SEBASTIAN ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 7.49 6.70 8.28 5.40 8.00

1847 BALAN I. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 7.49 6.60 8.39 7.50 5.70

1848 VASILACHE M. GEORGIANA-MARIMAR SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 7.49 6.50 8.48 8.75 4.25

1849 CRETU G. GEORGIANA – DENISA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 7.49 6.50 8.48 7.60 5.40

1850 CONDREA L. GABRIEL DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 7.49 6.37 8.62 6.75 6.00

1851 COZMA L. LARISA ANA MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 7.49 6.32 8.67 7.45 5.20

1852 RASCANU V. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 7.49 6.07 8.91 5.55 6.60

1853 CUMPANICI G. STEFAN-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 7.49 6.05 8.93 6.60 5.50

1854 SANDU S. MARIAN – IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 7.49 6.02 8.96 6.90 5.15

1855 BEJAN C. LIDIA-MARGARETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 7.49 5.30 9.69 8.10 2.50

1856 SEFCA C. RONALDO ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.48 6.95 8.01 6.10 7.80

1857 MIHAILA N. CALIN IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.48 6.77 8.20 6.10 7.45

1858 BALMUS D. MADALINA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 7.48 6.67 8.29 8.40 4.95

1859 VAIPAN C. REMUS SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.48 6.45 8.52 7.30 5.60

1860 GIRJAN E. DENIS – EUGEN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 7.48 6.27 8.70 7.25 5.30

1861 MIRCEA I. DIANA -IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 7.48 6.12 8.84 6.10 6.15

1862 SLUSER M. PAUL BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 7.48 6.02 8.95 5.80 6.25

1863 CIUBOTARIU I. ANCA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.47 6.82 8.13 7.45 6.20

1864 TOPALA N. ELENA SIMONA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 7.47 6.52 8.43 6.60 6.45

1865 IACOMI C. LAURENTIU CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.47 6.50 8.44 7.15 5.85

1866 DUDUMAN I. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.47 6.45 8.50 7.10 5.80

1867 SIMION C. ANDREI DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.47 6.40 8.55 7.45 5.35

1868 GRECU C. BIANCA – OANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.47 6.37 8.58 6.90 5.85

1869 RAICU M. DENISA-MARICICA SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 7.47 5.95 9.00 6.00 5.90

1870 PUSCASU S. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.46 8.00 6.92 6.20 9.80

1871 OBREJA V. REMUS ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.46 7.20 7.72 6.10 8.30

1872 CREANGA M. BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.46 7.17 7.76 7.05 7.30

1873 POPA I. ANDREI LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 7.46 7.07 7.85 8.10 6.05

1874 CALIN F. ALEXANDRA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.46 7.02 7.91 6.50 7.55

1875 GROSU L. BOGDAN LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 7.46 6.80 8.13 5.85 7.75

1876 PISLARU M. MARCELA- GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 7.46 5.95 8.97 6.65 5.25

1877 DIACONU V. TIBERIU VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.45 7.50 7.41 7.30 7.70

1878 APOSTOL F. MARIUS SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.45 7.40 7.50 6.30 8.50

1879 CIOAREC M. EMILIAN MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 7.45 7.05 7.86 8.00 6.10

1880 PINTILIE D. SILVIU ELISEI SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.45 6.52 8.38 6.25 6.80

1881 DAMIEAN C. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 7.45 6.45 8.46 7.55 5.35

1882 MOISA M. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 7.45 6.35 8.55 6.55 6.15

1883 CHIRITOIU L. LIVIU – COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.45 6.27 8.63 6.35 6.20

1884 ELISEI P. ELENA DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.45 6.20 8.70 5.10 7.30

1885 VORNICU G. VLAD GHEORGHE SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 7.45 6.15 8.76 5.80 6.50

1886 VIERU V. IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 7.45 5.90 9.01 5.50 6.30

1887 CIOMAG N. GEORGIANA LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 7.45 5.80 9.11 6.30 5.30

1888 RUSU C. ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 7.45 5.30 9.60 7.30 3.30

1889 PENISOARA G. FLORENTINA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 7.44 6.77 8.12 6.05 7.50

1890 BICA V. MARIAN RAOL SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.44 6.70 8.18 7.00 6.40

1891 ROTARU R. IUSTIN-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 7.44 6.57 8.31 5.60 7.55

1892 ZALARU R. ALBERTA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.44 6.52 8.37 7.55 5.50

1893 ANTOCHI D. BIANCA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 7.44 6.50 8.38 6.10 6.90

1894 NEGREA L. SILVIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 7.44 6.45 8.44 7.65 5.25

1895 ANGHELUTA D. CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 7.44 6.10 8.78 6.55 5.65

1896 PANTEA G. VASILE CONSTANTIN PETRON SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 7.44 6.00 8.88 6.40 5.60

1897 BUGAN V. CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.44 5.90 8.98 7.80 4.00

1898 GRADINARIU P. PETRU- CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 7.44 5.75 9.13 7.10 4.40

1899 BALAN D. DRAGOS-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 7.43 6.80 8.07 6.70 6.90

1900 IONITA D. CRISTINEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.43 6.70 8.16 6.40 7.00

1901 MATEI S. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.43 6.60 8.26 6.60 6.60

1902 CORNITA C. ANDREI-VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 7.43 6.25 8.62 6.05 6.45

1903 TUTU V. TEODORA-IULIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.43 6.20 8.66 7.35 5.05

1904 DODAN G. GEORGIANA LIDIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 7.43 5.85 9.02 6.70 5.00

1905 LUPU M. BIANCA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 7.43 5.80 9.06 7.20 4.40

1906 COSTICA E. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 7.43 5.65 9.22 8.35 2.95

1907 MARIN G. NICUSOR – IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.42 7.50 7.34 5.95 9.05

1908 ONUTA V. MARIAN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.42 6.72 8.13 6.50 6.95

1909 TANASA D. ADINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.42 6.55 8.30 5.60 7.50

1910 IANCU C. RAZVAN STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 7.42 6.55 8.29 6.10 7.00

1911 CARARE F. MANUELA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.42 6.55 8.29 5.80 7.30

1912 DAMIAN S. ALEXANDRA ELENA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.42 6.52 8.33 5.55 7.50

1913 GHERGHINIS E. DIANA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.42 6.45 8.40 6.50 6.40

1914 CIBOTARIU I. FLORIN MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 7.42 6.40 8.45 6.35 6.45

1915 MIHOCI M. DIANA CATALINA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 7.42 6.32 8.52 6.65 6.00

1916 GHERASE C. CODRINA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.41 6.97 7.86 7.20 6.75

1917 BURCA A. ANCA DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 7.41 6.67 8.16 7.75 5.60

1918 MANOLACHE I. ANDRADA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 7.41 6.35 8.48 6.70 6.00

1919 CIOBOTARIU V. LILIANA-DIANA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.41 6.35 8.48 5.90 6.80

1920 FILIMON V. LARISA STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.41 6.27 8.56 7.15 5.40

1921 AGACHE G. BOGDAN-DENIS SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 7.41 6.12 8.70 5.95 6.30

1922 ARTENE V. ALINA-NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.41 5.90 8.92 5.80 6.00

1923 FERARU D. ALIN-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 7.40 6.80 8.01 7.10 6.50

1924 PANCU G. GEORGIANA LARISA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 7.40 6.65 8.16 6.50 6.80

1925 BACIU C. ANDREI VLAD SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.40 6.60 8.21 6.35 6.85

1926 COSTEA S. IRINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 7.40 6.32 8.49 6.25 6.40

1927 PECHEANU M. ELENA CRISTINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 7.40 6.30 8.50 8.60 4.00

1928 AVASILCA C. DIANA-PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.40 6.25 8.56 7.30 5.20

1929 SIMINESCU R. ROBERT – DENIS SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 7.40 6.22 8.58 5.50 6.95

1930 DORNEANU C. MADALINA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 7.40 5.77 9.04 7.30 4.25

1931 AVRAM S. ANAMARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.39 7.12 7.67 7.50 6.75

1932 TOMA M. DENISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 7.39 6.67 8.11 7.85 5.50

1933 BARBASCU M. MADALINA -IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.39 6.60 8.18 8.10 5.10

1934 CASCAVAL D. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 7.39 6.35 8.43 7.30 5.40

1935 GAES A. ANDREEA ALINA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 7.39 6.22 8.56 7.25 5.20

1936 BIRNOSCHI G. MAGDA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.39 5.87 8.92 6.20 5.55

1937 COCHILET M. CEZAR-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 7.38 8.05 6.71 8.40 7.70

1938 DUICU P. ALEXANDRA DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.38 7.17 7.59 7.05 7.30

1939 MANALAU R. PARASCHIV SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 7.38 6.70 8.07 5.95 7.45

1940 STANCU S. MELANIA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 7.38 6.70 8.06 7.90 5.50

1941 LACATUS V. ANDREI RARES SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 7.38 6.40 8.36 7.30 5.50

1942 NEACSU O. CLAUDIA-SINZIANA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 7.38 6.35 8.42 5.50 7.20

1943 CIOCOIU F. ALEXANDRU MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.38 6.20 8.57 6.05 6.35

1944 PADURE D. DANIELA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 7.38 5.72 9.04 6.35 5.10

1945 BARBALATA C. ANDREI VLAD SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.37 6.87 7.87 7.40 6.35

1946 BORDEIANU C. ANDREEA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.37 6.37 8.37 6.50 6.25

1947 ZAHARIEA A. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 7.37 6.35 8.40 5.80 6.90

1948 RAPA C. CRISTI-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 7.37 5.75 8.99 5.30 6.20

1949 BUTNARU A. ANDREEA KARINA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 7.37 5.62 9.13 5.70 5.55

1950 URSACHE C. IONELA SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 7.37 5.30 9.45 5.45 5.15

1951 CIOBOTARU P. SORANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.36 6.65 8.07 7.60 5.70

1952 VIJIANU E. RAMONA – CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.36 6.12 8.61 5.45 6.80

1953 ZAMFIR T. MALINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 7.36 6.00 8.73 7.00 5.00

1954 CHIRIAC V. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.36 5.80 8.93 5.00 6.60

1955 MREJERU I. CRISTI ADRIAN CULAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.35 6.92 7.78 6.65 7.20

1956 RASCU V. ELENA- MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.35 6.75 7.95 8.00 5.50

1957 FORTU V. MIHAI GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 7.35 6.45 8.25 6.70 6.20

1958 STRAT D. MIRUNA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.35 6.30 8.41 7.00 5.60

1959 MELINTE M. NICOLETA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 7.35 5.92 8.78 6.30 5.55

1960 CRETU F. FLORINA – COSMINA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 7.34 6.32 8.36 7.20 5.45

1961 POPA C. ANDREEA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 7.34 6.12 8.57 6.75 5.50

1962 ARSENE I. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 7.34 5.92 8.77 7.60 4.25

1963 ICHIM M. MADALINA DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 7.34 5.92 8.76 6.40 5.45

1964 ALEXA V. NARCISA- GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.33 6.67 7.99 5.85 7.50

1965 GORGAN I. IULIA-MANUELA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 7.33 6.62 8.05 7.00 6.25

1966 BURLACIUC I. ANDREEA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 7.33 6.50 8.17 7.15 5.85

1967 MOROSANU P. IONUT-RICARDO SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 7.33 6.45 8.21 7.30 5.60

1968 CORCIOVA V. FLORINA – CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 7.33 6.00 8.67 7.50 4.50

1969 BIGHIU D. CARLOS-DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 7.33 5.57 9.09 6.05 5.10

1970 IBANESCU I. IONEL SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 7.33 5.05 9.61 6.40 3.70

1971 HORTOLOMEI M. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 7.32 6.80 7.84 6.60 7.00

1972 BULISCA G. MALINA- GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.32 6.42 8.22 7.10 5.75

1973 SANDU N. DIANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.32 6.40 8.24 7.30 5.50

1974 POPOVICI G. MARIAN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 7.32 6.17 8.47 6.40 5.95

1975 GRECEA D. ANDREEA VERONICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 7.32 6.12 8.53 6.25 6.00

1976 MOCANU I. MIHAI ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.32 6.12 8.52 5.70 6.55

1977 CRETU G. NARCIS FLORINEL LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 7.32 6.02 8.63 7.25 4.80

1978 CALIN L. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 7.31 7.55 7.07 7.40 7.70

1979 MOCANU C. OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.31 6.95 7.67 6.60 7.30

1980 ANICHITOAIE L. MIHAI-DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 7.31 6.52 8.10 5.85 7.20

1981 BURHUC V. MADALINA AMALIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.31 6.27 8.35 6.35 6.20

1982 SIMION I. GEORGIAN – FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 7.31 5.75 8.87 6.40 5.10

1983 DAMIAN L. LIVIA-DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 7.31 5.37 9.26 6.40 4.35

1984 BRASOVEANU R. MARUSA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 7.30 6.50 8.11 7.15 5.85

1985 NISTOR D. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 7.30 6.37 8.23 5.25 7.50

1986 PETREA B. LAURA DANA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 7.30 6.20 8.41 6.80 5.60

1987 CHETRARU C. MARIA CRISTINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.30 6.12 8.48 5.10 7.15

1988 IACOB M. ELENA STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.30 6.10 8.51 7.50 4.70

1989 COSMA E. ALEXANDRA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 7.30 6.07 8.53 6.35 5.80

1990 POPICA T. ANDREEA LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 7.30 5.82 8.78 6.55 5.10

1991 RACOVITA I. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 7.30 5.57 9.04 6.65 4.50

1992 POPA C. SIMONA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 7.30 5.27 9.33 4.60 5.95

1993 PADUREAN I. ADELIN-VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 7.29 6.30 8.28 7.60 5.00

1994 BACIU S. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.29 6.25 8.34 6.95 5.55

1995 NEDELEA G. ROBERT-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.29 6.25 8.33 6.30 6.20

1996 VASILACHI E. ALICE – LORENA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.29 6.17 8.42 6.20 6.15

1997 ONOFREI G. GEORGE SORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.29 6.17 8.41 6.10 6.25

1998 BUSTIUCEL I. SERGIU IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.29 5.97 8.62 5.90 6.05

1999 SANDU N. ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 7.29 5.97 8.61 7.45 4.50

2000 APETROAE D. IRINEL- RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.29 5.85 8.74 5.00 6.70

2001 POTRACHI L. ROXANA VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.29 5.72 8.87 7.00 4.45

2002 SUHARU C. ANDREI CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 7.29 5.72 8.86 7.20 4.25

2003 IRIMIA M. MIHAELA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 7.29 5.60 8.98 4.20 7.00

2004 BUHUS M. MARIAN STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 7.28 6.35 8.22 7.20 5.50

2005 BUDESCU N. ALEXANDRU-COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.28 6.17 8.40 5.40 6.95

2006 DOROFTEI M. CRISTINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.28 6.15 8.42 5.65 6.65

2007 PETCU T. GEORGIAN MADALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 7.28 6.10 8.46 5.85 6.35

2008 LITEANU P. PAULA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.28 5.95 8.62 6.70 5.20

2009 SOLOMON L. IONELA-MONICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 7.28 5.45 9.12 5.00 5.90

2010 PRICOP C. CRISTINA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 7.27 7.07 7.47 9.00 5.15

2011 NECHITA R. LOREDANA STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.27 6.62 7.92 6.30 6.95

2012 ONICI P. DUMITRA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 7.27 6.57 7.97 7.60 5.55

2013 GAJURA E. ANDREEA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 7.27 6.45 8.10 7.05 5.85

2014 GRECU D. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.27 6.00 8.54 6.00 6.00

2015 SPIRIDON I. ANDREEA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 7.27 5.92 8.63 6.50 5.35

2016 MALANCUS R. RADU – ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 7.27 5.50 9.05 6.00 5.00

2017 DANGA V. MADALINA-ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 7.27 5.30 9.25 6.10 4.50

2018 NOEA A. CRISTIAN – ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.26 6.97 7.56 7.55 6.40

2019 GRADINARU I. IULIANA-GABRIELA COLEGIUL NATIONAL “GH. ROSCA CODREANU” MUN. BARLAD 7.26 6.80 7.72 5.75 7.85

2020 PANAINTE M. MIHAELA -PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.26 6.62 7.90 5.85 7.40

2021 BLEJERU D. ANELICE NAOMI SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 7.26 6.27 8.26 7.00 5.55

2022 CATANA G. FLORINA-ALEXANDRA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 7.26 6.20 8.33 7.10 5.30

2023 ONOFREI V. GEORGE ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 7.26 6.05 8.48 7.00 5.10

2024 MANOLACHE D. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.26 6.02 8.51 5.30 6.75

2025 MOLDOVEANU S. IONELA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.26 5.87 8.66 6.35 5.40

2026 CIOBANU N. MADALINA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 7.26 5.50 9.02 5.30 5.70

2027 GROSU N. BIANCA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 7.26 5.47 9.05 5.85 5.10

2028 ONEL C. LOREDANA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 7.26 5.35 9.17 6.40 4.30

2029 SIMA E. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.25 7.17 7.33 6.85 7.50

2030 NECHITA V. VLAD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 7.25 6.40 8.10 5.55 7.25

2031 MOGA M. GABRIELA – MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 7.25 6.30 8.21 6.40 6.20

2032 PALICI G. CATALINA – ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 7.25 6.15 8.36 7.20 5.10

2033 PAULENCO M. MADALINA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 7.25 5.85 8.66 6.50 5.20

2034 VISAN M. SILVIU-DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 7.25 5.80 8.70 4.55 7.05

2035 CRISTEA V. MARIAN LIVIU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.25 5.47 9.03 5.95 5.00

2036 IOSIF F. LAURA- GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.24 6.57 7.92 6.35 6.80

2037 MANTA M. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.24 6.55 7.93 7.60 5.50

2038 TOMA I. IULIAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 7.24 6.42 8.07 6.10 6.75

2039 BUMBU C. MARIA FRANCESCA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.24 6.32 8.17 7.25 5.40

2040 PINTILESCU I. IOANA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 7.24 6.30 8.19 6.80 5.80

2041 SAMOILA C. BOGDAN VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 7.24 6.25 8.24 6.50 6.00

2042 MICLESCU C. THEODOR GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 7.24 6.22 8.26 7.25 5.20

2043 IFTENI M. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.24 6.20 8.28 6.10 6.30

2044 OATU N. ALEXANDRA LAURA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 7.24 6.15 8.34 5.50 6.80

2045 DOHOTARIU E. DENIS-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.24 6.07 8.42 4.75 7.40

2046 MANEA C. MIHAI LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 7.24 5.90 8.59 5.20 6.60

2047 HALUNGESCU G. ANDREI CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 7.23 6.80 7.66 7.50 6.10

2048 PITU M. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.23 6.65 7.82 7.75 5.55

2049 BALTATU D. PETRISOR DORU SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.23 6.35 8.12 7.70 5.00

2050 FILIP D. CIPRIAN PETRU SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 7.23 6.30 8.16 5.40 7.20

2051 ALEXA V. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 7.23 6.12 8.35 6.50 5.75

2052 BUDESCU C. ANCA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 7.23 6.12 8.35 5.40 6.85

2053 PRUTEANU C. ROBERT DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.22 7.15 7.29 6.80 7.50

2054 BUTA L. SILVIU SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 7.22 6.80 7.64 6.50 7.10

2055 CHIRU D. DIMITRIE-SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPESA ELENA BIBESCU” MUN. BARLAD 7.22 6.75 7.69 7.15 6.35

2056 BULBOACA V. CIPRIAN-VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.22 6.52 7.92 6.60 6.45

2057 RADU N. ELENA – GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.22 6.50 7.94 6.75 6.25

2058 IVAN V. FLORIN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.22 6.32 8.13 6.15 6.50

2059 ROMILA R. DRAGOS – FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.22 6.22 8.23 5.35 7.10

2060 ICHIM S. DENIS OVIDIU CENTRUL SCOLAR DE EDUCATIE INCLUZIVA “CONSTANTIN PUFAN” MUN. VASLUI 7.22 6.17 8.28 4.35 8.00

2061 VELEA I. IONEL-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 7.22 6.12 8.32 7.25 5.00

2062 ROMASCU A. CLAUDIU CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 7.22 6.10 8.34 5.00 7.20

2063 COSMA N. CLAUDIU-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.22 6.07 8.38 6.45 5.70

2064 OLARU V. ANGELICA- CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 7.22 5.70 8.75 5.80 5.60

2065 MANOLEA P. DANIELA CRISTINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 7.22 5.55 8.90 6.40 4.70

2066 MARDARE R. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.21 6.87 7.55 7.55 6.20

2067 COJOC C. ROXANA-MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 7.21 6.72 7.71 7.50 5.95

2068 SAVA N. DANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 7.21 6.65 7.77 6.60 6.70

2069 POLCOVNICU G. MARIUS-GEORGE LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 7.21 6.35 8.08 6.70 6.00

2070 BALAN C. TEODOR CORNEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.21 5.82 8.61 5.30 6.35

2071 IACOB I. ELVIS-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.21 5.80 8.63 6.20 5.40

2072 STROI G. GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 7.21 5.72 8.71 6.10 5.35

2073 LUNCASU TROFIN A. ANA MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 7.21 5.65 8.78 5.05 6.25

2074 ARMENE C. OANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 7.20 6.42 7.99 6.85 6.00

2075 MUNTEANU I. MALINA-ROBERTA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.20 6.42 7.98 7.70 5.15

2076 HUTU M. ILIE-IZVOREL LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 7.20 6.32 8.08 7.50 5.15

2077 MANDACHE C. MIHAELA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 7.20 6.25 8.16 7.30 5.20

2078 CASCAVAL M. GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 7.20 6.07 8.33 7.00 5.15

2079 ALEXA L. BOGDAN-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 7.20 5.92 8.49 6.85 5.00

2080 TICU R. MARIAN EMANUEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.20 5.57 8.83 5.55 5.60

2081 DULUTA M. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 7.20 5.42 8.99 5.85 5.00

2082 BOSINCEANU M. ALEXANDRU COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.19 7.12 7.26 5.25 9.00

2083 CERNAT M. MARIUS ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.19 6.50 7.88 7.60 5.40

2084 VASILACHE S. ANDREI-EMANUEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.19 6.17 8.22 7.10 5.25

2085 VASILACHE I. MADALINA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.19 6.05 8.33 6.25 5.85

2086 PLETEA V. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.19 6.00 8.39 5.70 6.30

2087 TUDOR D. MIRUNA-DENISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 7.19 5.75 8.63 6.40 5.10

2088 MACARE E. NICOLAE SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 7.19 5.62 8.77 5.65 5.60

2089 BOGHICEANU I. DIANA -ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 7.19 5.55 8.84 6.60 4.50

2090 POSTOLACHE I. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 7.19 5.40 8.98 5.00 5.80

2091 ARCALEANU G. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.18 6.30 8.07 6.00 6.60

2092 ROSCA G. GABRIELA ADINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 7.18 6.07 8.30 8.20 3.95

2093 SAVA C. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.18 5.35 9.02 5.30 5.40

2094 NECHITA C. FLORIN- REMUS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 7.17 6.80 7.55 7.40 6.20

2095 MELINTE A. ANDREEA CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.17 6.72 7.62 6.40 7.05

2096 CIOBOTARU P. AMALIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.17 6.52 7.83 7.50 5.55

2097 PAUN B. ELENA CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 7.17 6.37 7.98 7.70 5.05

2098 CHIPER D. RAZVAN-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.17 6.30 8.04 5.00 7.60

2099 CIRCEL G. ALEXANDRA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.17 6.25 8.10 7.30 5.20

2100 URSACHE C. OANA- CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.17 6.25 8.09 6.70 5.80

2101 HOSTINARU C. CODRIN IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 7.17 6.02 8.33 6.85 5.20

2102 CROITORU C. ALEXANDRU CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.17 5.97 8.37 6.70 5.25

2103 PANAINTE L. ALEXANDRU ADELIN LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 7.17 5.90 8.45 5.20 6.60

2104 SAVIN G. DIANA CRISTINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 7.17 5.55 8.80 5.40 5.70

2105 MAFTEI D. DORU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 7.17 5.40 8.95 5.00 5.80

2106 TRIFAN N. CRISTINA-FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 7.16 6.67 7.66 6.55 6.80

2107 MOLDOVANU S. CATALIN MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.16 6.42 7.90 6.40 6.45

2108 SANDU I. RADU-MIHAIL SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 7.16 6.20 8.13 6.15 6.25

2109 MANOLE C. CATALINA VIORICA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 7.16 6.12 8.21 7.05 5.20

2110 IFTODE T. GEORGEANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 7.16 6.12 8.20 6.50 5.75

2111 ISTRATE A. ANDREEA MARCELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 7.16 6.07 8.26 7.05 5.10

2112 CARAGATA D. ALEXANDRA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 7.16 5.50 8.83 7.40 3.60

2113 BANCIU N. NICOLETA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 7.16 5.42 8.91 5.85 5.00

2114 STOICA P. MARIUS ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.15 6.60 7.70 5.20 8.00

2115 STAN N. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.15 6.22 8.08 6.40 6.05

2116 TAMAS N. DRAGOS CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 7.15 6.07 8.24 7.15 5.00

2117 LUCA D. MARIA CATALINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 7.15 6.00 8.30 5.90 6.10

2118 BALAN S. LARISA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 7.15 5.92 8.38 5.50 6.35

2119 SUHARU D. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 7.15 5.87 8.44 6.60 5.15

2120 MACSIM I. ALEXANDRU – IONUT SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 7.15 5.80 8.51 6.60 5.00

2121 HAZAZUP N. MADALINA DENISA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 7.15 5.52 8.79 7.35 3.70

2122 CROITORU P. RAZVAN PETRISOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 7.14 6.75 7.54 6.60 6.90

2123 BURAGA P. CAMELIA -LAVINIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 7.14 6.20 8.08 7.00 5.40

2124 MOCANU F. ALINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 7.14 6.15 8.14 6.50 5.80

2125 MOLAN N. NICUSOR SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 7.14 6.15 8.14 6.50 5.80

2126 SILISTRU L. IONELA LARISA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.14 6.10 8.18 5.30 6.90

2127 AVRAM M. ANA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 7.14 5.75 8.54 6.10 5.40

2128 BADRAGAN C. GEORGE- VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 7.14 5.57 8.72 5.65 5.50

2129 ANTONICA P. VLAD SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.13 6.77 7.50 5.70 7.85

2130 ROTARU C. CATALIN MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.13 6.75 7.51 5.80 7.70

2131 CHIRIAC V. ROXANA – PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 7.13 6.25 8.01 6.60 5.90

2132 TIRILA M. REBECA GINA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 7.13 5.82 8.44 6.65 5.00

2133 ONEL I. COSMIN ANDREI SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 7.13 5.75 8.51 6.60 4.90

2134 BINCU N. EMA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.13 5.60 8.66 5.65 5.55

2135 GAFTON -. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 7.13 5.15 9.11 6.70 3.60

2136 DOROFTEI I. MARIA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 7.13 5.07 9.20 5.80 4.35

2137 ENACHE C. RAZVAN-COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 7.12 6.50 7.75 5.65 7.35

2138 FOCSA I. COSMIN GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 7.12 6.00 8.25 6.45 5.55

2139 LUNGU R. RADU-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.12 5.90 8.34 6.60 5.20

2140 COJOCARU M. THEODORA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 7.12 5.85 8.39 6.50 5.20

2141 TOS E. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 7.12 5.82 8.43 4.65 7.00

2142 PURCARIU T. GEORGE ALIS LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 7.12 5.60 8.64 5.20 6.00

2143 CRACIUN I. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.12 5.45 8.79 5.70 5.20

2144 POPA O. VLAD SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.11 6.60 7.63 6.60 6.60

2145 IGNAT S. SIMONA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 7.11 6.55 7.67 7.30 5.80

2146 MARDARE C. ANDREEA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 7.11 6.17 8.06 7.05 5.30

2147 TIMOFTE M. MARINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.11 6.15 8.08 6.45 5.85

2148 ANDRESCU I. CRISTIAN IONEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 7.11 6.12 8.11 6.40 5.85

2149 MARAVELA V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 7.11 6.05 8.18 6.10 6.00

2150 RUJA M. MARIAN – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.11 5.92 8.30 6.80 5.05

2151 MIRZA V. NARCIS FLORINEL SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 7.11 5.90 8.32 7.30 4.50

2152 MUNTEANU V. CRISTIAN STEFANEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.11 5.40 8.83 4.10 6.70

2153 GRUIA G. BIANCA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.11 5.15 9.07 6.40 3.90

2154 ENACHE D. VLADUT-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 7.10 7.27 6.93 6.95 7.60

2155 BOJOAGA I. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.10 6.65 7.56 7.00 6.30

2156 MIHALACHE V. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 7.10 6.62 7.59 6.50 6.75

2157 BIGU M. GEORGIANA-LEONORA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.10 5.92 8.28 6.65 5.20

2158 FANARIU C. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 7.10 5.80 8.40 5.50 6.10

2159 MIRON F. DIANA MARIA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.10 5.75 8.45 4.70 6.80

2160 STAN G. EDUARD-SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.10 5.60 8.60 5.80 5.40

2161 MANOLE V. ALEXANDRA MIRUNA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.10 5.50 8.71 4.30 6.70

2162 BEJAN M. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 7.10 4.67 9.53 6.85 2.50

2163 NOACA G. BOGDAN- PETRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.09 6.80 7.39 5.95 7.65

2164 CODAN V. ELENA- CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 7.09 5.95 8.24 6.80 5.10

2165 COSCOTIN V. SIMONA-LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.09 5.85 8.33 7.25 4.45

2166 ERDES P. PANAINTE – FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 7.09 5.82 8.37 7.15 4.50

2167 RIMBOI A. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 7.09 5.67 8.51 6.85 4.50

2168 FRUNZA N. NICOLETA-BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 7.09 5.22 8.97 6.90 3.55

2169 IRIMIA C. ANDREIA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 7.09 5.22 8.96 6.05 4.40

2170 STRATULAT M. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.08 6.62 7.54 5.10 8.15

2171 BALAN C. GEORGE VLAD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 7.08 6.55 7.62 7.30 5.80

2172 BOGOS M. STEFANIA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 7.08 5.95 8.22 5.90 6.00

2173 TARSA C. CONSTANTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 7.08 5.70 8.46 6.70 4.70

2174 LUCA D. MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.08 5.65 8.51 7.10 4.20

2175 MIRON C. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 7.08 5.62 8.55 5.05 6.20

2176 POENARU M. LOREDANA-FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 7.08 5.50 8.67 6.90 4.10

2177 PLATON C. ALEXANDRA- CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.08 5.45 8.71 5.95 4.95

2178 BACIU N. BIANCA GABRIELA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 7.08 5.40 8.77 5.70 5.10

2179 BASESCU D. ELENA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 7.08 5.35 8.82 6.70 4.00

2180 PALIE D. MARIUS-IUSTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 7.07 6.65 7.50 7.15 6.15

2181 RACLAU F. SERGIU – MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.07 6.25 7.89 5.80 6.70

2182 MOISA R. BIANCA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 7.07 5.85 8.29 5.80 5.90

2183 CARARE L. IOANA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 7.07 5.80 8.35 8.05 3.55

2184 GANEA S. MIHAELA-VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 7.07 5.67 8.48 5.55 5.80

2185 BOSINCEANU V. ARIADNA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 7.07 5.52 8.62 6.45 4.60

2186 COCIUG L. VASILICA DANIEL LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 7.07 5.32 8.83 4.50 6.15

2187 POSTOLACHE C. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 7.06 6.70 7.43 5.35 8.05

2188 POPESCU N. NICOLETA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 7.06 5.65 8.47 7.10 4.20

2189 SIRBU V. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 7.06 5.40 8.73 6.30 4.50

2190 CIORTAN D. MARIUS-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.05 6.87 7.24 7.75 6.00

2191 ZAHARIA I. IONUT ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.05 6.30 7.81 6.10 6.50

2192 CIOBANU D. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 7.05 6.17 7.93 8.25 4.10

2193 PANA G. ANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.05 5.50 8.60 6.40 4.60

2194 BUMBU A. RAZVAN ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 7.05 5.00 9.10 5.00 5.00

2195 MARISCA D. MIRCEA – BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 7.05 4.90 9.21 6.50 3.30

2196 LUNGU M. MIHAI ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 7.04 6.45 7.63 6.00 6.90

2197 CHIRIAC V. VLAD – ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 7.04 5.92 8.17 5.90 5.95

2198 MOLOCEA I. ANDREEA DIANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 7.04 5.90 8.18 5.90 5.90

2199 ANTON P. NADINE SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 7.04 5.82 8.27 5.60 6.05

2200 PARASCHIV C. ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 7.04 5.80 8.29 5.15 6.45

2201 POPA I. SINZIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 7.04 5.60 8.48 5.15 6.05

2202 BARZU I. IONUT-CRISTINEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 7.04 5.52 8.57 5.70 5.35

2203 SURUGIU T. MIHAELA DIANA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 7.04 5.40 8.69 5.80 5.00

2204 MUSTEATA V. GABRIELA BIANCA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 7.04 5.25 8.83 6.30 4.20

2205 CARARE C. PAUL MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 7.03 7.00 7.06 6.00 8.00

2206 IVANICA G. ALBERTO SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 7.03 6.35 7.72 7.50 5.20

2207 ONU N. ANDREEA-IRINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 7.03 6.32 7.74 7.90 4.75

2208 BUHUS G. ANDREEA-NARCISA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 7.03 6.20 7.87 7.20 5.20

2209 DAVID V. SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 7.03 6.15 7.92 6.20 6.10

2210 BIRLADEANU M. MONICA – LETICIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 7.03 5.70 8.36 6.25 5.15

2211 GRECU S. DIANA – CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 7.03 5.60 8.46 6.90 4.30

2212 VASILE C. GEORGIAN – CRISTINEL SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.03 5.25 8.81 5.40 5.10

2213 LUPU C. ELENA TINCUTA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 7.03 4.95 9.11 6.00 3.90

2214 CIOBANU I. DANIEL-NECULAI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.02 6.70 7.34 7.60 5.80

2215 DAVID L. COSMINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.02 6.40 7.64 6.45 6.35

2216 ABUZATOAIEI T. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 7.02 6.25 7.80 5.60 6.90

2217 BUTNARU I. FLAVIAN-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.02 6.22 7.82 6.90 5.55

2218 BOJOAGA F. MARIA-SIMONA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 7.02 6.07 7.97 6.20 5.95

2219 BULBOACA M. LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 7.02 5.92 8.12 6.65 5.20

2220 BUZINCU G. FLORIN EUGEN SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 7.02 5.75 8.30 6.60 4.90

2221 MAXIM N. CORNEL SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 7.02 5.72 8.32 5.80 5.65

2222 DARIE J. MARIA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 7.02 5.70 8.35 6.60 4.80

2223 PLATON N. IONELA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 7.02 5.37 8.68 6.75 4.00

2224 GROZA E. NICOLETA-RAMONA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 7.02 5.25 8.79 6.30 4.20

2225 BURLACU O. RAZVAN OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 7.02 4.72 9.32 6.40 3.05

2226 CHIRVASE V. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.01 6.27 7.76 7.30 5.25

2227 CALIN I. ALONDRA-COSTINA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 7.01 6.27 7.75 6.45 6.10

2228 ONICA S. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 7.01 6.17 7.86 6.90 5.45

2229 BODESCU L. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.01 6.07 7.96 5.20 6.95

2230 PARNAVEL O. VLADUT CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 7.01 5.82 8.20 6.45 5.20

2231 TIMOFTE G. JESICA-GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 7.01 5.67 8.36 5.60 5.75

2232 PASCALIN I. ANDREEA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 7.01 5.62 8.40 6.05 5.20

2233 VASILE E. ALEXANDRU – LAURENTIU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 7.00 6.70 7.30 7.20 6.20

2234 OTEL N. OANA-BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.00 6.27 7.73 8.80 3.75

2235 ARCALEANU P. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 7.00 6.10 7.90 8.30 3.90

2236 DIACONU L. COSMIN ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 7.00 6.10 7.90 5.60 6.60

2237 ONOFREI V. ANDREIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 7.00 5.97 8.04 7.80 4.15

2238 ICHIM D. MARTA DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 7.00 5.97 8.04 5.35 6.60

2239 ICHIM G. GHEORGHITA MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 7.00 5.92 8.09 5.95 5.90

2240 FLOREA G. DIANA-IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 7.00 5.90 8.11 6.80 5.00

2241 NETEDU V. MALINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 7.00 5.85 8.16 6.10 5.60

2242 CIOBOTARU M. IONELA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 7.00 5.82 8.19 6.30 5.35

2243 BATCA M. MIHAI LEONARD SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.99 6.50 7.49 6.40 6.60

2244 BOZIANU V. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 6.99 6.45 7.54 6.90 6.00

2245 COROI C. CRISTINA ANTONIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 6.99 6.42 7.56 6.10 6.75

2246 PETROVICI N. BIANCA PAULA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.99 6.22 7.77 5.80 6.65

2247 ADUMITROAEI V. LAURA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 6.99 5.85 8.14 7.60 4.10

2248 COMAN N. NICOLETA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 6.99 5.47 8.52 7.45 3.50

2249 CORBAN E. ROXANA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.99 5.40 8.59 6.70 4.10

2250 TAGA G. MADALINA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPESA ELENA BIBESCU” MUN. BARLAD 6.99 5.07 8.91 7.40 2.75

2251 PARNICA P. CAMELIA PARASCHIVA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 6.99 4.62 9.36 5.75 3.50

2252 GORGAN C. SORIN ANDREI LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 6.98 6.57 7.40 6.35 6.80

2253 SAVA G. CAMELIA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.98 6.37 7.59 5.25 7.50

2254 BURGHELEA I. ROXANA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.98 6.00 7.96 6.20 5.80

2255 PIRVU C. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.98 5.97 8.00 7.00 4.95

2256 PADURARU V. VLAD- VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.98 5.75 8.22 4.70 6.80

2257 BUMBU N. ADA-LIANA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 6.98 5.65 8.32 6.30 5.00

2258 ALEXANDRESCU V. IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.98 5.65 8.32 6.25 5.05

2259 IFTICHI C. BIANCA – ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 6.98 5.35 8.61 5.35 5.35

2260 ROMASCU L. COSMIN IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 6.98 5.35 8.61 4.20 6.50

2261 RADU C. SINZIANA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 6.97 6.75 7.20 5.50 8.00

2262 ZONTEA C. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 6.97 6.32 7.63 5.15 7.50

2263 DEDIU V. DANIEL MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 6.97 5.97 7.98 5.40 6.55

2264 MATACHE D. MARIA- ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.97 5.80 8.14 6.60 5.00

2265 IORDACHE C. STEFANEL-MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 6.97 5.80 8.14 6.05 5.55

2266 RADU A. DANIEL LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.97 5.72 8.23 5.40 6.05

2267 UNGUREANU I. NICOLAE-ADELIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.97 5.72 8.22 5.10 6.35

2268 NECHITA V. ADRIAN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 6.97 5.45 8.49 5.00 5.90

2269 GOPSA I. MARIUS-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 6.97 5.25 8.70 6.00 4.50

2270 CARARE M. PETRONELA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 6.97 4.92 9.02 6.30 3.55

2271 IASCU V. IONELA GEORGIANA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.96 5.97 7.96 5.00 6.95

2272 ARHIRE V. RAZVAN FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.96 5.70 8.23 5.05 6.35

2273 COSUG M. CATALIN -ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 6.96 5.62 8.30 5.80 5.45

2274 BALAES D. DIANA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.96 5.50 8.43 6.75 4.25

2275 GANDU G. GEORGE-SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 6.95 6.27 7.64 6.30 6.25

2276 PETREA D. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.95 6.15 7.76 5.95 6.35

2277 IFTEMIE I. LORENA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.95 5.95 7.95 5.30 6.60

2278 SAVA V. ADRIAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 6.95 5.57 8.34 5.90 5.25

2279 GENES B. ALBERTO SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.95 5.52 8.38 6.75 4.30

2280 CAIMAC N. LEONARD-GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 6.95 5.40 8.50 5.30 5.50

2281 DOBREA C. CATALINA DENISA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 6.95 5.35 8.56 6.00 4.70

2282 PINDARU G. MADALINA – GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 6.95 5.22 8.68 6.35 4.10

2283 MACOVEI I. COSMIN MARIUS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 6.94 6.52 7.36 7.00 6.05

2284 POPOVICI G. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 6.94 6.02 7.87 6.50 5.55

2285 STINGACIU I. ION-ALIN SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 6.94 5.80 8.09 6.20 5.40

2286 LUCHIAN S. LAURA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 6.94 5.77 8.12 6.15 5.40

2287 CACIULA M. DAMIAN STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 6.94 5.67 8.21 6.25 5.10

2288 LEFTER S. SORINA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.94 5.55 8.34 7.50 3.60

2289 BICHESCU T. ELENA MIRELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 6.93 6.12 7.74 6.80 5.45

2290 BOTEZATU D. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.93 6.10 7.76 5.85 6.35

2291 HULPAN I. MARIA TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.93 6.07 7.80 7.15 5.00

2292 BARZU B. SEBASTIAN FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 6.93 5.97 7.89 6.40 5.55

2293 VOLOCARU M. LARISA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 6.93 5.90 7.97 7.80 4.00

2294 MIRON P. COSTEL-PETRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.93 5.85 8.02 7.50 4.20

2295 OBREJA G. ILIE FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.93 5.80 8.07 6.15 5.45

2296 ENACHE L. MINODORA-FABIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 6.93 5.72 8.14 6.75 4.70

2297 CIOBANU V. ANCUTA SIMONA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.93 5.70 8.17 5.65 5.75

2298 BONCAN P. DIANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 6.93 5.65 8.22 6.20 5.10

2299 OPRISAN S. MARIUS IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 6.93 5.55 8.31 6.10 5.00

2300 CIULEI L. LIVIA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 6.93 5.45 8.41 6.05 4.85

2301 POPICA F. NECHIFOR ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 6.93 5.42 8.44 5.10 5.75

2302 NASUIESCU S. SORINA- ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 6.93 5.32 8.54 6.40 4.25

2303 CHITULEAN N. GEANINA IONELA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 6.93 5.20 8.67 5.40 5.00

2304 OAJDEA V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 6.93 4.87 9.00 5.60 4.15

2305 IFRIM G. MIHAELA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 6.92 5.85 7.99 7.05 4.65

2306 BIRZU P. COSMIN – GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 6.92 5.75 8.09 6.30 5.20

2307 HINCU N. MARIAN – NICUSOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 6.92 5.57 8.27 5.25 5.90

2308 BEJENARU I. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 6.92 5.47 8.38 6.40 4.55

2309 DOROFTEI P. SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 6.91 5.90 7.93 6.60 5.20

2310 PARASCHIV S. VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.91 5.75 8.08 6.75 4.75

2311 CHIRIAC G. MIHAI-CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 6.91 5.65 8.18 5.50 5.80

2312 ALISTAR C. SAMUEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.91 5.60 8.22 6.00 5.20

2313 FIRA V. GABRIEL – VIOREL SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 6.91 5.60 8.22 5.20 6.00

2314 CIRLAN D. IULIA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 6.91 5.27 8.56 5.75 4.80

2315 CUCOSI N. IRINA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.91 5.25 8.58 5.50 5.00

2316 BARABULA F. STEFANIA VLADIANA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 6.91 5.17 8.65 5.30 5.05

2317 IONESCU E. ALEXANDRA-CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 6.91 4.77 9.06 5.65 3.90

2318 ANTON V. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.90 6.15 7.65 6.15 6.15

2319 BAISAN C. PAUL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 6.90 5.75 8.06 6.50 5.00

2320 MUSTEATA P. CLAUDIU PETRONEL SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 6.90 5.75 8.05 7.00 4.50

2321 TARTACUTA V. ANDREI-MADALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 6.90 5.72 8.09 5.45 6.00

2322 LAZURCA C. IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 6.90 5.60 8.20 6.20 5.00

2323 DRUTU T. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 6.90 5.52 8.29 5.30 5.75

2324 STAN I. MADALINA – ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 6.90 5.05 8.76 6.80 3.30

2325 PRUTEANU M. LOREDANA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 6.90 5.05 8.75 6.65 3.45

2326 IORDACHE G. GEORGIANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.89 6.47 7.32 5.75 7.20

2327 IRIMIA M. ALINA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.89 6.15 7.63 5.00 7.30

2328 PETREA I. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.89 5.87 7.92 5.50 6.25

2329 ROTARU G. MADALINA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 6.89 5.85 7.93 6.50 5.20

2330 BOIDACHE S. BOGDAN-ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 6.89 5.50 8.28 7.20 3.80

2331 BIGU L. OANA – LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.89 5.47 8.32 5.95 5.00

2332 STAN P. IONUT SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 6.89 5.42 8.36 6.00 4.85

2333 DUCA T. IONUT BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.89 5.22 8.57 5.40 5.05

2334 BACIU C. ANDREEA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.89 5.12 8.66 4.00 6.25

2335 MACIUCA M. CRISTIAN- STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 6.88 6.57 7.19 6.05 7.10

2336 ONICA F. FLORIN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 6.88 6.17 7.60 7.60 4.75

2337 CHIRCIU I. LORENA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 6.88 5.85 7.92 5.45 6.25

2338 PASCAL V. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 6.88 5.45 8.32 5.00 5.90

2339 PASCAL I. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 6.88 5.30 8.46 4.30 6.30

2340 NITOI V. RALUCA-BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.88 5.25 8.52 5.50 5.00

2341 IANCU E. IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 6.87 6.52 7.23 6.40 6.65

2342 ALEXA M. RAZVAN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 6.87 6.37 7.38 5.60 7.15

2343 BOTOMEI V. VALI COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 6.87 5.85 7.89 6.50 5.20

2344 AVADANII I. GEORGIANA-NARCISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.87 5.32 8.43 6.25 4.40

2345 CIORCHINA S. OCTAVIAN ANDREI LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 6.87 5.10 8.64 5.20 5.00

2346 TURCU D. ANA MARIA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 6.87 5.02 8.72 5.15 4.90

2347 ILASCU C. CRINA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 6.87 4.80 8.94 5.30 4.30

2348 COZMINCA M. LAURA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.87 4.57 9.17 5.30 3.85

2349 FLOREA M. CLAUDIU CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BALTENI 6.86 5.92 7.80 5.40 6.45

2350 ANGHELUTA I. PETRONELA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 6.86 5.60 8.13 7.40 3.80

2351 RACOVITA C. GEORGE – ALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 6.86 5.57 8.16 6.30 4.85

2352 OUATU D. MONALISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 6.86 5.20 8.52 4.80 5.60

2353 URSU L. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 6.86 5.05 8.68 5.70 4.40

2354 PAVELIUC F. ANDREI-FLORINEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 6.86 4.95 8.78 5.60 4.30

2355 CRETU M. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 6.86 4.90 8.82 6.60 3.20

2356 TEODORESCU G. ESTERA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.85 6.80 6.91 6.90 6.70

2357 CISLARIU C. CATALINA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 6.85 6.35 7.36 6.60 6.10

2358 MANEA M. RADUTU MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BALTENI 6.85 6.25 7.46 5.35 7.15

2359 FILIMON I. FLAVIUS ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.85 5.55 8.15 6.05 5.05

2360 SALAVASTRU V. RAMONA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 6.85 5.32 8.38 4.70 5.95

2361 RADU M. ANDRA- KARINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 6.85 5.05 8.66 5.80 4.30

2362 SPOIALA C. ALEXANDRA COSTINA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 6.85 5.05 8.66 3.70 6.40

2363 CIOBANU H. MIHAELA MIOARA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.84 6.60 7.09 6.15 7.05

2364 IORDACHE M. ALEXANDRA-PAULA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 6.84 5.95 7.74 5.50 6.40

2365 LUCA T. TOADER ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 6.84 5.90 7.78 6.30 5.50

2366 BIRNOAGA V. MARIUS VLAD SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 6.84 5.25 8.43 7.00 3.50

2367 HARJA E. PETRINA PAULA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.84 5.15 8.53 6.30 4.00

2368 SCORPIE E. IONUT GABRIEL LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 6.84 5.05 8.63 5.55 4.55

2369 BOBARNAT C. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 6.84 4.80 8.89 5.00 4.60

2370 PINTILII D. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 6.83 6.17 7.50 4.35 8.00

2371 TEODORESCU A. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.83 6.12 7.55 7.60 4.65

2372 URSU G. MIRELA-DENISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 6.83 5.90 7.76 6.80 5.00

2373 PRISAN D. ANDREEA-DORA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.83 5.50 8.16 5.10 5.90

2374 BIRLADEANU V. DENIS GEORGEL SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 6.83 5.40 8.27 5.50 5.30

2375 TANASE C. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.82 6.55 7.10 5.95 7.15

2376 SPIRIDON M. MIHAITA-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.82 6.10 7.54 6.80 5.40

2377 TOPCIANU C. ANDREI-DANUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.82 6.02 7.62 6.60 5.45

2378 GAVRILA S. STEFAN- LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.82 5.97 7.68 6.80 5.15

2379 OLARU T. TEODORA LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 6.82 5.72 7.93 6.15 5.30

2380 IORGA R. ANDREI RAZVAN CENTRUL SCOLAR DE EDUCATIE INCLUZIVA “CONSTANTIN PUFAN” MUN. VASLUI 6.82 5.70 7.95 3.90 7.50

2381 LACHE I. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 6.82 5.40 8.24 5.80 5.00

2382 GOCIMAN L. ROXANA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 6.82 5.32 8.32 6.85 3.80

2383 BOLEA C. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 6.81 6.22 7.40 6.35 6.10

2384 GAITA C. ELENA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 6.81 6.02 7.60 6.60 5.45

2385 TODERASCU V. NICU MIREL SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.81 6.02 7.60 4.65 7.40

2386 DONICA V. PETRONELA CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 6.81 5.95 7.68 6.40 5.50

2387 ASAVEI M. FELICIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 6.81 5.62 8.00 5.90 5.35

2388 PINZARIU P. LAURENTIU SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.81 5.60 8.02 5.55 5.65

2389 CIORBAGIU G. ADELIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 6.81 5.47 8.16 5.20 5.75

2390 MICU C. ELISABETA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 6.81 5.40 8.23 6.55 4.25

2391 VIDRA I. BIANCA-DUMITRITA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 6.81 5.20 8.43 6.70 3.70

2392 BADARAU I. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 6.81 5.20 8.42 7.15 3.25

2393 TALMACIU N. FLORINA TINCUTA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 6.81 5.15 8.47 6.00 4.30

2394 TURCANU L. LAURENTIU -DUMITRU SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.80 6.07 7.54 6.65 5.50

2395 BUTNARU I. GEANINA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 6.80 6.00 7.61 6.00 6.00

2396 PANCESCU C. BOGDAN-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 6.80 5.92 7.68 6.45 5.40

2397 CARBUNE O. LAVINIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 6.80 5.90 7.70 6.80 5.00

2398 HOBINCU D. ALBERT-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 6.80 5.65 7.96 6.90 4.40

2399 ACAMENITOAEI A. MADALINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 6.80 5.65 7.96 5.40 5.90

2400 GROZA P. PETRU – FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.80 5.50 8.10 7.00 4.00

2401 BULGARU G. ALIN VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 6.80 5.45 8.15 6.90 4.00

2402 IORDACHE I. MARIA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 6.80 5.00 8.61 6.30 3.70

2403 BIRSAN E. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 6.80 4.97 8.64 7.05 2.90

2404 NEMTEANU G. MARIUS SIMION LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.80 4.90 8.71 5.00 4.80

2405 LUPU A. MALINA SANDA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 6.80 4.70 8.90 5.30 4.10

2406 BORCEA G. MARCELA-DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 6.80 4.10 9.51 5.20 3.00

2407 MARINOV -. REMUS VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.79 6.70 6.88 5.95 7.45

2408 BURGHELEA N. CONSTANTIN-RAUL SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 6.79 6.02 7.56 6.60 5.45

2409 MAFTEI C. PAUL ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 6.79 5.65 7.94 6.20 5.10

2410 BACU C. IULIANA CATALINA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.79 5.25 8.33 6.70 3.80

2411 PARNAVEL M. MIHAELA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 6.79 5.20 8.39 6.95 3.45

2412 APETROAEI L. ANDREI LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 6.78 5.92 7.65 4.15 7.70

2413 HOTNOG P. MALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 6.78 5.70 7.87 6.80 4.60

2414 BABUSCA V. ANDREEA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 6.78 5.60 7.96 5.90 5.30

2415 LUCA V. SERGIU-CATALIN LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 6.78 5.17 8.39 6.20 4.15

2416 DIACONU V. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 6.78 5.12 8.44 6.15 4.10

2417 MIHALCEA V. DELEA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 6.78 5.10 8.46 5.30 4.90

2418 DONCA E. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.78 5.02 8.55 6.85 3.20

2419 RUSU L. ROXANA LIVIOARA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 6.78 4.75 8.82 5.00 4.50

2420 POPA I. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.78 4.62 8.95 3.65 5.60

2421 BORDEIANU A. LUCIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 6.78 4.60 8.96 5.00 4.20

2422 UNCROP S. ANDREEA STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.77 6.52 7.03 6.70 6.35

2423 CHIRILA V. IONEL LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 6.77 5.65 7.89 5.80 5.50

2424 ALBU M. MIRELA – MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 6.77 5.60 7.94 6.60 4.60

2425 NISTOR T. PANSELUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.77 5.55 8.00 6.60 4.50

2426 CORDUNEANU M. NICOLETA-CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 6.77 5.50 8.05 5.40 5.60

2427 CUCU V. ANA- MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.77 5.27 8.28 6.00 4.55

2428 TUDOSA E. GEORGE MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 6.77 5.25 8.29 5.95 4.55

2429 BALAN I. NARCIS-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 6.77 5.07 8.48 5.55 4.60

2430 PASCANU N. LARISA – ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 6.77 4.85 8.70 5.30 4.40

2431 CORCIOVA R. GINA – TEONA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.77 4.67 8.88 6.95 2.40

2432 MORARU R. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.76 6.15 7.38 7.20 5.10

2433 TOMA A. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.76 6.12 7.41 6.55 5.70

2434 ANTOHI V. ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 6.76 5.97 7.55 5.70 6.25

2435 ZOTA M. REMUS FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.76 5.82 7.71 5.50 6.15

2436 FRUMUZACHE P. IOANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.76 5.65 7.88 5.80 5.50

2437 LIGHICI O. STEFAN-ALEXANDRU LICEUL TEORETIC “MIHAIL KOGALNICEANU” MUN. VASLUI 6.76 5.55 7.97 6.50 4.60

2438 VIERU C. LAURA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 6.76 5.30 8.22 5.40 5.20

2439 CAIN S. CRISTINA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.76 5.00 8.52 6.75 3.25

2440 ENCULESCU G. MARIUS GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 6.75 6.32 7.19 6.05 6.60

2441 BOTEZATU I. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 6.75 6.20 7.30 5.00 7.40

2442 CORNEI G. VLADUT IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.75 5.62 7.89 7.15 4.10

2443 MOCANU C. LIDIA SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 6.75 5.50 8.00 6.00 5.00

2444 UNGUREANU F. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 6.75 5.40 8.10 6.25 4.55

2445 DANILA I. MADALINA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 6.75 5.40 8.10 4.85 5.95

2446 GAVRIL M. LAURA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 6.75 5.20 8.30 5.00 5.40

2447 ADUMITROAIE V. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 6.75 5.05 8.45 6.75 3.35

2448 COTOVANU I. CRISTINA-IULICA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 6.75 5.05 8.45 6.65 3.45

2449 BRAHARU V. ALBERT MARIO SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.74 5.77 7.72 6.00 5.55

2450 CIOCAN V. PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 6.74 5.70 7.79 5.80 5.60

2451 LACATUSU F. IONUT – GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 6.74 5.57 7.91 5.65 5.50

2452 LINGURARU I. RAHELA IONELA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.74 5.47 8.01 7.40 3.55

2453 PUFLEA M. PETRU MARIUS SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.74 5.40 8.09 5.50 5.30

2454 ABUZATOAIE V. ANDREI-RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 6.74 5.30 8.18 5.60 5.00

2455 MANOLACHI C. GABRIEL TEOFIL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.74 5.10 8.38 5.15 5.05

2456 BIZGA .. ELENA-CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 6.73 6.05 7.41 6.30 5.80

2457 ADAM D. ALEXANDRU – RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.73 5.70 7.76 6.00 5.40

2458 TASCHINA A. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 6.73 5.55 7.92 6.15 4.95

2459 TALPIS R. ROXANA IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.73 5.55 7.91 5.20 5.90

2460 BALAN C. CRINA MARI ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.73 5.17 8.29 6.80 3.55

2461 BOTEZATU C. MARIA – ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.73 5.05 8.42 7.10 3.00

2462 BULGARU M. PETRUT GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 6.73 4.65 8.82 6.50 2.80

2463 NISTOR P. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 6.72 5.95 7.49 6.50 5.40

2464 LUCA C. DENISA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.72 5.77 7.67 6.60 4.95

2465 COCOLOS C. DAN – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 6.72 5.67 7.77 6.00 5.35

2466 ABUZATOAIEI T. TINEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.72 5.65 7.80 5.00 6.30

2467 SIRGHIE N. COSMINA AURELIA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 6.72 5.10 8.34 5.00 5.20

2468 RUSU M. CRISTI SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 6.72 4.97 8.47 6.00 3.95

2469 ONICA I. BIANCA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.72 4.80 8.65 6.65 2.95

2470 ARNAUTU I. ANDREEA LACRAMIOARA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.72 4.72 8.72 5.40 4.05

2471 BATOG V. VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.71 6.22 7.20 6.25 6.20

2472 ILAU A. ALINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.71 6.12 7.30 5.00 7.25

2473 MUNTEANU G. ALEXANDRU-DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 6.71 5.90 7.53 6.60 5.20

2474 CIOBANU C. CATALIN DANIEL LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.71 5.85 7.57 4.30 7.40

2475 MANOLACHE V. ARMANDO SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.71 5.60 7.83 5.50 5.70

2476 MAXIM S. STEFAN SERGIU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.71 5.25 8.17 5.40 5.10

2477 POPA M. PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 6.71 4.90 8.52 5.10 4.70

2478 CHIRILA P. ANDREEA DANIELA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 6.71 4.87 8.56 5.50 4.25

2479 NECULITA R. ROBERT- IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 6.71 4.45 8.97 6.00 2.90

2480 TURLEA A. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.70 6.05 7.35 7.30 4.80

2481 ALEXANDRU I. MIHAELA DANIELA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 6.70 5.95 7.45 6.30 5.60

2482 ANTONIU V. DIANA MONICA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 6.70 5.92 7.49 7.40 4.45

2483 URSU C. RALUCA – ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 6.70 5.80 7.61 6.10 5.50

2484 MORARU I. ALEXANDRU MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.70 5.72 7.68 7.05 4.40

2485 VIRLAN D. MALINA TEODORA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 6.70 5.67 7.73 7.20 4.15

2486 CIORTAN I. CORNELIA ALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.70 5.55 7.86 7.00 4.10

2487 CAZACU E. CATALINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.70 5.52 7.88 7.65 3.40

2488 MANOLE S. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.70 5.37 8.04 5.75 5.00

2489 CASU C. PETRISOR LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 6.70 5.25 8.15 5.00 5.50

2490 CORNEI S. SORIN FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.70 5.20 8.21 6.05 4.35

2491 BULGARIU C. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 6.70 4.80 8.60 5.30 4.30

2492 BUDACU G. COSTEL GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.69 5.95 7.43 5.75 6.15

2493 ORZOI V. DUMITREL – CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 6.69 5.90 7.48 5.70 6.10

2494 PARASCHIV A. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.69 5.60 7.78 5.40 5.80

2495 VIERU M. EDWARD SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 6.69 5.55 7.84 7.60 3.50

2496 RASCANU S. LAURA-STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 6.69 5.52 7.87 5.55 5.50

2497 MOROSANU R. RADU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 6.69 5.42 7.96 5.50 5.35

2498 COROGIANU C. IZABELA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 6.69 5.35 8.03 5.70 5.00

2499 BOCIOAGA C. DANIELA ADRIANA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.69 5.30 8.09 5.30 5.30

2500 VASILACHE M. MIHAI EDUARD SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.69 5.12 8.27 6.25 4.00

2501 BULBOACA N. SILVIU IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.68 6.42 6.94 7.60 5.25

2502 BAGU C. REBECA GEANINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.68 5.70 7.67 7.35 4.05

2503 NESTIAN T. DANUT ANDREI LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 6.68 5.52 7.84 5.25 5.80

2504 NACU P. RAZVAN PETRISOR SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 6.68 5.32 8.05 6.70 3.95

2505 MUNTEANU C. MARIANA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.68 5.30 8.07 5.40 5.20

2506 ALBU A. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 6.67 6.00 7.35 7.00 5.00

2507 ANTOHI D. ADINA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.67 5.75 7.59 5.70 5.80

2508 FRUNZA M. DUMITRU DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 6.67 5.70 7.65 7.00 4.40

2509 TALPALARU I. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 6.67 5.65 7.69 6.00 5.30

2510 POGHIRC G. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 6.67 5.62 7.72 5.90 5.35

2511 CONDURACHE G. GEORGIANA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 6.67 5.57 7.78 7.50 3.65

2512 POPA C. LIDIA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 6.67 5.17 8.17 6.30 4.05

2513 MOCATIN I. IULIANA NICOLETA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.67 5.00 8.34 3.50 6.50

2514 NECHITA D. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 6.67 4.97 8.38 5.55 4.40

2515 ANDREI N. GEORGE-ALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 6.67 4.95 8.39 5.70 4.20

2516 CLIM D. DAN SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.66 5.87 7.46 7.75 4.00

2517 BUTNARU D. MARIUS-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.66 5.85 7.47 6.70 5.00

2518 VICOL L. IRINA-NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 6.66 5.75 7.58 6.50 5.00

2519 TANASIE L. STEFANIA LUMINITA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 6.66 5.75 7.57 5.50 6.00

2520 ARSENE I. GEORGIAN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 6.66 5.65 7.68 5.30 6.00

2521 IGNAT P. NARCISA GIANINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.66 5.60 7.72 6.40 4.80

2522 PAVEL P. MARIUS – IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 6.66 5.15 8.18 5.00 5.30

2523 MUNTEANU D. SIMONA-FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 6.66 5.05 8.28 6.20 3.90

2524 ASIMINE M. DIANA ADELINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 6.66 4.87 8.46 6.30 3.45

2525 CRUCIANU A. AUREL-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.65 6.05 7.26 7.60 4.50

2526 AELENEI A. MARIAN – IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 6.65 5.70 7.60 6.60 4.80

2527 BUCUR G. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 6.65 5.67 7.63 6.55 4.80

2528 GINDU N. LAURA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 6.65 5.45 7.86 5.85 5.05

2529 ZAHARIA D. ANDREEA STEFANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.65 4.95 8.36 6.50 3.40

2530 GALER S. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.65 4.75 8.55 5.40 4.10

2531 BEJENARU C. BOGDAN-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.64 5.72 7.57 6.10 5.35

2532 BERARU M. MADALINA -MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.64 5.47 7.82 7.60 3.35

2533 ROZNOV C. FEDERICA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.64 5.27 8.02 7.05 3.50

2534 ROMASCU S. STEFAN-CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 6.64 5.07 8.22 5.90 4.25

2535 SRTUFANGA I. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 6.64 4.92 8.36 5.50 4.35

2536 CAPTAR A. ALEXANDRU VALERIU SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.64 4.55 8.73 4.00 5.10

2537 CRETU C. IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 6.63 5.82 7.45 5.15 6.50

2538 GROSU C. COSTEL-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.63 5.80 7.46 7.55 4.05

2539 RUSU P. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 6.63 5.55 7.72 6.10 5.00

2540 GANCIU D. MIHAELA MIRELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.63 5.30 7.97 7.10 3.50

2541 FERARU I. IONELA LUCIANA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.62 6.35 6.90 6.80 5.90

2542 DUMITRACHE C. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 6.62 5.97 7.27 6.40 5.55

2543 ANTONICA P. COSMIN – PAUL SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.62 5.80 7.44 6.10 5.50

2544 CRETU V. COSMIN – CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 6.62 5.70 7.55 5.50 5.90

2545 DRAGOMIR R. RALUCA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.62 5.50 7.75 5.80 5.20

2546 NESTIAN M. CRISTI-DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 6.62 5.40 7.85 6.10 4.70

2547 RIZA N. ALINA ALEXANDRA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 6.62 5.35 7.90 5.30 5.40

2548 LORENT D. IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 6.62 4.27 8.98 5.50 3.05

2549 CIOBANU P. EMILIAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 6.61 6.60 6.62 7.20 6.00

2550 SIMION L. NICOLAIE SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.61 6.60 6.62 6.70 6.50

2551 CRACIUN I. SIMONA AURELIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.61 5.82 7.40 8.45 3.20

2552 NECULITA M. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 6.61 5.42 7.81 5.50 5.35

2553 CAZACU R. LAVINIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.61 5.15 8.07 7.20 3.10

2554 NITA C. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 6.60 5.50 7.71 6.00 5.00

2555 LILA V. ALBERTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 6.60 5.40 7.80 5.50 5.30

2556 NISTOR C. IONUT ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.60 5.35 7.85 6.40 4.30

2557 CHELBAN C. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.60 5.32 7.88 4.70 5.95

2558 GELIP C. PETRONELA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 6.60 5.30 7.91 5.30 5.30

2559 ALBU G. DANIEL CONSTANTIN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.60 5.27 7.93 5.10 5.45

2560 ALEXANDRACHE C. IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.60 5.25 7.95 6.35 4.15

2561 CHICULITA T. RODICA DANIELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 6.60 5.00 8.20 5.45 4.55

2562 CIORTAN D. NICOLETA- GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 6.60 4.72 8.48 5.00 4.45

2563 VASILACHE V. ANDREEA- ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.59 5.80 7.39 5.80 5.80

2564 NASTUR F. ROXANA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 6.59 5.57 7.61 6.75 4.40

2565 IOSUP G. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.59 5.47 7.71 6.95 4.00

2566 TALPES N. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.59 5.35 7.84 5.45 5.25

2567 BUZAMAT V. MADALINA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.59 5.27 7.92 6.00 4.55

2568 TINJALA G. ADRIAN- STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.59 5.15 8.04 5.00 5.30

2569 COJOCARU G. MADALINA- ELENA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.59 5.15 8.04 4.10 6.20

2570 BROJBAN G. CRINA GABRIELA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.59 5.10 8.09 5.20 5.00

2571 OLARIU A. ALBERTO MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.59 4.70 8.48 6.30 3.10

2572 CHIRCU D. EDUARD-COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 6.59 4.42 8.77 5.10 3.75

2573 NEGRUT A. DUMITRA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.59 4.42 8.76 5.85 3.00

2574 IFRIM C. DAMARIS GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.58 5.80 7.36 6.10 5.50

2575 ILIE -. VASILE CRISTINEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.58 5.70 7.47 5.90 5.50

2576 BRINZA V. MARIUS SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 6.58 5.70 7.46 6.40 5.00

2577 TOPOR C. ANDREEA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.58 5.70 7.46 6.05 5.35

2578 TICAU F. VALERIU VIRGIL LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.58 5.25 7.92 5.50 5.00

2579 CODREANU C. ADELINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 6.58 4.85 8.31 5.35 4.35

2580 URSU V. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 6.58 4.80 8.37 4.60 5.00

2581 COMANESCU N. COSMINA-CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 6.58 4.32 8.84 6.85 1.80

2582 ANTON C. ALEXANDRA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.57 5.80 7.35 6.30 5.30

2583 IGNAT I. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.57 5.57 7.58 5.10 6.05

2584 BICHILIE V. DIANA-IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 6.57 4.72 8.43 5.90 3.55

2585 BUMBU V. MARIA ADELINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 6.56 6.00 7.13 6.50 5.50

2586 BENDIU I. GEORGIANA MIOARA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 6.56 5.62 7.50 5.85 5.40

2587 GRIGORI V. ADI VIOREL LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 6.56 5.12 8.01 6.10 4.15

2588 MACIOC S. ADINA BIANCA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.56 4.95 8.18 3.45 6.45

2589 SPIRIDON C. ELENA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 6.56 4.85 8.27 5.65 4.05

2590 MIHALACHE A. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.55 6.05 7.05 5.80 6.30

2591 LUNGU D. ALEXANDRU-DUMITRU SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 6.55 5.47 7.64 5.25 5.70

2592 CREANGA G. GHEORGHE CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.55 5.42 7.68 4.25 6.60

2593 POPA N. VLAD ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.55 5.35 7.76 6.70 4.00

2594 MOCANU I. IOACHIM SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 6.55 5.27 7.83 4.30 6.25

2595 SARAFINESCU C. NICOLETA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.54 6.02 7.07 5.15 6.90

2596 TUDOR D. FREDY-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” MUN. VASLUI 6.54 5.82 7.27 8.30 3.35

2597 PESTER I. IONUT-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 6.54 5.65 7.43 3.95 7.35

2598 ROTARU A. LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 6.54 5.55 7.53 6.75 4.35

2599 PAVAL M. VALENTIN-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 6.54 5.40 7.68 5.20 5.60

2600 VELOVICI A. PETRU STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.54 5.25 7.84 4.10 6.40

2601 SAIMU D. MALINA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPESA ELENA BIBESCU” MUN. BARLAD 6.54 5.17 7.92 5.60 4.75

2602 POPESCU V. FLORENTINA CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 6.54 5.15 7.93 5.15 5.15

2603 MIHAILA E. PAUL GEORGICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.54 4.87 8.22 5.80 3.95

2604 PALADE V. VLAD SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 6.54 4.87 8.21 6.00 3.75

2605 MAGHER N. MIOARA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.54 4.82 8.27 4.65 5.00

2606 BULGARASU C. IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 6.54 4.72 8.37 5.20 4.25

2607 TURCU V. VASILE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 6.54 4.67 8.42 5.00 4.35

2608 LUPU I. VICTOR ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.53 5.80 7.27 4.60 7.00

2609 DORNEANU V. GEORGIANA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 6.53 5.67 7.40 5.80 5.55

2610 SECUIANU M. MARIUS SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 6.53 5.35 7.71 3.80 6.90

2611 PADURARU V. SIMONA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 6.53 4.92 8.15 6.65 3.20

2612 BOGOS I. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.52 5.85 7.20 5.20 6.50

2613 TEODORESCU V. VASILE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.52 5.82 7.22 5.45 6.20

2614 GOROVEI -. DENIS-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.52 5.75 7.30 6.00 5.50

2615 MUNTEANU G. LUCIAN-NICOLAE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.52 5.40 7.65 4.50 6.30

2616 UNGUREANU R. MARIA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 6.52 4.75 8.30 5.80 3.70

2617 ANTIP V. COSTEL GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 6.52 4.37 8.68 4.35 4.40

2618 BUHAESCU N. MARINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 6.51 5.72 7.30 4.85 6.60

2619 ARMENI S. SORINA – ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 6.51 5.65 7.38 7.40 3.90

2620 ISTRATE S. TARA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 6.51 5.30 7.73 5.75 4.85

2621 VRINCEANU D. ANA- MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.51 4.92 8.11 7.10 2.75

2622 SPRINCEANA P. LOREDANA ANDREEA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.51 4.65 8.37 6.10 3.20

2623 BAZAN I. ELISEI-IOSUA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 6.50 5.62 7.39 6.25 5.00

2624 VIERIU V. GEORGE- RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 6.50 5.47 7.53 5.65 5.30

2625 BORZA M. GEORGE- IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.50 5.30 7.70 5.20 5.40

2626 IGESCU V. MIHAIL SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 6.50 5.27 7.73 5.00 5.55

2627 MIHAILA -. BEATRICE MAGDALENA SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 6.50 5.25 7.75 6.50 4.00

2628 PANAINTE G. GINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.50 5.05 7.95 5.70 4.40

2629 CALDARARU G. ADINA PETRONALA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 6.50 5.00 8.00 5.35 4.65

2630 STIRBAT D. VLAD GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 6.50 4.90 8.10 5.30 4.50

2631 SANDU G. ANA MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.50 4.87 8.13 5.60 4.15

2632 PETREA C. DIANA ANDREEA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 6.49 5.60 7.38 5.00 6.20

2633 DANAILA C. GABRIEL- MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.49 5.47 7.52 5.80 5.15

2634 CROITORU C. ALIN – ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.49 5.42 7.57 5.00 5.85

2635 CARP R. ROBERTA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.49 5.40 7.59 7.00 3.80

2636 CONTU D. ANDREI SILVIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.49 5.30 7.69 5.15 5.45

2637 APENEI I. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 6.49 5.30 7.68 6.10 4.50

2638 LUPUSOR V. COSMINA-NATALIA SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 6.49 5.05 7.93 4.65 5.45

2639 IRIMIEA I. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.49 5.02 7.96 4.20 5.85

2640 GALATANU G. GIANINA-ALIS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 6.49 4.77 8.21 6.70 2.85

2641 MOISEI M. MADALINA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 6.49 4.55 8.43 5.70 3.40

2642 SIMION M. ROBERT-SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 6.48 5.90 7.07 3.50 8.30

2643 STINGA .. CRISTINA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 6.48 5.25 7.72 6.70 3.80

2644 CIOCLU M. CATALIN-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 6.48 5.22 7.74 5.10 5.35

2645 FLORICICA V. ANAMARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.48 5.10 7.86 5.20 5.00

2646 FURCOI P. PETRONELA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 6.48 4.75 8.22 4.50 5.00

2647 SOROCIANU V. BIATRICE-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 6.48 4.67 8.30 5.85 3.50

2648 CHILUG M. MADALIN – IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 6.47 6.67 6.27 7.75 5.60

2649 CIOCAN A. ALEXANDRA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.47 5.77 7.18 5.05 6.50

2650 PITARU E. SERBAN GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.47 5.72 7.23 5.00 6.45

2651 OLARU G. CAMELIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.47 5.57 7.38 8.05 3.10

2652 VRABIE G. BIANCA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 6.47 5.47 7.48 5.15 5.80

2653 HODEA A. STEFAN – DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.47 5.25 7.70 6.30 4.20

2654 IORDACHITA V. PAUL CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 6.47 5.20 7.75 6.45 3.95

2655 TOPLICEANU I. DIANA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 6.47 4.80 8.15 4.60 5.00

2656 TAMPAU G. ANA-EDERA SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 6.47 4.50 8.44 5.00 4.00

2657 RADITA V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.46 5.87 7.05 5.80 5.95

2658 LUNGU V. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 6.46 5.77 7.15 7.30 4.25

2659 CIORCHINA S. GRIGORAS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.46 5.62 7.31 6.25 5.00

2660 PASAREL V. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 6.46 5.55 7.38 5.10 6.00

2661 BATCU F. MADALIN – CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 6.46 5.35 7.57 4.20 6.50

2662 BUGEAC S. ADRIAN-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 6.46 5.20 7.72 5.00 5.40

2663 VIZITIU V. BEATRICE IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 6.46 4.82 8.10 5.40 4.25

2664 CROITORU A. DARIUS ANDREI LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.45 5.85 7.06 4.30 7.40

2665 APOSTU M. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 6.45 5.45 7.45 6.00 4.90

2666 MANOLACHE E. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.45 5.42 7.49 6.05 4.80

2667 BORDEI D. ALEXANDRA-ECATERINA SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 6.45 5.22 7.68 6.80 3.65

2668 CALOIAN I. VALENTIN CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 6.45 5.17 7.74 5.00 5.35

2669 MUNTEANU V. LUCIAN COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 6.45 5.10 7.81 5.20 5.00

2670 ALEXANDRU G. GEORGE- EDUARD SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 6.45 4.70 8.21 6.15 3.25

2671 IGNAT P. IONELA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 6.45 4.60 8.30 6.00 3.20

2672 TANASA V. ALIN OVIDIU SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 6.45 4.50 8.41 5.70 3.30

2673 MORARIU C. NARCIS-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.44 6.25 6.63 6.05 6.45

2674 CIOBANU N. GIORGIANA CORNELIA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.44 6.05 6.84 6.00 6.10

2675 TECLA V. VIORICA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 6.44 5.72 7.16 5.75 5.70

2676 AVADANI C. DRAGOS-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.44 5.35 7.54 5.20 5.50

2677 ZATINGA C. REMUS – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 6.44 5.25 7.63 5.75 4.75

2678 PRICOPE D. ALEXANDRU IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 6.44 5.22 7.67 5.15 5.30

2679 POPA N. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 6.44 4.97 7.92 4.75 5.20

2680 RIZA A. OANA GIORGIANA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 6.44 4.77 8.12 5.10 4.45

2681 POPOVICI I. MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 6.44 4.50 8.39 5.10 3.90

2682 ARMINESCU C. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 6.43 5.72 7.14 5.00 6.45

2683 MANOLE D. CONSTANTIN MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 6.43 5.55 7.32 4.60 6.50

2684 TOPORAS C. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 6.43 5.35 7.52 5.40 5.30

2685 ARAMA I. MARINELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 6.43 5.30 7.56 6.00 4.60

2686 CIORTAN I. DOREL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 6.43 5.15 7.71 4.60 5.70

2687 CIOBANU P. IONUT LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.43 5.12 7.74 6.55 3.70

2688 NITOI A. ELENA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.43 4.72 8.14 5.65 3.80

2689 ZLATAN R. LIVIU SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 6.43 4.60 8.26 5.20 4.00

2690 STAN D. DIANA LACRAMIOARA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 6.43 4.57 8.29 5.00 4.15

2691 CRUDU V. SEBASTIAN -ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.42 6.20 6.65 7.00 5.40

2692 UNGUREANU G. RADU-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 6.42 5.42 7.42 5.80 5.05

2693 ARTIENI M. SILVIA-CORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 6.42 5.10 7.74 3.60 6.60

2694 PONEA P. PAULA-SINZIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.42 4.65 8.20 5.90 3.40

2695 BIGHIU G. LIDIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 6.42 4.17 8.68 5.85 2.50

2696 PAVLOV I. IOAN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.41 5.52 7.30 5.90 5.15

2697 PRUTEANU V. VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.41 5.45 7.37 5.90 5.00

2698 BUCLEA C. MANUELA ANAMARIA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 6.41 5.40 7.42 5.15 5.65

2699 ZAMFIRACHE C. DRAGOS MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 6.41 5.30 7.52 6.70 3.90

2700 HULUBARU M. ANDREEA – DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 6.41 5.12 7.70 6.25 4.00

2701 DOHOTARU T. SERGIU-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.41 4.90 7.92 5.20 4.60

2702 MUNTEANU L. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 6.41 4.82 8.00 5.05 4.60

2703 BONCIU D. ADELINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 6.41 4.37 8.46 6.05 2.70

2704 FRANCIUG I. CRISTINA-FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 6.41 4.35 8.47 5.20 3.50

2705 CHIRILUTA S. OVIDIU CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 6.40 5.75 7.06 5.00 6.50

2706 LUPU G. COSMIN-CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 6.40 5.62 7.18 6.85 4.40

2707 FRONEA G. MADALINA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 6.40 5.57 7.24 6.15 5.00

2708 NISTOR S. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.40 5.45 7.36 5.80 5.10

2709 BIRZU I. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 6.40 5.32 7.48 6.40 4.25

2710 CIOBOTARU M. DANIELA- ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 6.40 5.22 7.59 5.45 5.00

2711 BUBULAN M. FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 6.40 5.15 7.66 4.70 5.60

2712 NISTOR C. MARIAN-CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 6.40 5.07 7.73 4.10 6.05

2713 CIOBANU M. GHEORGHE – MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.40 5.02 7.78 4.05 6.00

2714 BRAESCU I. ANCA-IULIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 6.40 4.95 7.86 4.90 5.00

2715 STAMATE C. GEORGIANA DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 6.40 4.85 7.96 6.20 3.50

2716 TIUGA V. IULIANA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 6.40 4.82 7.99 6.65 3.00

2717 STAMATIN G. ALEXANDRA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 6.40 4.65 8.15 6.55 2.75

2718 URSU S. GIANI – RARES SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 6.40 4.55 8.26 5.10 4.00

2719 IONITA V. ANA-SMARANDA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 6.39 5.57 7.22 5.00 6.15

2720 MACOVEI V. VLADUT- ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 6.39 5.50 7.29 5.60 5.40

2721 VOICULESCU I. DENISA-NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 6.39 5.42 7.36 4.15 6.70

2722 PAIU D. FLORINA-ANTOANELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 6.39 5.40 7.39 5.30 5.50

2723 BITU R. ANDREI PARASCHIV SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.38 6.20 6.57 5.30 7.10

2724 BALAN I. STEFANEL- CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VULTURESTI 6.38 5.75 7.02 5.10 6.40

2725 ASIMINEI D. VLAD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 6.38 5.72 7.05 6.65 4.80

2726 VIRLAN N. CRISTINA MONICA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 6.38 5.57 7.19 7.15 4.00

2727 GRECU D. CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.38 5.35 7.41 6.50 4.20

2728 VARTOLOMEI D. VLAD SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 6.38 5.30 7.47 6.05 4.55

2729 ADIACONITEI D. VLADUT ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 6.38 5.22 7.55 4.20 6.25

2730 PAVEL I. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 6.38 5.00 7.77 5.00 5.00

2731 PRICOP F. NETY FLORINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.38 5.00 7.76 7.00 3.00

2732 CRACIUN C. CASIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 6.38 5.00 7.76 5.00 5.00

2733 SOREA T. CATALIN-TEODOR SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 6.38 4.95 7.82 4.20 5.70

2734 LUNGU L. EDUARD STEFANUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 6.38 4.85 7.92 6.20 3.50

2735 TALPIS D. MARIA MAGDALENA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.38 4.85 7.92 5.30 4.40

2736 MARANGOCI E. IONELA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 6.38 4.82 7.95 5.80 3.85

2737 CHIPCEA E. MADALINA FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.38 4.70 8.07 5.30 4.10

2738 NECHITA L. GABRIEL VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 6.38 4.67 8.09 6.60 2.75

2739 HUZUNA M. DUMITRU DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 6.37 5.50 7.24 5.00 6.00

2740 PADURARU G. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.37 5.40 7.35 7.10 3.70

2741 RADU C. OANA GEANINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.37 5.10 7.64 5.00 5.20

2742 STOLERU I. MARIUS ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 6.37 4.97 7.77 6.05 3.90

2743 RUSU C. PETRU -GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.37 4.97 7.77 4.45 5.50

2744 TINEA E. ELENA MAGDALENA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.37 4.60 8.14 4.80 4.40

2745 HURJUI I. RALUCA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.37 3.97 8.77 5.40 2.55

2746 BUCATARU V. VIOREL SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 6.36 5.72 7.00 5.85 5.60

2747 BUTNARU C. ALIN SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 6.36 5.70 7.03 5.80 5.60

2748 ARAMA I. GABRIEL IONEL SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 6.36 5.30 7.42 5.60 5.00

2749 BATCU V. ALINA- MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 6.36 4.80 7.93 5.90 3.70

2750 MANDACHE I. LUIZA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 6.36 4.52 8.21 4.25 4.80

2751 BIRSAN I. LAURA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 6.36 4.45 8.28 5.20 3.70

2752 TIVDA V. ROBERT-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 6.36 4.25 8.47 5.40 3.10

2753 MODIGA V. MARIAN – SORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 6.35 5.75 6.96 6.45 5.05

2754 POPLIUC D. ALEXANDRA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.35 5.50 7.20 6.30 4.70

2755 MIRON C. SERGIU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 6.35 5.40 7.31 5.10 5.70

2756 MANOLE G. DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 6.35 5.40 7.30 6.30 4.50

2757 MORCOT M. GEORGE-MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 6.35 5.12 7.58 4.00 6.25

2758 MANOLACHE .. ALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 6.35 5.00 7.71 5.00 5.00

2759 AVASILCAI O. RAHELA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 6.35 4.90 7.81 5.45 4.35

2760 BARBASCU C. DANIELA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.35 4.80 7.90 5.20 4.40

2761 BUTNARU E. MONICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 6.35 4.55 8.15 5.40 3.70

2762 POEANA N. LAURA-VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 6.34 5.50 7.18 6.00 5.00

2763 TATARU V. BOGDAN PAUL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 6.34 5.25 7.44 5.50 5.00

2764 SAVA V. MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.34 5.25 7.44 4.20 6.30

2765 STOLERU C. FLORIN VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 6.34 5.20 7.49 6.30 4.10

2766 MUSTEATA V. MIHAELA GIORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 6.34 5.00 7.69 5.00 5.00

2767 FILIP D. DIANA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 6.34 4.97 7.72 4.90 5.05

2768 RUSU I. CLAUDIU -IONUT SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.34 4.90 7.78 4.30 5.50

2769 COCUZ S. ROXANA IULIA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 6.34 4.85 7.83 4.50 5.20

2770 ZANOSCHI I. COSMIN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 6.34 4.62 8.06 6.00 3.25

2771 SMAU A. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 6.34 4.35 8.34 4.10 4.60

2772 DIMOFTE I. MARICICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 6.33 5.45 7.21 5.30 5.60

2773 NECULA I. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 6.33 5.05 7.61 6.10 4.00

2774 FECIORU I. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.33 4.47 8.19 4.65 4.30

2775 CONACHE L. LAURENTIU STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 6.33 4.27 8.39 4.50 4.05

2776 POPICA V. ELENA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 6.33 4.02 8.64 4.10 3.95

2777 CHIRIAC G. DANIEL MARIAN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.32 5.47 7.18 3.70 7.25

2778 APOSTU C. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 6.32 5.40 7.25 5.00 5.80

2779 BOITAN C. PETRICA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.32 5.40 7.24 6.45 4.35

2780 BALINT R. DEISA – PAULA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.32 5.37 7.28 5.40 5.35

2781 MARHODIN I. IULIAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 6.32 5.10 7.54 5.00 5.20

2782 TORONILA C. ANDREI MADALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 6.32 4.80 7.84 5.10 4.50

2783 RIPA C. ALEXANDRA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 6.32 4.77 7.87 4.65 4.90

2784 CIOANCA V. CLAUDIA IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.32 4.65 7.99 4.80 4.50

2785 MIRON I. DANIEL-NICUSOR SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.31 5.77 6.85 5.90 5.65

2786 HURMUZACHE G. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 6.31 5.17 7.46 6.05 4.30

2787 OPREA L. CLAUDIU-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 6.31 4.97 7.66 5.50 4.45

2788 GANCIU -. DIANA VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.31 4.95 7.67 7.10 2.80

2789 MIHAILA T. ROXANA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.31 4.75 7.88 5.00 4.50

2790 CIOBANU C. VASILICA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.30 5.45 7.16 4.30 6.60

2791 MUNTEANU F. IONUT-FLORENTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.30 5.32 7.29 5.65 5.00

2792 BEJENARU V. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 6.30 5.30 7.31 5.00 5.60

2793 NASTASE D. DENISA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.30 5.17 7.43 5.00 5.35

2794 SIMION G. ANDREI SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 6.30 4.90 7.71 5.75 4.05

2795 NACU I. DIANA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.30 4.72 7.89 5.00 4.45

2796 BUCUR C. ALICE – SABINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.30 4.47 8.14 5.00 3.95

2797 VOLOCIANU P. FLORIN-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.29 5.55 7.03 6.00 5.10

2798 SASU P. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.29 5.40 7.18 6.20 4.60

2799 DANDES C. OANA-CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 6.29 5.30 7.28 6.10 4.50

2800 BALAN C. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.29 5.10 7.49 5.90 4.30

2801 STOICA C. BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.29 5.07 7.51 6.00 4.15

2802 OFILEANU C. IULIA- IONELA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.29 5.02 7.57 5.05 5.00

2803 URSU P. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 6.29 4.82 7.76 5.45 4.20

2804 MIRON G. MARIUS-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 6.29 4.20 8.39 4.30 4.10

2805 PALIMARU C. LAURENTIU CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN PARFENE” MUN. VASLUI 6.28 5.17 7.40 5.60 4.75

2806 PALADE P. GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.28 5.15 7.41 5.30 5.00

2807 URSU A. ADINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.28 5.02 7.55 5.65 4.40

2808 MIHAILA M. DIANA ELENA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.28 4.90 7.66 4.30 5.50

2809 COROMELCEA G. MONICA -GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 6.28 4.50 8.06 5.00 4.00

2810 CIURARIU V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 6.27 5.65 6.89 6.10 5.20

2811 CORCIOVA V. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.27 5.45 7.09 5.00 5.90

2812 MOCANU G. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.27 5.40 7.14 6.35 4.45

2813 MACOVEI G. DANIEL GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 6.27 5.37 7.17 5.25 5.50

2814 POPA G. CORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 6.27 5.27 7.27 5.95 4.60

2815 BUTUNOI C. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.27 5.17 7.38 5.65 4.70

2816 AIRINEI G. ALEXANDRU GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 6.27 5.02 7.52 4.20 5.85

2817 DOLNICEANU I. LARISA-IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 6.27 4.80 7.74 5.70 3.90

2818 PANDICHI S. MIHAELA – ALICE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 6.27 4.65 7.90 5.75 3.55

2819 MURGEANU R. TEODOR ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.26 5.62 6.91 6.25 5.00

2820 POPLIUC V. RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.26 5.12 7.40 4.70 5.55

2821 BUSTIUC C. ALEXANDRU VASILE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.26 5.07 7.45 4.05 6.10

2822 HUTUTUC A. ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.26 5.00 7.53 5.00 5.00

2823 GIUSCA C. COSTEL ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.26 4.90 7.63 4.40 5.40

2824 MOCANU C. ALEXANDRA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.26 4.67 7.86 5.85 3.50

2825 POTORAC D. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 6.26 4.65 7.88 5.35 3.95

2826 TANASE T. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 6.26 4.32 8.20 4.30 4.35

2827 GRAMA I. VLAD – NICU SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.26 4.27 8.25 5.30 3.25

2828 SPANACHE D. DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 6.26 3.97 8.56 4.00 3.95

2829 AGHION P. LAVINIA-CORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 6.26 3.90 8.63 4.80 3.00

2830 POPA I. SILVIU IONICA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.25 5.55 6.95 5.70 5.40

2831 OUATU V. ROXANA DOINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.25 5.20 7.30 4.20 6.20

2832 LARION G. OANA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 6.25 4.90 7.60 6.20 3.60

2833 VARTOLOMEI G. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 6.25 4.67 7.84 5.10 4.25

2834 BROSTIC C. ANDREEA-LILIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 6.25 4.62 7.89 5.50 3.75

2835 MAXIM I. ANDREEA-IOANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 6.25 4.37 8.14 5.65 3.10

2836 BOT P. MARTA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.24 5.10 7.39 5.10 5.10

2837 BACIU I. SAMIR-CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 6.24 4.90 7.58 4.20 5.60

2838 OCHIANA I. CONSTANTIN-COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.24 4.52 7.97 5.55 3.50

2839 POPA V. CRISTINA-CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 6.24 4.42 8.07 6.15 2.70

2840 COBZARU I. DARIUS COSTINEL LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.24 4.37 8.11 5.00 3.75

2841 TURCU V. DENIS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 6.24 4.32 8.17 3.65 5.00

2842 TODERASCU C. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.24 4.25 8.24 3.95 4.55

2843 CHIPER V. ALEXANDRU ION SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 6.24 4.17 8.32 5.35 3.00

2844 TARAGAN F. IRINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 6.24 4.12 8.37 5.65 2.60

2845 STOICA G. LILIANA MANUELA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 6.23 5.67 6.80 6.00 5.35

2846 LEONTE C. RAZVAN PAUL SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 6.23 5.65 6.82 5.85 5.45

2847 BLANARU M. ION SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 6.23 5.52 6.94 5.00 6.05

2848 LARE M. IULIAN – STEFANUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 6.23 5.45 7.01 5.45 5.45

2849 CHIRIC M. DIANA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 6.23 5.37 7.10 6.20 4.55

2850 MURGU A. ANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 6.23 5.35 7.12 5.85 4.85

2851 GHEORGHE F. ADINA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 6.23 5.22 7.24 5.00 5.45

2852 VLAICU V. GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 6.23 5.02 7.45 7.50 2.55

2853 CRACIUN C. ALEXANDRU NECULAI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.23 5.00 7.46 5.00 5.00

2854 IORDACHE C. VIOREL-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.23 4.85 7.62 6.00 3.70

2855 PALADE L. FLORIN-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 6.23 4.77 7.69 5.00 4.55

2856 HURDUCEANU V. ANDREI FLORIN LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 6.23 4.70 7.77 5.70 3.70

2857 MAGUREANU V. CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 6.23 4.42 8.04 3.40 5.45

2858 BRASOVEANU G. RAZVAN COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.23 4.35 8.12 4.95 3.75

2859 STRATULAT M. NICOLETA -GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.22 5.20 7.24 5.40 5.00

2860 PASAT C. SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.22 5.05 7.39 6.20 3.90

2861 CORZAC D. PETRONEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 6.22 4.95 7.49 5.30 4.60

2862 ADOMNICAI I. IOAN SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 6.22 4.82 7.62 4.15 5.50

2863 SIMION D. NICOLAE DAN SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 6.22 4.60 7.85 5.70 3.50

2864 CHITARU I. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.22 4.50 7.95 5.35 3.65

2865 BOTEZATU L. ADRIAN LUCIAN LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 6.22 4.35 8.10 4.10 4.60

2866 STEFOGLU A. ELENA-MONICA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 6.22 4.27 8.17 5.60 2.95

2867 SIMIONESCU C. COSMIN – IONUT SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 6.22 4.10 8.34 5.00 3.20

2868 BUHUS P. ROXANA-IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 6.21 5.20 7.22 5.20 5.20

2869 BIRLADEANU M. VLAD – MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 6.21 5.12 7.31 5.55 4.70

2870 LUCA T. IONUT MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 6.21 5.12 7.31 5.25 5.00

2871 ANUTEI E. SERGIU IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 6.21 5.00 7.43 5.00 5.00

2872 OLARU A. IRINA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 6.21 4.87 7.55 4.70 5.05

2873 AUR C. ANDRA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 6.21 4.37 8.06 6.10 2.65

2874 SERBAN T. LAVINIA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 6.21 4.35 8.07 5.70 3.00

2875 BULGARESCU D. BOGDAN-RARES-DORU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 6.21 4.27 8.16 5.00 3.55

2876 MANOLACHI I. MARIA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 6.21 3.90 8.52 5.70 2.10

2877 DABOI V. ANDREEA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.20 5.30 7.10 5.80 4.80

2878 SAVA A. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 6.20 5.22 7.18 6.45 4.00

2879 VACARCIUC V. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.20 4.70 7.71 6.00 3.40

2880 TASCAU C. MARIA SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 6.20 4.60 7.81 5.70 3.50

2881 TIMOFTE C. ADELIN GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 6.19 5.25 7.14 5.75 4.75

2882 CHIPERI F. FLORIN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 6.19 5.10 7.28 5.00 5.20

2883 MAFTEIU E. ANDREI-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 6.19 5.07 7.32 5.15 5.00

2884 NICOLAE M. FLORIAN-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.19 5.00 7.39 6.40 3.60

2885 RUSU C. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.19 4.42 7.97 5.10 3.75

2886 JITARU I. MARIA-ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 6.19 4.15 8.24 5.30 3.00

2887 GINGHINA M. VASILE – CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.19 4.12 8.27 5.00 3.25

2888 POPA G. IONUT ALEXANDRU LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 6.19 4.05 8.34 3.90 4.20

2889 BUTUNOI M. IONUT VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.18 5.30 7.07 5.00 5.60

2890 VEZETEU P. PETRE-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 6.18 4.92 7.45 4.25 5.60

2891 CONDULET E. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 6.18 4.77 7.59 4.00 5.55

2892 HAGIU N. TINCUTA-TATIANA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 6.18 4.70 7.66 3.40 6.00

2893 GELES G. CRISTINA – ANCUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 6.18 4.67 7.70 6.00 3.35

2894 BUCUR S. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 6.18 4.67 7.70 5.25 4.10

2895 SPIRIDON D. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 6.18 4.62 7.74 4.25 5.00

2896 MIHAILA T. NARCIS ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.18 4.07 8.30 5.15 3.00

2897 BUDA M. LUCIAN FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 6.17 6.00 6.34 5.05 6.95

2898 IVAN V. EDUARD- OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 6.17 5.15 7.20 6.70 3.60

2899 ONCIU I. IONATAN SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 6.17 5.07 7.27 6.25 3.90

2900 CIOBANU V. MIHAELA LOREDANA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.17 4.97 7.37 4.30 5.65

2901 BIRCA A. LAURENTIU SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 6.17 4.67 7.68 5.15 4.20

2902 CORNEANU V. CLAUDIA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 6.17 4.45 7.90 5.00 3.90

2903 BURGHELEA D. PAULA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 6.17 3.97 8.37 5.00 2.95

2904 VIJIIAN C. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 6.16 5.47 6.86 5.40 5.55

2905 COCINDAU P. DAN MIHAI LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 6.16 5.47 6.85 5.40 5.55

2906 TARCAN D. CATALIN-GEORGE SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.16 5.42 6.91 5.85 5.00

2907 TATARU I. RAUL IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.16 5.02 7.30 5.55 4.50

2908 GORGAN V. VASILE EMANUEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 6.16 4.97 7.36 5.20 4.75

2909 CROITORIU C. RAZVAN – CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.16 4.80 7.52 5.70 3.90

2910 GHEUCA M. ANDREEA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 6.16 4.62 7.70 5.00 4.25

2911 PURICE P. IULIANA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 6.16 4.55 7.78 5.10 4.00

2912 BURUIANA M. DUMITRU CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 6.16 4.37 7.95 4.70 4.05

2913 LUCA V. REMUS-DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 6.16 4.27 8.06 3.55 5.00

2914 LARION V. ANDREI NICUSOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 6.16 4.27 8.05 3.85 4.70

2915 GALAN C. ANDREI-FLORINEL SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 6.16 4.10 8.22 5.45 2.75

2916 LEMNARU L. NICOLETA-LUCICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.15 5.42 6.88 5.80 5.05

2917 IONITA M. ROBERT-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 6.15 5.30 7.00 5.60 5.00

2918 BANITA P. LORENA ANDREEA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.15 5.15 7.16 3.60 6.70

2919 ACSINTE C. GEORGE ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 6.15 5.12 7.19 7.50 2.75

2920 ZMEU G. OCTAVIAN-GELU SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 6.15 5.07 7.24 4.70 5.45

2921 DUMITRACHE G. STEFAN GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 6.15 5.05 7.25 5.10 5.00

2922 SILION G. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 6.15 5.02 7.29 4.65 5.40

2923 MORARU N. OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 6.15 4.97 7.34 4.00 5.95

2924 VAMA M. GEORGIANA ELENA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 6.15 4.87 7.44 5.30 4.45

2925 DIRZU V. DANIELA ALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 6.15 4.20 8.10 5.40 3.00

2926 DUMITRIU V. LAURA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 6.15 4.17 8.13 4.35 4.00

2927 CIUPESCU C. ADRIAN VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.14 5.22 7.07 5.15 5.30

2928 ALISTAR C. MADALINA-COSTELA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 6.14 5.17 7.11 5.10 5.25

2929 CARP S. DANUT-PAUL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 6.14 5.12 7.16 5.00 5.25

2930 CHIPCEA C. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 6.14 5.07 7.21 4.15 6.00

2931 PRODAN T. CORNEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 6.14 4.75 7.53 6.00 3.50

2932 ROMILA P. ANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.14 4.62 7.67 5.50 3.75

2933 MOCANASU D. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.14 4.62 7.66 5.00 4.25

2934 ORMAN A. ALEXANDRU VLAD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 6.14 4.55 7.73 5.60 3.50

2935 MARCHIDAN M. COSTILENA MIUTA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 6.14 4.45 7.83 3.90 5.00

2936 IBANESCU G. ANA MARIA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 6.14 4.30 7.98 6.10 2.50

2937 NAZAREANU V. SEBASTIAN VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.13 5.37 6.90 3.80 6.95

2938 MELINTE S. OANA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.13 5.15 7.12 5.60 4.70

2939 BUDAU .. VLAD SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 6.13 4.77 7.50 6.00 3.55

2940 BUDURCA C. LUMINITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 6.13 4.67 7.59 5.40 3.95

2941 SASU C. SILVIU MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 6.13 4.50 7.77 3.70 5.30

2942 COZMA C. CATALIN CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 6.13 4.42 7.85 5.60 3.25

2943 PALALAIE N. NICUSOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELENI 6.13 4.37 7.90 5.65 3.10

2944 DEDIU C. ZINA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 6.13 4.37 7.90 3.45 5.30

2945 MUNTEANU T. STEFANEL SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 6.13 4.00 8.26 5.25 2.75

2946 TOPOR G. IONELA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 6.13 3.82 8.45 4.55 3.10

2947 ZARIF R. GABRIEL ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 6.12 5.35 6.90 6.20 4.50

2948 PANA C. ELENA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 6.12 4.72 7.53 6.35 3.10

2949 URSU G. MARCELA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 6.12 4.55 7.70 5.10 4.00

2950 BUCATARU I. ANDREI-AURELIAN SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 6.11 5.27 6.95 5.05 5.50

2951 ANDREI C. BOGDAN – GHEORGHE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 6.11 5.10 7.12 5.80 4.40

2952 ANTON C. VERONICA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 6.11 4.82 7.41 4.55 5.10

2953 MARDARESCU I. IONELA-BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 6.11 4.72 7.50 5.25 4.20

2954 PENISOARA I. ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 6.11 4.67 7.55 4.85 4.50

2955 BALAN S. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 6.11 4.45 7.77 5.50 3.40

2956 ZORILA G. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 6.11 4.42 7.81 3.80 5.05

2957 VARIA R. ANDREEA – CRINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. BARLAD 6.11 4.25 7.97 5.40 3.10

2958 STAMATIN D. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.11 4.20 8.02 5.30 3.10

2959 BERARU -. LORENA NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 6.11 4.10 8.12 5.15 3.05

2960 PASCAL L. ADINA-LAURA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 6.10 5.10 7.11 5.20 5.00

2961 DONICA V. GEORGIANA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 6.10 5.00 7.20 4.65 5.35

2962 CIOVNICU C. PETRONEL-VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 6.10 4.70 7.51 4.05 5.35

2963 CIUREANU I. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 6.10 4.65 7.55 4.20 5.10

2964 CUCU C. CONSTANTIN COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.10 4.60 7.61 5.25 3.95

2965 LUNGU C. RAZVAN IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 6.10 4.45 7.76 4.70 4.20

2966 TIBULEAC M. IOANA-ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.10 3.82 8.38 3.60 4.05

2967 GUTU A. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 6.09 5.35 6.83 5.35 5.35

2968 ANITEI S. CAMELIA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.09 4.92 7.26 6.35 3.50

2969 MORARIU G. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 6.09 4.70 7.48 5.65 3.75

2970 MIHAILA M. ROXANA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 6.09 4.65 7.53 5.00 4.30

2971 BLEOJU I. DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.09 4.42 7.76 3.65 5.20

2972 RUSU M. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 6.09 3.95 8.23 4.70 3.20

2973 HURZUM V. CEZARA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 6.08 5.52 6.65 6.50 4.55

2974 TREMURICI S. BOGDAN COSTEL SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 6.08 5.15 7.02 5.40 4.90

2975 DESPA E. EMIL-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 6.08 4.95 7.22 5.30 4.60

2976 ANTOCHI S. BIANCA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.08 4.95 7.21 6.90 3.00

2977 CARDONEANU D. COSTEL-TEODOR SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.08 4.92 7.25 4.55 5.30

2978 MATRAN D. GEORGIANA-ANTOANELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 6.08 4.87 7.30 6.10 3.65

2979 CATANA I. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.08 4.87 7.29 6.50 3.25

2980 PLOPAN G. CIPRIAN-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 6.08 4.70 7.46 5.90 3.50

2981 ILIUTA D. DANA VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 6.08 4.45 7.72 6.70 2.20

2982 ENE G. CRISTI-FANEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 6.08 4.40 7.76 5.00 3.80

2983 RADU D. GEORGE MANUEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.08 4.32 7.85 4.20 4.45

2984 NEGREI V. CATALINA – GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 6.08 4.25 7.92 5.10 3.40

2985 CHIRILA V. VASILE ALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 6.08 4.00 8.16 4.10 3.90

2986 COZMINCA S. CRISTI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 6.07 5.35 6.80 5.00 5.70

2987 MERLOI N. CRISTINA – OANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.07 5.25 6.90 5.05 5.45

2988 DELIU D. DIANA -ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 6.07 4.97 7.18 5.65 4.30

2989 CROITORU I. DANIELA VALENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.07 4.40 7.75 5.40 3.40

2990 COVRIG N. RAZVAN-NECULAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 6.07 3.92 8.22 4.50 3.35

2991 ENE P. ONUT PETRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 6.06 5.40 6.72 5.00 5.80

2992 SANDU G. ANREEA-OANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 6.06 4.87 7.25 5.50 4.25

2993 PLOPU P. VASILE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 6.06 4.85 7.27 5.00 4.70

2994 CAZACU V. MIRELA – MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 6.06 4.80 7.32 5.00 4.60

2995 JIMBU I. ADINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 6.06 4.62 7.51 5.25 4.00

2996 CIURESCU -. MIHAELA OLIMPIA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 6.06 4.62 7.50 5.75 3.50

2997 DASCALU P. ALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 6.06 4.25 7.87 5.00 3.50

2998 ANTON M. OTILIA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 6.06 4.12 8.00 5.95 2.30

2999 TABEICA P. DANIEL DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 6.06 3.47 8.66 4.00 2.95

3000 MUNTEANU C. GRIGORE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.05 5.42 6.69 5.40 5.45

3001 FUGARU M. MIHAELA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 6.05 4.90 7.21 5.30 4.50

3002 CISLEANU C. DIANA-MARINELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 6.05 4.90 7.20 5.60 4.20

3003 RACAUTANU D. IOANA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 6.05 4.85 7.25 4.00 5.70

3004 BRINZA G. MARIUS BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BALTENI 6.05 4.82 7.28 4.50 5.15

3005 ROMILA C. ALEXANDRU CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 6.05 4.80 7.30 4.60 5.00

3006 DAMIAN D. ANDA ELENA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 6.05 4.77 7.34 5.75 3.80

3007 CUCOS I. STEFAN GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 6.05 4.40 7.70 5.00 3.80

3008 ILIE V. ROBIN ION SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 6.05 4.37 7.73 5.00 3.75

3009 TOCHIOAIE A. CRISTINA GABRIELA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.05 4.05 8.05 5.10 3.00

3010 TEODORESCU T. FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.04 5.30 6.79 5.00 5.60

3011 BOLOCAN M. DANUT STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 6.04 5.25 6.84 5.80 4.70

3012 NECULITA M. ALINA – ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 6.04 5.05 7.04 5.35 4.75

3013 ILIES I. CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 6.04 4.60 7.49 5.70 3.50

3014 BUCUR D. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 6.04 4.30 7.79 3.60 5.00

3015 IACOB A. ANA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 6.03 5.25 6.81 3.30 7.20

3016 LUPU G. GHEORGHE-FELIX SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 6.03 4.90 7.17 5.40 4.40

3017 HAMAN M. MARIAN CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 6.03 4.75 7.32 2.90 6.60

3018 MILEA N. CRINA-FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 6.03 4.00 8.06 4.25 3.75

3019 BODESCU N. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 6.02 4.87 7.17 3.60 6.15

3020 LAIU C. CONSTANTIN-COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 6.02 4.85 7.19 4.25 5.45

3021 TURCANU F. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 6.02 4.82 7.23 5.00 4.65

3022 STEFAN V. DANUT-PETRISOR SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 6.02 4.77 7.28 3.85 5.70

3023 HUZUM D. TABITA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.02 4.75 7.29 5.10 4.40

3024 BALAN C. CORINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 6.02 4.70 7.35 4.20 5.20

3025 SARBU C. ALEXANDRU MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 6.02 4.32 7.73 5.35 3.30

3026 GRIGORAS V. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 6.02 4.32 7.73 4.30 4.35

3027 HAGIU P. MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 6.01 5.12 6.91 5.25 5.00

3028 CIOBANU S. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 6.01 5.07 6.95 5.30 4.85

3029 DUDAU C. CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 6.01 4.50 7.52 4.00 5.00

3030 STOICA M. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 6.01 4.30 7.72 4.20 4.40

3031 PETREA G. GHEORGHE VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 6.00 5.57 6.43 5.20 5.95

3032 IOSUB C. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 6.00 5.12 6.88 4.20 6.05

3033 STOIAN I. FLORENTINA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 6.00 4.95 7.05 5.50 4.40

3034 CRISTEA I. MADALINA – IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 6.00 4.85 7.15 5.40 4.30

3035 MELINTE A. MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 6.00 4.85 7.15 5.20 4.50

3036 URSACHI D. CRISTIAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 6.00 4.22 7.78 4.00 4.45

3037 LISMAN N. ANDREI BOGDAN LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 6.00 4.20 7.81 4.30 4.10

3038 CARARE A. ALEXANDRA ALINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.99 4.97 7.01 3.50 6.45

3039 HRISTACHI V. VLADUT-VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 5.99 4.67 7.31 4.35 5.00

3040 CIOBOTARU R. OCTAVIAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 5.99 4.42 7.56 5.30 3.55

3041 ROTARU V. CARMEN-IONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.99 4.37 7.62 5.55 3.20

3042 CIOBANU D. FLORIN LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 5.99 4.15 7.83 5.60 2.70

3043 STANCIUC I. ALEX SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.99 3.90 8.08 4.20 3.60

3044 PRUTEANU D. COSMIN -FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 5.98 5.25 6.71 5.00 5.50

3045 BURLACU V. VASILE CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.98 4.72 7.24 4.45 5.00

3046 GRIGORAS N. CLAUDIU EDUARD SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 5.98 4.65 7.32 3.90 5.40

3047 MOISA F. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 5.98 4.60 7.37 5.00 4.20

3048 AMARGARINTEI V. FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.98 4.42 7.54 5.00 3.85

3049 DOBREA M. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 5.98 4.40 7.57 4.65 4.15

3050 TOPALA L. MIHAI IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.98 4.40 7.56 6.05 2.75

3051 BOGHIU F. SILVIU-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.98 3.55 8.42 4.35 2.75

3052 BARSAN M. ROXANA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 5.98 3.47 8.50 5.00 1.95

3053 TODERITA V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 5.97 5.30 6.64 6.95 3.65

3054 BLAGOCI V. VLADUT – FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 5.97 5.00 6.94 5.00 5.00

3055 SIMIONESCU G. ADELINA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.97 4.70 7.25 5.20 4.20

3056 CRETU G. LAURA GABRIELA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.97 4.62 7.33 5.00 4.25

3057 CRISTEA M. ROBERT – STEFANUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 5.97 4.62 7.33 3.70 5.55

3058 ALEXANDRU M. ALIN IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.97 4.55 7.39 4.00 5.10

3059 RIMBOI A. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 5.97 4.30 7.65 3.60 5.00

3060 PILA C. ELENA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 5.97 4.27 7.68 5.15 3.40

3061 BALTA P. CLAUDIU – PETRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.97 4.25 7.70 5.00 3.50

3062 BARON T. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.97 3.97 7.97 3.85 4.10

3063 GALAN E. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.97 3.57 8.38 4.15 3.00

3064 FRONEA I. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 5.96 5.07 6.86 6.50 3.65

3065 COISIN L. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.96 4.85 7.07 5.05 4.65

3066 SPIRIDON V. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 5.96 4.60 7.33 6.60 2.60

3067 MITRU N. RICA OANA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 5.96 4.42 7.50 3.90 4.95

3068 ALEXA V. SIMONA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 5.96 4.25 7.68 5.00 3.50

3069 RADU C. AUREL-TICU SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 5.95 5.15 6.76 4.80 5.50

3070 GHIBA D. TIBERIU – GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 5.95 4.67 7.24 5.35 4.00

3071 SAUCIUC L. DANUT CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 5.95 4.57 7.34 5.65 3.50

3072 CHIPER G. NICUSOR-DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.95 4.55 7.35 4.20 4.90

3073 SIRBU V. IONUT-BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 5.95 4.50 7.41 5.30 3.70

3074 MOLDOVANU D. ALEXANDRU-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 5.95 4.45 7.46 5.60 3.30

3075 VEZETEU C. ANDREI LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 5.95 4.45 7.45 3.40 5.50

3076 LEICA I. FLORINA IONELA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.95 4.25 7.66 5.10 3.40

3077 BOTOROGA D. ION SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 5.95 4.25 7.65 4.00 4.50

3078 DOROFTEI I. FLORIN ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 5.95 4.20 7.71 6.40 2.00

3079 MUSTEATA I. VALENTIN COSTEL SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.94 5.60 6.28 5.00 6.20

3080 HOLOTIUC G. TUDOR COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 5.94 5.15 6.73 3.70 6.60

3081 CLEMINTE S. MARCO AUGUSTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 5.94 4.92 6.96 3.70 6.15

3082 RUSU G. LENUTA LACRAMIOARA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 5.94 4.72 7.16 4.05 5.40

3083 OLARU G. CATALINA – GEANINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 5.94 4.62 7.26 5.95 3.30

3084 BURUIANA G. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 5.94 4.60 7.28 6.45 2.75

3085 PISLARU V. STEFAN IONEL SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.94 4.57 7.32 5.50 3.65

3086 GAITA C. CONSTANTIN – ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 5.94 4.55 7.34 4.00 5.10

3087 CARP R. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 5.94 4.50 7.39 5.20 3.80

3088 CUCOS V. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 5.94 4.50 7.38 5.10 3.90

3089 BUJOREANU M. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.94 4.32 7.57 5.85 2.80

3090 CIOBANU T. GABRIEL COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.94 4.17 7.71 4.50 3.85

3091 CRACIUN I. GABRIEL EMANUEL LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.93 4.87 7.00 3.10 6.65

3092 STRATULAT M. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 5.93 4.42 7.45 3.70 5.15

3093 BIVOL V. CLAUDIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 5.93 4.15 7.71 4.20 4.10

3094 DONOSA I. ANDREI CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 5.92 5.17 6.68 6.85 3.50

3095 PLETOIANU S. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 5.92 5.00 6.85 5.00 5.00

3096 PASNICU I. IONUT MARIUS SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 5.92 4.92 6.92 5.60 4.25

3097 ABABEI G. GABRIEL LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.92 4.70 7.15 3.40 6.00

3098 SANDACHI V. VIORICA ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 5.92 4.57 7.27 6.00 3.15

3099 BRINZA I. DIANA IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 5.92 4.27 7.58 5.05 3.50

3100 CHIRIAC L. VLAD IONUT SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.92 4.25 7.59 5.00 3.50

3101 FORTU Z. ADI ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.92 4.02 7.83 4.30 3.75

3102 RUSU I. ANA- MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.92 3.92 7.92 5.00 2.85

3103 STEFAN I. ION-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 5.92 3.75 8.10 4.70 2.80

3104 EPURAS N. FLORINA-NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.91 4.95 6.88 5.10 4.80

3105 SANDU I. CRISTINA IONELA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 5.91 4.65 7.17 4.10 5.20

3106 COZMA I. VLADUT ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 5.91 4.55 7.28 5.40 3.70

3107 LUPU I. ALBERTO-NICULAE SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 5.91 4.55 7.27 5.00 4.10

3108 CHIPER M. DIANA-MARCELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 5.91 4.45 7.38 3.90 5.00

3109 SURLEAC G. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 5.91 4.35 7.48 3.60 5.10

3110 CERNAT I. LACRAMIOARA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 5.91 4.17 7.65 4.05 4.30

3111 BIBIRIG G. TEODOR-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 5.91 3.97 7.85 4.40 3.55

3112 BELEUTA M. STEFANUT SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 5.90 5.32 6.49 4.45 6.20

3113 ARHIRE C. IULIANA-BEATRIS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 5.90 4.67 7.13 5.10 4.25

3114 CALIN M. ROXANA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 5.90 4.57 7.24 3.50 5.65

3115 MARIN M. EDUARD-IOAN SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 5.90 4.55 7.26 4.00 5.10

3116 CAMESCHI C. ALINA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.90 4.35 7.45 4.30 4.40

3117 SIRGHE V. LIVIA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 5.90 4.25 7.56 5.30 3.20

3118 BOITAN C. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 5.90 4.25 7.55 4.30 4.20

3119 NECHITA V. GIANI SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 5.90 4.20 7.61 6.80 1.60

3120 COSTINIUC V. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.90 3.77 8.04 4.65 2.90

3121 CHERAZI I. MARIANA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.90 3.60 8.20 5.20 2.00

3122 MACOVEI V. PAUL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 5.89 5.05 6.73 5.10 5.00

3123 LEICA V. DANIEL-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 5.89 5.00 6.78 5.50 4.50

3124 FOTACHE G. EDUARD CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 5.89 4.70 7.09 6.40 3.00

3125 ONCIU M. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 5.89 4.62 7.17 4.15 5.10

3126 CONSTANTIN D. MARIUS-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 5.89 4.55 7.24 3.50 5.60

3127 LACATUS G. NARCIS PETRONEL SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 5.89 4.40 7.39 4.80 4.00

3128 TATARU N. NICUSOR ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 5.88 4.62 7.15 3.75 5.50

3129 NANIE M. CARMEN MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 5.88 4.52 7.24 5.70 3.35

3130 CHIPER G. OVIDIU-DANUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.88 4.50 7.27 4.30 4.70

3131 SAVA R. ALEXANDRU NICOLAE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.88 4.45 7.31 5.00 3.90

3132 STAMATE V. CATALIN NELU LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.88 4.37 7.40 3.80 4.95

3133 COSERU I. ALEXANDRA – IULIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 5.88 4.25 7.51 5.00 3.50

3134 COSMA L. ANGELO RAYMOND LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.88 4.12 7.65 3.90 4.35

3135 LUPU G. OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.88 3.80 7.97 3.10 4.50

3136 DOROFTEI M. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 5.88 3.60 8.17 4.00 3.20

3137 HANU P. DORINA DIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.88 3.52 8.24 5.00 2.05

3138 NICOARA R. ANAMARIA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 5.88 3.50 8.26 4.10 2.90

3139 PALICI B. ANA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOGDANA 5.87 4.90 6.84 6.50 3.30

3140 ZAHARIA I. STEFAN GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 5.87 4.67 7.07 5.25 4.10

3141 MATEI C. NELA-MINODORA SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 5.87 4.55 7.20 3.10 6.00

3142 ALEXANDROAIE V. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 5.87 4.47 7.27 3.85 5.10

3143 TIMOS G. IORDACHE-STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 5.87 4.45 7.29 5.15 3.75

3144 STEFAN V. IRIMIA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 5.87 4.30 7.44 3.90 4.70

3145 BULGARIU M. ESTERA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 5.87 4.27 7.47 4.05 4.50

3146 HOLBAN G. GEORGE-COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 5.87 4.27 7.47 3.40 5.15

3147 ALEXANDRU V. SERGIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 5.87 3.97 7.77 4.40 3.55

3148 ANGHEL I. ANA MARIA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.86 5.10 6.63 3.70 6.50

3149 PALADE N. RAZVAN -ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 5.86 5.02 6.71 6.00 4.05

3150 CIURARU V. ELISEI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 5.86 4.90 6.82 3.80 6.00

3151 RADU P. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 5.86 4.52 7.21 2.60 6.45

3152 SANDU V. ELENA-CRENGUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 5.86 4.50 7.23 5.30 3.70

3153 PINTEA V. OANA-DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.86 4.07 7.65 4.15 4.00

3154 HOTOLEANU A. ANDREI-MARIAN LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 5.85 4.47 7.23 5.65 3.30

3155 SOFRONI E. LIVIU SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 5.85 4.30 7.40 4.10 4.50

3156 BUJANITA C. MARIUS-CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 5.85 4.25 7.45 5.00 3.50

3157 MIHAI C. BOGDAN ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 5.85 3.90 7.81 3.80 4.00

3158 OLARU A. IONUT SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 5.85 3.80 7.90 4.60 3.00

3159 CHIRATCU I. IULIAN-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 5.84 5.22 6.47 4.55 5.90

3160 TULBURE C. MADALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 5.84 5.20 6.49 4.00 6.40

3161 PLACINTA E. ALIN-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 5.84 4.67 7.02 3.80 5.55

3162 CARARE I. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 5.84 4.52 7.17 3.05 6.00

3163 ULIAN I. GIORGIANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 5.84 3.82 7.86 3.80 3.85

3164 CROITORU G. SERGIU – ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 5.84 3.75 7.94 5.00 2.50

3165 VISAN F. MADALINA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 5.84 3.70 7.98 5.00 2.40

3166 CRACIUN F. DENIS ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 5.83 4.82 6.84 6.40 3.25

3167 ALERGUSI G. PAUL-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 5.83 4.40 7.27 3.55 5.25

3168 URSU C. COSMIN GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 5.83 4.25 7.41 5.00 3.50

3169 ANDRONACHI I. IULIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 5.83 4.07 7.60 4.35 3.80

3170 DOBRIN V. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 5.83 4.05 7.61 2.70 5.40

3171 CROITORU V. ANDREI LEONARD SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 5.83 4.02 7.64 4.15 3.90

3172 CHIOSA N. ION – MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 5.83 3.92 7.74 3.10 4.75

3173 ROJNITA N. DANIEL MIHAITA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 5.83 3.77 7.90 3.05 4.50

3174 TENCHIU G. MIANDRA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 5.83 3.65 8.01 4.10 3.20

3175 RAU P. ANDREI CORNEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 5.82 5.40 6.24 5.55 5.25

3176 BRIGHIU N. PETRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 5.82 4.80 6.84 5.10 4.50

3177 CARAUSU V. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 5.82 4.52 7.13 5.55 3.50

3178 LUCA N. ELVIS-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 5.82 4.52 7.12 4.00 5.05

3179 DEICU I. CONSTANTIN-IRIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.82 3.97 7.67 4.05 3.90

3180 PIRVU A. LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 5.82 3.95 7.69 3.80 4.10

3181 FILIPESCU D. STEFAN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PORUMBOIU” SAT MUNTENII DE JOS 5.82 3.85 7.79 5.00 2.70

3182 BALAN V. ALEXANDRU-SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.81 4.65 6.98 4.10 5.20

3183 IFTENIE G. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 5.81 4.32 7.31 5.70 2.95

3184 LUIUZ I. IONELA SORINA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.81 4.25 7.38 4.45 4.05

3185 FRUNZA V. VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.81 4.12 7.50 5.05 3.20

3186 ARAMA M. VLAD-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 5.81 4.00 7.63 5.00 3.00

3187 DAMIAN M. DANIEL TUDOR SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.80 5.05 6.56 5.55 4.55

3188 ANDRONACHE P. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.80 4.50 7.11 4.05 4.95

3189 MIHAILA V. FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 5.80 4.20 7.41 5.00 3.40

3190 BUGA I. OVIDIU DANIEL LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 5.80 3.70 7.91 4.20 3.20

3191 BARBU N. SIMONA – MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 5.80 3.65 7.95 5.20 2.10

3192 BABEI N. GABRIELA CATALINA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” MUN. BARLAD 5.79 4.85 6.73 5.30 4.40

3193 VRINCEANU V. ALEXANDRU IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 5.79 4.75 6.84 5.15 4.35

3194 VARLAN F. RAZVAN IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 5.79 4.62 6.96 5.05 4.20

3195 DULAN D. IONUT – CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 5.79 4.55 7.03 6.10 3.00

3196 CAPRARU I. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.79 4.52 7.07 5.05 4.00

3197 POPESCU S. SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.79 4.27 7.32 5.00 3.55

3198 CHIRIAC D. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 5.79 4.25 7.33 7.00 1.50

3199 BERBECE G. LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 5.79 4.25 7.33 6.00 2.50

3200 GAVRIL M. DENISA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.79 4.25 7.33 5.00 3.50

3201 NECHITA T. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 5.79 4.15 7.43 4.05 4.25

3202 SURLEAC I. MARIA-MIRABELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.79 3.95 7.63 5.00 2.90

3203 VACARCIUC M. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.79 3.67 7.92 5.00 2.35

3204 VIRLAN I. GEORGE-EDUARD SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 5.78 4.82 6.74 4.20 5.45

3205 GORGAN C. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 5.78 4.27 7.30 5.00 3.55

3206 GRUIA A. ADELIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.78 4.15 7.41 3.80 4.50

3207 DUMITRIU V. VLAD-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 5.78 3.67 7.89 2.35 5.00

3208 CATANA A. ANTON – EMANUEL SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 5.77 4.77 6.77 3.55 6.00

3209 SECARA N. GABRIELA MARINELA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.77 4.32 7.23 1.50 7.15

3210 GALAN S. MADALIN-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.77 4.27 7.27 5.20 3.35

3211 GHETAU A. OANA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.77 3.77 7.77 5.70 1.85

3212 SUCIU I. PAUL SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.76 4.82 6.71 5.65 4.00

3213 URSU D. ION SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 5.76 4.65 6.87 4.30 5.00

3214 MERTIC I. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 5.76 4.57 6.96 4.15 5.00

3215 CHIRIAC S. IONUT GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 5.76 4.52 7.00 5.20 3.85

3216 VISAN V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 5.76 4.40 7.12 4.45 4.35

3217 MOTREA V. ALEXANDRU TEOFIL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 5.76 4.37 7.16 4.00 4.75

3218 DARIE C. COSMINA GABRIELA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.76 4.27 7.26 4.90 3.65

3219 MOLDOVEANU S. STEFAN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 5.76 3.92 7.60 3.55 4.30

3220 DRAGHICI C. PARASCHEVA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.76 3.82 7.70 5.10 2.55

3221 MOCANU I. MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.76 3.60 7.93 5.00 2.20

3222 CHIRILA P. OANA- MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.76 3.50 8.02 4.20 2.80

3223 LUCA L. LIVIU ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.75 4.57 6.94 5.50 3.65

3224 LUNGU T. VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 5.75 4.45 7.06 3.85 5.05

3225 HANU I. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.75 3.52 7.99 5.00 2.05

3226 PARNICA P. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.75 2.85 8.65 3.70 2.00

3227 BUTA F. SANDU STEFANICA SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 5.74 5.25 6.24 5.15 5.35

3228 ROSCA M. CORNEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.74 4.42 7.06 5.15 3.70

3229 SGINDARICI M. IOANA- CELINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 5.74 4.27 7.22 3.80 4.75

3230 DASCALU I. ROXANA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 5.74 4.20 7.28 5.80 2.60

3231 DUMITRU L. DANIEL MARCEL SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 5.74 4.20 7.28 4.30 4.10

3232 BOTAN D. LAURA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 5.74 4.10 7.38 5.00 3.20

3233 MICNEA G. DIANA ELENA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 5.74 4.05 7.44 5.60 2.50

3234 FRUNZA N. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 5.74 3.85 7.64 4.60 3.10

3235 SPINU N. SEBASTIAN NICUSOR SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 5.74 3.72 7.76 5.00 2.45

3236 BOURCEANU I. COSMIN-SORIN SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 5.73 4.80 6.66 3.80 5.80

3237 MANOLE G. OANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 5.73 4.42 7.05 5.35 3.50

3238 SIRBAN M. VLADUT-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.73 4.27 7.20 4.35 4.20

3239 GANCIU D. DENISA DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 5.73 4.02 7.45 5.30 2.75

3240 CATANA M. MARIUS-EDUARD SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 5.73 3.90 7.56 5.25 2.55

3241 CHIRIAC V. LUCIAN IONUT SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 5.73 3.50 7.97 4.00 3.00

3242 CRAESCU M. MADALINA MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.73 3.45 8.01 3.50 3.40

3243 MAZILU S. ALEXANDRU CRISTIAN LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 5.72 4.77 6.67 5.10 4.45

3244 AIRINEI N. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 5.72 4.40 7.05 6.55 2.25

3245 UNGUREANU G. VIOREL-VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.72 4.27 7.18 5.05 3.50

3246 CALIN G. ANDREEA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.72 4.22 7.23 4.00 4.45

3247 PREDA G. AIDA TEODORA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.72 4.05 7.40 5.10 3.00

3248 MOISA M. IULIA GIORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 5.72 3.97 7.47 5.00 2.95

3249 BUTNARU G. MARIA-ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.72 3.92 7.53 3.60 4.25

3250 CRACIUN I. IONUT-PETRONEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.72 3.92 7.52 4.60 3.25

3251 ZOTA G. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 5.72 3.90 7.55 4.10 3.70

3252 IGNAT C. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 5.72 3.70 7.75 5.00 2.40

3253 PURICE .. ANDREI-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 5.71 4.25 7.17 5.25 3.25

3254 NISTOR I. DENISA-BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 5.71 4.17 7.25 4.25 4.10

3255 NECHIFOR V. COSTEL MARIUS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 5.71 4.15 7.28 5.00 3.30

3256 CHIPER I. DRAGOS IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 5.71 4.15 7.28 3.10 5.20

3257 CIOCIRLAN N. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 5.71 4.00 7.43 5.00 3.00

3258 MARIN I. MIHAITA ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 5.71 3.95 7.48 5.00 2.90

3259 SANDU I. SILVIA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 5.71 3.92 7.50 4.45 3.40

3260 HANU A. DUMITRU-COZMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.70 4.62 6.78 3.45 5.80

3261 TACU V. ANDREEA VIOLETA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 5.70 4.42 6.99 4.30 4.55

3262 LUNGU C. ANDREEA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 5.70 4.02 7.38 4.60 3.45

3263 SPRINCEANA G. ROXANA IONELA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 5.70 4.00 7.40 3.60 4.40

3264 BURAGA L. LUCIANA-MONALISA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 5.70 3.85 7.55 5.00 2.70

3265 CALDARARU V. VALENTIN LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DRAXENI 5.69 4.85 6.54 4.00 5.70

3266 IFRIM I. IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 5.69 4.80 6.58 5.20 4.40

3267 RADU C. DENIS – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 5.69 4.42 6.97 4.60 4.25

3268 MOISA V. GEORGIAN FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 5.69 4.40 6.99 4.05 4.75

3269 CIOBOTARIU E. LIVIU-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 5.69 4.40 6.98 4.05 4.75

3270 CORNEANU C. MADALINA- ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 5.69 4.30 7.08 4.65 3.95

3271 LUCHIAN G. BIANCA-GIORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 5.69 4.27 7.11 5.25 3.30

3272 ARUXANDEI I. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TANACU 5.69 4.20 7.18 3.35 5.05

3273 CALIN C. ALEXANDRU CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.69 4.15 7.23 5.80 2.50

3274 LIBITI F. RAZVAN STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 5.69 4.12 7.27 3.25 5.00

3275 CIOCOIU I. FLORENTINA MIHAELA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.69 4.05 7.33 4.30 3.80

3276 PLACINTA E. ROBERT-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 5.69 3.95 7.43 2.60 5.30

3277 CLIMESCU E. LIVIU-COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 5.69 3.40 7.98 3.70 3.10

3278 ANDREI E. IONEL COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.68 5.05 6.32 3.40 6.70

3279 DAMIAN F. DENISA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 5.68 4.12 7.25 3.25 5.00

3280 LAZAR C. COSMIN SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 5.68 4.05 7.32 5.15 2.95

3281 SABADAC O. MARIA MAGDALENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.68 4.02 7.35 4.05 4.00

3282 CHIRILA C. MARIUS-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 5.68 4.00 7.37 5.00 3.00

3283 ANUTEI S. ANDREEA-ECATERINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 5.67 4.80 6.55 5.25 4.35

3284 CRISTEA V. MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.67 4.67 6.67 2.15 7.20

3285 COROPCA V. ALEXANDRU CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 5.67 4.60 6.74 5.60 3.60

3286 NALBANTU V. CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.67 4.52 6.82 5.45 3.60

3287 BOBOC A. FLAVIA LAVINIA SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 5.67 4.47 6.87 4.45 4.50

3288 DABIJA I. SERGIU ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.67 4.42 6.93 5.40 3.45

3289 RADU N. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 5.67 4.40 6.94 4.30 4.50

3290 TIMUC G. ANDREI DORU LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.67 4.30 7.04 1.80 6.80

3291 RACHITA G. BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.67 4.25 7.10 4.50 4.00

3292 RUSU M. DIANA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.67 4.17 7.17 4.30 4.05

3293 LACATUS F. ALEXANDRU ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 5.67 4.02 7.33 4.70 3.35

3294 PLESESCU C. ALINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 5.67 4.00 7.34 5.95 2.05

3295 IRIMIA I. ALEXANDRA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 5.67 3.90 7.45 5.00 2.80

3296 MOISA N. INGRID GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 5.67 3.82 7.53 4.50 3.15

3297 MAXIM I. LUCIAN-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 5.67 3.82 7.53 3.65 4.00

3298 FARCAS M. GEORGEANA – MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 5.67 3.82 7.52 5.25 2.40

3299 CALEAP G. ELENA-CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.67 3.60 7.74 2.90 4.30

3300 BAHRIM G. MARIAN LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 5.67 3.27 8.07 2.50 4.05

3301 RACOVITA N. GEORGIANA- ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.67 3.15 8.20 3.80 2.50

3302 BOURUC G. STEFANEL SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 5.66 4.30 7.02 3.60 5.00

3303 FLOREA G. MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 5.66 4.10 7.22 5.00 3.20

3304 BRINZA G. COSTEL MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.66 3.85 7.48 5.15 2.55

3305 POSTU M. SORIN-ILIE SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 5.66 3.75 7.57 4.00 3.50

3306 DITU V. ALEXANDRA VALENTINA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 5.66 3.62 7.70 4.15 3.10

3307 GRIGORAS D. VLAD GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 5.65 5.12 6.18 4.35 5.90

3308 GROSU G. IONELA-BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 5.65 4.57 6.74 3.65 5.50

3309 PRUTEANU I. ANCUTA-PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 5.65 4.47 6.83 3.85 5.10

3310 ILIE N. MARIUS REMUS SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 5.65 4.32 6.98 4.00 4.65

3311 PASCAL D. MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 5.65 4.15 7.16 4.30 4.00

3312 BUSTIUC P. SERGIU STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 5.65 4.02 7.28 5.60 2.45

3313 FOCARU I. RAMONA IONELA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.65 4.00 7.30 5.35 2.65

3314 CIOBANU V. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.65 3.65 7.65 3.60 3.70

3315 POPA C. MADALINA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” MUN. BARLAD 5.65 3.60 7.71 5.00 2.20

3316 SIRBU C. ALEXANDRU GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 5.64 4.92 6.36 5.00 4.85

3317 GUTU D. MARIAN SORIN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.64 4.47 6.81 2.60 6.35

3318 UNCIULEANU F. DIANA ALEXANDRA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.64 4.40 6.89 1.75 7.05

3319 MOTREA V. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.64 4.00 7.28 3.50 4.50

3320 FOCSA D. MARIA LUIZA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 5.64 3.97 7.32 4.10 3.85

3321 CALIN D. MARIA LUIZA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 5.63 4.77 6.50 6.20 3.35

3322 CIOBANU V. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.63 4.15 7.11 4.60 3.70

3323 PAIU P. ROBERT – IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 5.63 3.95 7.31 4.00 3.90

3324 DIACONU N. COSMIN IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 5.63 3.90 7.37 3.30 4.50

3325 BOICU C. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.63 3.75 7.51 4.60 2.90

3326 GHILAN N. SILVIU CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 5.62 4.42 6.83 3.80 5.05

3327 MARTA I. GEORGIAN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 5.62 4.30 6.95 4.10 4.50

3328 TATARU T. NADINA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 5.62 4.10 7.14 3.60 4.60

3329 TIBIREAC C. CRISTIAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.62 4.05 7.20 5.00 3.10

3330 PAVEL V. ALEXANDRA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.62 3.57 7.68 5.65 1.50

3331 TURCAN D. EMANUELA- DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 5.62 3.37 7.88 3.85 2.90

3332 MARIN I. MARIUS-IONEL SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 5.62 3.20 8.04 3.00 3.40

3333 TOFAN I. ALEXANDRU-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.61 4.50 6.72 5.00 4.00

3334 CIURARU C. DANUT SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 5.61 4.27 6.96 3.55 5.00

3335 SERBAN G. OVIDIU ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.61 4.15 7.07 5.95 2.35

3336 POPA -. DANIELA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 5.61 3.90 7.32 4.70 3.10

3337 TIMOFTE N. LUCIAN MADALIN LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 5.61 3.70 7.52 3.90 3.50

3338 LUPU -. VALERICA CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 5.61 3.55 7.68 4.00 3.10

3339 SIRGHI C. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 5.61 3.37 7.85 3.80 2.95

3340 RADU O. BOGDAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 5.61 3.30 7.92 3.80 2.80

3341 CRETU I. DANIEL-ROBERT SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 5.60 4.60 6.60 3.10 6.10

3342 RUSU M. GABRIEL LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.60 4.20 7.00 3.10 5.30

3343 SOARE P. LAVINIA ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 5.60 3.60 7.61 3.90 3.30

3344 CIOBANU A. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 5.60 3.45 7.75 5.00 1.90

3345 IRIMIA F. FLORINEL GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 5.60 3.42 7.78 3.85 3.00

3346 LEONTE J. IONUT- GEORGE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 5.59 4.55 6.64 5.10 4.00

3347 HUMINIC I. CONSTANTIN VLADUT LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.59 4.35 6.84 3.05 5.65

3348 BALUTA J. CLAUDIU-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 5.59 4.02 7.16 4.00 4.05

3349 CORNICI M. BIANCA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.59 3.60 7.58 4.70 2.50

3350 STANCIU C. COSMIN RAZVAN LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 5.59 3.40 7.78 4.10 2.70

3351 PIRVU D. MARIUS-NICU SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 5.58 4.40 6.77 2.85 5.95

3352 NECHITA C. CRISTINA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 5.58 4.27 6.90 6.00 2.55

3353 COMAN P. COSTEL COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.58 4.20 6.96 3.80 4.60

3354 STINGA M. LUCIANA GIORGIANA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.58 4.15 7.02 5.30 3.00

3355 CRAIU V. ANDREI VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.58 4.02 7.14 5.00 3.05

3356 CAPRITA I. GABRIELA ISABELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 5.58 3.85 7.32 5.10 2.60

3357 BERCHI V. EMANUEL SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 5.58 3.77 7.39 4.55 3.00

3358 CANTEA M. ALEXANDRA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 5.58 3.67 7.49 3.40 3.95

3359 GALIU G. ALEXANDRU-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 5.57 4.60 6.55 4.20 5.00

3360 MOGOS C. MIHAI-CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.57 4.22 6.93 3.95 4.50

3361 ENACHE C. BOGDAN TICUTA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 5.57 4.02 7.12 4.05 4.00

3362 PANDICHI A. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 5.57 3.80 7.34 4.10 3.50

3363 BERGHIU T. STEFAN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.57 3.60 7.55 2.20 5.00

3364 TRISCA I. CRISTINA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.57 3.55 7.59 5.10 2.00

3365 MARCU P. CRISTINA ADELINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.56 4.57 6.55 5.05 4.10

3366 DANILA G. IONUT GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 5.56 4.30 6.82 4.00 4.60

3367 BOATA P. PETRU SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 5.56 4.25 6.88 4.30 4.20

3368 TURCANU G. COSTEL-PETRISOR SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 5.56 4.15 6.97 4.55 3.75

3369 GRIGORITA P. CRISTINA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 5.56 4.12 7.01 5.35 2.90

3370 RADUCANU I. ROBERT PETRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 5.56 3.90 7.23 5.30 2.50

3371 TOMA C. CATALINA- CORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.56 3.60 7.53 5.05 2.15

3372 ZLATE O. ALEXANDRU ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.56 3.57 7.56 5.00 2.15

3373 CHIRIAC C. ALEXANDRA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 5.56 3.57 7.55 4.20 2.95

3374 BUZA G. LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 5.56 3.52 7.60 5.05 2.00

3375 MOLDOVEANU V. RAMONA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 5.56 3.50 7.62 5.25 1.75

3376 TURCANU I. FELIX SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 5.56 3.40 7.72 4.20 2.60

3377 NANTU I. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 5.55 3.95 7.16 4.15 3.75

3378 GUZU V. IRINA-ANTONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 5.55 3.82 7.29 5.00 2.65

3379 RUSU I. ANDREI CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 5.55 3.65 7.46 5.05 2.25

3380 CIOCHINA M. ALEXANDRU MILU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.55 3.35 7.76 3.70 3.00

3381 TIVDA Z. ALEXANDRU LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 5.55 3.10 8.01 3.45 2.75

3382 POPESCU F. ADI-FANEL SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 5.54 4.55 6.54 4.95 4.15

3383 VARLAN N. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 5.54 4.32 6.77 5.00 3.65

3384 OLTEANU G. ALIN-MADALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 5.54 3.90 7.19 3.30 4.50

3385 FERARU M. IONUT ALEXANDRU LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 5.54 3.85 7.24 4.00 3.70

3386 SUHARU P. MARIA-ISABELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 5.54 3.72 7.37 3.70 3.75

3387 PLACINTA G. CONSTANTIN ROBERT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.54 3.45 7.63 4.30 2.60

3388 GALAN O. PETRU SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.54 3.35 7.74 3.20 3.50

3389 PRISACARU S. CIPRIAN GIORGIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 6 MUN. VASLUI 5.53 4.15 6.92 5.10 3.20

3390 DASCALU C. NICOLETA – LUCIA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 5.53 3.75 7.31 4.00 3.50

3391 IRIMIA A. AUREL-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 5.53 3.62 7.45 3.30 3.95

3392 MAGUREANU G. MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 5.53 3.62 7.44 5.00 2.25

3393 LEFTER P. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 5.53 3.47 7.60 3.95 3.00

3394 BULAI V. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 5.53 3.42 7.65 4.20 2.65

3395 DANDES C. ALIN-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 5.52 4.30 6.74 4.10 4.50

3396 PAIU I. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVESTI 5.52 4.27 6.77 4.00 4.55

3397 BRANZA G. IONUT GICUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.52 4.05 7.00 4.15 3.95

3398 PETRACHE V. OANA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 5.52 3.92 7.13 4.30 3.55

3399 MOTAS C. IOANA-PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 5.52 3.90 7.14 3.40 4.40

3400 TOCOI V. VIOREL IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 5.52 3.82 7.23 5.15 2.50

3401 BURLAN M. IONELA ANGELICA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.52 3.52 7.53 4.25 2.80

3402 UNGUREANU N. DANIELA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.52 3.47 7.57 4.20 2.75

3403 PANTIRU C. STEFANIA-ANGELICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.52 3.40 7.64 3.80 3.00

3404 BOBOCEL N. GHEORGHE SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 5.51 4.42 6.61 3.85 5.00

3405 MACHEDON I. COSMIN-RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 5.51 4.30 6.72 3.50 5.10

3406 ANDRONACHE M. DIANA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 5.51 4.10 6.92 5.00 3.20

3407 SAVIN V. CRISTINA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 5.51 3.90 7.13 3.80 4.00

3408 LUCA I. COSTEL CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 5.51 3.77 7.25 2.55 5.00

3409 BACIU S. BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 5.51 3.67 7.36 2.85 4.50

3410 OPREA L. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.51 3.57 7.46 3.90 3.25

3411 ROTARU M. ADI-MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 5.50 4.45 6.56 3.15 5.75

3412 LOVIN C. MADALINA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 5.50 4.10 6.91 5.20 3.00

3413 DONICA C. MARIA ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CEPESTI 5.50 4.10 6.91 2.80 5.40

3414 BERBECE G. CONSTANTIN-ALBERT SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 5.50 3.82 7.19 5.00 2.65

3415 STAN M. MARCELA DENISA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.50 3.65 7.35 5.20 2.10

3416 EREMESA T. ALIN IULIAN LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.50 3.62 7.38 3.70 3.55

3417 MACOVEI G. GEORGICA MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.49 3.82 7.17 3.40 4.25

3418 BIGU I. PETRU CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 5.49 3.75 7.24 5.00 2.50

3419 PETRILA C. VALENTIN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.49 3.67 7.32 1.90 5.45

3420 OATU V. VASILE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 5.49 3.55 7.44 2.10 5.00

3421 OLARU G. GEANINA-ISABELA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 5.49 3.42 7.57 4.25 2.60

3422 TOPALA I. IULIAN-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 5.48 4.30 6.66 3.90 4.70

3423 BARBUTA C. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 5.48 3.92 7.05 4.35 3.50

3424 POPESCU D. PAVEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 5.48 3.90 7.06 5.30 2.50

3425 PELIN C. ADRIAN SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 5.48 3.80 7.17 4.50 3.10

3426 LAZAR D. MADALINA-FLORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 5.48 3.72 7.25 4.20 3.25

3427 ONU V. BIANCA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.48 3.50 7.46 3.60 3.40

3428 MAVROIAN G. MALINA SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 5.48 3.32 7.65 5.15 1.50

3429 SURLEAC M. ANDREI-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.47 4.52 6.42 5.40 3.65

3430 CIRJAN I. GEORGE ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.47 4.35 6.60 3.70 5.00

3431 TIGHICEANU M. ANDREI BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.47 4.10 6.84 4.20 4.00

3432 CHITARU C. VALENTIN FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 5.47 3.92 7.03 3.25 4.60

3433 STOICA G. LAVINIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 5.47 3.77 7.18 5.00 2.55

3434 FLONDOR N. RAZVAN MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.47 3.65 7.30 5.15 2.15

3435 ANISII N. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 5.47 3.32 7.62 4.10 2.55

3436 CORNEA G. IOAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.46 4.52 6.41 3.10 5.95

3437 CRISTICA D. FLORIN IONUT SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” MUN. VASLUI 5.46 4.02 6.91 2.15 5.90

3438 BRAHARU N. MANUELA-MARINELA SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 5.46 3.82 7.11 4.70 2.95

3439 CHITIC G. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 5.46 3.82 7.10 3.15 4.50

3440 PANAITE T. PETRISOR ROBERTO SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 5.46 3.37 7.55 5.25 1.50

3441 MIRON C. ANDREI VLADUT LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 5.46 3.35 7.57 3.50 3.20

3442 ALACIU G. ANDREI SORIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.45 4.55 6.36 5.10 4.00

3443 RATA C. CIPRIAN CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.45 3.65 7.26 2.80 4.50

3444 IOSUB I. IONELA-PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 5.45 3.62 7.28 5.15 2.10

3445 TORICA V. RAMONA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.45 3.07 7.83 2.25 3.90

3446 BAZGAN G. DORIN – GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 5.44 4.32 6.57 5.00 3.65

3447 VIZITIU C. VASILICA-TICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 5.44 4.07 6.81 3.15 5.00

3448 DRAGNEA I. IONELA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 5.44 3.90 6.98 4.00 3.80

3449 SAVA C. NARCIS – CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 5.44 3.75 7.13 4.10 3.40

3450 OBREJA C. GABRIEL MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.44 3.22 7.66 4.05 2.40

3451 MUNTEANU G. RAZVAN CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 5.43 4.20 6.66 3.40 5.00

3452 SACARU G. IONELA COSMINA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.43 4.20 6.66 2.00 6.40

3453 SUCULIUC I. CEZAR COSTEL LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 5.43 4.15 6.71 4.40 3.90

3454 ANDREI D. VLADUT-ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 5.43 3.80 7.07 5.00 2.60

3455 VENIN P. IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 5.43 3.80 7.06 2.20 5.40

3456 BORS I. VASILE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.43 3.67 7.20 3.10 4.25

3457 HUTUTUC G. MARIUS ENACHE SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 5.43 3.60 7.26 3.70 3.50

3458 NEAGU D. RALUCA-ANCUTA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 5.43 3.40 7.47 4.10 2.70

3459 MAGHER N. FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 5.43 3.20 7.67 3.40 3.00

3460 BALAN C. GABRIELA CRISTINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.43 2.77 8.10 2.55 3.00

3461 COSTEA M. MARIUS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.42 4.10 6.74 3.30 4.90

3462 FRUNZA D. ANDREEA-ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 5.42 4.02 6.82 5.10 2.95

3463 PANCESCU N. NICU MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 5.42 4.00 6.85 5.00 3.00

3464 MOISE B. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.42 3.80 7.04 3.60 4.00

3465 GROSU I. CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 5.42 3.70 7.14 3.50 3.90

3466 COMAN I. IONELA BEATRICE SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 5.42 3.57 7.28 4.65 2.50

3467 AMANCEI P. NADIA-LACRAMIOARA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.42 3.32 7.52 3.00 3.65

3468 CORCODEL V. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 5.41 4.22 6.60 4.00 4.45

3469 PETRE F. ALIN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.41 4.00 6.82 5.00 3.00

3470 ALEXA .. DRAGOS-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 5.41 4.00 6.82 3.85 4.15

3471 STINGA M. MADALINA-CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 5.41 3.75 7.08 5.00 2.50

3472 TIRCA C. MIHAELA-CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 5.41 3.70 7.13 4.30 3.10

3473 TROTUS M. IONICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PARPANITA-NEGRESTI 5.41 3.52 7.31 4.35 2.70

3474 AILINCAI I. MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.41 3.12 7.71 4.35 1.90

3475 ROMAN P. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 5.40 4.17 6.63 5.00 3.35

3476 ARHIRE I. ROBERT IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 5.40 4.15 6.66 3.30 5.00

3477 CALIN M. IONELA LACRAMIOARA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 5.40 4.12 6.68 5.45 2.80

3478 ANTON C. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.40 4.00 6.81 5.45 2.55

3479 BOLEA C. IOUNT SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 5.40 3.92 6.89 3.35 4.50

3480 ALEXA I. ALINA NICOLETA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.40 3.90 6.91 3.20 4.60

3481 BUSUIOC N. DRAGOS MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 5.40 3.85 6.96 4.55 3.15

3482 MOCANU V. OVIDIU-ALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT LUNCA-BANULUI 5.40 3.80 7.00 4.40 3.20

3483 ROMAN V. ALEXANDRU DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 5.40 3.57 7.24 4.20 2.95

3484 BURCA D. MARIUS DUMITRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 5.40 3.42 7.39 3.85 3.00

3485 DOBRIN S. ANCA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 5.40 3.40 7.41 4.30 2.50

3486 TUCHENDRIA N. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.40 3.22 7.59 3.75 2.70

3487 ICHIM V. ALEXANDRA-MONICA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.40 3.17 7.63 3.20 3.15

3488 COSMA M. ALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.39 4.07 6.72 4.10 4.05

3489 PACURARU S. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 5.39 3.75 7.03 4.50 3.00

3490 LACHE M. ALEXANDRU-GABRIEL LICEUL “STEFAN PROCOPIU” MUN. VASLUI 5.39 3.20 7.58 4.10 2.30

3491 ARSENE T. ANCA-FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 5.39 3.12 7.66 3.35 2.90

3492 COMANESCU I. GABRIEL-ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA “STROE BELLOESCU” SAT GRIVITA 5.38 4.10 6.66 3.60 4.60

3493 SAVA I. DEMIS MADALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 5.38 3.90 6.87 3.20 4.60

3494 STEFANITA C. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.38 3.82 6.94 5.65 2.00

3495 TABACARU C. MIHAELA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 5.38 3.75 7.02 4.10 3.40

3496 GUSA M. DANUT-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 5.38 3.52 7.24 5.05 2.00

3497 CIULEI F. ROBERT-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 5.37 4.32 6.43 5.65 3.00

3498 SAHIN M. MARIUS-MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.37 4.07 6.68 3.50 4.65

3499 ERACLE E. COSMIN-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 5.37 3.90 6.84 3.80 4.00

3500 COROGEANU C. PETRONEL SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN MOTAS” MUN. VASLUI 5.37 3.77 6.97 3.65 3.90

3501 GINDU I. IONEL SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 5.37 3.62 7.13 4.15 3.10

3502 DIACONESCU M. MIHAI-CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.37 3.47 7.28 4.20 2.75

3503 AMARATU I. IONEL COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACANI 5.37 3.22 7.52 4.00 2.45

3504 BITICA C. ANDREI-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 5.36 3.85 6.87 2.70 5.00

3505 BARBU C. ANDREI BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 5.36 3.70 7.02 4.00 3.40

3506 STATIVA C. SERGIU CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 5.36 3.67 7.05 3.85 3.50

3507 RUSU A. ADI CATALIN SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 5.36 3.67 7.05 3.00 4.35

3508 CRANCU D. PETRONEL- RARES SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.36 3.65 7.07 4.10 3.20

3509 MERCAS M. BOGDAN VASILE SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 5.36 3.32 7.41 3.30 3.35

3510 MOGA D. TIBERIU – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 5.36 3.27 7.46 5.00 1.55

3511 TIMPU P. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 5.36 3.20 7.52 3.90 2.50

3512 BOCANET C. CLAUDIA-IOANA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 5.35 3.90 6.81 3.65 4.15

3513 PURCARU C. DENIS-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.35 3.72 6.99 5.00 2.45

3514 VENIN N. TOADER SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.35 3.65 7.06 3.10 4.20

3515 CARAGICA -. ADINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. VASLUI 5.35 3.52 7.19 4.10 2.95

3516 AMARTEI T. MARIUS -FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 5.35 3.47 7.23 4.00 2.95

3517 PADURARIU D. IONELA-MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “MARESAL CONSTANTIN PREZAN” SAT DUMESTI 5.34 4.17 6.51 2.30 6.05

3518 PALADE V. CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 5.34 4.10 6.58 4.70 3.50

3519 NEAGU I. ALEXANDRA ROXANA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.34 3.87 6.81 1.60 6.15

3520 CIOCHINA N. LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.34 3.42 7.27 3.35 3.50

3521 CIOBOTARU P. GEORGIANA ANGELA SCOALA GIMNAZIALA “VIRGIL CARAIVAN” SAT SULETEA 5.34 3.40 7.29 3.50 3.30

3522 DONOSA V. CLAUDIU COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 5 MUN. VASLUI 5.33 4.12 6.55 5.75 2.50

3523 URSU A. TONI SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 5.33 3.90 6.77 4.15 3.65

3524 MOCANASU M. ANDREEA-MARIETA SCOALA GIMNAZIALA “ION AGARICI” SAT MUNTENII DE SUS 5.33 3.55 7.12 5.30 1.80

3525 STAN I. MADALIN CLAUDIU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.32 4.50 6.14 5.00 4.00

3526 COJOCEA C. VASILE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 5.32 4.15 6.49 3.30 5.00

3527 BALAN C. CRISTIAN -IONUT SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.32 3.82 6.82 4.65 3.00

3528 NITA L. LAURA IOANA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 5.31 4.12 6.50 4.05 4.20

3529 BOROS R. VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 5.31 3.90 6.72 4.30 3.50

3530 BARBU N. ALIN PETRONEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 5.31 3.82 6.81 4.05 3.60

3531 MACOVEI C. DAN IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 5.31 3.80 6.82 4.30 3.30

3532 GRIGORIU D. DUMITRU-OCTAVIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 5.31 3.80 6.82 2.60 5.00

3533 BUTOI V. MIHAELA CONSUELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 5.31 3.65 6.98 3.80 3.50

3534 BALANESCU E. IULIANA – FRANCISCA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 5.31 3.55 7.07 3.60 3.50

3535 ONOFREI N. PETRONELA ALINA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 5.31 3.40 7.23 3.50 3.30

3536 IACOB I. BIANCA-GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 5.31 3.35 7.27 3.70 3.00

3537 MUNTIANU P. FLORINA PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.31 3.12 7.51 4.25 2.00

3538 TAGA D. ROBERT DUMITRU LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.30 4.10 6.51 2.20 6.00

3539 CIORASCU M. RAZVAN-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 5.30 3.82 6.79 2.90 4.75

3540 CHIRILA T. MADALIN- IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.30 3.62 6.99 2.95 4.30

3541 VADANA G. ANGEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 5.30 3.52 7.08 3.30 3.75

3542 BOICU P. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.30 3.37 7.24 3.35 3.40

3543 NEAGU E. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 5.30 3.20 7.41 2.40 4.00

3544 RUSU F. MILIUTA -FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 5.29 4.12 6.47 4.25 4.00

3545 BUTNARU -. IONUT FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.29 3.65 6.94 4.35 2.95

3546 AXINTE C. MARIANA COSMINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 5.29 2.97 7.62 3.50 2.45

3547 LUNGU R. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 5.28 4.15 6.42 3.30 5.00

3548 BRAZDA C. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 5.28 3.57 6.99 5.15 2.00

3549 BUTNARIUC S. GEORGIANA-LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.28 3.55 7.02 4.10 3.00

3550 CAZACU I. ADRIANA IONELA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.28 3.45 7.12 3.90 3.00

3551 HRITCU M. ROXANA LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.28 3.25 7.31 5.00 1.50

3552 ALDEA I. NELU IONUT LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.28 3.25 7.31 4.25 2.25

3553 GROZA G. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 5.28 2.75 7.81 2.10 3.40

3554 ALEXANDRU G. DANIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.28 2.72 7.85 2.15 3.30

3555 CALAVER N. GABRIELA VASILICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 5.27 3.20 7.35 3.90 2.50

3556 PRICOP I. MALINA NELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.27 2.92 7.62 3.35 2.50

3557 SPORNIAC G. IULIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DAVID” ORAS NEGRESTI 5.26 4.10 6.42 3.20 5.00

3558 BRINZA G. NICOLAE SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT LAZA 5.26 3.60 6.93 3.50 3.70

3559 IORDACHE I. RARES – BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 5.26 3.47 7.06 3.90 3.05

3560 NUCA G. IONELA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 5.26 3.40 7.12 4.00 2.80

3561 ILIE V. GEANINA-SINZIANA SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 5.26 2.35 8.18 2.20 2.50

3562 GORTAN M. MARIUS SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.25 4.45 6.05 3.50 5.40

3563 MITITELU C. VLADUT SEBASTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 5.25 3.95 6.55 2.90 5.00

3564 CIORTANU D. ALEX IUSTINIAN SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.25 3.75 6.76 5.00 2.50

3565 BARZA M. ERIC CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 5.25 3.37 7.13 5.25 1.50

3566 POPLIUC I. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRA NECHITA” MUN. VASLUI 5.25 3.10 7.41 3.50 2.70

3567 FENCIUC I. DANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.25 3.07 7.44 3.95 2.20

3568 POPA I. LAURA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 5.25 2.90 7.61 3.60 2.20

3569 BUMBARU I. STEFAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 5.24 4.17 6.31 4.05 4.30

3570 PARFENE C. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 5.24 3.57 6.91 4.15 3.00

3571 ROMASCU D. IRINA CLEMENTINA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 5.24 3.30 7.19 3.10 3.50

3572 CIOCOIU M. MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 5.24 3.20 7.29 3.95 2.45

3573 STEGARIU A. ANTONINA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 5.24 2.85 7.63 3.55 2.15

3574 CIOCHINA S. DANIELA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.23 3.60 6.86 2.90 4.30

3575 NEGOITA V. ANASTASIA FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.23 3.45 7.01 3.90 3.00

3576 STEFAN P. TUDOR SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 5.23 3.40 7.06 4.10 2.70

3577 FIRTANESCU L. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 5.23 3.40 7.06 1.80 5.00

3578 VARTOLOMEI N. DUMITRU-CULITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 5.23 3.30 7.16 3.60 3.00

3579 PLESU V. ELENA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.23 2.57 7.90 3.15 2.00

3580 MANOLACHE G. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 5.22 4.05 6.40 5.10 3.00

3581 SECUIANU I. VERONICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 5.22 4.00 6.45 4.00 4.00

3582 RADU C. ROBERT PETRUT SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 5.22 3.55 6.90 4.60 2.50

3583 NISTOR C. MARIA MIRELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ZORLENI 5.22 3.40 7.05 4.50 2.30

3584 LEONTE C. RADA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.22 3.35 7.09 3.20 3.50

3585 CODREANU M. VLADUT – MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 5.22 3.27 7.17 4.05 2.50

3586 BURLAN N. ANDREEA BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.22 3.25 7.19 3.60 2.90

3587 MARDARE G. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 5.22 3.20 7.24 3.60 2.80

3588 BUNESCU N. MARIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 5.22 3.05 7.39 2.70 3.40

3589 CRASNEANU P. ADRIAN – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 5.21 3.77 6.66 3.15 4.40

3590 VASLUIANU A. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 5.21 3.55 6.87 4.10 3.00

3591 TESLARU C. DANUT LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.21 3.52 6.90 4.05 3.00

3592 ALEXANDRU F. LOREDANA GEANINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.21 3.30 7.13 2.85 3.75

3593 HRISCU P. GHEORGHITA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.21 3.27 7.16 2.30 4.25

3594 MIHAILA V. CARMEN MIHAELA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 5.21 3.17 7.26 3.75 2.60

3595 TUCA F. EDUARD – FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 5.21 3.15 7.27 4.50 1.80

3596 CUCU F. IONUT ROBERT LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.20 3.92 6.49 2.80 5.05

3597 POPA I. GEORGE-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 5.20 3.60 6.80 2.80 4.40

3598 TANTU I. ANDREEA-NADIA SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 5.20 3.27 7.13 3.05 3.50

3599 BONTAS C. ANTON COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.20 2.55 7.85 2.15 2.95

3600 FANDARAC V. NICOLETA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 5.19 3.10 7.28 4.20 2.00

3601 MOCANU C. ALEX IONUT SCOALA GIMNAZIALA “NICOLAE MILESCU SPATARU” SAT FERESTI 5.18 4.10 6.27 3.30 4.90

3602 MANEA G. VASILICA – DANA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 5.18 3.92 6.44 3.85 4.00

3603 PACURAR D. ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 5.18 3.42 6.95 2.65 4.20

3604 MEREUTA V. IOAN-VIOREL SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 5.18 3.20 7.16 3.90 2.50

3605 DUMITRASCU I. IONUT ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 5.18 3.17 7.19 3.45 2.90

3606 TINICA G. GEORGIANA MARIANA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 5.18 3.05 7.32 3.80 2.30

3607 PRICOPE I. ROXANA SCOALA GIMNAZIALA “N. GH. LUPU” SAT ARSURA 5.17 3.65 6.69 3.20 4.10

3608 CIOBANU F. BIANCA – DIDINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 5.17 3.50 6.84 5.00 2.00

3609 MIRON M. TEODORA-LUCIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 5.17 3.45 6.89 3.90 3.00

3610 BLANARU F. VLADUT CRISTIAN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.17 3.35 6.99 3.70 3.00

3611 CHIRIC C. ROXANA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.17 3.27 7.07 3.80 2.75

3612 VENIN N. VERONICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.17 3.07 7.27 2.60 3.55

3613 SALARIU C. MADALIN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.17 3.02 7.32 2.05 4.00

3614 GELES F. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 5.17 3.00 7.35 3.75 2.25

3615 MUNTEANU M. IOAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 5.17 2.47 7.87 2.95 2.00

3616 CUMPANICI V. GINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MALUSTENI 5.16 3.97 6.36 3.50 4.45

3617 MACHIDON A. IONELA CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.16 2.92 7.41 4.25 1.60

3618 COJOCARU M. IONUT SORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 5.16 2.65 7.67 3.10 2.20

3619 MANOLE R. LAURENTIU STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.15 3.75 6.55 2.75 4.75

3620 ARTENE E. BEATRICE-NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.15 3.17 7.13 2.85 3.50

3621 CAMENITA D. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 5.14 3.75 6.54 2.50 5.00

3622 MIRON C. VIOREL CONSTANTIN ALEXAND LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.14 3.70 6.59 2.45 4.95

3623 ENE P. ANDRA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 5.14 3.67 6.61 4.40 2.95

3624 STATIVA S. STEFAN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 5.14 3.52 6.76 3.45 3.60

3625 GRASU G. ADRIANA FLORENTINA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 5.14 3.30 6.99 2.10 4.50

3626 ARMANU N. ALINA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 5.14 3.22 7.06 3.95 2.50

3627 DOROFTEI R. BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 5.14 3.15 7.14 3.30 3.00

3628 MARCU E. ALIOSA GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.14 2.87 7.42 3.30 2.45

3629 SCHWARTZ N. INGRID-ISABELLE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MUN. BARLAD 5.14 2.50 7.78 3.50 1.50

3630 COJOCARIU I. CONSTANTIN-COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 5.13 4.02 6.25 3.70 4.35

3631 BURDIMAN G. IULIAN SORIN SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 5.13 3.85 6.41 3.50 4.20

3632 LUPU I. OANA-MONA-LISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.13 2.87 7.40 3.75 2.00

3633 COMAN D. VASILE MARIAN LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.12 3.75 6.49 4.50 3.00

3634 CRETU S. RENATA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 5.12 3.75 6.49 2.50 5.00

3635 ICHIM V. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE CANTEMIR” MUN. VASLUI 5.12 3.57 6.68 2.65 4.50

3636 DODU D. DUMITRU MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT MICLESTI 5.12 3.55 6.70 2.70 4.40

3637 NICA -. CRISTIAN DORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.12 3.07 7.17 3.15 3.00

3638 CIOBANU P. PETRONELA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.11 3.80 6.43 1.60 6.00

3639 JOC N. GINA-ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BLAGESTI 5.11 3.65 6.58 3.30 4.00

3640 RACHIERU G. TOADER SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 5.11 3.45 6.77 4.40 2.50

3641 ARCIP P. PETRONELA DENISA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 5.11 3.32 6.91 4.45 2.20

3642 MIRON C. ELENA MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 5.11 3.27 6.95 4.30 2.25

3643 CHELARU N. CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 5.11 2.05 8.18 2.30 1.80

3644 LUCA L. DENISA-TATIANA SCOALA GIMNAZIALA “TEODOR MEDELEANU” SAT CIOCANI 5.10 3.77 6.43 3.35 4.20

3645 BUTUNOI M. GHEORGHE IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 5.10 3.70 6.50 2.70 4.70

3646 DIBU B. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 5.10 3.60 6.61 3.30 3.90

3647 ACASANDREI P. DAVID IONUT SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 5.10 3.45 6.75 2.90 4.00

3648 MIHAILA G. ANGELICA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 5.10 3.37 6.84 3.45 3.30

3649 BRANICI D. BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 5.10 3.35 6.85 2.70 4.00

3650 ANDURNACHE D. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 5.10 3.30 6.90 3.20 3.40

3651 IURASCU J. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 5.10 3.10 7.10 4.00 2.20

3652 HURDUC M. MARCEL CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 5.10 3.05 7.16 3.60 2.50

3653 TOMA C. CLAUDIU- GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.10 2.80 7.40 3.65 1.95

3654 BALACEANU R. ANDREI RELU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 5.09 4.00 6.19 4.50 3.50

3655 STAN I. IOSIF SORIN SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 5.09 3.15 7.03 3.80 2.50

3656 CRETU A. ANDREEA-EVELINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.09 3.12 7.06 4.65 1.60

3657 BIRZU M. DENISA CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 5.09 3.12 7.06 3.30 2.95

3658 COTUNA D. FLORIN GHEORGHITA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.09 2.90 7.28 4.30 1.50

3659 GORGAN G. GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 5.09 2.82 7.36 3.00 2.65

3660 MITITELU .. ANDRADA ANISOARA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 5.08 3.45 6.71 2.30 4.60

3661 RUSU M. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ANDONE CUMPATESCU” SAT RAFAILA 5.08 3.35 6.81 4.20 2.50

3662 CHELARU D. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 5.08 3.25 6.91 3.25 3.25

3663 NISTOR I. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 5.07 3.57 6.57 3.70 3.45

3664 NITA M. FLORIN-BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 5.07 3.55 6.59 2.00 5.10

3665 BOSNEA M. MARIAN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 5.07 3.45 6.69 3.40 3.50

3666 PORGRAS P. ALEXANDRA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 5.07 3.40 6.74 4.60 2.20

3667 FLOREA G. ALEXANDRU-GRIGORE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.07 3.20 6.95 3.15 3.25

3668 PINTILIE G. GABRIELA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 5.07 2.95 7.19 3.90 2.00

3669 SOGOR M. CATALIN MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 8 MUN. BARLAD 5.06 3.75 6.38 3.50 4.00

3670 POPA V. FLORIN MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 5.06 3.25 6.88 5.00 1.50

3671 CASU A. ANCUTA ALEXANDRA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 5.06 3.00 7.12 3.60 2.40

3672 STAN V. LAURA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 5.06 2.70 7.43 2.40 3.00

3673 ILASC D. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 5.05 2.85 7.26 2.70 3.00

3674 NESTIAN M. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 5.04 3.75 6.33 4.00 3.50

3675 SUFLET E. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 5.04 3.75 6.33 2.50 5.00

3676 MOCANU N. NICOLETA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 5.03 3.45 6.61 4.10 2.80

3677 MATEI P. RAZVAN – DANUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 5.03 3.17 6.90 3.40 2.95

3678 VOICU C. ALIN-VIOREL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 5.03 3.17 6.89 3.50 2.85

3679 POPA I. DIANA-CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 5.03 2.87 7.20 2.70 3.05

3680 FARA T. GABRIEL – DUMITRU SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 5.02 3.42 6.63 2.60 4.25

3681 SERBAN M. DANIEL MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 5.02 3.32 6.73 2.35 4.30

3682 DEDIU R. GIANI-BOGDAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 5.02 3.07 6.98 3.25 2.90

3683 ZMAU M. CRISTIAN – MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 5.02 2.82 7.22 4.00 1.65

3684 IFTINCA N. DRAGOS- ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 5.01 3.67 6.35 2.45 4.90

3685 MIHALCEANU M. DORIN GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 5.01 3.55 6.47 3.95 3.15

3686 SUFLET P. DENIS ADELIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 5.01 3.55 6.47 2.10 5.00

3687 BULBOREA V. FLORIN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 5.01 3.52 6.50 2.25 4.80

3688 STRATICA C. FLORIN LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 5.01 3.30 6.73 3.50 3.10

3689 BURLACU C. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 5.01 3.20 6.83 2.40 4.00

3690 CIORTAN I. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 5.01 3.20 6.82 3.40 3.00

3691 MITITELU C. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 5.00 3.72 6.28 5.00 2.45

3692 SPANACHE I. SIMION SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TUTOVA 5.00 3.32 6.69 2.65 4.00

3693 SPATARU V. AURORA SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 5.00 3.30 6.71 3.25 3.35

3694 CHIPER V. GHEORGHITA-VLAD SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 5.00 3.12 6.89 2.50 3.75

3695 ANTON S. ADINA STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 5.00 2.90 7.10 3.30 2.50

3696 PAVEL V. SANZIANA VASILICA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 4.99 3.75 6.23 1.55 5.95

3697 POCOVNICU S. EMIL VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 4.99 3.20 6.79 3.65 2.75

3698 CODREANU C. EMANUELA MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 4.99 3.05 6.94 3.60 2.50

3699 ROTARU D. SORIN-RARES SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 4.99 3.02 6.96 3.50 2.55

3700 GENETE I. CRISTI IONEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 4.99 2.90 7.08 3.80 2.00

3701 MANOLE C. FLORIN LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 4.98 3.20 6.77 3.40 3.00

3702 MIHAILA M. DANIELA-MARINELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 4.98 3.15 6.81 2.60 3.70

3703 PROCA A. PAULA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POGANA 4.98 2.95 7.02 2.90 3.00

3704 BLANARU I. IULIA-BIANCA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 4.98 2.90 7.07 4.30 1.50

3705 JIREBIE V. NICOLETA-SIMONA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 4.98 2.90 7.06 2.00 3.80

3706 MIHALACHE M. MARIUS – MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 4.98 2.65 7.31 3.20 2.10

3707 CHIRITOIU I. MIHAELA – FLORINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 4.98 2.62 7.35 3.45 1.80

3708 STEFARCA C. ANA GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUSCASI 4.97 3.17 6.77 4.10 2.25

3709 BADARAU M. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 4.97 3.15 6.80 3.30 3.00

3710 PLACINTA I. TASICA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 4.97 3.02 6.92 4.05 2.00

3711 SPANACHE M. CIPRIAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.97 2.72 7.23 3.20 2.25

3712 PANAINTESCU M. IONUT SCOALA GIMNAZIALA “VICTOR ION POPA” SAT DODESTI 4.96 3.72 6.20 2.95 4.50

3713 IONESCU I. IONEL SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 4.96 3.30 6.63 3.10 3.50

3714 TUCA G. GABRIEL – VIOREL SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 4.96 2.92 7.01 3.60 2.25

3715 PASARICA N. NELA – PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 4.96 2.90 7.02 2.30 3.50

3716 CANTEA C. CATALINA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 4.96 2.85 7.07 3.70 2.00

3717 MANOLE I. NICOLAE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.96 2.35 7.57 2.70 2.00

3718 MURUI B. ANA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 4.95 3.55 6.35 4.65 2.45

3719 POPA L. CATALIN-VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA “EMIL JUVARA” SAT SARATENI-MURGENI 4.95 3.45 6.46 2.20 4.70

3720 MIRZAC P. COSMIN-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 4.95 3.32 6.59 3.50 3.15

3721 PLOTON F. LENUTA SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 4.95 3.17 6.74 2.95 3.40

3722 SANDU G. DAVID LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 4.95 3.00 6.90 3.30 2.70

3723 NECULAES M. LEVI SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 4.95 2.80 7.11 3.10 2.50

3724 BALAN G. DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT ALBESTI 4.95 2.77 7.14 3.25 2.30

3725 BULGARIU V. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 4.95 2.70 7.20 3.40 2.00

3726 BARZU A. ANDREEA LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT DELESTI 4.95 2.52 7.39 3.75 1.30

3727 BURGHELEA V. GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “ELENA CUZA” SAT SOLESTI 4.94 3.47 6.41 2.60 4.35

3728 POINESCU C. VENIAMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.94 3.25 6.64 2.80 3.70

3729 NEGRESCU D. GEORGIANA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 4.94 3.20 6.68 2.40 4.00

3730 LUPU G. ECATERINA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 4.94 3.00 6.89 3.30 2.70

3731 ILENI N. ANCUTA-CORINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 4.94 2.90 6.99 2.80 3.00

3732 MOLDOVEANU A. IONATAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 4.94 2.82 7.07 3.15 2.50

3733 COSTICA V. DIANA ELENA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 4.94 2.75 7.14 3.00 2.50

3734 TARTAU C. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 2 MUN. HUSI 4.94 2.52 7.36 2.80 2.25

3735 CRISTEA N. STEFAN – VLADUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 4.93 3.82 6.04 4.00 3.65

3736 MACOVEI I. IONUT MARIAN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 4.93 3.52 6.35 1.60 5.45

3737 HORIEICA G. RAZVAN GEORGE LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 4.93 3.35 6.51 2.20 4.50

3738 VASILIU M. DIANA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT EPURENI COM. DUDA-EPURENI 4.93 3.02 6.85 3.90 2.15

3739 MIHALCEANU M. FLORENTINA-MANUELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 4.93 3.02 6.85 2.55 3.50

3740 PAVEL D. STERIAN DANIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 4.92 3.25 6.59 4.00 2.50

3741 CALDARARU S. ANDREI-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 4.92 2.90 6.94 3.70 2.10

3742 RADUCANU C. VLADUT-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 4.92 2.77 7.08 3.55 2.00

3743 CANTA D. DANUT STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.92 2.67 7.18 3.35 2.00

3744 MOCANU M. ANDREI – ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 4.91 3.35 6.48 3.40 3.30

3745 CIOTIRCA C. GEORGE-CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 4.91 2.70 7.12 4.00 1.40

3746 BARAN M. ALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 4.90 3.27 6.53 2.90 3.65

3747 IACOB I. MIHAI-TEODOR SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 4.90 3.15 6.65 3.30 3.00

3748 LAZAR M. MARIAN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 4.90 3.05 6.75 2.10 4.00

3749 VIRVARA A. EMANUEL-LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 4.90 2.97 6.83 1.75 4.20

3750 SURLEAC V. LOREDANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 4.90 2.82 6.99 3.60 2.05

3751 FARAON I. LUCIAN SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 4.89 3.80 5.98 3.60 4.00

3752 OPREA E. IONEL – ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 4.89 3.35 6.43 2.70 4.00

3753 TIRTIRAU E. ANDREEA – PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 4.89 3.30 6.49 5.05 1.55

3754 VLASA I. ROXANA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 4.89 3.20 6.58 3.30 3.10

3755 DIE F. ANDREEA-DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.89 2.75 7.04 2.50 3.00

3756 TATARU N. CONSUELA SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 4.88 3.40 6.36 3.20 3.60

3757 GLIGOR V. CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 4.88 3.37 6.40 3.45 3.30

3758 ILIE S. LOREDANA-IOANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 4.88 2.95 6.82 3.90 2.00

3759 BUMBARU E. GEORGE CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.87 3.07 6.67 3.70 2.45

3760 DIMOFTE I. VLAD -ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 4.87 3.00 6.74 4.50 1.50

3761 GHIUR N. BOGDAN-MARCEL SCOALA GIMNAZIALA “GENERAL AVIATOR INGINER GHEORGHE NEGRESCU” SAT FRUNTISENI 4.87 2.92 6.82 3.85 2.00

3762 CRISTEA G. GEORGE-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 4.87 2.92 6.82 3.35 2.50

3763 ARTENE I. PETRONELA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PERIENI 4.87 2.75 6.99 3.00 2.50

3764 SAMOILA I. AURELIAN-COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 4.86 3.52 6.21 2.20 4.85

3765 LUCA C. MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 4.86 3.42 6.31 2.30 4.55

3766 HULUBA R. RELU LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 4.85 2.67 7.04 2.85 2.50

3767 ROMILA M. GEORGE MARIAN LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 4.84 3.27 6.42 1.80 4.75

3768 DOROBAT D. DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.84 3.10 6.59 2.65 3.55

3769 BALAN P. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 4.83 2.95 6.72 3.55 2.35

3770 NICA M. ELENA – ROXANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 4.83 2.52 7.15 2.70 2.35

3771 RADUCANU C. MADALINA ANDREEA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 4.82 3.20 6.44 3.90 2.50

3772 BUTUCEL P. EDERA-GIANINA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 4.82 3.17 6.47 2.60 3.75

3773 GROSU A. TEODORA NUTA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 4.82 3.15 6.49 2.20 4.10

3774 STANCIU C. MARIAN ILARION LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 4.81 2.60 7.03 2.60 2.60

3775 SOFIANU G. GHEORGHITA -MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 4.80 3.45 6.16 1.90 5.00

3776 DRAGHICI C. DINU-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 4.80 3.25 6.36 3.00 3.50

3777 GHEORGHIU C. TONI GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 4.80 3.05 6.55 1.60 4.50

3778 DOSPIN P. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 4.80 2.90 6.71 3.30 2.50

3779 VARTOLOMEI A. CARMELUTA-ADRIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 4.80 2.65 6.95 2.75 2.55

3780 VICOL I. CRISTINA LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 4.80 2.60 7.01 2.70 2.50

3781 MANOLACHE M. MARIUS LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 4.79 3.17 6.42 3.90 2.45

3782 MOISANU A. ILIE SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 4.79 3.12 6.46 2.80 3.45

3783 ADAM P. PAUL-ANDREI SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 4.79 3.00 6.59 4.00 2.00

3784 PLESUVU I. ROXANA LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 4.79 2.95 6.63 3.40 2.50

3785 POPICA I. SIMONA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 4.79 2.82 6.76 2.60 3.05

3786 CHITOI I. NICOLAE SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.79 2.77 6.81 3.50 2.05

3787 CIMPEANU G. IOLANDA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 4.79 2.72 6.87 2.95 2.50

3788 BALAUTA C. STEFANIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 4.79 2.40 7.18 2.30 2.50

3789 MOCANU P. IRINA MARIANA LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU RARES” SAT VETRISOAIA 4.78 2.70 6.86 2.65 2.75

3790 MANOLACHE A. LARISA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.78 2.52 7.05 3.05 2.00

3791 BOCANET I. MARIUS-MARCEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.77 2.72 6.83 3.45 2.00

3792 ROSCA D. ANDREI LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 4.77 2.55 7.00 3.10 2.00

3793 GRIGORAS C. DANUT-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.76 2.92 6.61 2.35 3.50

3794 ROMEGHEA G. ROXANA- ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 4.76 2.80 6.73 3.60 2.00

3795 SCINTEI M. LAURENTIU FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 4.76 2.70 6.82 2.50 2.90

3796 GAVRILOAEA M. PETRU ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 4.76 2.35 7.18 2.25 2.45

3797 ALEXANDRACHE G. RAZVAN ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 4.75 3.20 6.30 3.40 3.00

3798 PAGU C. COSMIN OVIDIU MADALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT COSTESTI 4.75 3.10 6.41 3.70 2.50

3799 TURBATU I. IONELA MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 4.75 2.97 6.54 3.70 2.25

3800 ROTARU D. MARIUS-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.75 2.97 6.53 2.60 3.35

3801 BOTEZATU M. MARIUS ALIN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 4.75 2.82 6.69 1.65 4.00

3802 CAPRITA V. DENISA PAULA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 4.75 2.80 6.71 4.10 1.50

3803 PARA I. DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 4.75 2.72 6.78 3.70 1.75

3804 PRICOP G. GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 4.75 2.72 6.78 1.70 3.75

3805 FLOREA G. VLADUT IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 4.75 2.62 6.89 1.00 4.25

3806 ANDREI I. ROBERT MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 4.74 3.60 5.89 2.80 4.40

3807 MURUI F. ABEL LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 4.74 2.67 6.82 3.20 2.15

3808 IACOB S. DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 4.74 2.42 7.06 2.75 2.10

3809 COSTEA G. MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.74 2.40 7.09 2.30 2.50

3810 MAFTEI A. SERGIU-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 4.73 3.15 6.32 2.80 3.50

3811 BRAILEANU V. EMANUELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 4.73 2.77 6.70 3.90 1.65

3812 GAVRIL G. ANCUTA MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT ZAPODENI 4.73 2.62 6.85 3.20 2.05

3813 STINGACIU D. COSMIN ALEXANDRU SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 4.73 2.60 6.87 3.70 1.50

3814 POPA V. VASILE SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 4.73 2.40 7.07 2.70 2.10

3815 ISAC C. ROBERT CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA “HORIA STAMATIN” SAT BOGDANESTI 4.72 2.40 7.05 2.80 2.00

3816 FALCIANU L. ALEXANDRU-CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT CRETESTII DE SUS 4.71 3.07 6.36 3.45 2.70

3817 MAFTEI D. DANUT EDUARD SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 4.71 2.87 6.55 2.60 3.15

3818 CEAPA N. CATALINA-IONELA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 4.71 2.85 6.58 2.35 3.35

3819 ZAHARIA V. ALEXANDRU SORIN LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 4.71 2.75 6.67 2.00 3.50

3820 MOSNEAGU P. DOREL SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 4.70 3.50 5.90 2.00 5.00

3821 SINGURELU M. FLORIN-IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 4.70 2.95 6.45 3.00 2.90

3822 ABABEI V. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.70 2.65 6.75 2.80 2.50

3823 FOCSA M. MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 4.70 2.32 7.09 3.65 1.00

3824 CISMAN M. CATALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 4.70 2.25 7.15 2.50 2.00

3825 MAXIM G. MONICA-ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “CEZAR BOTEZ” SAT FASTACI 4.69 3.05 6.34 1.85 4.25

3826 RADUCANU M. DENIS-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 4.69 2.87 6.51 3.15 2.60

3827 BRAD V. CRISTI IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 4.69 2.77 6.61 3.55 2.00

3828 IOVU C. IRINA IONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARA BANCA 4.69 2.62 6.77 3.00 2.25

3829 ALACIU S. GHIOCEL STEFAN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 4.67 3.32 6.02 2.60 4.05

3830 MINDRU M. MARIAN – REMUS SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 4.67 3.15 6.19 3.30 3.00

3831 MILEA V. ALINA-ELENA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 4.67 2.92 6.43 3.85 2.00

3832 UNGURIANU F. ALEXANDRA FLORINA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 4.67 2.72 6.63 3.25 2.20

3833 COSTACHE F. FELIX-RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 4.66 3.15 6.18 1.30 5.00

3834 JULEI S. DUMITRU IULIAN LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 4.66 2.80 6.52 3.60 2.00

3835 BOSNEA C. COSMIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.66 2.80 6.52 3.10 2.50

3836 AFTENE C. CATALINA SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 4.66 2.70 6.63 3.40 2.00

3837 CAUSANU C. ALINA-MARINA SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 4.66 2.60 6.72 2.30 2.90

3838 BARBUTA V. IULIAN-RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “GHEORGHE CIOATA” SAT TODIRESTI 4.66 2.52 6.80 2.80 2.25

3839 PREDA V. AMALIA-GEORGIANA SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 4.65 3.20 6.11 3.90 2.50

3840 ANGHELUTA I. CARMEN ROXANA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 4.65 2.75 6.55 1.80 3.70

3841 CHIRIAC I. DAVID SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 4.65 2.55 6.76 3.60 1.50

3842 NOVAC V. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VOINESTI 4.65 2.47 6.83 1.60 3.35

3843 ANDRONACHI V. VASILICA-MARIANA SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 4.64 2.95 6.34 3.70 2.20

3844 ANASTASIE P. MIHAELA GABRIELA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 4.63 2.92 6.34 3.05 2.80

3845 CIOBANU S. CRISTI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 4.63 2.87 6.40 3.45 2.30

3846 FANDOLE N. SEBASTIAN GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 4.62 2.77 6.47 2.10 3.45

3847 LUPU G. ELVIS IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 4.62 2.40 6.85 3.30 1.50

3848 BORCEA T. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.62 2.32 6.92 3.05 1.60

3849 STEFAN V. GABRIEL VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 4.61 2.57 6.66 2.65 2.50

3850 NECULAES M. ANGELA – DIANA SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 4.61 2.45 6.77 2.50 2.40

3851 PANAINTE F. MONALISA ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 4.61 2.30 6.92 2.65 1.95

3852 PROFIR V. MIRABELA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 4.60 2.70 6.50 2.45 2.95

3853 CIOCANTA C. SABINA SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE PANU” MUN. HUSI 4.60 2.55 6.65 3.60 1.50

3854 BECCIU C. GERGIANA-MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HOCENI 4.60 2.30 6.91 3.10 1.50

3855 PALICI V. ANDREI IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 4.60 2.12 7.08 2.75 1.50

3856 BOICU R. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 4.59 2.52 6.67 2.65 2.40

3857 STEFANICA M. ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 4.59 2.45 6.74 3.40 1.50

3858 CALIN V. ALEXANDRU-VASILICA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 4.58 2.85 6.32 3.60 2.10

3859 BOGOS M. DANA-ADINA SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 4.58 2.77 6.39 2.85 2.70

3860 ALEXANDRU M. DAVID SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE TUTOVEANU” MUN. BARLAD 4.58 2.65 6.52 3.80 1.50

3861 BODESCU C. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 4.58 2.25 6.92 2.20 2.30

3862 CIOPEI T. ADRIAN COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 4.57 3.10 6.05 2.20 4.00

3863 BOITAN V. ALEXANDRU MARIAN SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 4.57 2.77 6.38 3.70 1.85

3864 CAPRARU P. FLORINEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 4.57 2.75 6.39 2.00 3.50

3865 BERCHI V. MARIAN ALEXANDRU SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 4.57 2.72 6.43 2.45 3.00

3866 SAVA N. SAVA – ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “VENIAMIN COSTACHI” SAT ROSIESTI 4.56 2.82 6.31 3.50 2.15

3867 PRISECARU I. SABINA SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 4.56 2.65 6.48 3.20 2.10

3868 POPA C. VLAD- ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 3 SAT POPENI 4.56 2.42 6.71 2.35 2.50

3869 BALANESCU I. GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 4.56 2.42 6.70 1.85 3.00

3870 LAZAR M. PETRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.56 2.10 7.03 1.70 2.50

3871 BABEI D. BENIAMIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.55 2.40 6.70 2.80 2.00

3872 PANAINTE V. RADU VALENTIN LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 4.55 2.22 6.88 1.95 2.50

3873 JIREBI G. MARIA LARISA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 4.54 2.35 6.73 1.45 3.25

3874 MICU I. ALEXANDRU-IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.54 2.30 6.79 3.10 1.50

3875 SAMOILA G. LUIGI GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.52 2.67 6.38 2.85 2.50

3876 PARUSCHI G. MIHAI ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 4.52 2.62 6.42 2.45 2.80

3877 RADUCANU F. IULIA ALEXANDRA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 4.52 2.45 6.60 3.40 1.50

3878 IORDACHI P. FERNANDO – CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU IOAN CUZA” MUN. VASLUI 4.51 2.92 6.11 1.45 4.40

3879 ZAMFIR G. DANIEL – MADALIN SCOALA GIMNAZIALA “MANOLACHE COSTACHE EPUREANU” SAT EPURENI 4.51 2.47 6.55 1.70 3.25

3880 VLASE I. PETRONELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.51 2.25 6.77 2.80 1.70

3881 BRASOVEANU G. FLORIN GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GARCENI 4.51 2.12 6.91 3.00 1.25

3882 FELEA I. IULIAN GABRIEL SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 4.50 2.55 6.46 3.35 1.75

3883 MAFTEI A. TEODOR-FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CIOBOTARASU” SAT LIPOVAT 4.50 2.55 6.45 3.10 2.00

3884 HOMORANU D. PETRU -ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 4.49 2.95 6.04 1.80 4.10

3885 CHICU V. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 4.49 2.45 6.53 3.30 1.60

3886 SOFRAN A. IONELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.49 2.17 6.81 2.85 1.50

3887 NECULAU C. RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA SAT CORNI-ALBESTI 4.48 2.70 6.26 2.40 3.00

3888 HRISCU C. EUSEBIU-COSTEL SCOALA GIMNAZIALA “SFANTUL ANDREI” SAT TACUTA 4.48 2.67 6.30 3.10 2.25

3889 BABOI S. ANDI IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IBANESTI 4.48 2.45 6.51 2.90 2.00

3890 TIVDA V. GIORGIANA IONELA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 4.48 2.10 6.87 2.70 1.50

3891 AGAPIE G. GHEORGHITA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 4.47 2.97 5.97 2.80 3.15

3892 MOTAU C. FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 4.47 2.70 6.24 3.15 2.25

3893 GRECU D. ALEXANDRU CATALIN SCOALA GIMNAZIALA “ANASTASIE FATU” SAT BEREZENI 4.47 2.45 6.50 2.40 2.50

3894 CIOBOTARU P. ANDREI PETRONEL SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 4.46 2.45 6.47 2.30 2.60

3895 LITEANU P. MARIUS-LAURENTIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 4.45 2.92 5.98 2.15 3.70

3896 AVADANEI C. PAMELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.45 2.85 6.06 3.35 2.35

3897 CARAGATA M. GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT POIENESTI 4.45 2.75 6.15 3.10 2.40

3898 MURES M. LARISA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.45 2.47 6.43 2.70 2.25

3899 MITITELU M. ANDREEA NICOLETA LICEUL TEHNOLOGIC “STEFAN CEL MARE” SAT CODAESTI 4.45 2.27 6.63 2.80 1.75

3900 SOROCEANU P. SERGIU IULIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 4.44 2.67 6.22 2.00 3.35

3901 ANDRIES V. NUTA MADALINA SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 4.44 2.67 6.21 3.35 2.00

3902 SLABU M. NICU VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.44 2.50 6.38 3.50 1.50

3903 SOFRAN L. EMANUELA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.44 2.47 6.41 2.45 2.50

3904 MOISANU M. IONUT GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 4.43 2.30 6.56 2.60 2.00

3905 MUNTEANU I. DANUT CIPRIAN LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 4.42 2.50 6.35 1.00 4.00

3906 PINTILIE G. CIPRIAN-MIHAI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.42 2.07 6.78 2.65 1.50

3907 VULCAN T. ROXANA DIANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 4.42 1.95 6.90 2.90 1.00

3908 CIORNEI D. ALIN CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.42 1.85 6.99 2.70 1.00

3909 COBZARU S. SORINA MIHAELA LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 4.41 2.62 6.21 1.00 4.25

3910 BONTEA D. DANA GABRIELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERGHESTI 4.41 2.20 6.63 2.40 2.00

3911 RUSAN I. IONEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.40 2.70 6.10 2.30 3.10

3912 BLAGOCI V. DANUT- OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 4.39 2.50 6.28 2.20 2.80

3913 ROMASCU D. ADRIAN LUIS FERNANDO SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VUTCANI 4.39 2.35 6.44 2.30 2.40

3914 HALINGA G. CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 4.38 1.72 7.05 1.35 2.10

3915 BIGU M. VALENTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.37 2.57 6.17 2.75 2.40

3916 PANDALACHE V. IONUT ANDREI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 4.37 2.37 6.38 2.10 2.65

3917 DOROBAT M. IRINEL-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.37 2.27 6.48 2.95 1.60

3918 MIRON V. FLAVIUS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.37 2.15 6.60 2.35 1.95

3919 CIOBANU A. IONUT DANIEL LICEUL TEHNOLOGIC SAT VLADIA 4.37 2.15 6.59 1.80 2.50

3920 SIMINOC M. CERNAT LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 4.37 1.95 6.80 2.40 1.50

3921 MARCU I. IONUT GABRIEL LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 4.36 2.35 6.38 2.20 2.50

3922 POPA Z. CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 4.36 2.20 6.52 2.40 2.00

3923 POPESCU C. ELENA- MADALINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 4.35 2.10 6.60 2.80 1.40

3924 COSERU T. VLADUT SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 4.34 2.52 6.16 2.05 3.00

3925 BUZU M. DANIEL-MIHAITA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 4.34 2.45 6.24 2.70 2.20

3926 HUTAN S. DARIUS-CRISTIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.34 2.07 6.62 2.15 2.00

3927 ANGHELUTA R. BOGDAN IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 4.34 2.05 6.63 2.60 1.50

3928 COCOLOS M. ELVIRA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.33 2.20 6.46 1.80 2.60

3929 TESLARU C. CLAUDIU-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PUNGESTI 4.33 1.90 6.77 1.70 2.10

3930 SOFRAN T. IONUT STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.32 2.50 6.15 2.50 2.50

3931 MUNTEANU I. ELVIS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 4.32 2.32 6.33 2.40 2.25

3932 AFLOAREI C. GEORGE ALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT GHERMANESTI 4.32 2.25 6.39 2.00 2.50

3933 DRAGALINA V. ANDREI – MARIUS SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BOTESTI 4.31 2.22 6.40 1.00 3.45

3934 PINTILIE M. MIHAI – CALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 4.31 1.95 6.68 2.00 1.90

3935 TUTU T. ELENA MADALINA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 4.31 1.95 6.67 1.90 2.00

3936 CONDURACHE C. VIOREL SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 4.30 2.60 6.00 2.20 3.00

3937 NEDELCU M. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.30 2.10 6.51 3.20 1.00

3938 MIHALCEA V. ANA MARIA SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 4.29 2.10 6.48 1.60 2.60

3939 CIURUSNIUC D. DUMITRU-ALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 4.28 2.45 6.11 1.35 3.55

3940 IRIMIA G. IONUT GELU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 4.28 2.32 6.24 3.05 1.60

3941 PAVEL M. IONUT GHEORGHE SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 4.28 2.30 6.26 2.10 2.50

3942 MALUREANU C. VASILICA – FLORIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT PADURENI 4.27 2.65 5.90 2.85 2.45

3943 NETEDU D. BIANCA FLORENTINA SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE T. POPA” SAT DANESTI 4.25 2.25 6.25 2.95 1.55

3944 COSPANARU I. MARIUS GABRIEL LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 4.25 2.05 6.46 1.60 2.50

3945 ARITON N. CATALIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.24 2.62 5.87 2.75 2.50

3946 NECHIFOR C. RADU SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 4.24 2.25 6.23 2.50 2.00

3947 ADAM F. GABRIEL-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” MUN. HUSI 4.24 1.80 6.68 2.60 1.00

3948 BEDREAG E. IRINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT AVERESTI 4.22 2.25 6.20 2.50 2.00

3949 HUIDIU V. VLAD ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 4.22 1.95 6.50 2.40 1.50

3950 MARIN D. RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.21 2.17 6.26 2.60 1.75

3951 VICOL N. IONUT DANIEL LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 4.20 2.10 6.30 2.00 2.20

3952 VRABIE I. ROXANA EMANUELA SCOALA DE ARTA “N.N. TONITZA” MUN. BARLAD 4.20 2.05 6.36 2.60 1.50

3953 MIHALACHE D. FLORIN – RAZVAN SCOALA GIMNAZIALA “CONSTANTIN ROTARU” SAT TARZII 4.19 1.65 6.74 1.80 1.50

3954 TRISCA V. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.19 1.52 6.86 1.55 1.50

3955 SPANACHE T. IOANA-DANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.18 1.85 6.52 1.70 2.00

3956 AVATAJITEI M. VLADUT- OVIDIU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 4.17 2.07 6.27 2.15 2.00

3957 MARCU C. SPIRIDON GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 4.16 2.40 5.92 2.10 2.70

3958 ATOFANI V. MADALIN-MARIAN SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 4.16 2.20 6.12 2.40 2.00

3959 NISTOR C. RAZVAN IONUT SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 4.15 2.05 6.26 1.60 2.50

3960 BOGOS V. CRISTINEL-ALIN SCOALA GIMNAZIALA “SPIRU C. HARET” SAT VIISOARA 4.13 2.12 6.14 2.25 2.00

3961 BUDAU V. STEFAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 4.13 2.05 6.22 2.10 2.00

3962 STOICA T. ALEXANDRU-GABRIEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IVANESTI 4.13 1.90 6.37 1.30 2.50

3963 STAN M. GIANI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 4.12 1.42 6.83 1.65 1.20

3964 POPA L. MARIAN SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 4.11 2.07 6.16 2.15 2.00

3965 OTAL V. SEBI COSMIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.11 1.75 6.47 2.00 1.50

3966 BOCANET M. RICA-MIHAELA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.11 1.70 6.53 1.90 1.50

3967 SAUCA R. ANA-MARIA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT BACESTI 4.10 1.40 6.80 1.30 1.50

3968 BINCU M. IONUT-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT IANA 4.09 2.35 5.83 2.20 2.50

3969 RADU I. CRISTI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 4.09 2.10 6.09 1.20 3.00

3970 ACOSTINOAEI I. IONUT SCOALA GIMNAZIALA “STEFAN CEL MARE” SAT STEFAN CEL MARE 4.08 1.85 6.31 1.20 2.50

3971 MOCANU N. OANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT STANILESTI 4.08 1.42 6.75 1.85 1.00

3972 POMPAS G. MIHAI SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.07 1.75 6.39 2.00 1.50

3973 STAN N. EMILIAN SCOALA GIMNAZIALA “GEORGE C. DRAGU” SAT COROIESTI 4.06 1.60 6.52 1.70 1.50

3974 LUNGU I. ADRIAN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 4.05 1.62 6.48 1.40 1.85

3975 ROMAN G. PETRUT FLORIN SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU” SAT OSESTI 4.00 1.72 6.28 1.95 1.50

3976 CARAIVAN L. BIANCA ANA MARIA LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE CANTEMIR” SAT FALCIU 3.99 1.32 6.67 1.65 1.00

3977 PALEA S. CRISTINA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT RADENI 3.98 1.80 6.16 2.20 1.40

3978 BUCUR I. MIHAI DUMITRU LICEUL TEHNOLOGIC SAT PUIESTI 3.97 1.75 6.20 2.00 1.50

3979 URECHE M. FLORIN-CIPRIAN SCOALA GIMNAZIALA “V. I. POPA” MUN. BARLAD 3.97 1.65 6.29 1.80 1.50

3980 MANOLE S. STEFAN IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 10 MUN. BARLAD 3.97 1.55 6.40 1.10 2.00

3981 LUCA M. COSMIN-CONSTANTIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 3.96 1.90 6.03 1.40 2.40

3982 MARIN C. GHIORGHITA SCOALA GIMNAZIALA “ION ANGHELUTA” SAT BALTATI 3.94 1.35 6.53 1.70 1.00

3983 NECULAI L. ANDREI SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 3.91 1.65 6.17 1.80 1.50

3984 STEFANACHE N. ALEXANDRU EUGEN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT HURDUGI 3.90 1.60 6.21 2.20 1.00

3985 BORDEEANU F. COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT SALCENI 3.90 1.40 6.40 1.80 1.00

3986 VACARESCU V. VLADUT SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 3.87 1.67 6.08 1.60 1.75

3987 PADURARIU D. ALEXANDRU EMANOIL SCOALA GIMNAZIALA SAT BUNESTI 3.82 1.80 5.84 1.60 2.00

3988 DOGARIU C. ANDREEA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 3.80 1.50 6.10 1.00 2.00

3989 LUNGU D. MARIAN-COSTEL SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT TATARANI 3.78 1.02 6.54 1.00 1.05

3990 ARTENE V. ANDREI-ALEXANDRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 3.76 1.47 6.06 1.45 1.50

3991 GINGHINA I. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VINDEREI 3.73 1.60 5.86 1.70 1.50

3992 CAPRITA V. DANIEL PETRU SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU VLAHUTA” SAT ALEXANDRU VLAHUTA 3.69 1.25 6.14 1.50 1.00

3993 ACHIRICIOAEI N. MARIUS-DUMITRU SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 3.67 1.40 5.95 1.30 1.50

3994 DOROFTEI P. IONUT SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SAT VALENI 3.65 1.15 6.15 1.30 1.00

3995 MOISA G. CORNEL DRAGOS SCOALA GIMNAZIALA “ION ARTENE” SAT GAGESTI 3.63 1.00 6.27 1.00 1.00

3996 SANDU C. MANUEL LICEUL TEHNOLOGIC “GHENUTA COMAN” ORAS MURGENI 3.58 1.25 5.91 1.00 1.50

3997 SIMON G. IULIA-ALINA SCOALA GIMNAZIALA “DIMITRIE NEGRUTIU” SAT POGONESTI 3.57 1.00 6.14 1.00 1.00

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.