spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

Ignorat de Comisia de Cultură și Învățământ, profesorul Marin s-a supărat și a anunțat că nu mai vrea titlul de cetățean de onoare

- Advertisement -
DECIZIE… Profesorul D. V. Marin a cerut retragerea proiectului prin care i se putea acorda titlul de cetățean de onoare, după ce a văzut că nu a fost supus votului în Comisia de Cultură și Învățământ a Consiliului Local Vaslui.

MARE SUPĂRARE… Profesorul D. V. Marin s-a răzgândit după ce a văzut că membrii Comisiei Cultură din cadrul Consiliului Local (CL) nu s-au arătat încântați de propunerea făcută, aceea de a i se acorda titlul de cetățean de onoare. Acesta a anunțat ieri, la începutul conferinței de presă, organizată de Primăria Vaslui, că dorește retragerea proiectului de hotărâre. Consilierii locali l-au ignorat pur și simplu în Comisia de Cultură și Învățământ a Consiliului Local. “Proiectul nu a fost supus votului, astfel că nu are nici voturi “pro”, nici “împotrivă”, nici “abțineri”. Domnul profesor a anunțat în conferință că dorește retragerea proiectului, nu a făcut o cerere scrisă în acest sens, însă se va lua în considerare cererea transmisă verbal”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui. Potrivit legii, fără avizul comisiei de specialitate, proiectul de hotărâre nu putea fi supus dezbaterii în ședința de Consiliu Local de azi. Astfel, prin retragerea proiectului, profesorul Marin nu a făcut altceva decât să încerce să iasă dintr-o situație jenantă.Își va aniversa cei 80 de ani de viață în cadrul unui simpozion național de jurnalistică și cultură, la care primarul Vasile Pavăl și președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, sunt invitați speciali.

Vremea nouă a semnalat, la începutul acestei săptămâni, situația scandaloasă a acestui proiect de acordare a titlului de cetățean de onoare prof. Marin. Propunerea a venit chiar din partea lui și a președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), iar aparatul de specialitate al primarului a dat aviz favorabil. Profesorul Marin s-a autoproclamat “cel mai reprezentativ om de cultură vasluian din această ultimă jumătate de secol” și “întemeietorul Festivalului Umorului în 1970”. Meritele i-au fost copiate și în Referatul de specialitate anexat proiectului de hotărâre, însă fără a fi verificate. Profesorul D. V. Marin nu poate fi considerat nici pe departe “întemeietorul” sau “unul dintre întemeietorii” Festivalului “Constantin Tănase”. Nu am spus-o noi, ci prezentatorul primei ediții, George Stoian, care lucra pe atunci (1970) la Comitetul Județean de Cultură. “Eu declar cu toată responsabilitatea că nu este adevărat. Este o invenție a lui pe care o poartă de nu știu cîți ani de zile, așa cum inventează tot felul de merite pe care nu le are sau le are mai puțin, dar nu la nivelul la care le înalță el. Marin a fost un simplu funcționar, care a venit la spartul târgului, adică prin martie 1970, când festivalul fusese deja gândit, pregătirile începuseră încă din toamna anului 1969. El a lucrat la festival în virtutea faptului că era salariat, executa niște ordine în calitatea lui de funcționar la Comitet, dar nu are niciun merit în întemeierea festivalului, absolut niciun merit”, a declarat George Stoian.

Profesorul Marin s-a răzgândit, după ce a văzut că membrii Comisiei Cultură (CL) i-au ignorat propunerea

Ieri, în conferința de presă organizată de Primăria Vaslui, profesorul Marin a făcut un anunț neașteptat. Acesta a transmis că dorește retragerea proiectului de hotărâre prin care urma să i se acorde titlul de cetățean de onoare (n.t. dacă era votat de consilierii locali). Însă decizia profesorului trebuie pusă în următorul context: membrii Comisiei de Cultură și Învățământ din cadrul Consiliului Local i-au ignorat propunerea, implicit proiectul de hotărâre. Fără avizul acestei comisii, proiectul nu putea fi supus dezbaterii în ședința de Consiliu Local de azi. Articolul 8 din Codul Administrativ precizează că “fiecare proiect de hotărâre, înscris pe ordinea de zi a ședinței consiliului local este supus dezbaterii numai dacă este însoțit de: referatul de aprobare, ca instrument de prezentare și motivare, semnat de inițiator;rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului; avizele cu caracter consultativ ale comisiilor de specialitate ale consiliului local;alte documente prevăzute de legislația specială”.

Reacțiile vasluienilor la auzul veștii că prof. Marin ar putea primi titlul de cetățean de onoare: “E o glumă proastă? Serios?”

Proiectul privind acordarea titlului de cetățean de onoare prof. Marin a stârnit numeroase reacții în mediul online. Iată o parte dintre acestea: “Întreb… Ce mare personalitate e și Marin ăsta? Cu ce a contribuit la bunăstarea județului? Ce merite si-a mai însușit stimabilul doctor, profesor, inginer?”; “E o glumă proastă? Serios? Poate că mai gândiți rațional, totuși!”; “Chiar aveți timp pentru tâmpenii! Am trecut astăzi prin fata ziarului, pe care-l citește doar el și era pus un bust legat cu lanțul, ca la cătei (nu am vrut sa jignesc cățeii)”; “E cumva veteran de război? A făcut vreo invenție să se folosească vasluienii și ca drept mulțumire sa fie decorat?”; “Ce atâtea discutii? Profesorul Marin are o vârstă înaintată, puține bucurii, lăsați-l să se bucure și el de titlul de “Cetățean de onoare” al orașului Vaslui. Cu ce vă deranjează? Oricum, dacă ar fi să strângem semnături, noi, bârlădenii, am semna cu toții să-l facem cetățean de onoare al orașului Vaslui. Cred că și hușenii. Onoarea este la noi, la nivel de eroare”; “Moral, omul este departe de a primi acest premiu! Dar la nivelul de cultură, a celor care ar duce la final oroarea, n-ar fi de mirare… Au auzit de știință, cercetări științifice, invenții, inovații, evoluție? Nici pe departe…”; “Titlul acesta de cetățean de onoare se acorda prin autopropunere? Nu ar trebui să existe o comisie? Niște oameni de cultură? Dacă Marin nu își trimitea acest laudatio, ce scriau cei din primărie în actele lor? Cred că,în momentul în care Pavăl a citit hârtia, pe care apoi a semnat-o, l-a luat cu amețeli”.

Primarul și președintele CJ, invitați la Simpozionul “Marin – 80”. Vor vorbi despre <Imperiul cultural “M”> 

Dumitru Buzatu si Vasile Paval

SIMPOZIONUL MARIN 80… Primarul Vasile Pavăl și președintele CJ, Dumitru Buzatu, sunt invitați speciali la Simpozionul Național de Jurnalistică și Cultură Națională la Vaslui Marin – 80, programat pe 28 aprilie 2021. Cei doi vor vorbi, cel mai probabil, despre activitatea profesorului Marin sau, altfel spus, <Imperiul cultural “M”> (n.r. expresia îi aparține). La conferința în care a cerut retragerea proiectului privind acordarea titlului de cetățean de onoare, profesorul Marin a împărțit, pe lângă invitațiile la simpozion, și o “foaie statistică pentru public” sau pentru “amatorii de statistici și pentru cei grăbiți după cifre și evenimente”. Aceasta cuprinde numărul de profesii, locuri de muncă, ani de studii, cărți publicate, cărți cu autografe primite, autografe acordate pe cărțile proprii, aprecieri primite și chiar elevi cărora le-a predat în cei 36 ani de activitate. Concluzia? “Eu sunt omul muncii mele imposibil de egalat vreodată: D. V. Marin”.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. A pus Vasluiul pe harta culturală a lumii.
    Are un ziar de 25 de ani.
    A creat o Revistă internaționalizată MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC cu 803 colaboratori din 32 de țări/4 continente.
    E mult mai mult decât o invenție, e peste normal, e din comuna Vaslui, cu răutățile și proștii lui pe care i-a adus la lumină cu 1488 de personalități intervievate. 52 de cărți.
    Interviuri cu PAPA, Teoctist,Daniel, 9 șefi de stat, 16 prim miniștri…Mai poate fi egalat ?

  2. daca tot a fost jurlanist de cariera, a descoperit vreo furaciune? nu are cum, că se cunoaște cu toți și la toate, sa se roage să nu îl scuipe copiii!

  3. Dar de câte ori a plouat la Vaslui nu a făcut vreo statistica? Pun pariu că are statistici mai intime, de câte ori ploua, număra banii sau mă rog…In viața mea nu am văzut așa ceva, ce statistica, dar mai ales concluzia finală mă dă gata… imposibil de egalat.

    • Știu că nici o jigodie care SCRIE ASTFEL DE TÂMPENII NU-ȘI DĂ NUMELE.
      Vasluienii adevărați apreciază eforturile de o viață a acestui om care le apără cultura, onoarea,viața. ORBILOR ?!
      Nu e vorba că de fapt nimeni nu-l va ajunge vreodată, ci că e o valoare locală, națională, globală. Citiți măcar una dintre cele 50 de cărți. De ce să vă exprimați așa… că vor ăștia de pe grămada de fecale ?
      E imposibil de egalat, prietene, că viața ni se schimbă…

  4. ”Imposibil de egalat vreodată!” Ce fumuri are-n cap! Ha,ha,ha,ha….Un cercetător cu o invenție fabuloasă, e imposibil de egalat….Revin-o pe pământ, deja ești cu capu-n nori!

  5. Chiar dacă vasluienii nu- i vor acorda încă titlul de  cetățean de onoare , familia îi va cinsti amintirea și va da nepoților  următoarele prenume  :
    Recordman,
    Mondialu,
    Imperialu,
    Cetățean, De, Onoare (dacă sunt tripleți).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.