Imagini desprinse din filmele de groază într-un apartament din Iași. Cadavrul unei femei a fost găsit acoperit de fecale. „Ar putea fi moartă de câteva luni”

Imagini incredibile, surprinse într-un apartament din Iași. Cadavrul unei femei a fost descoperit după o lungă perioadă de timp de la deces. Trupul acesteia era acoperit de fecale de porumbei, iar scena din apartament părea desprinsă dintr-un film de groază. Vecinii acesteia au solicitat intervenția autorităților după ce din apartament venea un miros puternic
Descoperire șocantă la Iași. Cadavrul unei femei a fost găsit într-o stare avansată de putrefacție, acoperit de fecale. Marți, un apel la numărul unic de urgențe 112 avea să anunțe că dintr-un apartament situat într-un bloc din Nicolina vine un miros urât, de fecale. Un echipaj de poliție locală a ajuns în zonă, iar mai apoi au sosit și pompierii care au pătruns în apartament. Când au intrat, anchetatorii au avut un șoc. Într-o cameră se afla un cadavru acoperit de fecale. Din câte se pare, proprietara apartamentului, în vârstă de 71 de ani, a decedat, lăsând unul dintre geamuri deschise. În timp, în apartament și-au făcut cuib mai mulți porumbei. Când autoritățile au pătruns în locuință au găsit zeci de porumbei, iar cadavrul femeii era complet acoperit de fecale.

„Nu știu exact de când a decedat. Din ce am înțeles, este posibil să fie moartă de câteva luni. Locuia singură, nu știu să fi avut pe cineva sau copii. Se simțea un miros urât, parcă de amoniac așa. De asta s-a chemat poliția. Nu știu de ce a murit, cred că de bătrânețe”, a spus un vecin de-al femeii.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz
Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal.
„Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. …https://www.bzi.ro/imagini-desprinse-din-filmele-de-groaza-intr-un-apartament-din-iasi-cadavrul-unei-femei-a-fost-gasit-acoperit-de-fecale-ar-putea-fi-moarta-de-cateva-luni-4153976?utm_source=website&utm_medium=deschideri




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ