-1.7 C
Vaslui
31-ian.-2023

În cel mai mare hipermarket din Vaslui, găinile se ouă direct în galantare

- Advertisement -
ÎNȘELĂTORIE… Un vasluian a cumpărat un carton cu zece ouă, pe data de 13 ianuarie, care urmau să expire pe data de 12 februarie. Potrivit normelor în vigoare, valabilitatea lor nu poate depăși 28 de zile după ziua ouatului, asta înseamnă că găinile s-au ouat direct în galantar!

ATENȚIE… Consumatorii se expun pericolului ori de câte ori trec pragul unui magazin. Acesta este semnalul de alarmă pe care inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui l-au tot tras în ultimii ani, după ce au luat la control magazinele, constatând foarte multe nereguli, majoritatea bazate pe termenul de valabilitate al produselor comercializate. Unul dintre primele gesturi pe care cumpărătorii le fac atunci când merg la cumpărături este să verifice când expiră produsul pe care vor să-l achiziționeze. Pentru asta, caută pe etichetă indicații, care se găsesc în diferite formulări: “A se consuma până la data de…”, “Expiră la data de…” sau “A se consuma, de preferință, până la sfârșitul…”. Sunt însă și produse în termen de valabilitate, care în realitate sunt expirate, iar din acest punct de vedere trebuie să știți că ouăle sunt printre cele mai antedatate produse. Un caz concret ne-a fost semnalat, zilele trecute, când un vasluian a cumpărat un carton cu zece ouă, care urmau să expire pe data de 12 februarie. Ouăle au fost cumpărate pe data de 13 ianuarie, iar potrivit normelor în vigoare, valabilitatea lor nu poate depăși 28 de zile după ziua ouatului. În acest termen, ouăle nu reprezintă niciun risc și sunt bune de consum. În cazuri excepționale, termenul de valabilitate se poate extinde până la maximum 30 de zile. Însă, în cazul ouălelor din hipermarketul vasluian, ziua ouării nu bătea deloc cu ziua expirării, pentru că fiind cumpărate pe data de 13 ianuarie și expirând pe 12 februarie, ar fi însemnat ca găinile să se fi ouat direct în galantarele magazinului, luând în calcul termenul maxim de valabilitate. Cum însă aceste produse au fost aduse tocmai din județul Dâmbovița, e clar că cineva a mușcat din cașcaval, aplicând un termen de valabilitate fals.

În România nu mai este niciun secret că se practică importul de ouă fără marcaj. De obicei, acest fenomen se dezvoltă în perioada dintre iarnă și primăvară, când piața este inundată cu ouă produse în gospodăriile țărănești. În aceste luni, cererea din magazine scade considerabil pentru că fiecare consumator mai are câte un furnizor pe la țară. Marii producători încep să acumuleze stocuri, iar pentru că oul nu e un produs pe care să-l poți pune la păstrare, ca porumbul, încep să caute soluții pentru a scăpa de ele. Unii aleg varianta corectă și lasă la preț, de asta ouăle sunt mai ieftine la început de an. Alți agenți comerciali recurg însă la soluții mai puțin legale, iar una dintre ele este modificarea termenului de valabilitate. Toată lumea știe că după ce au expirat, ouăle nu mai sunt bune de consum și mai pot fi vândute doar pentru industrializare. Însă câți știu dacă termenul de valabilitate e cel corect și nu a fost modificat de mai multe ori? În România aceste practici nelegale au devenit aproape o cutumă. Se cunosc până și locurile unde ouăle sunt antedatate pentru a le crește viața la raft, însă interesele financiare sunt prea mari, iar controalele prea puține pentru a le pune capăt. Și mai periculoase sunt importurile din țări precum Ungaria și Polonia, care vin cu marfă veche, vândută la preț de nimic și care încurajează apariția intermediarilor. Aceștia vând ouăle cu mult sub prețul pieții, deși costul cu furajele și cu tehnologia e aproape același în toată Europa. Ouăle proaspete sunt unul dintre cele mai nutritive alimente, dar sunt benefice numai dacă le mâncăm în perioada indicată de consum, iar una dintre cele mai sigure metode de a ne asigura că nu suntem păcăliți cu produse antedatate este să cumpărăm de la crescătorii locali de găini ouătoare, pentru a avea măcar garanția că ouăle nu au fost purtate pe drumuri, zile întregi. În cazul acestor produse, cu cât sunt mai plimbate, cu atât tentația de a modifica termenul de valabilitate este mai mare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Andreea ,vad ca cunosti locurile cu mocaciuni din Kaufland ca pe propriul buzunar ,apropo in respectivul supermarket mai sunt si raioane care au produse in termen bun la pret normal ,sau e prea mult pt tine ?

    • Tovarase manager de la Kaufland, faptul ca in alte zone din magazin sunt produse in termen bun de garantie nu justifica cacaturile din zonele cu mocaciuni. Chiar esti culmea cu logica „nu-ti convine, nu cumpara”. Aici nu discutam de haine sau electrocasnice. Discutam de mancare. Foarte multi dintre clienti kaufland sunt pensionari. Aia cand vad o reducere cumpara imediat fara sa observe faptul ca cumpara produse expirate sau degradate. Asa trebuie tratati clientii, domn manager? O facem pe prostii in continuare cand stim foarte bine care este clientela, asa-i domn manager?

  2. La Kaufland e un permanent duel al „sefelor” (se stiu ele care). E amuzant sa surprinzi anumite momente in care anumite „doamne” (care cred in mod eronat cred ca au vocatie de leader) isi exerseaza vocatia de „sef” si cum reusesc sa inebuneasca, cu mofturile lor, angajatii mai tineri. Sa vedeti ce iese! :)))

  3. La cate nereguli are maazinul respectiv, ar trebui inchis cateva luni bune. Dar cei de la ANPC si DSVSA se fac ca ploua si nu fac nimic. Seara la raionul de fructe si legume e jale mare. O groaza de produse putrezite la „reducere”. Mai e si vitrina cu produse lactate din colt in spate in care se vand produse reduse cu 15, 30, 49, 66, la suta si care bineintels sunt aproape si chiar expirate. Mai sunt si minunatele rafturi ale „ultimei sanse” de langa casele de marcat care vand proose care au eticheta de reducere aplicate direct peste data de expirare a produsului. Astea sunt probleme vechi si stiute de toata lumea. O masura, ceva nu s-a luat pana acum. Oare de ce?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.