În comã alcoolicã la 8 ani, dupã ce a bãut tuicã!

GRAV Un bãiat de numai opt ani, din comuna Iana, a ajuns pe 18 noiembrie la spitalul bârlãdean în comã alcoolicã, dupã ce a consumat câteva pãhãrele cu tuicã.

Copilul a fost scãpat din ochi câteva minute, suficiente ca acesta, curios, sã guste cu pãhãrelul din lichidul care curgea din cazanul de fãcut tuicã. Tatãl sãu era ocupat cu aceastã „operatiune” si iesise afarã sã aducã lemne, mama era si ea ocupatã cu treburile prin bucãtãrie, iar bãiatul s-a trezit singur lângã cazan, a pus pãhãrelul la „robinetul” cazanului si, curios, a bãut fix din „fruntea” tuicii, care este alcoolizatã la maxim. Asa cã, dupã douã pãhãrute, copilul a intra în comã alcoolicã. A fost solicitatã Ambulanta, dar de spaimã, pãrintii n-au mai asteptat sã vinã ambulanta de la Bârlad si au plecat în trombã cu o masinã particularã, la Bârlad, la spitalul de copii (sectia Pediatrie). „Copilul a fost adus constient, el revenindu-si în masinã, a fost diagnosticat la primire urgente la pediatrie cu intoxicatie acutã cu alcool etilic, a fost tratat si dupã douã ore a plecat acasã”, a precizat Adrian Gheorghiu, purtãtorul de cuvânt al spitalului bârlãdean. „Copilul a fost lãsat putin nesupravegheat, dar el provine dintr-o familie foarte bunã, fãrã probleme sociale. A fost o întâmplare si acum copilul este bine, acasã”, a spus si Cãtãlin Caleap, asistentul social al Primãriei comunei Iana.